2,072 matches
-
zbor, dar eu ― mai spun o dată ― mă simt mai liniștit, în avion, când cerul e curat. Încât, îmi e dor în acest moment de cerul din California... În apropiere, se a-flă un spital. Vin și pleacă mereu ambulanțe. Sirenele urlă strident. M-am obișnuit cu ele. Uneori, urlă și noaptea... Păcat că n-am văzut, în deșert, "aerodromul" pentru navele cosmice. Construit, cum zic americanii, "în mijlocul a nicăieri"... Plouă mai departe. Ploaie putredă. Una din acele ploi de toamnă care-ți
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
idee: așa va fi Irina la bătrînețe! Într-adevăr, cu toată carnea boțită, avea mult din aspectul Irinei. Silueta, culoarea feții și a părului, ochii, nasul scurt, dinții lungi, buza inferioară strivită. Apoi gesturile aveau, ca și la Irina, ceva strident în ele. Așa va fi Irina bătrînă! Ce satisfacție am avut! Simțeam că descoperirea asta are să mă bucure întotdeauna, chiar când totul îmi va fi egal. Aveam o răzbunare pentru a mă potoli puțin. Consolare imbecilă, îmi dădeam seama, dar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
întîmplat, ne-am arătat mai veseli ca de obicei, am făcut și mai mult scandal, ca să facă impresia că nu-i observăm deloc nici figura, nici doliul de la mână, am debitat spirite unul lângă altul, stupide toate, pe un ton strident, și l-am lăsat brusc, fără să știm dacă el a spus vreo vorbă tot timpul... Oricum ar fi luat domnul Cornea scena aceasta - sau de-i va fi sunat falsitatea ei, sau de va fi crezut-o adevărată - această
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
timp, poate câteva argumente venite bine. Care, niciodată nu voi ști... Și atunci am țipat în ajutor, ca cineva în fața unui pericol. A sosit biata Vana, care veghea prin apropiere. - Vana, nu vrea să rămână cu mine! Țipătul meu sună strident, și Vana nu pricepea transformarea Irinei. Am început să plâng nenorocit într-un colț al camerei. Știu însă că și în clipele acele groaznice îmi dam seama de mine și de ceilalți. Era perversitate. De altfel, luciditatea în astfel de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nu au nici un gust pe care să nu-l cunosc. Dar într-o zi s-a întîmplat ceva extraordinar, și nici acum nu pot da explicații. O gâscă s-a depărtat de tovarășe și a început, tot timpul cu strigăte stridente, să plutească spre orizont. Celelalte o priveau cu capul ridicat, încremenite toate, pricepând se vede că se petrece în mijlocul lor ceva neobișnuit. M-am uitat cu binoclul până ce n-am mai văzut-o. - Parcă erai tu, Ioana... Ioana plânge desperată
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
laudele Ioanei. Cealaltă are gura mărită de atâta râs, vorbele ei se aud în tot portul ca un clopoțel de cinematograf, și vorbește mereu cu gesturi insuportabile de copil răsfățat, dând impresia că e la dispoziția oricui. Câteodată râsul ei strident și vulgar străbate spațiul ca o împușcătură, e suficient să alunge toate emoțiile și să anihileze puterile mării și ale cerului. Are un nume de familie neobicinuit, inventat parcă anume pentru dânsa. O cheamă Turai! Am primit o vizită de la
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
In prima zi după întîlnirea cu Ioana m-am alipit de un grup de cunoscuți care mergea să se amuze la Moși. Mi s-au perindat în față turla dulce, roata norocului, animalele sălbatice, scrânciobul și totodată chiotele, glumele, muzica stridentă și conversația pe care trebuia s-o duc cu amicii mei, să fac haz de spiritele lor de oameni sănătoși. Câte o secundă, îmi revenea chipul Ioanei trădătoare și nefericită, dar mă forțam să-mi schimb gândul. Când m-am
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Nu-i interesantă certitudinea, ci drumul spre ea. Numai oamenii lipsiți de fantezie nu știu ce-i gelozia. - Ce tirade, iubită Ioana, parcă ai declama din Victor Hugo! - Ce știi tu!Și iar după o pauză: - Nici eu nu sunt geloasă. Scene stridente, fără nici o corespondență cu sufletele noastre, pe care le continuam însă îndelung, punem toată priceperea noastră de demonstrație și pasiune ca să le susținem să câștigăm parcă ceva important, și rămânem la urmă epuizați și amărâți pe noi, căci se petrece
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fără obosire, zadarnic - și va căuta așa, poate, până la sfârșitul vieții - un loc liber pe unde să fugă. Astfel de surprize omenești i le expuneam domnului Theodoriu. Desigur, el era prea inteligent ca să găsească vreo poveste omenească ridicolă, oricât de stridentă ar părea. Dar ce explicații ar fi putut să-mi dea? Cred că, înainte de toate, spiritul ei de dominație și, odată cu el, incapacitatea mea de a fi constrâns, au creat toate tragediile dintre noi. În dragoste a avut toate pretențiile
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
am spus de o mie de ori, și acum îmi scapă involuntar. - Ai reușit să-mi destrami orice entuziasm. - Așa de iute? Ce vei face atunci peste o lună la București? Ceconversație ridicolă! R, r, r, r... Acest r sună strident, anunță furtunile apropiate. Dar clar nu pot să pricep ce se petrece îndărătul lui. Pe mine m-a exasperat. Am impresia că Ioana mă găsește tot timpul caraghios. Și altă dată, când îmi răspunde cu atâta seriozitate sau mă combate
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
altul, cei de sub comanda lui îi urmară exemplul. — Transmiteți ordinele. Aveți grijă ca nimănui să nu-i scape nici un cuvânt. Unul dintre comandanții de lângă Mitsuhide își puse mâinile pâlnie la gură și strigă: — Scoateți potcoavele cailor și aruncați-le! Comanda strident dată din primele rânduri se auzea clar. — Toți pedestrașii să încalțe sandale de paie noi. Nu purtați sandale cu curelele desfăcute după mersul pe drumurile de munte. Dacă baretele s-au rupt, legați-le îndeajuns de strâns astfel încât, dacă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
oamenii noștri. Oricine comite asemenea fapte va fi aspru pedepsit, continuă el, adăugând mustrări după mustrări. Un număr de subordonați se repeziră afară, încă o dată, anunțându-i ordinele stricte. Însă chiar și după aceea, Katsuie fu auzit țipând cu glas strident: — Nu vă agitați! Nu vă pierdeți capul! Dar intențiile lui de a potoli tumultul nu reușeau decât să adauge încă un glas în acel vacarm de neînchipuit. Era aproape de ziuă. Strigătele războinice și focurile de muschete, care se deplasaseră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
generalii săi călări, trecea neobservat. Hideyoshi, însă, privea mulțimea și, în secret. zâmbea încurajat. Osaka va prospera,“ își spunea el. „Deja pare să înflorească, iar acesta este semnul de cel mai bun augur dintre toate.“ Oamenii purtau haine cu modele stridente și culori vii, fără să se observe nici un semn al unui oraș în declin. Oare fiindcă aveau încredere în noul castel din inima orașului? „Vom învinge. De astă dată, putem învinge.“ Astfel vedea Hideyoshi viitorul. În noaptea aceea, armata își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din Ora Dragonului. Fuseseră oare orele mai lungi sau mai scurte? Nu era o zi când timpul să se măsoare în mod normal. Aveau gâtlejurile uscate, dar nu doreau apă. Nefireasca tăcere le încrețea carnea pe trupuri. O pasăre țipă strident, în timp ce zbura peste vale. Dar nimic mai mult. Toate zburătoarele fugiseră spre alt munte, mai pașnic, lăsând locul în seama oamenilor. Ieyasu părea să fie prea adus de umeri. După patruzeci de ani, devenise prea trupeș și, chiar când îmbrăca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
confirmare zvonurile despre acordul separat de pace al lui Nobuo, dar toată ziua nu sosi nici o veste de la Nobuo personal. În curând, vasalii clanului Tokugawa începură să afle adevărul. De fiecare dată când se întâlneau, glasurile lor surescitate se ridicau strident în timp ce-și confirmau unii altora lucrul pe care abia le venea să-l creadă. Adunându-se la Kiyosu, îl acuzau pe Nobuo de lipsă de integritate și se întrebau, cu voce tare, cum mai putea face față națiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un tovarăș foarte agreabil pentru victimele răpitorilor din Beirut. Ți-i puteai închipui, de asemenea, pe părinții lui răspunzând cu aceeași decență și demnitate la întrebările ziariștilor. Dar era la fel de ușor de imaginat că ulterior ar fi dezvoltat o atitudine stridentă și agresivă, protestând împotriva politicii guvernului și organizând propria campanie de eliberare a fiului lor, din bucătăria casei de suburbie unde locuiau. Între timp, fiul lor ar fi ridicat moralul celorlalți ostatici, povestindu-le despre ghinioanele pe care le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
kofta kebab de porc făcea o piruetă onctuoasă. În fapt, restaurantul nu ieșea cu nimic în evidență. Pe tejghea erau borcane cu diferite chestii puse la murat. În spate, dominând șirul de recipiente, era amplasat un dulăpior luminat, cu fotografii stridente ale unor meniuri nedigerabile. Printr-o deschidere boltită, Alan vedea câteva mese mici, acoperite cu fețe de masă stropite din abundență cu pete de ulei. Nimeni nu mânca acolo. În partea unde se putea comanda mâncare pentru acasă erau doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
miliția, poate că totuși omul din parc mă recunoscuse și acum veneau să mă umfle pentru că atentasem la avutul obștesc culegând lalele, și atunci m-am gândit că n-ar trebui să deschid, dar soneria suna într-una, cu țârâit strident, se auzeau și bătăi în ușă, așa că până la urmă am deschis-o, totuși. Nu erau milițienii, ci colegii lui tata, ăia cu care plecase atunci când l-am văzut ultima oară, am rămas atât de mirat încât n-am putut rosti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mașina de cafea, văzându-ne, a încremenit cu cana în mână și s-a făcut palidă, strângându-și buzele ca atunci când se înfuria tare de tot, întocmai așa, și atunci a lăsat cana în jos și a întrebat cu glas strident ce caută ei la noi, și a pus cana pe masă, trântind-o, încât restul de apă din ea s-a vărsat, iar lor le-a spus să plece, dar amândoi se și înființaseră lângă ea, ăla înalt și cărunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
a ridicat mingea, iar când s-a uitat la mine, am văzut că era stacojiu la față iar fața-i era umedă și lucioasă, și atunci nea Gică s-a răstit la mine, fie, o să aperi tu, glasul îi era strident, abia am înțeles ce zice, și brusc a dat un șut mingii, drept spre obrazul meu, iar eu am sărit în picioare, am întins mâinile și am prins-o, mingea mi s-a izbit de palme, pielea mă ustura, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
atunci la bunicu’, și el a spus să-i trag un glonte-n cap, rapid, să n-o las să se chinuie, într-adevăr, biata mâță își ridicase capul de parcă ar fi vrut să muște aerul cu gura, a mieunat strident, coada-i unduia încă prin iarbă, și atunci am ridicat din nou pistolul, ținându-l corect, cu două mâini, și am țintit fix între ochii mâței, și am apăsa trăgaciul, și pistolul era cât pe-aci să-mi sară iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
-i e sete și lui, terenul era deja în pantă, am simțit urcușul, asta însemnând că nu mai aveam mult până la postul de observație aflat la marginea pădurii, acolo unde se termina lanul, și atunci am auzit deodată un țipăt strident în spatele nostru, cineva țipa de parcă-ar fi fost înjunghiat, m-au trecut fiorii, și atunci Puiu s-a uitat la mine și mi-a spus să ne-ntoarcem, că ăștia precis au omorât pe cineva, la care eu i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
nu se mai găsește nimeni pe lume care să știe să cânte așa, apoi a așezat acul pe placă, și i-a spus lui Jancsi să se ocupe de gramofon, nu mai auzisem un gramofon atât de vechi cântând, suna strident, cu hârâituri și scârțâieli, dar se puteau auzi clar fluierul, vioara, acordeonul și o voce răgușită de femeie, cântecul zicea despre un codru des, umbros și întunecat, atât de des încât ucide bunătatea și dragostea, nu prea-mi mai aduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
răgușit să-i dea drumul, că n-are nici o vină, ea n-a făcut nimic, să-i dea drumul, ce vor de la ea, ei, și atunci dinspre strada Hosszu, de peste pod, au început să se-audă sunând sirenele, tot mai strident și mai aproape, iar cineva a dat alarma s-o luăm la fugă, că vine Miliția și Securitatea, și o să ni le ia pe toate înapoi, și atunci tot puhoiul s-a pus în mișcare deodată, am fost împins cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
nu pornise, am alergat mai departe, cinci metri, zece metri, duba încă nu pornise, am parcurs jumătate din lungimea străzii, lăsând-o cu vreo douășcinci de metri în urma mea, și când am crezut că, gata, am scăpat, atunci a claxonat strident, m-am speriat atât de tare încât era să rămân locului și să-mi cadă sticlele din mână, a ambalat motorul și am auzit-o cum pornește, a și ajuns lângă mine, claxonând din nou, dar nici atunci nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]