3,072 matches
-
filosof-rege 116, 175, 213, 247; și meditația 40; prieten al zeilor 238 Filosofi I. Din Antichitate Anaxarh - abderitan 77-78; și Alexandru 78; cinic 77; și familia 80; și gimnosofiștii 78; hedonist 79-80; și Nicocreon din Salamina 78; și puterea 78-79; sceptic 79-80; sofist 77 Anaximandru 186 Anniceris 123 Antipatros 123 Antiphon din Atena (sofistul) - și adevărul 92-93; și Aristip 113; și banii 87, 94; și armonia 87, 96, 98; și familia 95, 98; și edificarea sinelui 95; hedonist 93-94, 160-161; interpretarea
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și managementul unor tipuri de infrastructură necesită crearea unor structuri administrative care să acopere grupuri de comune ce pot lua în considerare priorități în anumite limite bugetare”. Sursă:Manualul Operațional, 2004, PDR Evaluarea proiectelor de dezvoltare comunitară Există, probabil, mulți sceptici - atât printre cei care investesc în proiecte de dezvoltare comunitară, cât și printre cei care le „consumă” ori au statutul de „observatori” - care se îndoiesc de rostul unor astfel de proiecte. Într-un fel, scrie S. Sampson (2002), referindu-se
Practica dezvoltării comunitare by Dumitru Sandu (coord.) [Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
va încerca să deturneze fondurile, „uitând iarăși de satul aflat la periferia comunei”; alții nu aveau încredere că „o comunitate îmbătrânită, cu multe persoane bolnave, va putea realiza contribuția în muncă sau bani cerută de FRDS”; alții erau mai degrabă sceptici în privința faptului că membrii comunității se vor descurca într-un astfel de proiect fără sprijinul autorităților locale. Însă „vocile” nu s-au epuizat aici: unii, ce păreau a fi lideri ai comunității, „nu doreau să intre în gura satului [pentru că
Practica dezvoltării comunitare by Dumitru Sandu (coord.) [Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
într-o astfel de practică a supravegherii recunoaștem cu ușurință o serioasă preocupare securitară. Regizorul supraveghează atâta vreme cât se simte util. Aceasta este motivația sa. Acesta este optimismul său, un optimism respins de Strehler și, pe urmele lui, de Grüber, regizori sceptici, regizori care refuză să mai aibă de-a face cu spectacolul după ce au pus punct repetițiilor, redându-i - precum Prospero lui Ariel - libertatea, oferită ca o recompensă pentru serviciile aduse. Supraveghezi din iubire ori de teamă, te retragi acceptându-ți
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
maleabilă, care acceptă modificarea genetică în plan artistic (pentru o altă interpretare a artei transgenice, în direcție postumană sau postbiologică, vezi Causey, 2002Ă. Deși este entuziast în potențialul artistic al remodelării corpului din perspectivă transgenică, Eduardo Kac chestionează în mod sceptic posibilele probleme ideologic-politice ale biopirateriei cu material genetic, ale intruziunii controlului și ale manipulării informației genetice în alte scopuri decât cele artistice și științific-medicale pozitive. În această viziune paradoxală, arta transgenică este chemată să reflecteze asupra implicațiilor culturale și identitar-umane
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
și augmentări tehnologice s-ar aduce ființei umane. Atracția și fascinația care se manifestă astăzi pentru ființa cyborgică, cea avatarică sau cea transgenică trebuie să se realizeze în limita compatibilității acestora cu natura umană, cu complexitatea paradoxală și cu incertitudinea sceptică a umanului. Dacă ontologia virtuală este una „slabă” (în direcția perspectivismului filosofiei postmoderneă, epistemologia virtuală este una hibridă, neputând fi desprinsă de fenomenologie, de antropologia tehnoculturală și de etică. În acest sens, postumanismul temperat încearcă să chestioneze atât condiția umană
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
asemenea situații, găsim suficiente motive să ne Îndoim de unele dintre cele ce se prezintă spiritului nostru, ceea ce Înseamnă că principiul care ne călăuzește În alegere este, cel puțin Într-o primă instanță, unul negativ. Îndoiala, fie ea meditativă sau sceptică, chiar agresivă, transformă radical raportul nostru cu lumea, pentru că ea solicită capacitatea cea mai intimă și proprie a gândirii: libertatea. Libertatea gândirii exprimă posibilitate de a lua distanță nu doar față de anumite aspecte ale lumii, ci mai ales față de tot
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
ce pot fi supuse dubiului, n-ar mai rămâne de pus la Îndoială decât cunoașterea, care se bazează pe datele senzoriale, cunoaștere care suportă deliberare, consideră filosoful. Dar, așa cum am precizat, Îndoiala carteziană nu este una care angajează o atitudine sceptică absolută față de existența lumii. Ea se referă la faptul că simțurile noastre pot fi Înșelate, ceea ce se Întâmplă fie conform unor legi fizice naturale - ca În cazul baghetei scufundate pe jumătate În apă și care se vede frântă -, fie ca
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
se vede frântă -, fie ca urmare a unor deficiențe ale organelor noastre de simț, a vătămării lor. Cum nu sunt puse la Îndoială Înseși datele senzoriale ale cunoașterii, această Îndoială nu afectează fundamentele cunoașterii, deci nu e cazul unei Îndoieli sceptice. Ca să atingă fundamentul cunoașterii, spiritul dubitativ trebuie să se Îndrepte către nucleul acesteia, constituit de către posibilitatea Însăși a științei. Fără a se chestiona cum este posibilă știința, problemă pe care o va ridica mai târziu Kant, Descartes pune o Întrebare
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
mult temei să credem că nu suntem atât de perfecți Încât să nu putem fi În continuare Înșelați”. Altfel spus, dincolo de această limită, Îndoiala Își pierde caracterul metodic, de principiu al ajungerii la adevăruri sigure, transformându-se Într-o Îndoială sceptică. A supune Îndoielii cunoașterea adevărată, fundamentală, cea despre Dumnezeu, reprezintă pentru Descartes o depășire nepermisă metafizicii, o debordare a ei. O astfel de Îndoială nu se mai circumscrie interesului pe care-l urmărește construcția metafizică. Alegând Îndoiala ca principiu de
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
alt fel, ale unei propoziții date. Aceasta este Îndoiala rațională și naturală. Cealaltă formă a Îndoielii este Îndoială filosofică relativă la adevăr. Aceasta privește esența Însăși a lumii. Când ea nu este depășită, avem de-a face cu o filosofie sceptică. Atunci când Îndoiala este depășită, prin stabilirea fie și a unei singure certitudini, avem În față o metafizică. Pentru a identifica modul Îndoielii pe care-l pune În joc o filosofie este suficient a cerceta dacă În acel mod se poate
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
și primul adevăr stabil, neunivoc și indubitabil la care ajunge spiritul după ce a supus Îndoielii toate cunoștințele sale: „... și observând că acest adevăr „gândesc, deci sunt” era atât de stabil și atât de sigur Încât cele mai extravagante presupoziții ale scepticilor nu erau În stare să-l zdruncine, am considerat că pot să Îl adopt fără ezitare ca prim principiu al filosofiei pe care o căutam”. COMENTARII ȘI OBIECȚII ADUSE COGITO-ULUI Încă de la apariție, enunțul referitor la cogito a provocat
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
Nici o demonstrație de la efect la cauză nu merită numele demonstrației. Așa stând lucrurile, urmează că toate dovezile existenței lui Dumnezeu sunt relative, deoarece nu ajungem niciodată la Dumnezeu decât plecând de la efectele sale. Fără să exprime un punct de vedere sceptic, Duns Scot susține dovezile existenței lui Dumnezeu prin efectele sale, deși le putem considera drept demonstrații, sunt demonstrații relative. El va Încerca să demonstreze Într-o modalitate a priori existența lui Dumnezeu. De aceea, Duns Scot caută să confere necesitate
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
gândesc că totul era fals, trebuia În mod necesar ca eu, cel care gândeam, trebuia să fiu ceva; și observând că acest adevăr: gândesc, deci sunt, era atât de stabil și de sigur Încât și cele mai extravagante presupoziții ale scepticilor nu erau În stare să-l zdruncine, am considerat că puteam să-l adopt fără ezitare ca prim principiu al filosofiei pe care o căutam. Examinând apoi cu atenție ce eram eu și văzând că puteam să-mi Închipui că
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
mai multe despre modul în care funcționează organizația, despre ce promisiuni s-au făcut și ce promisiuni nu au fost îndeplinite. Toate aceste elemente pot alimenta cinismul, pot provoca furia și îi pot determina pe participanți să aibă o atitudine sceptică față de intenția studiului. E posibil ca participanții să aibă alte intenții cărora să dorească să le dea curs în cadrul focus grupurilor, cum ar fi intenția de a convinge, de a bloca anumite inițiative sau de a fi promovați. Din cauza faptului
Metoda focus grup. Ghid practic pentru cercetarea aplicată by RICHARD A. KRUEGER, MARY ANNE CASEY [Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
diferite de cele cu adulți. De exemplu, tinerii nu dețin controlul în mediul lor. De obicei, se află în situația în care adulții dețin controlul și uneori regulile de comportament nu sunt clare. De aceea, tinerii pot avea o atitudine sceptică față de precizarea moderatorului că toate opiniile sunt binevenite și că sunt apreciate atât părerile pozitive, cât și cele negative. Tinerii sunt puși în mod frecvent în situații în care adulții par că vor să afle părerea lor, dar apoi reacționează
Metoda focus grup. Ghid practic pentru cercetarea aplicată by RICHARD A. KRUEGER, MARY ANNE CASEY [Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
efectuate pe piața financiară nu sunt afectate de impozite și/sau de costuri de tranzacție. Se poate constata lipsa de realism a anumitor ipoteze, dar trebuie recunoscut rolul lor fundamental în procesul de modelare a fenomenului financiar. Pentru cei mai sceptici, trebuie insistat asupra faptului că, prin definiție, un model este o reprezentare simplificată a realității (simplificare ce constă inclusiv în eliminarea anumitor caracteristici reale, pentru facilitarea înțelegerii fenomenului). Curentul general, sprijinit în primul rând de teoreticienii din Școala clasică, tradițională
Management financiar Volumul I Diagnosticul financiar al companiei by Victor DRAGOTĂ, Laura OBREJA BRAȘOVEANU, Ingrid-Mihaela DRAGOTĂ () [Corola-publishinghouse/Science/198_a_286]
-
vorbește de la sine.”<footnote Ibidem. footnote>, <footnote Este interesant că scepticismul lui Soros preceda și criza financiară declanșată în anul 2008, izbucnită cu toate asigurările date de utilizarea unor instrumente de gestiune declarate performante... Pentru o dezvoltare a acestor idei sceptice, vezi și Taleb, Nassim Nicholas, Lebăda neagră: impactul foarte puțin probabilului, trad.: Viorel Zaicu, ediția a doua, revizuită, Curtea Veche Publishing, București, 2009. footnote>. Concluzionând, capitalizarea bursieră reprezintă un estimator corespunzător pentru valoarea de piață a companiei numai în condițiile
Management financiar Volumul I Diagnosticul financiar al companiei by Victor DRAGOTĂ, Laura OBREJA BRAȘOVEANU, Ingrid-Mihaela DRAGOTĂ () [Corola-publishinghouse/Science/198_a_286]
-
a cărei singură consecință este recunoașterea unei identități care dă sens îndoielii. Care se întemeiază pe îndoială. Nu numai că Cioran este în permanență altul, el este și suma unor contradicții ireconciliabile. Iată: „În mine există un pătimaș și un sceptic care nu se pot pune de acord în nici o privință. Sunt suma dezacordurilor lor” (II, 153). Doar că, din neputință, eșecul ia chipul victoriei. Masca aceasta, deopotrivă negată și afirmată, îl și salvează pe Cioran: „Fiind organice, așadar insolubile, contradicțiile
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
hăul devenit lume. Tocmai de aceea, exasperarea poartă în spate masca exasperării, iar conștiința ironică a mimării, masca acestei conștiințe. Scrisorile sunt documentetc "Scrisorile sînt documente" Adevărul și postulatele contradictoriitc "Adev\rul [i postulatele contradictorii" Când este vorba despre un sceptic, așa cum e Cioran, care, în plus, face și figură de cinic sofist, problema adevărului n-ar trebui să se pună. Îndoiala exclude, oricum, orice fel de militantism. Pentru un sceptic, mai importantă decât orice angajare este dezertarea. Așa încât, nu putem
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Adev\rul [i postulatele contradictorii" Când este vorba despre un sceptic, așa cum e Cioran, care, în plus, face și figură de cinic sofist, problema adevărului n-ar trebui să se pună. Îndoiala exclude, oricum, orice fel de militantism. Pentru un sceptic, mai importantă decât orice angajare este dezertarea. Așa încât, nu putem să nu ne întrebăm: Să-l intereseze pe Cioran adevărul?! În fapt, anarhismul tinereții se datorează tocmai absenței adevărului, imposibilității lui de a i se revela. Mai mult, nihilismul de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
adevăr”. Or, a spune „mai aproape de adevăr” înseamnă chiar a recunoaște că adevărul, ca instanță absolută, e, de fapt, de nelocuit. Oricât de aproape de adevăr ai fi, nu ești ceea ce s-ar putea numi Adevărul însuși. Când folosește cuvântul „adevăr”, scepticul și „cinicul” Cioran, cel care slujește unei libertăți care lasă impresia că nu presupune nici un fel de angajare, enunță ipoteza unui eșec, a ratării propriei existențe. Nu este vorba despre scris, căci scrisul devenise el însuși, în timp, o soluție
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
incompatibil cu anxietatea, căreia Cioran îi este asociat, și pentru că, de o țesătură prea fină, vizibilă numai din anumite unghiuri, el se ascunde în fante de lumină. Și-apoi, umorul i-ar leza lui Cioran demonismul. Or, datorită conștiinței limitelor, scepticul nu poate fi decât un umorist. Iată-l, într-un loc, spunând: „De-a lungul anilor, ca să fug de răspunderi, am citit, am citit ce mi-a căzut în mână, ore în șir, în fiecare zi. Nu m-am ales
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sunt înstrăinat, fără îndoială, în parte, și numai uneori total; dar numai uneori” (269 Ă 9aprilie 1975). Cum să ia în tragic povestea cu înstrăinatul, când el se simte foarte bine în găoacea melancoliei, în care se închide cu voluptate? Sceptic, melancolic, umorist, Cioran nu putea fi tragic, chiar dacă limitele care îl definesc se metamorfozează în deschideri și în iluminări. Să recitim: „Melancolia, această rană a frumuseții”. Dar poate că Cioran spunea toate astea conjunctural, numai și numai pentru a-și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
scepticismul cere un cadru parfumat și frivol pe care l-am găsit, pe când a fi ros de îndoieli în spațiul valah e de-o tristețe fără soluție” (2decembrie 1946 Ă 484). Altfel zis, cadrul parfumat și frivol oferă pentru un sceptic soluția exhibării de sine, a contemplării în decadență. Parisul nu doar consacră, ci și vindecă, chiar dacă într-un fel care însemnă împingerea bolii până la limitele neputinței. Un motiv în plus, poate singurul cu miez, ca Cioran să iubească, în secret
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]