1,791 matches
-
vorbit singur: ― Pămîntu-i al nostru, că noi îl muncim, tot pămîntul! Cârciumarul, văzând că s-au încurcat lucrurile, își făcu treabă la tejghea, dăscălindu-și ajutorul cu mai multă vehemență. La o masă, lângă ușă, un jandarm tânăr, cu înfățișarea sfioasă, stătea la un pahar cu Anton Nacu, vorbind rar și uitîndu-se cu jind afară la hora tineretului. Om prudent, Busuioc trăgea mereu cu coada ochiului într-acolo. Îi era teamă că jandarmul, sub pretext că privește hora, asculta ce vorbesc
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și adevărată. Grație ei i-a revenit inspirația poetică. În fiecare seară, scăpat de obligațiile pentru Drapelul, învăluit într-un nour de fum de țigări, scria versuri de glorificare a făpturii divine. De altfel, Tanța răspundea cu aceleași sentimente. Deși sfioasă, i-a mărturisit că nici n-ar mai putea trăi fără el. Trei zile dacă nu-l vedea, născocea motive să fie la Lenuța, confidenta dragostei ei, care, firește, chema pe Titu. Toate acestea nu-l împiedicau să-și împlinească
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în rezervorul minții, se ridică, luă lampa de pe noptieră și o duse pe masă să aprindă lumina. Scoase abajurul, apoi sticla, cu multă băgare de seamă, mereu îngîndurat. Uitîndu-se după cutia de chibrituri i se păru că aude un ciocănit sfios în ușă. Până să se întoarcă, ușa se deschisese. ― Tanța?! făcu dânsul atât de mirat, că-i fu în aceeași clipă rușine de tonul întrebării. Tanța rămăsese lângă ușă, cu ochii mari asupra lui, parc-ar fi nimerit într-o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
văzuse niciodată pe acasă. ― Mi-am luat congrua pe șase luni și am venit, că tot mi-era frică să nu mă strângă Dumnezeu și să nu mai apuc să văd și eu țara noastră! zise Belciug cu surâsul lui sfios și cu o mare bucurie în toată înfățișarea. Azi-dimineață am sosit și de la hotel am venit drept aici, ca să nu mă rătăcesc până m-oi obișnui! Tatăl lui Titu, ca să-și înalțe odrasla, dăduse preotului ideea să-l caute la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
toată ziua și pe care-l înlăturase mereu. Te pomenești că țăranii vor crede că mi-a fost frică și..." Ajunsese la marginea grădinii, unde începea ogorul. Conacul rămăsese în urmă. Felinarele din curte pâlpâiau galben de departe, ca niște sfioase candele de veghe. Se opri și se întoarse pe loc să mai vadă cum ardea conacul lui Buruiană. Bătrânul avu subit o strângere de inimă. Privind de aici, focul părea că mistuie chiar propriile-i clădiri. Pata roșie pe cer
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
rămânea de teamă să nu se mai întîmple ceva și ei să lipsească. Astfel, înspre ziuă, curtea se mai liniști de oameni și focul însuși ardea mai potolit și sătul, cu pâlpâiri somnoroase. La fereastra bătrânului conac veghea aceeași lumină sfioasă. Scânteile mari zburătăceau ca fluturii pe coperiș și se stingeau atingând olanele bătrâne, parc-ar fi căzut pe gheață. Ichim închise ușile spre cerdac, să nu mai intre nimeni să tulbure odihna casei. Un răstimp a privegheat el lângă boierul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ciocneau într-un vîrtej: ― De ce mai vine armata?... Să ne omoare pe noi?... Ce le-am făcut noi lor?... Câini suntem ori oameni, de nu ne lasă să trăim?... Nu ne-au asuprit destul boierii? Porneau răspunsuri de ici-colo, mai sfioase la început, apoi îndrăznețe și răcnite: ― Să vie și armata, că noi tot nu ne lăsăm!... Mai bine murim cu toții, ca să scăpăm de toate!... Nu ni-e frică nouă de armată!... Cu furcile o să-i alungăm, dacă vin asupra noastră
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dumneavoastră, Majestatea Voastră, pentru tot restul vieții mele. Însă dacă veți stărui să rămâneți, voi rămâne aici cu dumneavoastră. Îngenunchind ca să-i întâlnesc ochii plini de lacrimi, încetez să mă zbat. Vom fi iubiți? îl întreb. — Nu. Vocea lui e sfioasă, dar nu hotărâtă. Dar mă iubești? — Da, doamnă! Nu respir decât ca să vă iubesc. Pășesc afară în lumină și aud trei bubuituri care vin din spatele nostru. Este zgomotul bilelor de piatră care se rostogolesc la locurile lor. În clipa în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
nu se poate mai decenți. Respectă întru totul codurile bunei-cuviințe. Abia la adăpostul unei plimbări sub clar de lună, pe pajiștea din fața castelului, Julien, strângând degetele logodnicei sale, cutează să-i dea acesteia, "încet, încet de tot", o primă și sfioasă sărutare. Și abia după ceremonia de nuntă Julien își îngăduie să-și sărute nevasta, departe de ochii nuntașilor, în timpul unei plimbări într-o pădurice. Cuprins de o excitație febrilă, Julien dă acum dovadă de mai multă inițiativă. Îi atinge urechea
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
să se alarmeze. Nu pot face altceva decât să se resemneze în fața faptului împlinit: tânăra fată nu mai este ce era cândva. "Odinioară, scrie cu nostalgie baroana d'Orval, când spuneai "domnișoară" te gândeai la o făptură drăgălașă, desăvârșită, blândă, sfioasă. Ochii săi mari, mereu plecați, nu îngăduiau decât rareori privirilor străine să pătrundă până în adâncul sufletului". Iată însă că s-a transformat într-o "făptură plină de viață, de hotărâre, de elan [...]. Dovedește o încredere care te descumpănește, o cutezanță
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
el, în luna iulie a anului 188.., în stațiunea termală Dieppe. Se pare că oriunde s-ar fi aflat, pe plajă, la hotel, la cazinou, la biserică, tânărul o întâlnea mereu pe Miss Mary, o fată cu chip de înger, sfioasă, dar veselă, "nespus de vioaie și plăcută". Între tineri se înfiripă imediat o "familiaritate nevinovată și încântătoare, familiaritate atât de greu de atins cu majoritatea fetelor crescute după moda franțuzească". Însă la întoarcere, în timpul traversadei de la Dieppe la Newhaven, la
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
de procedee naturaliste. Ca toate scrierile sale în proză, nuvela În lume - cea mai reușită - își ia subiectul tot din viața meseriașilor. În genere, intriga este sumară, interesul îndreptându-se mai ales către personaje. De obicei este vorba de ființe sfioase, cu o viață interioară zbuciumată, pe care nu și-o exteriorizează, de unde și lipsa de înțelegere din partea celorlalți, suferințele îndurate. Ele nu pot fi concepute în afara unui anume rigorism moral, caracteristic mediului lor social. Scriitorul excelează în înfățișarea atmosferei rigide
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288969_a_290298]
-
ezitând între o varietate ludică aparte, de un livresc voit ,,copilăros”, și mărturisiri niciodată lăsate să se rostească deplin, repede și voit curmate, acoperite prin întoarceri-reflex la impersonale, protectoare tipare: ,,obcina” și ninsorile din munți, apa Moldovei, ,,țara înaltă”, „vama sfioasă a toamnei”, iazul „cu năluci”, ,,o veșnică pădure ursitoare” nu închipuie atât trăsături ale unui ,,decor”, cât însemne ale unei timpurii înclinări spre o mitologizare a viețuirii, a trecerii eului prin lumea pe care încearcă s-o facă, pe o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]
-
degete (pierde) trece prin viață ca gâsca prin apă (nu se alege cu nimic în viață) trece prin foc și apă (înfruntă greutăți, necazuri) trece în lumea drepților (moare), etc. 4. Găsiți cât mai multe sinonime ale cuvintelor: tandru, zgârcit, sfios, bătrân. 5. Consultați Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române(DOOM) și alegeți forma corectă a cuvintelor: aier / aer, caier / caer, eșire / ieșire, poiet / poet, stomacuri/ stomace, patinuar /patinoar. Exercițiile pe care învățătorul le poate alege spre a îndruma
Caleidoscop by Marlena Cristiana Sorohan () [Corola-publishinghouse/Science/91784_a_93492]
-
o s-o facă Irina pe teribila, pe neîndurătoarea domnișoara Cucu! Doamne, păi atunci cine face pe Mona?! A, stai, stai că m-am prins! Înseamnă că Mona e chioară și șchioapă. Asta e. Carevasăzică, concepție nouă! Și-atunci Grig e sfios și bea lăptic, iar Miroiu e roșu la față și cu păr pe piept... Măcelarul și dorul de infinit! Val: Pînă la urmă tot agronomia o să te mănînce... Alex: Explică-te! Altfel îți arunc mănușa! Val: Lasă, mi-e destul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Diotima" (1975) conțin versuri în care simțim spiritul ultimei perioade: Dan Laurențiu, Leonid Dimov, M. Ivănescu, dar și Eminescu cu romanticii chemați în epocă, cu spectaculosul și incandescentele care ocupă un spațiu de fantezie dominată de melancolia lunară a nopților sfioase și palide în care îl putem intui, dar numai cu o mare atenție, pe Hölderlin. M. Ursachi este un nostalgic. Nostalgia poetului este generată de aspirația spre realizarea perfecțiunii în artă. Puterea cuvintelor, neputința în fața dimensiunii vremii, a trecerii timpului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
vorbăreț, dar când "întorcea un zâmbet frumos ca de fată", cu mustăcioara abia mijită, emana timiditate și un farmec deosebit care stârnea admirația mamei. Inteligent, el își cunoaște bine mama, observă toate schimbările care se petrec cu dânsa și, deși sfios și supus, el îi ghicește toate gândurile. Devenirea sa ca bărbat se face o dată cu veghea din râpă a osemintelor tatălui său, când se simte înfricoșat. Desăvârșirea formării lui Gheorghiță ca bărbat se produce în scena finală, când îl lovește pe
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
absența sentimentului de rușine și a celui de vinovăție, două dintre „păcatele capitale” ale lumii contemporane. Fără să fi știut că la fel i-a zis și Zaharia Stancu în urmă cu trei decenii, l-am numit pe Bacovia „marele sfios”. Azi, reluînd Confesiunile lui Darie (1971) descopăr, contrariat, următoarea frază: „Cînd mă năpădesc amintirile mă gîndesc la marele poet și la marele sfios care a fost Bacovia”. Am pierdut un drept de autor, în schimb am dat peste o problemă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
i-a zis și Zaharia Stancu în urmă cu trei decenii, l-am numit pe Bacovia „marele sfios”. Azi, reluînd Confesiunile lui Darie (1971) descopăr, contrariat, următoarea frază: „Cînd mă năpădesc amintirile mă gîndesc la marele poet și la marele sfios care a fost Bacovia”. Am pierdut un drept de autor, în schimb am dat peste o problemă pe care nu mi-o pusesem: de cîte ori și sub ce feluri a fost văzut Bacovia ca fiind „mare”? Un vers din
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ghid turistic improvizat, a trebuit să răspund dacă la Bacău amurgurile sînt în mod frecvent violete, dacă aci toamna e abundent și continuu pluvioasă sau dacă predomină culoarea gri, așa cum a afirmat poetul într-un interviu, ci pentru că imaginea «marelui sfios al literaturii romîne» nu se potrivește cu retorica evocărilor, sonoră. Bacovia trebuie - cred din ce în ce mai mult - înfățișat cu sobrietate, om și idee, o idee care însă nu mai poate fi ilustrată cu noul decor. Nimic din ceea ce poartă în cărțile de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
lacrimile reci te-au fulgerat. // Pe trupul tău înzăpezit de teamă/ Damnat mă las jertfit de-atâtea ori./ Emoții crude precum umbra-n ramă/ Ne regăsesc în tainicii fiori.// Se-aprinde bruma-n palme și-n orbire/ Pe trupul tău sfios se-ncheagă-un mire". În totul, prin urmare, un poet "din școala versificatorilor maratoniști, cu suflu atletic, dar și cu o bună stăpânire a verbului, dornici să performeze în execuții tehnice armonioase de cadențe și rime, din păcate lesne coruptibili
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
unei roabe supuse. Din mijlocul lor ies spirale de volbură cu clopoței albi, rămurele de sălășitoare roz, amestecate cu cîteva ferigi, cu cîțiva lăstari tineri de stejar, cu frunze minunat colorate și lucioase. Toate înaintează plecat smerit, asemenea sălciilor plîngătoare, sfioase și imploratoare ca niște rugăciuni. Și vezi deasupra lor, fibrișoarele subțiri, înflorite, veșnic zbuciumate, ale parasinului purpuriu care își revarsă în valuri antenele aproape galbene, piramide albe de nourică de cîmp și de apă, coama verde a secărelei, penajul destrămat
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Caragiale. Fiord imaginar lansa, cu o emisie impetuoasă și sufocată, austeră și barochizantă, modulată ceremonios în versete opulente, de o „calmă disperare”, tema care generează întreaga poezie scrisă de V.: un lamento pentru candoarea agonizantă („cum să scap de inorogul sfios ce-mi paște părul cărunt?”), cu o rețea largă de metafore izotope. Suveran e un imagism originar al naufragiului („izbânda apelor materne ce-și trag trufașe victima-n adânc”) și senzoriumul înecului („clopote la gâtul meu însângerat”). Făptura e un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290423_a_291752]
-
dintr-un cutezător manuscris de roman prin care încercam, în anumite seri la Paris, să schițez viața botoșăneană a copilăriei mele cu unele tipuri ce-mi rămăseseră în minte. Da, un roman, un roman contemporan de vreo 200 de pagini. Sfios am dat lectură unui capitol și, la capăt, sentința lui Caragiale a venit, batjocuritoare: Foarte bine! tot așa ceva poate să placă; așa ar trebui să scriu și eu. Am trecut în odaia de alături, unde în acea zi de rece
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Caragiale, decît conștiința superiorului și inferiorului, concomitente în el, exprimată uneori cu accente de o sfîșietoare frumusețe". Sunt aici dezvoltate sugestiile emblemei mateine "Cave, age, tace" pe care le adîncește Ovidiu Papadima care îl percepe pe Mateiu ca "blînd și sfios singuratic, pe care viața îl lovise dur și își găsise supremul refugiu și suprema consolare în arta sa"; un refugiu consolator îl reprezenta și sarcasmul savurat pe care i-l observă în perioada berlineză Paul Zarifopol, îngîmfarea și disprețul, ura
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]