3,381 matches
-
o specialitate românească, un unicat. „Nu văd cum se poate face ciorbă pescărească în altă parte decât în Deltă“, susține domnia sa. O asemenea afirmație este valabilă și pentru bouillabaisse - care nu există decât în Provence -, ca, de altfel, pentru orice supă de pește, căci toate depind în mod esențial de speciile ce pot fi pescuite în regiunea respectivă. Din multitudinea de fierturi din pește de pe continentul nostru, doar câteva împărtășesc o anumită tehnologie de preparare. Aceasta este fierberea secvențială, în două
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
stâncă la început, printre care se remarcă la rascasse, scorpia de mare, poate cel mai urât și mai gustos pește din lume, apoi barbunul, peștele-dulgher și multe alte specii mediteraneene), o cotriade bretonă (macrou, merlucius, sardină, adică pești ieftini, căci supa aceasta o făceau pescarii din ce le rămânea nevândut după o zi de trudă pe mare), o matelote din Normandia (diferite specii de calcan, scoici, creveți), o caldeirada portugheză (anghilă, merlucius, dar și homar, creveți, scoici), o uha rusească (începând
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
o uha rusească (începând din secolul al XVIII-lea, aceasta se face exclusiv cu pește, în special din specii de apă dulce), o kakavia sau o psarósoupa avgolémono de la greci. Trebuie remarcat faptul că există și o variantă „nobilă“ a supei rusești de pește. Uha, favorita țarului Ivan cel Groaznic, a ajuns, în secolul al XIX lea, pe mâna lui Carême, care a „franțuzit“ rețeta: în zeama de pește, concentrată și strecurată, se fierb doar fileuri de pește alb, împreună cu câteva
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
prăjitură cu ceapă“ (M. Lupescu). Spre deosebire de sensul pe care-l are astăzi, „prăjitura“ însemna „prăjeală“. Cuvântul „chiseliță“ are origine slavă (derivă din kiselu, care înseamnă acru), iar rețeta preparatului originar seamănă mult cu aceea a covașei. Printre cele mai vechi supe acre din lume se numără kisel ’, care este pomenită într-un pasaj din Povest’ vremennîh let (Cronica timpurilor trecute - cel mai vechi text despre istoria rușilor, datat cândva la începutul secolului al XII lea). Se afirmă acolo că pecenegii asediaseră
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
apă, care a trecut printr-o fermentație alcoolică) a ajuns strămoșul tuturor borșurilor care umplu și astăzi farfuriile Europei răsăritene. Strămoșescul gust pentru acru Una dintre cele mai ciudate particularități ale bucătăriilor estului european este prezența importantă, între zemuri, a supelor acre. Ciorbe la noi și la bulgari, borșuri la ucraineni, ruși sau români, rassol ’nik, okroșka sau uha la ruși, barscz, kapusniak, krupnik sau zurek la polonezi, korhelyleves la maghiari... Această atracție pentru acru nu se mai întâlnește decât extrem de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
la noi și la bulgari, borșuri la ucraineni, ruși sau români, rassol ’nik, okroșka sau uha la ruși, barscz, kapusniak, krupnik sau zurek la polonezi, korhelyleves la maghiari... Această atracție pentru acru nu se mai întâlnește decât extrem de rar în supele celorlalte bucătării europene, iar atunci când există, gustul acid este obținut din oțet și din suc de lămâie (ca în Grecia) ori din alte fructe, niciodată din cereale ori legume supuse fermentației lactice, așa cum se întâmplă în răsăritul continentului. Reticența Vestului
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
luată dintr-un borș de-al nostru, cât și de ignoranța totală pe care o dovedesc, asupra acestui subiect, lucrări serioase în domeniul artei culinare, cum ar fi Larousse Gastronomique; astfel, cuvântul borchtch (borșci)este definit acolo ca desemnând o „supă din Europa orientală [...]; ceea ce o caracterizează și îi dă culoarea este adaosul de sfeclă, însoțită de alte legume în cantități diverse“. Nici un cuvânt despre principala trăsătură a borșului, anume acreala, care nu este menționată nici în definiția cuvântului chorba. Românii
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
cei mai mari amatori de zemuri acre. Păstorel Teodoreanu afirmă chiar că sunt „supofobi“ și narează un episod din Primul Război Mondial: militarii Regimentului 24 de artilerie de câmp primiseră într-o zi rasol de vită, servit în gamelă împreună cu supa rezultată din fierberea cărnii (un fel de pot-au-feu!); toți au aruncat zeama. Întrebați de ce nu le-a plăcut, au spus că nu avea nici un gust: „Măcar să-i fi pus ceva acreală, ar fi fost bună, dar așa...“, a fost concluzia
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
aruncat zeama. Întrebați de ce nu le-a plăcut, au spus că nu avea nici un gust: „Măcar să-i fi pus ceva acreală, ar fi fost bună, dar așa...“, a fost concluzia lor. Același lucru îl scoate în evidență și Mihai Lupescu: „Supa nu-i decât ciorba muntenească - ciorba dulce de carne. Mulți săteni zvârl zama de carne și mănâncă apoi carnea cu mujdei.“ Nici vecinii noștri de la răsărit nu se simțeau deloc bine fără borșurile lor: în timpul ocupației Parisului, în 1812, soldații
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
zeamă de lămâie sau cu iaurt), dar treptat a ajuns să însemne zemuri acrite cu orice în afară de borș de tărâțe. Borș este un termen de origine slavă. Rușii și ucrainenii fac și ei borș, dar prin acest cuvânt înțeleg o supă acrită cu zeamă de sfeclă fermentată. Influența lor este prezentă, așa cum afirmă Radu Anton Roman, în Bucovina, unde se face „borș din sfeclă“. Tehnica fermentației lactice este cunoscută în întreaga Europă încă din neolitic. Cerealele măcinate fermentează spontan, în contact
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
tot e bun.“ Borșul rusesc sau ucrainean, precum și barscz ul polonez se făceau, pe vremuri, din rezultatul fermentației rădăcinilor de brânca-ursului (crucea-pământului, Heracleum sphondylium, sau barscz în poloneză); frunzele și tulpinile tinere erau mai apoi fierte, adăugându-se și ele supei acre. Maria Dembinska, în Mâncăruri și băuturi în Polonia medievală: redescoperirea unei bucătării a trecutului, afirmă că folosirea crucii-pământului în bucătăria poloneză a fost preluată de la lituanieni. Cert este că acest tip de borș era foarte răspândit atât în Lituania
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
consumul imens de bere în regiuni altădată renumite pentru producția bogată a unor vinuri de soi. Revenind la fermentația lactică a grânelor, ciudățenia este că ea a dispărut din Occident. Nici astăzi, într-o epocă a deschiderii culturale și gastronomice, supele noastre acrite cu borș nu sunt deloc pe gustul occidentalilor. Cum s-a produs această ruptură? Care este explicația sa? Cert este că fermentația lactică a cerealelor era comună întregului continent. Dar, pe parcursul multor secole, Europa Occidentală a abandonat zeama
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
bucate medievale Le Viandier de Taillevent (secolul al XIV-lea) au gust acid, dar acrirea se făcea în special cu oțet, ca pe vremea Romei antice, sau cu aguridă (în 42% dintre rețete). Exista și un fel de „ciorbă“, o supă de vită acrită cu oțet și cu aguridă. Gustul pentru dulce și destul de rapida cvasidispariție a savorilor acide s-a produs la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui de al XVI-lea, sub influența bucătăriei italiene, mare amatoare
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
lactic, deoarece acestea sunt cel mai lesne de obținut, fiind cele mai ieftine soluții de acrire. Acolo unde influența bucătăriilor vestice a fost mai puternică și mai de timpuriu exercitată, ciorbele și borșurile și-au pierdut treptat din acreală, ajungând supe în toată regula; un bun exemplu în acest sens este Transilvania, unde zemurile de origine austro-ungară sau cele de sorginte săsească ori șvabă, deloc puține în această regiune, coexistă cu acrelile specifice Vechiului Regat. De asemenea, începând din a doua
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
în acest sens este Transilvania, unde zemurile de origine austro-ungară sau cele de sorginte săsească ori șvabă, deloc puține în această regiune, coexistă cu acrelile specifice Vechiului Regat. De asemenea, începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, supa capătă în Vechiul Regat o funcție culturală, semnificând dorința acerbă de dovedire a apartenenței la o clasă socială mai avută, mai „occidentalizată“, și de departajare culturală față de țărănime. Un bun exemplu în acest sens este dat de Sadoveanu în romanul
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
la o clasă socială mai avută, mai „occidentalizată“, și de departajare culturală față de țărănime. Un bun exemplu în acest sens este dat de Sadoveanu în romanul Venea o moară pe Siret: vechilul Filip Nacovici mănâncă, înainte de găină cu caise, o supă, în timp ce fiul boierului este ospătat țărănește, de către pădurar, cu borș. Dar să revenim la Transilvania, tărâm al întâlnirii dintre acru și dulce... Uneori - cum ar fi în cazul extraordinarei ciorbe ardelenești de gâscă (o zeamă arădeană, mai precis, după cum afirmă
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
admiră), de o complexitate inimaginabilă -, cele două gusturi se contopesc („alchimic“, pentru a folosi un termen pomenit de marele gastronom român), adică oțetul este potențat de miere și viceversa. O combinație asemănătoare poate fi întâlnită în celebra czarnina poloneză, o supă de rață la pregătirea căreia se folosește și sângele păsării, iar pentru evitarea coagulării acestuia, rețeta cuprinde și oțet; acreala lui este însă echilibrată prin alte două ingrediente: zahăr și fructe uscate. Interesantă este și bigos, tot un fel de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
de rață la pregătirea căreia se folosește și sângele păsării, iar pentru evitarea coagulării acestuia, rețeta cuprinde și oțet; acreala lui este însă echilibrată prin alte două ingrediente: zahăr și fructe uscate. Interesantă este și bigos, tot un fel de supă poloneză, în care varza acră este contrabalansată gustativ de zahăr și de mere. Tradiția îndulcirii preparatelor culinare este depistabilă și în Muntenia secolului al XVIII lea, așa cum a fost consemnat în celebrul „Manuscris brâncovenesc“, carte de bucate ce s-a
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
cu ouă. Peștele era obștesc, mai cu seamă că se mânca în ciorbă...“ Papara (din slavul popariti, „a opări“) pare a fi cea mai veche, fiind foarte asemănătoare brouet ului din bucătăria franceză medievală, iar trahanaua, strămoașa tuturor concentratelor de supă, ne-a venit de la greci (rețeta este atestată încă din Antichitate). Există două feluri de trahana: cea acidă se face din lapte crud, amestecat cu făină și cu sare până se îngroașă, apoi lăsat câteva zile să fermenteze și, în
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
din lapte crud, amestecat cu făină și cu sare până se îngroașă, apoi lăsat câteva zile să fermenteze și, în cele din urmă, uscat la soare și pisat; cea dulce se face din lapte fiert, amestecat cu grâu măcinat mare. Supa cu același nume se gătea din apă sau zeamă de legume fierte, care se îngroșa cu câteva linguri de trahana (300 de grame la aproximativ 2 litri de zeamă). Ciorba de pește cel mai des întâlnită era cea de chitici
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
influență occidentală, italienească mai precis; ciorba lor de burtă mai conține bulion de roșii și ardei, iar la final se servește cu cașcaval ras pe deasupra. Toate aceste inovații o apropie sensibil de o minestra italienească, anume busecca din Lombardia, o supă de burtă cu multe legume și cu parmezan ras. Impropriu numită „borș de potroace“ (cuvântul potroace provine din rusă, de la potrohu, care înseamnă măruntaie), această ciorbă acrită cu moare, adică zeamă de varză murată, este un alt reper al românismului
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
ales sub influența Orientului, pe care cruciații l-au făcut cunoscut: își fac apariția multe feluri de mâncare cu sos, îngroșarea acestuia realizându-se nu cu făină, ca pe vremea romanilor, ci cu pâine (uscată, apoi pisată și înmuiată în supă). Foarte multe dintre aceste sosuri erau acrite cu aguridă ori cu oțet; gustul pentru acru rămăsese dezvoltat în acea perioadă, de-abia Renașterea stimulând dulcele. Condimentele erau foarte prețuite. Să revenim însă la strămoșii noștri... Nobili precum Dragoș din Maramureș
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
de carne, mai gusta și dintr-un desert. După cum afirmă medicul Constantin Caracaș, în primii ani ai secolului al XIX-lea, mesele boierești de la noi erau servite după modelul bizantin, secvențial: antreuri (pește afumat, icre, măsline, salamuri, brânzeturi), apoi o supă de pasăre ori de vită, pilaf turcesc și, la urmă, dulcețuri și fructe. Iată un element de originalitate în raport cu Occidentul. Este greu de presupus că felurile de mâncare sofisticate, precum monokythron-ul, au existat pe mesele nobiliare ale Evului Mediu românesc
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
erau obișnuiți să le mănânce în Occident? Prin comparație, iată cu cât lux de amănunte este descrisă, de către un spaniol, alimentația turcilor de pe vremea lui Sinan Pașa, una în mod cert considerată exotică: „Mănâncă în fiecare zi pilaf fiert cu supă din carne de oaie și cu unt. Mai pun în el și stafide. Pilaful este însoțit de carnea de berbec, care nu are, ca la noi, un sos făcut cu miere și cuișoare. Compotul de prune merge foarte bine alături de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
mic spre potrivit. 16 flori de bostan 2 ouă bătute 2 cartofi 1 felie de pâine înmuiată în lapte 1 cățel de usturoi tocat 2 linguri parmezan ras 3 linguri pătrunjel tocat 2 lingurițe măghiran ulei de măsline sare UHA (Supă rusească de pește, cu lămâie și mărar) Uha, cea mai veche supă rusească, consta inițial din fierberea oricărui aliment într-o cantitate mare de apă. Abia pe parcursul secolului al XVII lea s-au creat, în cuhniile curții imperiale ruse, rețete
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]