3,958 matches
-
și de jos, și le-o’ pus să le fie mai cald. Atunci careva mi-o aruncat o saltea jos și-o pătură. Dar eu atuncea, naivă cum eram, am zis: Nu vă deranjați, că eu mă culc și pe scânduri. Da’ zice șefa: Cum să te culci pe scândură? Lasă-mă, că am bolnave destule. Și dumneata care ești sănătoasă să nu mi te îmbolnăvești. Am uitat să vă spun că după a doua naștere pe care am avut-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
fie mai cald. Atunci careva mi-o aruncat o saltea jos și-o pătură. Dar eu atuncea, naivă cum eram, am zis: Nu vă deranjați, că eu mă culc și pe scânduri. Da’ zice șefa: Cum să te culci pe scândură? Lasă-mă, că am bolnave destule. Și dumneata care ești sănătoasă să nu mi te îmbolnăvești. Am uitat să vă spun că după a doua naștere pe care am avut-o dintr-o dată m-am îngrășat foarte tare, am avut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
că am văzut că toată lumea face la fel. La Mislea, deci, erau veceuri din astea englezești, și era’ despărțite de dormitor... Era o cămeruță cu chiuvetă, unde puteai să speli mâinile, deci era mai civilizat. Erau podele pe jos cu scânduri, nu era ciment, era curățenie... Pe-ormă curtea... Curtea era împărțită în trei părți: la intrarea pe poartă, în față, erau birourile, cum veneai sus... era ca un rai acolo... Mănăstirea era pe-un deal, și o aleie urca pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
și le-o băgat tinete... Și-apoi ăștie o dat afară tinetele, ăștia iară le-o băgat și nu le-o deschis veceul, și-apoi ăștia o dat oblonele jos... Pe urmă, după rebeliune, ne-o pus de-lea înfundate, scândură la scândură, și n-ai mai primit aer, numa’ pă deasupra da’ puțin. Și-apoi ăștia o dat jos toate obloanele alea de scândură, și-apoi a-nceput a striga: Criminalii! și Vrem procuror general! Era Goiciu atunci comandant. Și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
o băgat tinete... Și-apoi ăștie o dat afară tinetele, ăștia iară le-o băgat și nu le-o deschis veceul, și-apoi ăștia o dat oblonele jos... Pe urmă, după rebeliune, ne-o pus de-lea înfundate, scândură la scândură, și n-ai mai primit aer, numa’ pă deasupra da’ puțin. Și-apoi ăștia o dat jos toate obloanele alea de scândură, și-apoi a-nceput a striga: Criminalii! și Vrem procuror general! Era Goiciu atunci comandant. Și-apoi pân
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
apoi ăștia o dat oblonele jos... Pe urmă, după rebeliune, ne-o pus de-lea înfundate, scândură la scândură, și n-ai mai primit aer, numa’ pă deasupra da’ puțin. Și-apoi ăștia o dat jos toate obloanele alea de scândură, și-apoi a-nceput a striga: Criminalii! și Vrem procuror general! Era Goiciu atunci comandant. Și-apoi pân’ la urmă o venit Goiciu cu-n batalion de gardieni și cu Istrate, că ăsta era cu regimu’ și paza. Și-apo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
îi aducea... Da’ nu pe toți o sută cinzăci, numa’ pe o parte din ei, p-ăștia care o’ făcut protestu’ aista. Asta o fost... S-a schimbat regimul de detenție după revoltă? Păi da, că înainte n-aveam puse scânduri la geamuri, pe urmă le-o pus... obloanele ale înfundate. N-ai mai văzut nimic afară. Și-apoi o-nceput cu mâncarea tare slabă... Ne-o dat numa’ ciorbă de murături, ciorbă de burtă necurățată... era verde zama pă ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
jos. Ne-a aruncat la 500 de inși... erau numai dejecții pe acolo, și câteva castroane din care să mâncăm. Crăpam de foame! Îți spun: crăpam de foame! Și când am plecat cu bacurile spre Salcia, erau semințele băgate printre scânduri, și luam cu surcelu’ și scoteam câte un bob din ăla și îl molfăiam în gură de foame... așa eram de înfometați. Mâncarea până la urmă o împărțeau brigadierii, care erau oamenii lor, erau informatori... Dacă vedeau o jumară într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
era o femeie foarte cumsecade. Când veneam cu Peidy ne aștepta cu dulciuri făcute de ea care pentru noi erau minunății. La prima vedere vila părea nelocuită, scara din piatră, accesul direct în vilă era blocat cu niște bârne și scânduri, astfel se intra pe poarta de acces al trăsurilor care nu era încuiată, parcă aștepta să fie deschisă larg pentru trăsurile de odinioară care soseau cu cei ce veneau la o cură de ozon, de sănătate. Pomenind de această perioadă
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
ori începe să ningă. În acea iarnă a nins atât de mult iar vântul a suflat cu intensitate de uragan, care a ținut câteva zile, nu se mai putea circula, s-a produs un haos. Am pus o ladă din scânduri în casă și am salvat iepurii de îngheț și câinele la fel. Găinile erau în grajd unde era destul de izolat împotriva frigului. Într-o dimineață am constatat că suntem îngropați de vii sub zăpadă. Ce se întâmplase? Vântul a bătut
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
dorit să lucrez și invers, să mă rotesc eu în jurul său. Astfel în august 1994, confecționându-mi singur o daltă dreaptă dintr-o pânză de ferăstrău mecanic ce o aveam de la vechiul loc de muncă, alegându- mi o bucată de scândură de tei, am început pentru prima dată să sculptez. Răbdarea pe care mi-am impus-o în timp ce lucram la bucata de lemn a prins rădăcini născându-se prima mea lucrare pe care am intitulat-o Drumul vieții”. Prima lucrare realizată
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
o parcurg mergând cu trenul, dar cu o vie amintire ce mi-a rămas întipărită în memorie despre marea întâlnire cu lemnul de la București. Ajuns acasă în următoarele zile am început să mă pregătesc pentru o nouă expoziție, pregătind o scândură de tei, realizând icoana ‚Sf. Cristofor” , pentru a o trimite de urgență la București la Expoziția „Crăciunul și Anul Nou în creația populară contemporană”, ce urma să se deschidă pe 17 decembrie. Mai aveam câteva zile până la data limită în
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
în zilele de vară, numai în cămeșuță și cu picioarele goale, eram, împreună cu alți copii, nelipsit în colbul drumului de țară; iar iarna, pentru că tata nu-mi făcea săniuță (de teamă ca să nu pățesc ceva pe derdeluș), furam "fundul" de scândură pe care mama întindea aluatul cu făcălețul când ne făcea turte sau plăcinte și dus eram până mă răzbeau frigul și foamea. Nu mă temeam nici de neplăceri, pentru că eram atâția frați și surori, încât lipsa unuia dintre noi trecea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
la masacru: În Copoul meu nu găseam vâsc; În schimb, În Bucium, unde vântul abate toată căldura emanată de oraș, el, vâscul, trăia ca’n rai. În fond, ce face acuzatul? Strică lemnul? Ne doare pe noi, care-l dorim scânduri, nu pe Natură, care le știe pe ale ei, ca de pildă selecția: ca și lupul, vâscul lovește În exemplarele susceptibile, sensibilizate de bătrânețe ori boli. Iar parazitismul, În genere, nu e cumva o unealtă a Naturii care, „altoind“ un
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
că a dezechilibrat o lume? Cum? Să privim un munte, care-și află antiteza În adâncul mării. Îl transformăm În pulbere, creând o nouă Sahară, făcându-l piatră de terasament, scobindu-l după minereu sau transformând bradul de pe el În scânduri. Ah! Era să spun dolari... Dar un echilibru se rupe, acela care a născut muntele laolaltă cu pădurea de pe el, lipsind muntele de armătura vie care-i ținea Întru semeție părțile, mai mari sau mai mărunte. Se va găsi un
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
ori gazele nu-s decât o mare minciună, când omul ajunge să ardă gunoaiele unor epoci de mult apuse ale Terrei, refăcând acele condiții care nu ne sunt câtuși de puțin favorabile... Și, de ce nu, tot pădurea trebuie să asigure scândurile copârșeului ori rugul pe care mi-l doresc. Doar că tăiem pădurea de când ne știm. À propos: acum două milenii, trei sferturi din această țară era codru; astăzi, ceva mai mult de un sfert. Dar niciodată cu atâta tenacitate, demnă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
chiar a-i strica ceva; de unde altminteri vorba cu moartea caprei vecinului? Acel vecin e Natura. Și, cum copacul nu vă costă nimic, Îl tăiați, cu sau fără rost, fără să stați pe gânduri. Dar când e vorba de o scândură, aceea pentru care ați trudit oarece, măsurați de două ori până taiați o dată. Cei vechi, aceia care Încă erau aproape de țâța mamei Naturi, o respectau instinctiv. Și, cum nu erau nici necuvântători, ascultători necondiționați ai voii ei, dar nici divinii
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
respecta ulterior. Sri Lanka înseamnă în limba sanscrită "locul unde se poate dobândi fericirea". Chinezii i-au spus "Insula comorilor"', iar grecii "Insula rubinelor". Primul acord comercial româno-sri lankez a fost semnat la 26 martie 1956; lista mărfurilor de export cuprindea: scânduri pentru ambalaje, mașini-unelte, mașini pentru construcții, echipament minier, fabrici de ciment, material rulant, ciment, geamuri, hârtie, produse petroliere, textile ș.a.; la importul din Ceylon erau prevăzute: cauciuc natural, ceai, nuci și ulei de cocos, cacao boabe, condimente, piei, grafit, artizanat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
desigur, nu s-a putut. Dar... Dar cu alte ocazii te rog să nu mă ocolești. În privința teatrului meu nu am ce să spun decît că e un lucru serios. Aș fi bucuros dacă acest lucru bine făcut ar cunoaște scîndura scenei. Deși nu sînt de acord cu E. Ionescu atunci cînd afirmă că o piesă e o marfă, totuși ea trebuie oferită publicului. Mă ajuți? Îți voi trimite, sper, cîte un exemplar din cele mai reprezentative piese ale mele. Te
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
Sulina avea circa 1 000-1 200 de locuitori, un număr important dintre aceștia fiind greci. Aici locuiau și români veniți din sudul Basarabiei, turci, dar și un număr de aventurieri maltezi, care locuiau, ca și grecii, în "câteva barace de scânduri sau în simple colibe de trestie, ridicate pe plaje"937. Principala ocupație a acestora din urmă "consista în a despoia, pe o scală mare (...) pe nenorociții căpitani, obligați, din cauza obstacolelor ce întâlneau în acest loc, de a recurge la serviciile
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
termen de 6 luni de la publicarea regulamentului (...) să facă latrine clădirilor lipsite de acestea"1409. De asemenea, conform prevederilor articolului 12 al regulamentului, "proprietarii ale căror caes au curțile împrejmuite cu stuf, sunt obligați a le împrejmui cu grilaj de scânduri, în despărțirea I, și cu nuiele, în despărțirea a II-a (...) în termen de un an"1410. Articolul 13 al regulamentului prevedea că "proprietarii care vor construi, pe viitor, case de locuit sunt obligați ale așeza cu fața la stradă și a
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
presus de toate, ei aveau misiunea să conceapă, să fabrice și să manevreze mașinăriile teatrale care, în această regiune a Americii de Nord, dădeau ceremoniilor religioase aspectul unor reprezentații grandioase. Acest lucru era posibil în aer liber sau în marile locuințe din scînduri cu o singură sală în care stăteau mai multe familii și care puteau găzdui o mulțime de invitați. O povestire indigenă ce datează din secolul al XIX lea menționează o reuniune în cursul căreia vatra din mijlocul sălii a fost
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
Datorită unor păhărele de vin acru, căruțașul palavragiu chiar arăta să fi ajuns în acest stadiu. Înotând două ceasuri bune prin burniță și frig, căruța ne-a deșertat la marginea satului, pe o toloacă în care, pe două capre din scânduri, se încropeau pereții unei scene. Localnici și invitați se înghesuiau într-o casă de alături ca să „servească” câte un ou fiert și, la discreție, același vin acru. Am căpătat și noi, curățat de coajă, un ou și paharul plin cu
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
Prestația n-a fost pe placul asistenței formată din niște babe cu tulpane negre, ținând o palmă subsuoară și alta la gură. Deodată răsună un ordin sec. Pe scenă, un ostaș țâșni din rând și călcă pe un capăt de scândură; instantaneu, aceasta săltă ca o cumpănă de fântână. În aceeași clipă întreg eșafodajul, cu tot cu brigadă, se trezi între capre. Pantomima distră de minune babele care șușoteau între ele: „Dumnezeu nu bate cu ciomagul !” La scurt timp după întâmplare poetul și-
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
toate materiile. Numai la științele naturale, mențiunea este bine.<...> Pe culoare pereții sunt tapetați cu hărți și tablouri.” Iar în sala de clasă „obișnuitele bănci, toate identice. Voevodul stă alături de camarazii lui. În fund monitorul. De-a lungul zidurilor, pe scânduri se află expuse trenul electric al Voevodului și tot soiul de jucării științifice. Pe peretele de răsărit, o candelă sub o icoană. Voevodul e crescut în religia ortodoxă. Domnește cea mai severă disciplină. În clasă nu există tratament de excepție
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]