4,031 matches
-
dar pe un ton mai destins, trebuie să-ți convingi oamenii să nu plece de pe câmpul de luptă. Altminteri o să se spună că aveau perfectă dreptate cei care nu se încredeau în voi, iar Magister ar putea... Bagaudul ridică din sprânceană: — Să-și ia înapoi promisiunile? Asta vei să zici? — Ei, n-am spus asta, dar... după mine, ar fi mai bine pentru voi să nu-l dezamăgiți. Și, pe urmă, e prea multă dezordine aici. Trebuie să pui santinele, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
gânduri. Atunci de ce-mi dați banii ăștia? Eu sunt Filip comisionarul de flori. Râdeți de mine? E păcat de Dumnezeu! Femeia tăcu câteva minute îngândurată, încercând să își aleagă în minte cuvintele. Era încă tânără, dar câteva riduri dintre sprâncene și o umbră indefinită îi întunecase chipul, altfel plăcut la vedere. Este ceva legat de domnul D? încercă Filip să o ajute. Nici pomeneală! E vorba de tatăl meu, Carol. Locuiește aici cu mine. Nu e nici prea în vârstă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
lumânării, dar își înăbuși gestul, realizându-i inutilitatea. în vârful flăcării se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între două vârste, înalt și uscat, cu pielea palidă, cu vase de sânge vinete brăzdându-i fața. Avea sprâncene negre, stufoase și împreunate, pomeți proeminenți de asiatic și două arcade ieșite în afară, ca un prag. Stătea ca o plantă, cu creierul netezit de riduri. Flacăra lumânării părea a fi singura vietate din cameră. Bătrânul încercă să-l privească
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cuib de prepeliță, ca o fântână, mic, rotund, cât o farfurioară, înconjurat de un gărduleț - și când puii au dispărut parcă în pămînt! Era peste iaz, în câmpie, aproape de o pădurice, care de-acasă de la noi se vedea ca o sprânceană la marginea orizontului. Toate mi se păreau foarte departe - în toate direcțiile mi se părea că se sfârșește o lume, după care începea regiunea basmelor. Dar viața aceasta complet fericită n-a ținut decât o vară. Toamna, ne-am dus
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mult mai robust. După ce am asigurat-o în termeni preciși și gravi de prietenia mea nestrămutată - ochii ei spuneau: Nu e nevoie de atâta argumentare..." - i-am sărutat amândouă mâinile. O lucire scurtă în ochi, apoi o ușoară încrețitură între sprâncene, pe urmă o fugitivă expresie de concentrare sufletească, comună tuturor oamenilor când vor să-și lămurească o problemă impusă de împrejurări neașteptate... și imediat masca ei obișnuită de înger care te persiflează pentru că ți-i scump. Firește, am continuat vorba
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
micul vinovat care-i uzurpase cei câțiva centimetri cuveniți ei. Dar personajul a rămas sublim de inaccesibil. Continua să se uite drept în față, spre parbriz. Doamna de onoare i-a aruncat o privire doamnei Silsburn și și-a înălțat sprâncenele, cu tâlc. Doamna Silsburn i-a răspuns printr-o mină plină de înțelegere și de compătimire. Între timp, locotenentul și-a înălțat greutatea în partea stângă, sau mai bine zis și-a înălțat fesa dinspre geam, și a scos din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mine, apoi a pufnit disprețuitor de elocvent. S-a întors spre doamna Silsburn, întrebând-o cu o maximă ironie: — Ați putea pretinde că un om normal e în stare de o asemenea ispravă ca asta de azi? Și-a înălțat sprâncenele și a așteptat. Ați putea pretinde? a repetat cu mult calm. Fiți sinceră. Doar atât vă cer. Pentru lămurirea acestui domn. Răspunsul doamnei Silsburn a constituit drăgălășenia și justețea întruchipate: — Nu, sub nici un chip n-aș putea pretinde așa ceva. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
un metru de croitorie. Mă gândesc la acest ultim paragraf. Adică la cantitatea de admirație personală pe care i-am inoculat-o. Mă întreb până la ce limită ți se îngăduie să admiri mâinile fratelui tău, fără să provoci înălțarea unor sprâncene contemporane? În tinerețea mea, părinte William, heterosexualitatea mea (lăsând la o parte câteva, puține, perioade de lâncezeală nu tocmai voite) constituia adeseori un subiect de bârfă în grupurile de studiu. Dar îmi amintesc, poate că puțin cu prea multă ardoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
făcându-și vânt cu palma peste fața-i asudată. - Deci ăsta-i fostu’, nu? - Fostu’, se grăbi să-l Îngâne Mașa. - Aha, exclamă Extraterestrul, În timp ce Mașa Își lăsă neputincioasă mâinile În poală și ridică din umeri. - Și viitorul? Își Încruntă sprâncenele oaspetele. - Viitorul e mort, nu există nici un viitor, răspunse Mașa. - Nu există aici, dar dincolo există, surâse Extraterestrul, Întinzându-și degetul arătător În direcția peretelui vecin. - Unde dincolo? - Pe celălalt perete, răspunse Extraterestrul. Mașa privi peretele opus și scoase un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
că bagă cât ai zice pește cuțitul În tine sau te lasă cu burta la gură și pe urmă du-te și caută-l pe altă planetă și, când ajungi acolo, vezi că are nevastă și o groază de copii...“ Sprâncenele arcuite ale Mașei se Încruntară la gândul că, umblând atâta În căutarea necunoscutului, ar fi dat peste o casă din care s-ar fi arătat o nevastă bărbătoasă, ținând În brațe un plod și cu alții agățați de poala ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
mai suci copiilor capul cu povești, mai bine du-te și rânește la porci. A crescut gunoiul până la tavan și Ivan zace pe divan...“. Micuța Mașa abia aștepta să vină Crăciunul, ca să meargă cu colindul. Făceau o echipă aleasă pe sprânceană. Tonul Îl dădea prietenul ei Gligori, poreclit și Bostănelul, din cauza capului său enorm, cu tâmplele bombate, și a urechilor ușor clăpăuge, cu vârfurile Înroșite de ger, care fusese uns, după cum bodogănea babulea, din „fragedă pruncie“ ca ajutor de pălimar. Gligori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
coatele. Privirea sa se opri asupra locului unde cândva fusese agățat portretul tătucului tuturor popoarelor. „Bine țintit, replică brigadierul, țintit la fix. Dar vă Întreb: ce Înțelegeți dumneavoastră prin cuvântul «consoartă»?“, replică el, ridicându-și semnificativ degetul arător la rădăcina sprâncenelor. Se adresa nu numai unui singur interlocutor, ci avea În vedere pe toți cei aflați În Încăpere. „Vasăzică nevastă“, răspunse un glas. „Consoartă e una, iar nevasta alta, mugi el, ațintindu-și privirea sa cruntă spre interlocutorul ce avusese curajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
spunându-i aceste lucruri Îi lăsa să se Înțeleagă oaspetelui că ar avea nevoie de-un bărbat? „Nu are decât“, Își spuse ea și Își acompanie cuvintele cu un chicotit atât de nefiresc, Încât vizitatorul o privi nedumerit, ridicând din sprâncene și clătinând din cap. - Slăbiciuni muierești, conchise el, luând de pe platou o bucățică de caș și o măslină. Deodată, În timp ce discutau, un nor roșu lunecă pe cer și lumina zilei Începu să scadă, spuzind pân’ la crepuscul. Un fulger brăzdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să arunce primul zarurile, iar sorții au decis: Gică picior de lemn avea dreptul la acest privelegiu. Cu mutra concentrată la maximum, acesta Își așeză cât mai confortabil piciorul său de lemn, adresându-se tuturor: „Faceți jocul...!” În prealabil, cu sprâncenele Încruntate, participanții dădură la iveală câte un cuțit vânătoresc, așezându-l alături - la Îndemână. Tony Pavone, se Înfioră de teamă, punând o firească Întrebare. „La ce folosesc...!?” Doctorul, permanent cu zâmbetul lui caracteristic, nejustificat În asemenea momente, Îl informă. „Mai
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
i-o Înmâneze semnată, precizând. „Urmărește să nu avem probleme cu plata materialului...!” De nerecunoscut sărmananul petec de hârtie, saturat cu semnături contra ștampilate mai avea de trecut un singur opstacol, serviciul desfacere. După cum se aștepta, Șeful acestui serviciu Încruntă sprâncenele. „Zece mii de metri patrați...? Imposibil domnule...! Nu am Înebunit să las magazia fabricei goală... Totuși, uite, să nu te refuz, poți ridica cinci sute de metri pătrați!” Tony Pavone văzu negru În fața ochilor fiind la un pas să explodeze. Cât
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
la viață furios aruncând mici scântei și se afundau În rigiditate roșie sub sticla recipientului Pyrex. Mai adânc. Pălind. Avea un singur ochi bun. Stângul distingea doar lumina și umbra. Însă ochiul bun strălucea Întunecat, iscodind atent printre firele de sprânceană ce atârnau peste el, ca la unele rase de câini. Pentru statura sa avea fața mică. Combinația Îl făcea să iasă În evidență. Felul În care ieșea În evidență Îl apăsa; Îl Îngrijora. De câteva zile, domnul Sammler, Întorcându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ai ghici... Arată așa de bine. — O, da, spuse Wallace. De ce nu? Sammler oftă la asta. Bănuia cât de mulțumită trebuise să fi fost răposata doamnă Gruner de Wallace al ei, capul lui frumos format, gât lung, păr ondulat și sprâncene bine trasate, linia scurtă și curată a nasului și goliciunea ordonată a dinților, rezultatul iscusimii ortodontice. — E ereditar, să ai anevrism. Se Întâmplă că te naști cu un perete subțire Într-o arteră. Și eu s-ar putea să am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Brațele Îi erau lungi, umerii albi, frumos formați fără nici un scop. Și cu o anumită cădere a gurii, zâmbind către sine, transmițându-i lui Sammler ca și Înainte impresia mamei despre băiatul grațios, țeasta mare și gâtul lung de copil, sprâncenele clar trasate, păr buclat, nas mic și fin. Dar, ca În anumite picturi vechi, o altă lume era reprezentată deasupra și-ți puteai imagina În linie dreaptă deasupra capului lui Wallace simboluri de turbulență: fum, foc, lucruri negre În zbor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
semnele. O altă femeie s-ar fi aprins la față; Angela era albă ca ceara. Vocea senzuală, amuzantă, care poate o copia pe-a lui Tallulah, nu mai reușea să stârnească amuzament. Gâtul Îi ieșea În evidență, arăta umflat, iar sprâncenele șaten deschis, pensate ca niște aripi, se tot ridicau. Din când În când ochii Încercau să caute ajutor. Era, pe de altă parte, enervată. Trăgea din răsputeri. Până și să se Încrunte i se părea dificil. Ceva o Împiedica. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Așa vedea și acum. Să vezi era o desfătare. O, desigur! O plăcere supremă! Soarele poate străluci și poate fi o binecuvântare, dar uneori arată furia lumii. Asemenea strălucire, intensitatea lucrurilor totodată Îl Înspăimântau. Limpezimea moale a chipului Angelei, sforțarea sprâncenelor - amestecul deplin de bun și de rău mirositor pe care Îl vedea acolo. Iar soarele bătea direct În fereastră. Prin geamul striat lumina se revărsa cu luciri de miere. Un asalt de dulceață și de strălucire insuportabilă. Sammler nu voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ceva. — Da, presupun că da. — Mă critici. Nu, Îl laud pe tatăl tău. Ochii Angelei erau dilatați, strălucitori, tulburi, furioși. Fără certuri, pentru numele lui Dumnezeu, cu o femeie disperată. Și totuși țintea către ceva. Își ținea Încordat trupul slab; sprâncenele roșcate, Înspicate atârnau peste lucirea mată a ochelarilor de soare. — Nu-mi place părerea pe care cred că o ai despre mine, spuse ea. — De ce ar conta asta Într-o asemenea zi? Pe de altă parte, poate chiar cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
oricum. — Desigur. Fiind chirurg, Elya a știut. Fără Îndoială a știut că o operație nu avea rost, tot chinul acela de a-i pune un șurub În gât. Sammler Își scoase ochelarii. Ochii, unul din ei un glob stins, sub sprâncenele stufoase, priveau drept În ai doctorului Cosbie. Evident că nu avea rost. — Intervenția a fost corectă. A știut asta. — Nepotul meu dorea să fie mereu de acord. Evident că a știut. Ar fi fost, totuși, poate mai bine pentru el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Doamne, am zis eu. — Sarah e o colegă de la școala lui Ben, a explicat Sheba. — Nu e doar colegă, mama, s-a opus Ben. E prietena mea. O să dansăm blues împreună. — Bine, asta o să mai vedem, și-a ridicat Sheba sprâncenele spre mine. Hormonii se pare că atacă din ce în ce mai devreme în ziua de azi. Ben o urmărea cu atenție în timp ce vorbea. — Ce spui, mama? Ce sunt hormonii, mama? Am mâncat împreună la o masă rotundă, în bucătăria mare de la parter. Sheba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
grădina zoologică din Londra și toți ne-am minunat să auzim reproduse sunetele scoase de diverse animale. Sheba m-a pus să-i povestesc lui Richard recentul dezastru de la St Albans și Richard a râs în hohote. Și-a ridicat sprâncenele când l-am descris pe Pabblem ca pe o versiune nord-londoneză a personajului Matei Ilici al lui Turgheniev. — Turgheniev, ei? Da, bun, foarte bun, a zis, de parcă punea o steluță pe marginea eseului meu. Apoi, ca și cum m-ar fi premiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
neplăcută cu prieteni sau vecini. Dar cum mergeau pe aleea din spate unde locatarii își țin mașinile, dintr-un garaj a ieșit un tânăr și l-a salutat pe Connolly. Connolly i-a răspuns cu o ridicare abia perceptibilă a sprâncenelor și a mers înainte. Când au ajuns la ușă, Sheba s-a uitat înapoi și a văzut că bărbatul se uita după ei. — Cine era, l-a întrebat ea pe Connolly. — Fratele prietenului soră-mii, i-a răspuns el. — Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]