4,708 matches
-
elementul moștenit, a fost pus în lumină de cercetarea lui D. Macreaordinea cronologică și împrejurările cultural-istorice ale pătrunderii acestor elemente de împrumut în organismul latin-romanic al limbii române sunt cunoscute (vezi mai sus). Care este însă locul și ordinea elementelor străvechi, autohtone, anteromane și preslave, provenite din substratul tracic ? Alături de specificul fondului romanic, este necesar a sublinia cealaltă realitate străveche, semnificativă și importantă, individualitatea și specificul elementelor moștenite nelatine, autohtone. Studiul lor etimologic-comparativ indică o fizionomie proprie, o sumă de trăsături
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
elemente de împrumut în organismul latin-romanic al limbii române sunt cunoscute (vezi mai sus). Care este însă locul și ordinea elementelor străvechi, autohtone, anteromane și preslave, provenite din substratul tracic ? Alături de specificul fondului romanic, este necesar a sublinia cealaltă realitate străveche, semnificativă și importantă, individualitatea și specificul elementelor moștenite nelatine, autohtone. Studiul lor etimologic-comparativ indică o fizionomie proprie, o sumă de trăsături fonetice, morfologice și semantice pregnante, deosebitoare, ce ilustrează originalitatea și vechimea indo-europeană, ca și exclusivitatea lor românească, până ce majoritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
temelia economiei medievale, într-o societate rurală prin definiție, viața sedentară fiind legată de agricultură. În felul acesta, agricultura a fost forma de viață prin care au rezistat autohtonii pământurilor de la Dunăre și Carpați. Comunitățile sedentare, statornicite pe pământul lor străvechi, se aflau într-o situație privilegiată față de populațiile migratoare (alogene), care, din cauza nomadismului lor, n-au putut rezista și au dispărut din istorie. În economia societății medievale românești din perioada aceasta, agricultura era o ocupație de importanță vitală. Se cultivau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
IV) a fost o verigă între vechea societate primară și cea feudală, și în această formă de evoluție socială se încadrează și originile feudalismului românesc. Stăpânirea romană în Dacia, în ciuda importanței romanizării, nu a fost decisivă pentru schimbarea organizării sociale. Străvechea obște autohtonă (dacică) s-a menținut și sub stăpânirea romană (după 106) și după încetarea ei, în 275. Vreme de mai multe secole, în timpul migrațiunii popoarelor, obștea țărănească a fost singura formă de viață socială pe teritoriul de la Dunăre, Carpați
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cneaz (termen slav), dar el este dublat de termenul latin jude sau judec. Pentru a desemna un om liber, documentele medievale folosesc atât termenul jude cât și pe cel de cneaz, ambii termeni desemnând oamenii liberi și stăpânii de pământ. Străvechea terminologie a lumii feudale de origine romanică se oglindește și în terminologia feudală românească. Aceasta este anterioară celei slave, după cum reiese din cuprinderea geografică mai întinsă pe pământ românesc. În acest context s-a impus și denumirea dată de români
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-lea. Includerea ambelor maluri ale Dunării sub autoritatea Bizanțului este certă în perioada menționată și efectele în plan social-politic și cultural-bisericesc au fost evidente. Evenimentele din Paristrion-ul dobrogean (vezi capitolul IX) au avut influență pe malul nordic al Dunării, în străvechea lume românească. Acestă lume dunăreano-dobrogeană se situa pe axa drumurilor de negoț ce uneau teritoriile rusești din est cu cele din sudul Dunării și Bizanț. În Paristrion-ul răsăritean se aflau centre urbane sau semiurbane (târguri) ce continuau vechile orașe romano-bizantine
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și nr. 9-10, p. 225-230; I. D. Suciu, Monografia Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1977, p. 24-49; Eugen Gluck, Contribuții cu privire la istoria părților arădene în epoca ducatului lui Ahtum, în Ziridava, Arad, 1976, p. 89-116 și 1979, p. 243-278; Idem, Contribuții la istoria străveche a Episcopiei Aradului, în M.B., 1978, nr. 4-6, p. 215-226; Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, op. cit., p. 222-225. 34. C. Cihodaru, Românii dintre Dunăre și Marea Neagră în secolele X-XIII, în Analele Univ. Iași, 23, 1977, p. 67-81; A. Rădulescu, Un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cooperat în împrejurări favorabile la începuturile ei, susține P. P. Panaitescu. Mai ales după înfrângerea cumanilor și năvălirea tătarilor, s-au fondat în Transilvania, aflată sub stăpânirea regilor unguri, orașele săsești (autonome), centre de meseriași și negustori, care poartă denumiri străvechi slavo-române, ca Bistrița, Brașov, Sibiu, doar coloniștii le-au numit altfel. Ele erau legate de piața comercială a Vienei, de drumul postavurilor din Flandra. În vecinătatea lor, spre Dunăre și Marea Neagră, se aflau ținuturile românești de la sud și est de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Caransebeș-1457, iar în Bihor, districtele Beiuș-1444, Chioarului-1378, în Munții Apuseni (Țara Moților), districtele Abrud-1342, Rodna-144o, în Maramureș, alte districte, nu mai insistăm. S-a menținut pătura cnezilor și voievozilor nenobili, puternică ca număr și însemnătate. Districtele românești din Transilvania erau străvechi organizări teritoriale, unele pe fondul vechilor uniuni de obști, autonome, ele fiind conduse de cnezi și voievozi, aveau unele avantaje fiscale și judiciare, dar și îndatoriri fiscale și militare. Și la sud și est de Carpați, procesul de feudalizare a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de cruciată perpetuă în Răsărit. Chemarea cavalerilor este asociată cu un pact încheiat în Orient de regele Andrei II-cruciat, mergând până în Egipt, el a văzut la Locurile Sfinte pe călugării ostași germani (teutoni) și a crezut că în țara sa, străvechi teritoriu de cruciată, ei pot duce mai bine lupta contra păgânilor (cumanilor) decât în orient. Aduși aici în 1211, teutonii aveau rol de avangardă a cruciatei, nu apărători de hotar-în acest fel, Transilvania de sud-est ajunge în mâna teutonilor. Lor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Deși epoca aceasta ce precede apariția statului este dintre cele mai obscure, izvoarele scrise și cercetările arheologice duc la concluzia că secolul XIII este un moment al organizării statale. Etapele genezei statale a Țării Românești se pot reconstitui pornind de la străvechile "țări", unele cu origini dinainte de anul 1000, voievodate cu sorgintea în uniunile de obști teritoriale, ancorate pe sate libere și pe stăpâniri cneziale, existente încă în secolul al XII-lea. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unor teritorii a căror viață politică fusese până atunci acoperită de intențiile dominatoare ale Arpadienilor", spune marele istoric. În condițiile în care Transilvania era aproape de-sine-stătătoare, cu atât mai puțin puteau fi împiedicate, în desfășurarea lor liberă, regiunile cu o străveche organizare politică, ignorată până atunci, de la sud de Carpați. O asociere cu nobilimea românească din Ardeal la constituirea statului muntean este verosimilă. Dar, afară de mențiunea în documentele ungurești și în câte unul sud-dunărean, nu avem nici un suport pentru a încerca
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
R., 1959, nr. 7-10, p. 673-697. Idem, Localizarea Vicinei și importanța acestui oraș pentru spațiul carpato-dunărean, în Peuce, Tulcea, II, 1971, p. 257-260. Giurescu Dinu C., Țara Românească în secolele XIV-XV, București, 1973. Giuglea G., Crâmpeie de limbă și viață străveche românească. Elemente vechi germane, în Daco-romania, III, 1923, p. 622-628. Gluck Eugen, Contribuții cu privire la istoria părților arădene în epoca ducatului lui Ahtum, în Ziridava, Arad, 1976, p. 89-116 și 1979, p. 243-278. Idem, Contribuții la istoria străveche a Episcopiei Aradului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
limbă și viață străveche românească. Elemente vechi germane, în Daco-romania, III, 1923, p. 622-628. Gluck Eugen, Contribuții cu privire la istoria părților arădene în epoca ducatului lui Ahtum, în Ziridava, Arad, 1976, p. 89-116 și 1979, p. 243-278. Idem, Contribuții la istoria străveche a Episcopiei Aradului, în M.B., 1978, nr. 4-6, p. 215-226. Göllner C., Studii de istorie a naționalităților din România. Naționalitatea germană, București, 1976. Gonța Al., Românii și Hoarda de Aur, 1241-1502, Munchen, 1983. Idem, Afirmarea existenței statului moldovenesc. Voievodatul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Despre satiră). Privită ca manifestare reprezentativă a vremii, dar mai cu seamă în perspectivă istorică, revista lui M. Kogălniceanu reflectă preocupările intelectuale și sensibilitatea unei epoci, simbolizând prin titlu o entitate etnică, lingvistică și teritorială. Adoptând denumirea care definea o străveche unitate, revista militează implicit pentru realizarea independenței, pentru unitate culturală și națională. Primă tribună literară românească de prestigiu, D. l. a pus bazele unei direcții naționale în cultură, a teoretizat și, în parte, a ilustrat, pentru prima oară, orientarea către
DACIA LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286639_a_287968]
-
fiecare casă, de multe ori cu acompaniament de instrumente muzicale, și fiecare gazdă răsplătește pe colindători. Funcția ei a evoluat de la cea primitivă, magico-ritualică, la una actuală, de urare și felicitare. Deși textul c. cuprinde numeroase elemente creștine, originea sa străveche, păgână, este confirmată de reminiscențele din mitologia romană, de rosturile magice asemănătoare cu cele ale descântecului, de elemente de ritual, ca bătăi de tobe, refrenuri neînțelese. Textele în întregime laice ale unor variante probează și ele originea precreștină. În ajunul
COLINDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286331_a_287660]
-
194-222; Nicolae Bot, Contribuții la cunoașterea funcției colindelor, AMET, 1971-1973, 473-488; Mihai Pop, Obiceiuri tradiționale românești, București, 1976; Mihai Pop, Pavel Ruxăndoiu, Folclor literar românesc, București, 1976, 132-171; Nicolae Bot, Funcțiile agrare ale colindatului, AMET, 1977, 311-337; Traian Herseni, Forme străvechi de cultură poporană românească, Cluj-Napoca, 1977, passim; Octavian Buhociu, Folclorul de iarnă, ziorile și poezia păstorească, București, 1979; Lucia Cireș, Aspecte ale colindatului în Moldova, ALIL, t. XXVII, 1979-1980; Mihai Coman, Izvoare mitice, București, 1980; Ovidiu Bârlea, Folclorul românesc, I
COLINDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286331_a_287660]
-
ardeleni din perioada interbelică, unii invocați nominal („Noi V. Copilu-Cheatră, Mihai Beniuc, Ion Th. Ilea și alții”), cel care scrie Cartea moțului cântă, așadar, tărâmurile de baștină, țara, neamul, părinții, frații, consătenii, tot ce ține, cum spunea Aron Cotruș, de „străvechiul suflet al Ardealului”. Ceea ce îi individualizează cântecele e graiul deosebit de pietros, de colțuros, îmbiat cu măsură de regionalisme, dar mai ales versul sacadat, opintit, hurducat, adesea aritmic, de o duritate țărănească aparte. SCRIERI: Cartea moțului, Mediaș, 1937; Cântece cu călușul
COPILU-CHEATRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286406_a_287735]
-
cultul țării, o imemorială Dacia Felix, al pământului-mumă, al strămoșilor, al „rădăcinilor” tracice. Se disting pregnant câteva dominante tematice și stilistice: prelucrarea filonului popular (motivul șarpelui, motivul fântânii, tipar prozodic simplificat, limbaj arhaizant - în Prânz românesc, Poem traco-dacic, Doină, Motiv străvechi de haiducie), înclinația spre jocul verbal, senin ori grav (grațiosul dans verbal Balet aerian, muzicala Impresie de răsărit), lirismul suav al poeziilor de dragoste, tendința spre simplificare și abstractizare a limbajului mai ales în poemele filosofice (Ascensiune în munți), dedublarea
COSTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286447_a_287776]
-
unei civilizații vechi, surprins în fluxul existenței lui cotidiene. Datinile și obiceiurile apar ca niște coordonate fundamentale ale traiului isvorenilor, generând drame și acționând ciclic, implacabil, asemenea destinului. „Țara sălciilor” se conduce după legi proprii, cu reminiscențe venite din timpuri străvechi. Imaginea satului este, astfel, ușor aureolată prin transfigurare mitică și infuzii de lirism. Dincolo de atotputernicia tradiției se conturează, totuși, într-o serie de tablouri răzlețe, în genul lui Jules Renard, un om al pământului, având rosturi, calități și defecte general
BIBESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285720_a_287049]
-
groapă etc. Acestea sunt b. propriu-zise. Pe lângă ele, însă, în zona sud-vestică a țării (Oltenia subcarpatică, Banat și Hunedoara), ritualul înmormântării cuprinde și unele cântece funerare, cum ar fi: Ziorile, Cântecul mare, Cântecul bradului, Cântecul de leruit ș.a., toate amintind străvechile obiceiuri și credințe care le-au dat naștere. Puternic ritualizate, cântecele funerare se impun prin arhaicitate și prin valoarea artistică deosebită. Departe de b. propriu-zis rămân versurile la morți, întâlnite în mai multe sate din jumătatea de nord a Moldovei
BOCET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285773_a_287102]
-
și, astfel, aceste texte circulau și erau înțelese numai în cadrul cercurilor restrânse din lumea qi gong-ului. Astăzi, toate acestea s-au schimbat. Asemenea multor altor învățături ezoterice din vechime, qi gong oferă erei informației secretele bine păstrate din timpuri străvechi și, astfel, practicile care erau odinioară revelate doar celor mai selecte cercuri de inițiați pot fi învățate de oricine. Totuși, spre deosebire de atâtea alte tradiții din vechime, qi gong este și astăzi la fel de incitant, atractiv și relevant la nivel universal ca
Qi Gong. Manual de inițiere by Daniel Reid () [Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
Scopul acestor exerciții este întinderea tendoanelor, relaxarea încheieturilor și tonifierea mușchilor, pentru a stimula circulația sângelui și a regla toate funcțiile vitale ale corpului. Școala medicală a adaptat multe forme de exerciții aparținând „meditației prin mișcare” în scopuri terapeutice, inclusiv străvechile exerciții dao-yin și „Joaca celor Cinci Fiare”, bazate pe mișcările animalelor, formele marțiale cum ar fi „Cele Opt Piese de Brocart”, Tai Chi Chuan și exerciții elaborate special pentru tratarea diferitelor organe interne. Masajul și presopunctura, care s-au dezvoltat
Qi Gong. Manual de inițiere by Daniel Reid () [Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
diferite constelații. Vârful Shasta din California și muntele Red Rock din Australia Centrală, Vârful Ararat din Turcia și multe dintre vârfurile din Himalaya reprezintă alte exemple de munți localizați favorabil pentru folosirea energiei interioare și practicile spirituale avansate. În timpurile străvechi, atunci când aceste chestiuni erau mult mai bine înțelese decât sunt astăzi, toate edificiile importante, cum ar fi templele sau palatele, erau construite cu precizie în locuri despre care se știa că sunt puncte de forță. Aceste locații erau calculate cu
Qi Gong. Manual de inițiere by Daniel Reid () [Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
cititorului modern neinițiat, de fapt, principiile implicate aici sunt absolut științifice și sunt la fel de valabile astăzi ca și atunci când au fost formulate pentru prima dată, cu mii de ani în urmă. Deși civilizația umană s-a schimbat mult față de timpurile străvechi, sistemul energetic uman rămâne, în mare, la fel, ca și forțele fundamentale ale Cerului și Pământului. Într-adevăr, chiar și o privire rapidă la lumea modernă este suficientă pentru a demonstra că umanitatea și-a pierdut, cu siguranță, sincronicitatea cu
Qi Gong. Manual de inițiere by Daniel Reid () [Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]