28,739 matches
-
ziua de Crăciun a anului 1914. Regimentul lui se Împrăș tiase prin Galiția, iar el, cu o mînă de ardeleni, se as cunsese Într-un sat părăsit În care nu mai supraviețuiau decît cîinii, sălbăticiți și aceia. Împreună cu un alt soldat, stătuse ascuns În clăile de fîn, prin șuri, mîncînd din pesmeții uscați și din morcovii găsiți În grămezile de nisip de prin beciuri. Pomeanului nu-i umbla prin cap decît un plan: fuga spre România și spre Marea Neagră, iar de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
late pînă cînd s-au topit toate Într-o singură curgere, aceea a marelui Obi. Vasul cu prizonieri străini și cu deținuți ruși plutea la vale escortat de sloiuri, lovindu-se de ele și legănîndu-se a scufundare. La Novosibirsk, pe soldatul austro-ungar Gheorghe Pomean l-au dezlegat de camaradul său și l-au Înlănțuit de alți doi deportați. Au schimbat și corabia, Îngrămădindu-i pe una mai mică. Unor prizonieri li s-a făcut vînt pe apă mai spre nord, iar
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ipoteze: 1. Supranumele se datorează apartenenței la grupul zeloților: „Iscariot” ar proveni din deformarea termenului latinesc sicarius (de la sica, un „cuțit mare, încovoiat”), intrat și în greacă sub forma sik£rioj. Termenul înseamnă exact „cuțitar”, „bandit” și era folosit de soldații romani pentru a denumi grupurile răzlețe de „haiduci” evrei care întindeau curse și foloseau cuțitul drept armă principală 30. Susținătorii acestei etimologii văd în Iuda un membru al partidei zeloților 31. De unde, spun ei, faptul că Iuda apare citat mereu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
punctul maxim în momentul în care Fiul se va simți părăsit de Însuși Tatăl, dar aceasta e altă chestiune. Iuda apare grăbit, „ca din senin” (sugestia verbului grecesc), însoțit de „o mulțime” înarmată cu săbii și ciomege. Săbiile erau ale soldaților romani, fără doar și poate, iar ciomegele (literal: „lemnele”), ale iudeilor trimiși de Sinedriu. În fine, ucenicul le dăduse consemn aliaților săi: Isus va fi deconspirat printr-un sărut. După acest sărut plin de afecțiune, soldații pun mâna pe Rabbi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ciomege. Săbiile erau ale soldaților romani, fără doar și poate, iar ciomegele (literal: „lemnele”), ale iudeilor trimiși de Sinedriu. În fine, ucenicul le dăduse consemn aliaților săi: Isus va fi deconspirat printr-un sărut. După acest sărut plin de afecțiune, soldații pun mâna pe Rabbi. Acesta nu-i spune absolut nimic lui Iuda. Se lasă arestat, în vreme ce ucenicii Îl părăsesc, luând-o la fugă. Unctio Bethaniae declanșează drama Patimilor 36. La Marcu, tonul este măsurat, aproape impersonal. După ce femeia cu vasul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Rabb...)”, după care Îl sărută. De această dată, Isus îi răspunde: îEta‹re, ™f’ Ö p£rei. și aici avem un dublu ecou. Cu același termen, „salutare”, dar care trimite exact la sensul de „bucurie” Îl vor întâmpina pe Isus soldații romani, în 27,29. Culmea cinismului: Iuda și torționarii Îi urează „bucurie” Celui pe care-L trimit la moarte. Răspunsul lui Isus pune și el două probleme. Care este sensul exact al lui ‘Eta‹re și la cum se traduce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
hamartolos) Iuda, hoț și trădător (prodotes); nici el n-a reușit să disprețuiască întru totul cele propovăduite de Isus” (II,11). În fine, la acuzația lui Celsus cum că nici un general sau întemeietor de școală n-a fost trădat de soldații sau elevii săi, așa cum s-a întâmplat cu Isus, Origen invocă drept contraargument principal trădarea lui Platon de către Aristotel. Iuda n-a petrecut decât trei ani în preajma Învățătorului său, în vreme ce Aristotel a frecventat douăzeci de ani Academia platoniciană. Chestiunile care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
găsește decât un cedru multisecular „sub care David își cântase psalmii, la umbra căruia judecase Solomon și proorocise Isaia”. Acesta, înduplecat de a mia rugăminte a ucenicului pierdut, pleacă o creangă, iar sinucigașul găsește „alinarea în moarte”. A doua zi, soldații lui Pilat intră în grădină ca să taie un lemn pentru crucea lui Isus. Dar topoarele nu reușesc să se înfigă în nici un copac. Doar cedrul multisecular primește să-i ajute, scuturându-și la pământ tocmai creanga de care se spânzurase
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
șase. Și răsărise udat de sânge. Sângele și trupul Lui e hrana noastră. Iar din sângele lor crește credința. "Maimuța" n-are decât. Poate să ne ucidă pe toți, dar credința rămâne. Chiar acolo se convertiseră o mulțime. Până și soldații. Soldații care plângeau lângă cruci. Lângă cele douăzeci și șase de cruci. * Când a lăsat manuscrisul din mână, se făcuse seară. Își șterse tacticos ochelarii. Erau aburiți... și-a spus. Un japonez nu plânge. Niciodată. Mai ales un creștin. Oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Și răsărise udat de sânge. Sângele și trupul Lui e hrana noastră. Iar din sângele lor crește credința. "Maimuța" n-are decât. Poate să ne ucidă pe toți, dar credința rămâne. Chiar acolo se convertiseră o mulțime. Până și soldații. Soldații care plângeau lângă cruci. Lângă cele douăzeci și șase de cruci. * Când a lăsat manuscrisul din mână, se făcuse seară. Își șterse tacticos ochelarii. Erau aburiți... și-a spus. Un japonez nu plânge. Niciodată. Mai ales un creștin. Oare ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
auzeam "Barabba! Barabba!" și mă țineam strâns de poala maică-mii, dar ea nu vedea și striga altceva. Nimeni n-o lua în seamă. Și atunci, cu cumnată-sa (altă nebună, mi-am zis!), a încercat să rupă rândurile de soldați. Eu încremenisem. Mă uitam la ea cum lovea în dreapta și-n stânga, să-și facă loc înainte, dar soldatul acela, un zdrahon, nici nu băga de seamă. Cred că și muștele dacă l-ar fi izbit tot s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
n-o lua în seamă. Și atunci, cu cumnată-sa (altă nebună, mi-am zis!), a încercat să rupă rândurile de soldați. Eu încremenisem. Mă uitam la ea cum lovea în dreapta și-n stânga, să-și facă loc înainte, dar soldatul acela, un zdrahon, nici nu băga de seamă. Cred că și muștele dacă l-ar fi izbit tot s-ar fi mișcat oleacă, da' așa... Mi-era milă și rușine pentru maică-mea. Am început să urlu din toate băierile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
De ce s-ar fi uitat așa la mine? Nu pot spune cum. Dar n-am mai auzit nimic, urletul mulțimii încă vuia, dar parcă de undeva, de departe; mama striga și ea... cumnată-sa o trăgea cu mine cu tot, soldații ne împingeau... dar eu mă scăldam în ochii lui. Era liniște, eram pe un pod de lumină în ochii Lui și mă simțeam ușor, ușor... ca lumina aceea care creștea și suia în Cer din coroana Lui... Când m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nu mă vadă cine știe cine dintre vecini care s-ar fi trezit, așa, cu noaptea-n cap sau să dau de vreuna din gărzi: acu', după ce-L omorâseră, se temeau și mai abitir de El, să nu cumva să vină cu soldații Lui și să-i facă praf și pulbere. Doar văzuseră toți cum a căzut noaptea-n miezul zilei când L-au omorât și ce mai cutremur s-a stârnit atunci! Așa că păzeau bine orașul și oricine umbla fleaura noaptea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
așa , un ciot despre care bănuiai că ar fi putut fi om; vorbea chiar și cu aceia pe care lumea îi ura fiindcă erau slujbașii unui împărat rău, care cerea dări și punea biruri... Nu avea suită regească și nici soldați care să-L apere: cei care-L urmau erau oameni săraci, așa ca noi, erau bolnavii pe care El îi vindecase... Fiindcă asta făcea El: îi vindeca pe cei bolnavi bătrânul își căpătase vederea, nu-i așa ?! Și mai spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și s-a Întors către mine. Cu un ton aproape firesc, m-a Întrebat: „Ai auzit dragule, ce a vrut să spună cel de pe linia frontului?” „Am auzit, domnule profesor” - am răspuns eu, simțind un fior pe șira spinării... „Bietul soldat. El Își striga involuntar disperarea În care era Încorporată și psihoza colectivă creată de iminenta capturare de către inamic”... „Cu noi ce se va Întâmpla, domnule profesor?” - l-am Întrebat. ― Doamne, Doamne, prin ce au trecut, bieții oameni - i-a căinat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de bine de rău, nu Îngheață apa când o arunci În sus și nu ți se face sloi răsuflarea”. Și am ieșit În față. Când au avut numărul de oameni care le trebuia, ne au luat În primire mai mulți soldați cu automatele În mâini. ― Harașo. Nu, paidiom! - l-am auzit pe unul, care părea a fi șeful. Și a luat-o Înainte. Am pornit În urma lui, mânați de cei cu automatele. Eram vreo treizeci de prizonieri. Și, mergi, băiete, prin
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
care tocmai coborau trei inși bine îmbrăcați și cu înfățișare prosperă, desigur niște demnitari de rang înalt ai partidului. În urma lor se ivi un al patrulea, mai scund și mai tânăr, purtând bățos o uniformă de general, urmat de un soldat înarmat cu Kalașnikov și de doi tipi solizi îmbrăcați civil. Unul din cei doi tipi i se păru cunoscut; semăna cu șeful grupului de securiști care îl arestase în urmă cu trei ani și-l escortase până la sediul Ministerului Afacerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
că nu mai erau destui lupi în pădurile țării și că nici iarna nu avea să mai dureze o veșnicie, chiar dacă le întrecea în rigori pe toate cele de până atunci, știute de el și de toată lumea. Un milion de soldați în România era prea mult! Dar am avea un steag frumos, unic în felul său în lume, insistă doctorul Rigani. Virgil trebui să convină că așa ar fi fost. Mai bine un lup pe steag decât secera și ciocanul. De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
convină că așa ar fi fost. Mai bine un lup pe steag decât secera și ciocanul. De la cumnatul și amicul Lazăr Popescu, care fusese și el la fața locului, Virgil află în zilele următoare tot ce se mai putea afla. Soldații aceia făceau, pare-se, parte din mica unitate militară sovietică instalată în pădurea Pusnicu, pe malul lacului, într-un cantonament unde, pe timpul războiului, se aflase o baterie antiaeriană germană, care încercase, fără prea mult succes, să țină piept nesfârșitelor valuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
scrise cu litere mari, înflăcărate, pe prima pagină a gazetei "Neamul românesc" : Ne batem, blestem pe noi dacă nu ne batem !" Nu mult după aceea au început să curgă, pe șoseaua care trece nu departe de gospodăria lor, coloane de soldați. Treceau cântând "infanteriștii" cum li se spunea soldaților care mărșăluiau : "As'noapte la Prut Războiu-a-nceput Românii trec dincolo iară Să ia înapoi, prin arme și scut Pământul furat în astă vară..." Mărșăluia și el desculț pe cărarea ce dubla drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
a gazetei "Neamul românesc" : Ne batem, blestem pe noi dacă nu ne batem !" Nu mult după aceea au început să curgă, pe șoseaua care trece nu departe de gospodăria lor, coloane de soldați. Treceau cântând "infanteriștii" cum li se spunea soldaților care mărșăluiau : "As'noapte la Prut Războiu-a-nceput Românii trec dincolo iară Să ia înapoi, prin arme și scut Pământul furat în astă vară..." Mărșăluia și el desculț pe cărarea ce dubla drumul. Mărșăluia și saluta soldații veseli, cu flori la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cum li se spunea soldaților care mărșăluiau : "As'noapte la Prut Războiu-a-nceput Românii trec dincolo iară Să ia înapoi, prin arme și scut Pământul furat în astă vară..." Mărșăluia și el desculț pe cărarea ce dubla drumul. Mărșăluia și saluta soldații veseli, cu flori la baionetă și care se opreau să bea apă din ulcioarele întinse de femei. Cântecul era frumos dar nu înțelegea despre care pământ era vorba și cine îl furase ? Nu înțelegea nici ce voia să spună cuvântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ținând un băiețel de vreo trei ani de mână și fotografia unui grup de bărbați. Simion le-a împachetat cu grijă și le-a pus în ranița ponosită, singurul lui bagaj. Printre puținele obiecte care mai erau în tașca de soldat a lui Dither : o periuță de dinți, un forfecel și un creion mai era și un aparat foto micuț, care este pe polița din iatac, un aparat nemțesc "Leica". Simion ne-a făcut o fotografie, a recuperat filmul iar aparatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
am izbucnit într-un râs de toată frumusețea. Se pare că nu era momentul pentru râs, întrucât ninetistele, cu batista în mână, urmăreau pe Rubin, marcă rusească garantată, cum duceau pe umeri, niște bătrânei vajnici și îndurerați, ajutați de niște soldați cu caschetă, un sicriu împodobit mai frumos decât toate sicriele pe care le văzusem prin cartier. Ca să-mi redea bunul simț, o ninetistă mai înlăcrimată, cred că era madam Gina, a ținut să facă un rezumat al atitudinii mele: "Depravatule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]