6,584 matches
-
un ziar de front. A mai colaborat și la „Graiul nou”, apoi la „Contemporanul”, „Lumea”, „Gazeta literară”, „România literară” ș.a. A fost redactor, în 1947-1948, la revista „Viața capitalei”. Cu toată discreția și detașarea presupuse de adoptarea persoanei a treia singular și de formula rememorării, în romanul Vârtej (1964) se poate întrezări transpunerea ficțională a unui fragment din biografia scriitoarei (copilăria și tinerețea). Scrierea este un bildungsroman, care reconstituie aventura formării unei conștiințe prinse în vârtejul istoriei, de la evocarea copilăriei într-
RADULESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289099_a_290428]
-
pe unele sugestii preluate dintr-o încercare de istorie a prozodiei românești publicată în 1909 de N. I. Apostolescu și, pe de alta, pe principiile relativ recente ale lui W. Thomson și Paul Verrier. Studiul stilistic nu va rămâne o preocupare singulară, de vreme ce, aproape de sfârșitul carierei, P. va aborda una dintre cele mai complicate chestiuni din istoria poeticii engleze - stilul lui Shakespeare. Sunt prea puțin cunoscute circumstanțele plecării lui la studii în Franța. În primăvara lui 1924 își susține teza de doctorat
PROTOPOPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289047_a_290376]
-
poeziei („o mișcare a simțirii, o patimă sufletească și o naștere a fandasiei”) este în esență romantică, acordând primat spontaneității (simțirii, „fandasiei”) față de compunerea rațională. M. intuiește și înrudirea dintre poezie și muzică. Chiar dacă nu sunt originale, asemenea idei sunt singulare în epocă. Erotica din primul său volum, Rost de poezii adecă stihuri (1820), îl apropie pe M., prin accentele neoanacreontice și sentimentalismul lăutăresc, de Conachi și de poeții Văcărești. Poeziile exaltă un hedonism împrumutat din At. Christopoulos, lipsindu-le însă
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
al efectelor spectaculare, al loviturilor de teatru”, de precizia descrierii unor psihologii morbide, romancierul ajutat fiind de un „ascuțit simț al observației”, de o „remarcabilă putere de invenție” și de ingeniozitate în conducerea conflictelor, care îi permit să construiască spații singulare, uneori „ciudate și misterioase, probă a puterii de reprezentare” și a capacității aproape științifice de a reconstitui concretul, totul „într-un stil fluent, de frumoasă acuratețe și ținută intelectuală”. În culegerile de proză scurtă Femeia și maimuța (1970) și Aurul
MONDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288234_a_289563]
-
Schematic vorbind, perspectiva ideologică a autorului combină idei vechi, platonice, cu formulări mai recente, existențialiste. Omul ar fi „aruncat în lume”, o lume cu care nu are nici o contingență, iar existența lui nu este decât o construcție solipsistă, un univers singular creat din propriile senzații. De aici trăirile personajelor, ce rătăcesc azvârlite afară dintr-o lume ce le era proprie (aceea a „ideilor” lui Platon) într-una care le e străină. SCRIERI: După-amiază neliniștită, București, 1967; Singuri, București, 1968; Scarabeul sacru
MUNTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288301_a_289630]
-
exerciții prozodice. Ulterior și-a dedicat mulți ani traducerilor din Homer, publicând mai întâi cânturile I-XII din Iliada (1906), apoi cânturile XIII-XXIV (1912) și textul integral în 1916; în 1924 dă la tipar și traducerea Odiseei. Era o întreprindere singulară în cultura română, ce i-a adus renumele de ,,homerid”. Atras irezistibil de arta mediteraneană veche și totodată de cea pontică, clasicistul și poetul captează spiritul homeric și îl transmută pe terenul limbii și prozodiei românești, dovedind că sevele Antichității
MURNU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288321_a_289650]
-
numele comun este costumbrism. În înțeles riguros, n. se deosebește de realism prin aceea că, în loc să focalizeze socialul, acordă interes prioritar biologicului, în loc să opereze o selecție edificatoare în real, reținând tipicul, înregistrează existența pasiv, neocolind banalul și incidentalul, acordând preferință singularului, straniului și patologicului. N. se manifestă îndeosebi în literatură (proză, teatru), dar se exprimă și în pictură, chiar în muzică. Istoricii literari semnalează aspecte naturaliste la Gustave Flaubert (Madame Bovary), cu toate că scriitorul le-a negat existența. O grupare ce susține
NATURALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288369_a_289698]
-
a Basarabilor (1938), urmat de Pâine, pământ și țărani (1943), reportaje în maniera lui Geo Bogza, însumând experiența sociologică a echipelor studențești inițiate de D. Gusti. Prima carte de poezie, Cântice țigănești, îi apare în 1941 și revelează un lirism singular prin rafinarea unei materii lirice umile și reabilitarea ingenios-stângace a cântecului de lume și a unui bogat limbaj argotic. Volumele următoare - Cântarea României (1951), Laude (1953), Declarația patetică (1960), Versul liber (1965), Tristele (1968) - marchează efortul poetului de a găsi
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
sfârșit, din Cerșetorul orb („Cânt cu vremea surpată în ureche/ Azvârlit în prezent parodie/ Ca cerșetorul orb cu armonica veche/ Mereu aceeași melodie”) sau din Mecanicul orb. Cel de-al doilea ciclu, nepotrivit intitulat Lespezi, se circumscrie liricii erotice, trăsătura singulară, originală, fiind dată de irealizarea trăirii. Predestinați unul celuilalt dintru început, cei doi sunt mereu pe traiectorii paralele ori într-un tragic contratimp. Jubilația viitoarei împliniri e copleșită mai totdeauna de durerea veșnicei amânări, dar mai ales de teama ratării
PETRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
cuvântul în care zac puteri închise și a căror vrajă n-așteaptă decât să fie trezită la viață.” Opinia că, în ipostaza de cronicar, P. adoptă numai atitudinea elogios-ceremonioasă și evită să-și exprime judecățile negative este eronată. Profesând un singular umanism estetic în epocă, și-a rostit observațiile cu „inima plină de toleranță și tandrețe”, cum spunea Tudor Vianu, cu grija de a nu vulnera susceptibilitățile firești și sensibilitatea creatorilor de frumos. A înveșmântat adevărurile poate dureroase în metafora elegantă
PERPESSICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
publicației e derivată din strategiile de (auto)omologare, sub umbrelă postmodernă, a fenomenului optzecist, valorizat în opoziție explicită sau implicită cu generațiile anterioare (cu unele excepții, printre care sunt de amintit reprezentanții Școlii de la Târgoviște, acceptați ca precursori, sau personalități singulare, precum Gellu Naum). Din această perspectivă, O. c. poate fi desemnat, nu fără un rest semnificativ, ca oficios al Editurii Paralela 45, specializată până la un anumit punct în publicarea literaturii optzeciste. Ca formulă de structurare, revista intră în polemică cu
OBSERVATOR CULTURAL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288503_a_289832]
-
oricând, străfulgeră uneori accente dramatice, amintind de neliniștea romanticilor. Alcătuirea operei, cel dintâi eseu din literatura română, revelează structura acestei personalități de tip estet, creator de stil în integralitatea manifestărilor sale. Aici contează înainte de toate modul rostirii, iar acesta este singular în epocă: o scriitură dezinhibată, unde se trece cu eleganță de la registrul grav la badinerie, de la solemnitate la familiaritate, unde, în locul unei severități profesorale, sunt preferate tonul bonom, gluma, persiflarea și autopersiflarea. Valorificând modele livrești și populare în ingenioase alternări
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
avea ele mai durabil, făcându-se abstracție de particularitățile genezei lor și de controversele asupra amănuntelor. Sunt astfel eliminate din capul locului discuțiile critice prilejuite de formulările particulare și de propozițiile unilaterale. Din analiză dispar deci „teoriile” cu caracterul lor singular, distinct, cu opțiunile lor epistemologice și ideologice, cel mai adesea divergente. Nu va fi, în consecință, vorba despre funcționalism sau structuralism, de exemplu, ci de diferitele structuri explicative pe care sociologia, în tentativa sa de a se constitui într-o
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
tip specific, autonom de științificitate a științelor umane. Marile teme legate de metodologia comprehensiunii au fost formulate de el. Principalele articulații ale proiectului său metodologic sunt următoarele (Dilthey, 1942). În primul rând, obiectul de cercetare al istoriei îl reprezintă individualul, singularul. În istorie nu există o repetabilitate cât de cât semnificativă. Prin însăși natura sa, istoria este o știință a individualului, metafizica istoriei (teoria generală a istoriei) neavând nici o justificare. În al doilea rând, obiectele de studiu ale istoriei sunt acte
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
al XVIII-lea. Ea nu este ceva dat, universal, ci există numai în istorie. Este o rațiune istorică, niciodată constituită, ci formându-se indefinit. În fapt, ceea ce este fundamental este trăirea. Dincolo de fapte există mereu un ansamblu psihic ca totalitate singulară la care trebuie să pătrundem pentru a înțelege semnificația actului uman. De aceea, psihologia (o psihologie descriptivă) trebuie pusă la fundamentul științelor umane. Sarcina acestor științe este deci de a sesiza în actele exterioare intențiile și valorile implicate. Comprehensiunea, ca
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a societății umane: istorie, evoluție, progres, creștere, dezvoltare socială. Fiecare dintre acestea cuprinde în sine o perspectivă proprie. Istoria, după cum s-a văzut, încearcă o reconstituire relativ amănunțită a evenimentelor care au punctat dinamica în timp a unei comunități umane singulare. Evoluția se plasează la un nivel mai ridicat de abstractizare: succesiunea în timp a unor faze generale, a unor tipuri de organizări sociale. Evenimentele nu mai sunt importante, ci formele mari sociale, în dinamica lor. În științele sociale actuale, termenul
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a desemna dinamica în timp a unei comunități, cât și a tuturor comunităților sau a unui tip mai general de comunități. Există însă o preferință clară pentru asocierea conceptului de evoluție cu clase de comunități umane, și nu cu comunități singulare. Conceptul de evoluție are o puternică orientare științifică nu numai pentru vocația sa generalizatoare - încearcă să formuleze tipuri de organizări sociale prin care trec clase de comunități -, ci și pentru orientarea sa empirică. A vorbi în termenii evoluției înseamnă, totodată
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
literare”, „Familia”, „Vatra”, „Poesis”, „Ramuri”, „Mozaicul”, „România literară”. A fost nominalizat în 2003 la Premiul pentru traducere atât de Asociația Editorilor din România (pentru versiunea din Rimbaud), cât și de Uniunea Scriitorilor (pentru traducerile din Apollinaire). N. reprezintă un caz singular - și totodată exemplar, prin dăruire - în literatura contemporană: acela de a-și consacra viața tălmăcirii unor mari valori ale literaturii universale. Exclusiv traducător de lirică, N. este puțin cunoscut, în genere doar în cercurile restrânse ale editorilor și cunoscătorilor de
NEMES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288418_a_289747]
-
analiză holistică, conceptualizarea cazului. Noi am preferat întotdeauna pe cel de analiză funcțională. Mai puțin vag sau reducționist decât ceilalți termeni, acest termen exprimă cel mai bine specificitatea demersului diagnostic care trebuie să analizeze și să explice funcționarea unui subiect singular în contextul să particular. Incepând cu sfârșitul anilor 1960, au fost propuse mai multe teoretizări. Vom evoca, în continuare, pe cele care au cea mai mare audiență la terapeuții francofoni, apoi vom dezvolta conceptele și metodologia modelului retroactiv. Modelul lui
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
confirmă, în mod necesar, cât sunt acestea de adecvate. Răspunsurile la întrebări pot facilita alegerile efectuate sau antrena schimbări ale analizei funcționale și ale strategiei terapeutice. Concluzii Analiza funcțională retroactivă este un instrument conceptual și metodologic care permite înțelegerea caracterului singular al subiectului, descrierea diferitelor aspecte ale funcționării sale și identificarea determinanților externi și interni, actuali și istorici. Pornind de la interacțiunile posibile dintre acești determinanți, aceasta contribuie la precizarea scopurilor intervenției și la definirea strategiei terapiei în vederea atingerii acestora. Ea vizează
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
să folosească toaletele; - să întrebe unde se află toaletele, precizând că nu se simt bine, în cazul pacienților cărora le este teamă să nu vomite, etc. Si afirmarea de sine? Tehnicile afirmării de sine nu mai sunt recomandate ca tratamente singulare în cazul pacienților cu fobie socială. Terapeutul le poate recomada, după ce s-a realizat expunerea și restructurarea cognitivă, însă numai pacienților care prezintă în mod evident un deficit de competențe sociale, și nu doar un deficit de performanță asociat inhibiției
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
fobiei sociale”: paroxetine, escitalopram și venlafaxine. Aceste medicamente, comercializate la început ca antidepresive, au beneficiat de o extindere a utilizării datorită capacității lor de a diminua simptomatologia sociofobă. Ele sunt rezervate formelor severe cu consecințe importante. Se recomandă evitarea „prescripțiilor singulare” și asocierea lor cu un tratament de tip TCC. Nici un studiu nu permite, până în prezent, să se afirme faptul că între aceste două abordări poate fi vorba despre o sinergie. Răspunsul complet este obținut după opt pâna la douăsprezece săptămâni
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
El dorește ca subiectul să fie abordat în trei, împreună cu soția sa. Comportamentul problemă Impotența lui Hubert este totală în unele momente, dar erecția sa este corectă în alte momente (în special erecția matinală), ceea ce sugerează faptul că o erecție singulară, chiar dacă reflexă, funcționează, situație care indică existența mai degrabă a unei disfuncții erectile psihogene, cu un procentaj de afecțiune organică care nu trebuie neglijat. Datorită faptului că medicul curant tratează acest aspect al disfuncționalității, terapeutul își orientează întrebările spre alte
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
Vezi mai ales Barlow, Allen, Choate, 2004. Furmark, Tillfors, Marteinsdottir și al., 2001, și Furmark, Tillfors, Marteinsdottir și al., 2002. LeDoux, 2005. Gorman, 2004. In mod ideal, în cazul fobiei sociale, nici o prescriere de psihotrope n-ar trebui să fie "singulară", adică neînsoțită de cel puțin o susținere psiho-educativă, sau cel mai bine de o terapie de tip TCC. Vezi cap. 4. ∗ Patrick Gosselin Doctor în științe, psiholog, profesor la departamentul de psihologie al Universității din Sherbrooke (Canada), profil psihologie clinică
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
să identifice cauzele acestei rezistențe. Consultarea unui sexolog diferă de alte consultații medicale și psihologice. Supravegherea medicală continuă și sexoterapeutul rămâne în contact permanent prin poștă cu medicul generalist. In situația unei secționări a nervilor erectili, erecția este imposibilă, chiar singulară și la trezirea de dimineață. Identificând indispoziția, evitând să dăm vina pe celălalt, în 90% dintre cazuri conflictul interior se estompează și pacientul își regăsește liniștea. Soția sa își va manifesta față de el buna dispoziție, ceea ce este agreabil. Carolyn are
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]