1,976 matches
-
sine o anumită originalitate: „Eu nu vin la dumneavoastră - a ținut el să specifice - cu lucruri cumpărate”, adică exemple și aprecieri preluate de la alții. însă observația sa că „o serie de comuni (sic!) s-au învățat să mănînce de la (sic!) sacoșe” nu mi se pare deloc nouă. Mai personală ca formulare și nu lipsită de adevăr a fost constatarea că „golurile (la învățătură ale elevilor) se completează (verbul nu-i prea bine ales) cu lacrimile părinților la treapta I, a II
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Amuzant e că aceștia primiseră bani și de la cei din Suceava, care pe deasupra îi cruțaseră în meciul cu Minerul Gura Humorului („Nu cumva să-i cotonogiți, ca să-i poată bate pe ieșeni!”) și dăduseră fiecărui jucător al echipei cîte o sacoșă cu carne. De altminteri, pentru suceveni carnea e argumentul forte în vederea promovării și apoi a rămînerii în prima divizie: „Cît timp județul ăsta va produce carne, rămînem în A”, ar fi declarat un un reprezentant al clubului. Microbul dătător de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
privesc mai atent mîinile. *„înseamnă că și dumneata furi”, a înfruntat o cu obrăznicie o brigadieră de la Letea Veche pe directoarea școlii Nr. 20. Aceasta le luase apărarea elevilor care încercaseră să plece de pe cîmp cu cîte doi-trei cartofi în sacoșe. „Mai mare pagubă fac, iată, porcii, care scurmă și prin hainele noastre”, i-a replicat directoarea. „Nui treaba dumitale”, i-a tăiat vorba brigadiera, „sînt porcii tovarășului președinte!” „Le faceți scandal copiilor, dar oamenii dumneavoastră iau cu sacul. Asta nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de uscăciune („parcă m-ar arde în suflet”) și de anxietate („tremur toată”). Înțeleg cam despre ce e vorba, căci și mie „îmi vine să urlu”, dar din pricini ceva mai clare. *Mergea pe alee cu ochii în pămînt, balansîndu-și sacoșele pline. Cînd m-am apropiat de el, s-a oprit. M-a întrebat blînd ce mai fac, apoi m-a rugat apăsat să-i transmit „escrocului de Sp.” următorul avertisment: „Să nu fie el la strîmtoare și eu la lărgime
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în apropierea casei sale de pe str. Eliberării: „Sînt încă în putere. Am acumulat multe cunoștințe. Speram să le pot da o formă la pensie. Dar acum am și mai puțin timp decît înainte. În loc să stau la masa de lucru, iau sacoșa de urechi și alerg pe la cozi. în urmă cu douăzeci de ani, bucătăria ne-o făcea o străină. «Dom’ Mitică, am nevoie de un pachet de unt». În jumătate de oră îl avea. Acum așa ceva e imposibil”. *Lipsă sigură: educația
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Iar „lumea e așa cum este”Î Nouăzeci la sută din cei ce trec pe lîngă noi n-au decît grija loruși: cum să „ciupească”, cum să tragă chiulul, cum să înșele? Unor asemenea ființe amfibii „balta” le priește. Mereu cu sacoșele în mîini (sacoșa e emblema acestor ani) pîndesc „ce se bagă” și „ce se dă” în magazine, îndeosebi în cele alimentare. Privește-i atent, îmi spun, iată pentru cine ai riscat cu vorba și ai vrut să riști și cu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
așa cum este”Î Nouăzeci la sută din cei ce trec pe lîngă noi n-au decît grija loruși: cum să „ciupească”, cum să tragă chiulul, cum să înșele? Unor asemenea ființe amfibii „balta” le priește. Mereu cu sacoșele în mîini (sacoșa e emblema acestor ani) pîndesc „ce se bagă” și „ce se dă” în magazine, îndeosebi în cele alimentare. Privește-i atent, îmi spun, iată pentru cine ai riscat cu vorba și ai vrut să riști și cu fapta. Trupuri cu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
sticluțe, pe care am început să le pierd pe drum. La exprimarea dorinței mele de a mi se da o pungă, farmacista, care este totuși o intelectuală, s-a supărat și m-a întrebat de ce nu am venit cu o sacoșă de acasă (Farmacia nr. 2 din București). Doamne ferește să ceri condica de reclamații, care se găsește de altfel în orice unitate. Iese un scandal, încât a doua oară nu mai îndrăznești. Trebuie să remarc aici, și aș fi vrut să
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
om deosebit de politicos, care a fost pur și simplu jefuit de aceștia doi. În timp ce funcționara vămii controla revistele lui de modă, ofițerul, care ne ceruse să desfacem bagajele, băga obiecte de îmbrăcăminte ale francezului, cât și alte lucruri, într-o sacoșă, care a dispărut ulterior în tufiș. În ceea ce ne privește, am scăpat ieftin: câteva perechi de ciorapi, câteva pixuri și o bluză. De abia a doua zi am constatat că dispăruseră și termometrul mașinii, și niște medicamente. De altfel, anul
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
tocilă. Am trecut și pe la librărie, de unde mi-am luat două reviste, de la Electrice, niște becuri și casete, iar de la Articole foto, un film pentru aparatul polaroid. De la magazinul Muzica, niște discuri. Bancheta din spate a mașinii era plină de sacoșe. Cred că am în sânge plăcerea de a face cumpărături. De câte ori ies în oraș, mă întorc acasă cu un morman de lucruri, ca o veveriță care-și face aprovizionarea pentru iarnă încă din luna noiembrie. Chiar și mașina pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
De fapt, de aceea mi-am și luat-o. Aveam întotdeauna prea multe bagaje ca să le car în mână. Așa s-a întâmplat și când am intrat la un negustor de mașini la mâna a doua, târând după mine niște sacoșe grele. Am intrat și am văzut mai multe mărci. I-am spus individului că nu mă dădeam în vânt după mașini și nici nu mă pricepeam la ele, dar voiam să cumpăr una, nici prea mare, nici prea mică. Bărbatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
verificat mai întâi presiunea la gaze în baie și apoi a luat-o spre bucătărie. Craniul rămăsese pe masă. Am luat-o tiptil spre bucătărie și l-am prins exact în momentul în care voia să bage craniul într-o sacoșă neagră de plastic. Am deschis briceagul, i-am sărit în spate și i l-am proptit sub bărbie. Bărbatul a dat imediat drumul sacoșei. — N-am vrut să fac nimic rău, se bâlbâi el. În clipa în care l-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
bucătărie și l-am prins exact în momentul în care voia să bage craniul într-o sacoșă neagră de plastic. Am deschis briceagul, i-am sărit în spate și i l-am proptit sub bărbie. Bărbatul a dat imediat drumul sacoșei. — N-am vrut să fac nimic rău, se bâlbâi el. În clipa în care l-am văzut, mi l-am dorit teribil. A fost un impuls de moment. Vă rog să mă scuzați. — Nu te scuz. Eu n-am auzit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
faceți reclamație. L-am asigurat că n-am să spun nimănui nimic și l-am dat afară. Am încuiat ușa, am pus lanțul, m-am așezat pe scaunul din bucătărie, am pus briceagul pe masă și am scos craniul din sacoșa neagră. Măcar îmi era și mie clar ceva: Simbolatorii voiau să pună mâna pe craniu. Deci acest craniu avea pentru ei o semnificație deosebită. Mă simțeam la egalitate cu adversarii. Eu eram în posesia craniului, dar nu-i știam semnificația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ușa și mi-au devastat apartamentul. Greu s-a mai scurs timpul! Aveam impresia că totul se întâmplase cu mai bine de zece ore în urmă. Prin fața mea treceau gospodine întoarse de la cumpărături. Ceapa verde și ridichile uriașe tronau deasupra sacoșelor. Le-am invidiat un pic. N-aveau frigiderele stricate și burta spintecată. Lumea lor - cu ceapă verde, ridichi, notele copiilor - era pașnică. Ele nu se gândeau la cranii de unicorni, la coduri secrete și permutări complicate. Duceau o viață cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
era un morman de lucruri a cărui umbră se reflecta pe pereții albi. Geamantane, valize, genți. Într-unul din ele am văzut o mașină de scris și o rachetă de tenis. Cea mai mare parte a camerei era ocupată de sacoșe de diferite mărimi. Peste o sută, cred. Vremea își pusese amprenta pe ele prin stratul gros de praf care le acoperea. Nu știu prin ce împrejurări ajunseseră acolo toate, dar ar fi fost imposibil să o iau pe fiecare la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
termos. O periuță de dinți și o perie de păr năclăite. Chiar și un aparat de ras. Am deschis termosul, dar n-avea nici un miros. În rest, nimic. Nici măcar o carte, un caiet sau vreun carnețel. Am deschis și alte sacoșe și geamantane, dar cele mai multe conțineau articole de voiaj aruncate alandala, de parcă bagajele fuseseră făcute în grabă. Din fiecare lipsea ceva parcă. Mi-au făcut o impresie foarte ciudată. Pe scurt, conținutul geamantanelor și sacoșelor nu spunea nimic despre personalitatea posesorului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
vreun carnețel. Am deschis și alte sacoșe și geamantane, dar cele mai multe conțineau articole de voiaj aruncate alandala, de parcă bagajele fuseseră făcute în grabă. Din fiecare lipsea ceva parcă. Mi-au făcut o impresie foarte ciudată. Pe scurt, conținutul geamantanelor și sacoșelor nu spunea nimic despre personalitatea posesorului și despre viața pe care ar fi dus-o. N-aveau absolut nimic specific. Nici îmbrăcămintea nu se remarca prin ceva deosebit. Nimic de calitate superioară, dar nici foarte sărăcăcioase. Marcau oarecum perioade diferite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
căuta aici. 33 În țara aspră a minunilor Rufe duse la uscător pe o zi ploioasă, mașină închiriată, Bob Dylan În duminica aceea ploioasă, toate cele patru uscătoare automate erau ocupate, așa că nu m-am mirat când am văzut patru sacoșe colorate diferit, atârnând de mânerele uscătoarelor. Erau trei femei la coadă. Una, care arăta a gospodină, avea spre patruzeci de ani, iar celelalte două, studente de la un cămin din apropiere. Gospodina stătea pe un scaun pliant și-și privea rufele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
rufele învârtindu-se în uscător de parcă se uita la televizor. Fetele se uitau peste Japan Journalist. Toate trei au ridicat privirile când am intrat, dar s-au întors imediat la treburile lor. M-am așezat să-mi aștept rândul, cu sacoșa Lufthansa pe genunchi. Fetele n-aveau în mână decât ziarul, așa că am presupus că-și băgaseră deja rufele la uscat. Asta însemna că în clipa în care se elibera un uscător, era rândul meu. Am respirat ușurat la gândul că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
spunea: „Dacă privești uscătorul, nu se mai oprește“. Din poziția în care mă aflam, hainele păreau perfect uscate, dar tamburul se învârtea în continuare. După cincisprezece minute situația era neschimbată. Între timp a mai intrat o femeie tânără cu o sacoșă mare de hârtie. S-a îndreptat spre o mașină de spălat, a aruncat în ea un braț de scutece, a pus detergent, a închis capacul și a introdus moneda. Îmi venea să închid ochii și să dorm puțin, dar îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și studentele s-au uitat la el, dar nu s-au mișcat. Am înțeles că era al meu. M-am ridicat și-am acționat conform legii nescrise a uscătoarelor publice: am scos rufele calde din el, le-am băgat în sacoșa care atârna de mâner, le-am pus pe ale mele, am închis ușa, m-am asigurat că tamburul se învârtea și am introdus niște monede. Nu-mi rămânea decât să aștept cuminte pe scaun. Era douăsprezece și cincizeci de minute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
viitoare o să primim trei filme de-ale lui Hitchcock. Am ieșit de-acolo și am luat-o la pas spre uscătorie. Am fost fericit că nu mai era nimeni înăuntru. Rufele mă așteptau cuminți în aparat. Le-am băgat în sacoșă și-am pornit spre casă. Fata nu m-a auzit intrând. Dormea atât de adânc, încât am crezut câteva clipe că nu mai trăiește. Mi-am apropiat urechea de pieptul ei și-am auzit-o respirând. I-am pus lucrurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o geantă, dar, ca să încapă craniul înăuntru, ar fi însemnat să iau o valiză mare sau o cutie pentru mingi de bowling. Valiza ar fi fost prea grea și, decât o cutie pentru mingi de bowling, mai bine rămâneam cu sacoșa asta. În fine, mi-am zis că cel mai simplu ar fi fost să închiriez o mașină și să fac bagajul uitat pe banchetă. În felul acesta, nici nu trebuia să car rucsacul după mine, și nici să-mi fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Toyota Carina. De îndată ce mă așezam pe scaunul șoferului, poate mi se făcea poftă de James Taylor, de un vals vienez, de Police, de Duran Duran. Sau poate, până la urmă, nu voiam să ascult nimic. Am băgat cele șase casete în sacoșă și am pornit spre agenția de închiriat mașini. Mi s-a arătat mașina, am dat o declarație, am semnat și am primit cheile. În comparație cu mașinuța mea, asta era spațioasă ca un autobuz. Am introdus caseta cu Bob Dylan și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]