KorAP: Find »[drukola/base=taur & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...69 70 71 ...174 >

4,350 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

alergau pe câmp adunîndu-se în șiruri. Alergă și el să-și caute locul. Sutașii treceau în fugă pe lângă corturi, trezind cu varga pe cei care mai dormeau. Corturile și poverile fură strânse în grabă și încărcate pe robi și pe tauri. În jurul armatei stăteau robi cu facle aprinse în mână. Patru robi aduceau pe umeri scaunul cu umbrar și spetează înaltă, făcut din lemn negru și încheiat cu colțare de aramă și argint, al lui Puarem. Alți patru aduceau scaunul sclipind

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
strânse, așteptând plecarea. Fiecare soldat avea arme sclipitoare de aramă (arcuri sau lănci); în luciul scuturilor rotunde jucau văpăile din facle. În fața oastei, stăteau două sute de robi cu poveri. Alte poveri erau încărcate în coada armatei, pe câteva sute de tauri, mânați de alți robi. Erau și câteva sute de asini cu samare grele. La lumina faclelor, armata atlantă aștepta. Puarem se sui în scaunul său ca să vorbească de acolo soldaților. Nu vorbi mult. Puarem nu vorbea niciodată mult. Spuse numai

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
fiecare noapte, iar ziua veți dormi. La capătul drumului vă așteaptă prăzi bogate și lauda slăvitului nostru stăpân, fie el veșnic viu, sănătos și puternic. Apoi armata porni. În frunte, între scaunele lui Puarem și Tefnaht, mergea călare pe un taur pestriț sclavul Auta. Soldatul Iahuben nu era dintre cei mai înalți. Mergea în rândul întîi. Zărindu-l pe ciudatul sclav, se uita numai la el, din când în când mirîndu-se că nu-și îndrepta deloc ochii nici spre viteazul Puarem

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
rândul întîi. Zărindu-l pe ciudatul sclav, se uita numai la el, din când în când mirîndu-se că nu-și îndrepta deloc ochii nici spre viteazul Puarem, nici spre strălucitorul Tefnaht. Și, mirat, se uita mai departe la sclavul de pe taurul pestriț. Noaptea era rece ca toate nopțile din deșert, totuși soldații mergeau greu. Încă de la plecarea din Atlantida nu mai dormise nimeni dintre ei o noapte întreagă. Ochii voiau să se lipească și oboseala era foarte greu de învins. Totuși

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
drum. Deșertul n-avea nici mlaștini sau bolovani și pietre ascuțite, nici mărăcini. Peste tot era nisip, numai nisip. Iahuben știa că în această țară pustie nu se găsea de multe ori nici apă, de aceea un număr mare de tauri și alt număr de asini purtau pe spinările lor butoaie mici unse cu rășină și burdufuri de piele, pline cu apă. Soldații cântau. Apoi unii nu mai cântară, începură să istorisească în șoaptă, pentru scurtarea timpului de mers, felurite pățanii

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
din când în când și Iahuben. Toropeala aceasta fugară îl mai încălzea. Trezit din ea, îi era mai frig. De la o vreme nu-l mai putu ține treaz nimic, nici noaptea înstelată, nici deprinderea de ostaș, nici statura dreaptă pe taurul pestriț a lui Auta, nici chiar mersul. Picioarele soldaților au totdeauna această însușire minunată de a ști să meargă și singure chiar când stăpânul lor e obosit și când somnul cu neputință de alungat toarnă în pleoape dulcea amorțeală caldă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dulcea amorțeală caldă și grea. Când izbutea rareori să-și dezlipească pleoapele fierbinți, Iahuben se uita cu jind la Puarem și la Tefnaht care dormeau odihnitor în largile lor scaune căptușite cu piei de leopard, și chiar la sclavul de pe taur care cel puțin ședea. Iahuben se uita la aceștia o clipă, apoi genele iar i se încurcau și picioarele mergeau mai departe singure. De n-ar fi fost arcul și scutul, săgețile, sabia și securea, coiful și sacul de drum

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
aducerii sclavului. Mie nu-mi place deloc sclavul acesta. Vă purtați cu el mai gingaș decât cu oamenii. (Zicînd acestea, Puarem scrise în nisip niște semne stranii cu varga pe care o ținea în mînă.) Fără sclavul Auta și fără taurul lui pestriț nu ajungeam în Ta Kemet? Preotul Tefnaht îl privi parcă vrând să râdă, parcă stăpînindu-se de a nu se încrunta. Tăcerea preotului nu-i plăcu lui Puarem. Aflîndu-se mult mai des pe drumuri și în războaie decât în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
umbrit sau murdar. Și arșița, chiar la umbra cortului alb și gros, era din ce în ce mai istovitoare. Fără să-și întoarcă fața spre soldat, Puarem îi porunci: - Iahuben, ai să te duci cu robul Auta spre răsărit. Să porniți îndată. Luați trei tauri: doi pentru voi, unul pentru merinde și cort. Tu să-ți iei arc, lance, scut, cât mai multe săgeți. Ia și cuțit de aramă călită, bine ascuțit. Sclavul n-are arme. Tu îl păzești și te aperi. El cunoaște drumul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
plumb. La mijlocul fiecărei nopți au făcut câte un foc. În cea dintâi noapte, au găsit după câteva ceasuri de mers un copac și l-au aprins. Apoi, înainte de a porni iarăși la drum, Auta a încărcat pe spinările celor trei tauri legături de vreascuri, ceea ce a stârnit mirarea soldatului. Sclavul i-a spus: - Ținutul spre care mergem e oază. S-ar putea să nu ajungem la timp și poate că noaptea ne apucă în întinderea de nisip, unde nu găsim arbori

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Puarem. Pe de altă parte, sclavul acesta avea ochii așa de blajini, încît lui Iahuben i se păru că sunt ai unui frate. Merseră mult prin noapte. Auta privea într-una numai cerul din față, ferindu-se să abată pasul taurilor de la drumul ales. Cu toate că plin de arme și răni vechi și cu amintirea tixită de laudele căpitanilor, soldatul Iahuben de la o vreme, începu să se simtă mult mai sigur alături de robul neînarmat decât sub toate armele sale. Într-o zi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
auzi însă și de neamurile nehsi, unde am crescut. Iahuben încercă să-i deslușească fața. Sclavul acesta începu să-i placă din nou. - Se spune că tu știi toate limbile pământului, începu soldatul, dar deodată răgetul unui leu străbătu pustiul. Taurii se opriră. Iahuben simți că i se încordează toți mușchii trupului. Zise repede: Dacă vine leul spre noi, îți dau ție arcul și eu iau sulița. - Nu vine! spuse Auta, îndemnîndu-și taurul. - De unde știi? - Acolo este o oază și sunt

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
soldatul, dar deodată răgetul unui leu străbătu pustiul. Taurii se opriră. Iahuben simți că i se încordează toți mușchii trupului. Zise repede: Dacă vine leul spre noi, îți dau ție arcul și eu iau sulița. - Nu vine! spuse Auta, îndemnîndu-și taurul. - De unde știi? - Acolo este o oază și sunt izvoare. Se duce la adăpat. Iahuben se liniști. - Oameni sunt în oază? - Poate că nu sunt. Oaza e foarte mică. Iahuben era încîntat de felul cum cunoștea acest sclav deșertul. Ce s-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
totuși în cele din urmă băgă de seamă că acolo unde se uita sclavul era o stea lunguiață, mai mare decât toate. Îl trecură fiori. Nu-și mai luă ochii de la stea. Mergeau amândoi ca și până acum, călări pe taurii lor, însă parcă o vrajă ciudată din steaua necunoscută le sorbea privirea. Auta nu mai vorbea. Nici Iahuben. Fără îndoială că sclavul strigase văzând steaua. Altceva nu era. Abia după câteva ceasuri de mers, sugrumat de tăcere și de îngrijorare

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
N-am văzut niciodată astfel de stele. - Nu cumva e un zeu? Sclavul tresări. Deschise gura să rostească ceva, dar rămase mut. Și așa merseră mai departe, până la sfârșitul nopții. Ziua, firește, noua stea nu se mai văzu. Își mânară taurii în liniște alte câteva ceasuri, până când căldura începu să se prefacă în văpăi. Oaza dorită încă nu se zărea. Greșise sclavul sau nici nu cunoștea deșertul, cum i se păruse lui Iahuben? În ajun soldatul văzuse de câteva ori lângă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Greșise sclavul sau nici nu cunoștea deșertul, cum i se păruse lui Iahuben? În ajun soldatul văzuse de câteva ori lângă zarea din față o oază, care apoi dispăruse, topită poate în nisip. Apa din burdufuri era clocită și puțea. Taurii o beau fără poftă. Au băut-o în silă și cei doi drumeți. N-ar fi băut-o, dar trebuia s-o bea. Hrana le făcea scârbă. Mâncau curmale, care erau totdeauna așa de gustoase, iar acum li se păreau

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
auzi un horcăit. Ascultă atent. Îi era greu să se scoale și să se ducă să vadă ce e, dar fiindcă sclavul nu mai auzea acuma nimic, se sculă și se duse. La umbra scurtă din dosul cortului murea un taur. Soldatul intră în cort. Spuse cu limba greoaie: - Drumul are să fie mai anevoios: moare taurul tău. Taurul muri într-adevăr și cu toate că aveau să se încarce și mai mult, îi jupuiră pielea; cine știe la ce putea folosi! Carnea nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
să vadă ce e, dar fiindcă sclavul nu mai auzea acuma nimic, se sculă și se duse. La umbra scurtă din dosul cortului murea un taur. Soldatul intră în cort. Spuse cu limba greoaie: - Drumul are să fie mai anevoios: moare taurul tău. Taurul muri într-adevăr și cu toate că aveau să se încarce și mai mult, îi jupuiră pielea; cine știe la ce putea folosi! Carnea nu era bună de mâncat. Niciodată, nici flămânzi în cea mai cumplită clipă de istovire, n-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ce e, dar fiindcă sclavul nu mai auzea acuma nimic, se sculă și se duse. La umbra scurtă din dosul cortului murea un taur. Soldatul intră în cort. Spuse cu limba greoaie: - Drumul are să fie mai anevoios: moare taurul tău. Taurul muri într-adevăr și cu toate că aveau să se încarce și mai mult, îi jupuiră pielea; cine știe la ce putea folosi! Carnea nu era bună de mâncat. Niciodată, nici flămânzi în cea mai cumplită clipă de istovire, n-ar fi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nisip, a cărui fierbințeală era ca a cuptorului de ars oale, și cu un drum nesfârșit pe care nu-l vedea nimeni pe pământ și numai sclavul negru Auta îl vedea în cer. Nopțile erau reci, și păturile cărate pe tauri ziua păreau batjocură vrednică de lepădat în nisip, iar noaptea se dovedeau neîndestulătoare. Cei doi drumeți întîlneau arar câte o oază măruntă, cu câte un izvor sau o fântână părăsită în care apa s-a sfârșit de mult. De mers

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
biruiască depărtarea pentru a ajunge acolo mai curând. De ce stătea Auta așa de liniștit tocmai acum? Învins de oboseală nu putea fi, de vreme ce Iahuben nu era învins de oboseală. Câteva măguri de nisip stăteau adormite în nemișcarea lor. Cei doi tauri rămași vii se ascunseseră printre ele, pesemne căutând umbră mai bună decât umbra firavă din spatele cortului. Nicăieri zările nu arătau nimic. Unde era oaza, de unde venea cântecul acesta când vesel, când trist? Atunci ieși din cort și Auta. Privi zarea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Cine dintre robi apucase a-i zări acestui Auta ochii curați și zâmbetul trist și blajin nu se mai feri de el. Dar aceștia erau puțini. Unul din ei era un bărbat voinic, ce ar fi ridicat în brațe un taur. Se spunea că e cel mai bun arcaș din toată oaza. Numele lui îi și arăta iscusința în mânuirea arcului, căci i se zicea Mai-Baka. Îngăduindu-și cel dintâi printre ai săi să vorbească cu străinul, Mai-Baka încercă să afle

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Tefnaht îi aruncă o privire batjocoritoare. Unde ar ajunge puternica noastră țară dacă am sta să ne îngrijim și de dragostea dintre robii și roabele noastre? Hrană li se dă. Nimeni nu-i ucide. Ce le mai trebuie? Întrebi oare taurul dacă a fost la vacă înainte de a-l înjuga? - Știu, stăpâne. Dar bărbații lipsiți de femeile care le sunt potrivite nu mai pot fi destul de ageri și buni de muncă pentru mărețele planuri... Și cer îngăduință stăpânului meu să-i

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pot fi destul de ageri și buni de muncă pentru mărețele planuri... Și cer îngăduință stăpânului meu să-i aduc aminte că aceste neamuri daza și teda au oamenii cei mai ageri și mai muncitori din toată această parte a lumii. Taurii cei mai puternici și nici chiar elefanții nu vor putea învăța meșteșugurile care se cer la clădirea palatelor din Atlantida. De aceea rog smerit pe stăpânul meu Tefnaht, a cărui înțelepciune mărinimoasă strălucește pretutindeni, să încuviințeze luarea de roabe nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
opri locului uimit de starea în care se găsea: orice urmă a grelei oboseli pierise. Dimpotrivă, parcă se simțea mai sănătos ca oricând. Numai gândurile îi sfâșiau mintea. În tabără era larmă. Soldații își strângeau corturile. Robii încărcau poveri pe tauri și asini și se încărcau ei înșiși cu poveri. Noaptea se lăsa repede. Zărindu-l de departe, un soldat veni la Auta cu sufletul la gură. Îi spuse gîfîind: - Unde ai fost?... Strălucitorul Puarem s-a mâniat grozav când i-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]