KorAP: Find »[drukola/base=tavă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...69 70 71 ...169 >

4,202 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

bicicletă! Oaspeții ridică glasuri indignate. Doamne în rochii de seară cu paiete s-au înroșit și gâfâie. Cozile fracurilor flutură prin aer ca rândunelele. Un tânăr care seamănă cu visătorul cântăreț al lui Caravaggio, numai că în loc de alăută poartă o tavă, execută o piruetă desăvârșită, apoi fandează stânga, forța centrifugă îi șterge tava din mână, cupele de șampanie se fac țăndări, toate deodată, pe parchetul de stejar. Izabela îi șuieră în ureche: Din cauza ta! Dar Pascal ripostează: ─ Știi ce? Bag divorț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
s-au înroșit și gâfâie. Cozile fracurilor flutură prin aer ca rândunelele. Un tânăr care seamănă cu visătorul cântăreț al lui Caravaggio, numai că în loc de alăută poartă o tavă, execută o piruetă desăvârșită, apoi fandează stânga, forța centrifugă îi șterge tava din mână, cupele de șampanie se fac țăndări, toate deodată, pe parchetul de stejar. Izabela îi șuieră în ureche: Din cauza ta! Dar Pascal ripostează: ─ Știi ce? Bag divorț! Românii iau un aer speriat, americanii se amuză, sincer poate. Dintre toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
un pahar atunci, zice Aurora și își târșâie papucii pe coridor până în bucătărie. Motanul se freacă de picioarele ministrului de externe. Bizar, cugetă, vag, ministrul. Nu mi-ai spus povestea până la capăt, spune el când amfitrioana se întoarce purtând o tavă cu două păhărele și un clondir. N-o știu nici eu pe toată. În orice caz, pasărea a învățat să spună cuvintele cuvenite, fiindcă nu era o pasăre obișnuită ci o tangara cu cap castaniu. A spus cuvintele și de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659

la pat. — De ce aici? am întrebat — Aici ești la adăpost, a răspuns Resi. — La adăpost de cine? m-am mirat eu. — De evrei, a zis ea. Fuehrer-ul negru al Harlemului, șoferul lui Jones, a intrat în clipa aceea cu o tavă cu ouă, pâine prăjită și cafea fierbinte. A pus-o pe o masă pentru mine. — Te doare capul? m-a întrebat. — Da. — Ia o aspirină. — Mulțumesc de sfat. — În lumea asta majoritatea lucrurilor n-au nici un efect, zise el, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

seama, maestre Băcănel, cum se așează și trece, tot trece?! Mantinela apăru din bucătărioară. O cămăruță care era, de fapt, și baie (cu un duș derivat direct din conducta de apă caldă), și bucătărie și toaletă. Ținea în mâini o tavă cu plăcintă. - Coane Ghiule, aproape că strigă femeia, plăcinta e gata. Ciorba am terminat-o. Ce mai fac? Goncea o trase de șorț: - Nu mai faci nimic, fă. Ești liberă și faci de te roiești. Nu te-ai prins că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
și Gogu Pompieru gândește. Te uiți la ea de milă, că-i nenorocită de destin gândești, și când colo iepșunica salivează și gângurește cu pofta doar la debrținul din dotarea ta. Întinse mâna și rupse o bucată de plăcintă, din tava pe care femeia o lăsase pe soba de tuci de lângă capul patului. Mușcă pofticios. Îl privi lung pe Băcănel. Mai să izbucnească în râs, închipuindu-l pe „istoric“ cum încerca și el s-o tăvălească pe țigăncușă. Icni, abia stăpânindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
un ins deșirat, cu o față prelungă, mai mult albastră decât neagră, muiată în albastrul închis al apelor coclite. Purta o pălărie de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați. Ducea, pe o tavă mare, câteva duzini de păhăruțe albastre în care clocotea în aburi un lichid maroniu, vâscos. Cu gesturi largi, stilate, deșiratul se apropie de Nisip și îl îmbie să ia un păhăruț. Inginerul îl luă, îl provi curios câteva clipe, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
zilelor, capitolul șaisprezece, „în care Rapsodil Goncea pornește să-și caute binefăcătorul“), dar începuse să vorbească fără să deschidă gura, ca un ventriloc. Și nici paginile nu le mai întorcea. Stătea cu mâinile întinse, cu cartea între ele, ca o tavă goală pe care tot aștepți să vină să ți-o ia cineva. Primii care au început să huiduie au fost aurolacii lui Râmboacă. I-au urmat șahiștii din Asociația „Obancea șahistă“. Apoi s-a pornit scandalul. Mai să-l linșeze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

a spus potolit. Să nu mai pomenim. E nasol, înțelegi? Nu mă mai supăra și tu. Acum du-te să vorbești cu poliția. - Ce poliție? - Te așteaptă în cancelarie. Vezi că Elvira a lăsat niște cafea în anticameră, pe o tavă. Să le-o duci. Am deschis gura să protestez, dar directorul și-a lăsat capul într-o parte și m-a privit cumva distrat, ducând o mână la piept. N-am mai adăugat nimic, am ieșit și am luat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
e război, dar să nu exagerăm. Tot de trei ori acostase în port și KM 103, pentru reparații și reîncărcare. * Într-o seară, ca de obicei, am auzit amândoi alarma sunând. Eu lucram la birou, calculând niște dobânzi. Kristine ridica tava cu ceștile goale de ceai, vrând să i-o înmâneze servitoarei. Își flexase picioarele și se aplecase puțin în față. Sunetul tânguitor al sirenei a izbucnit și a paralizat-o în această poziție. M-am ridicat fără grabă, știind că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
și a paralizat-o în această poziție. M-am ridicat fără grabă, știind că avioanele urmau să vină abia în cinci minute, iar până la pivniță făceam un singur minut. Servitoarea a trecut indiferentă pe lângă mine și a coborât scările, cu tava în mâini. Kristine nu se mișca. Degetele încordate îi strângeau o tavă nevăzută. Se uita în gol și nu părea că mă aude. Buzele îi murmurau un nume. Am apucat-o de mână, poate mai violent decât aș fi vrut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
știind că avioanele urmau să vină abia în cinci minute, iar până la pivniță făceam un singur minut. Servitoarea a trecut indiferentă pe lângă mine și a coborât scările, cu tava în mâini. Kristine nu se mișca. Degetele încordate îi strângeau o tavă nevăzută. Se uita în gol și nu părea că mă aude. Buzele îi murmurau un nume. Am apucat-o de mână, poate mai violent decât aș fi vrut. — Tu ești surdă, Kristine, n-auzi? Mișcă-te! A tresărit cu groază

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
de păr în fibrele cărnii sau o verzeală dubioasă în trupul unui castravete murat. Se cuibărea în sufletul tău alungând orice sunete inutile, cum erau cele ale radioului din pereți, iar acest lucru afecta pozitiv munca noastră, a angajaților. Fiecare tavă ce aștepta să fie umplută primea pachetele călduțe în ritmul alert al lui Indiana Jones. Paharul de plastic cu Cola, umed și răcoros, pe pereții căruia se făcea un condens apetisant, sosea ca un corespondent al ultimelor acorduri. Angajații loveau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
umplută primea pachetele călduțe în ritmul alert al lui Indiana Jones. Paharul de plastic cu Cola, umed și răcoros, pe pereții căruia se făcea un condens apetisant, sosea ca un corespondent al ultimelor acorduri. Angajații loveau de două ori în tavă înainte să-i dea drumul - și, odată clientul servit, melodia reîncepea. Cumpărătorii întorc spatele și caută o masă. Ascultă radioul, poate vor să citească ziarul; atâtea muzici se îngrămădesc în capul lor. Prin ușa mereu deschisă și închisă își croiesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
cred că asta intra în scuze, dar nu văd de ce n-aș fi spus-o. Tehnica mea funcționează mereu și o perfecționez în fiecare zi. Clientul a coborât ochii, a surâs și a dat din cap vizibil jenat. A luat tava pe care am pus înghețata fără să încerce să mă privească și s-a refugiat imediat în spatele ficusului. L-am auzit cum începe să molfăie. Să stai după program nu e cine știe ce scofală. Am recuperat cartofii în douăzeci de minute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
bătrân într-un cărucior cu rotile. Fiindcă nu avea nevoie de scaunul de la masă, îl împinsese într-o parte, ceea ce incomoda clienții. Și chiar atunci, un grup de oameni corpolenți, aliniați unul în spatele celuilalt, se întorceau de la tejghea aducându-și tăvile cu mâncare. Purtau tricouri albe pe care scria TRĂIEȘTE AZI (erau probabil dintr-un fel de grup), vorbeau tare și se mutau de pe un picior pe altul ca niște morse uriașe. Unul din ei s-a împiedicat de scaunul răzleț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
lucru pe care eu, din pricina poziției, nu-l puteam vedea. Am cules și ultima fărâmitură, zâmbind cum știam mai frumos, și m-am ridicat. Am trecut în spatele lui pentru o clipă, apoi mi-am continuat drumul. În vreme ce aruncam la gunoi tava am avut certitudinea că moșneagul se uita la Magda, care lucra în bucătărie și era pe jumătate acunsă de un raft metalic. I se vedeau mâinile grăsuțe cum trebăluiesc deasupra plitei, cum apucă furculița și înțeapă carnea, depunând-o între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
căruciorul și a pornit cu însuflețire în josul străzii. Magda a mai strigat ceva, după care a intrat plângând în casă. Nu-mi era foame când am ajuns acasă. Am aruncat la closet mâncarea ce mă aștepta în hol, pe o tavă. A doua zi, de dimineață, am avut parte de un discurs ce m-a surprins și mi-a adus lacrimi în colțul ochilor, nu știu de ce. - Nu mă simt bine deloc. Cum mai merge slujba? Să fii băiat cuminte. Eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
mai fi avut niciodată prilejul să pătrund fără opreliști în intimitatea ei, și am decis să nu mă grăbesc și să le fac pe toate pe îndelete. Mai întâi am cotit la stânga, unde era bucătăria. Am remarcat pe masă o tavă cu firimituri de pâine și două linguri pe care mâncarea se întărise. Le-am mirosit. Păreau a fi servit la mâncatul unor sarmale. Am deschis frigiderul. Am văzut două cutii cu margarină, o sticlă de Cola umplută cu vin, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
mai putem opri, suntem ca niște mașini, nu știu. Și cu cât facem asta mai des, cu atât vrem mai mult. N-am simțit niciodată așa ceva. De pildă, uite... Scenarii, târguieli, fantezii, instrumente, roluri, totul ieșea la iveală ca o tavă cu chifle scoasă încet din cuptor. Nu conta dacă uneori secvențele narative se întrețeseau prea frumos pentru a fi adevărate, în niște extaze suspect de bine proporționate și de variate. Elena și Ioana cereau detalii și începeau să-l vizualizeze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
alt sertar un volum cartonat din Arta Războiului, altul din Principele și altul din Memoriile lui Winston Churchill, pe care le depuse ostentativ pe masă. Apoi își încrucișă picioarele la loc, alături de cărți. - Cafeaua, domnule, spuse intendența intrând cu o tavă de argint. — Pune-o aici, Mitch. Da, domnule. Mai aveți nevoie de ceva? — Deocamdată nu, Mitch, e în regulă. Dar ia stai... — Domnule... — Nu ai văzut cumva în bibliotecă o carte galbenă de Powell, Metoda operațiunilor armate? — Nu cred, domnule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
nefinisată. Douăzeci de piese extrem de complicate, care se îmbinau perfect și nu duceau nicăieri. La un interviu (pe care Calomfir evita să și-l reamintească), i se pusese întrebarea „ce susțineți dumneavoastră, în definitiv?”. Maestrul a replicat imediat, servind pe tavă opt concepte clare. A adăugat aluatul conectorilor frazali, a mai pigulit pe ici pe colo, a verificat dacă expunerea nu contrazicea vreun principiu al logicii și, în final, a zâmbit. După plecarea reporterului nu și-a mai adus aminte care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
caiete și un creion. Cu astea era să schimbăm lumea. Tu nu crezi, ai senzația că te prostesc, dar nu e așa. Mă întrebi, unde-s, bunicule, caietele, să le văd și eu. Caietele sunt în dulapul din sufragerie, în spatele tăvii de argint, ți-am mai spus. Dar cheia de la dulap e la mine și nu văd nici un motiv pentru care să descui. Pe tine și așa nu te interesează. Și oricum, chiar dacă te-ar interesa, tot n-ai înțelege nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
din zi în zi că ceva nu e în regulă deloc cu băiatul ăsta. Dacă vedeam vreun coleg de facultate - chiar unul cu care nu mă aveam bine -, mă duceam la masa lui și-i țineam companie, mă ridicam cu tava și mă așezam direct. În urma mea, la altă masă, Hectoraș sorbăia supa și se uita la șervețel. Primul lucru pe care-l făceam era să-l bârfesc, și aveam ce spune, așa că interlocutorul mă primea măcar din curiozitate. Ziceam că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390

nimic în timp ce râșnița de cafea scotea un urlet răgușit, iar noi savuram împreună aroma bogată, ca niște copii Bisto 1. — Dacă s-ar putea pune parfumul ăsta în sticluță, suspinai eu, m-aș da zilnic cu el. Margery puse o tavă pe măsuța de cafea și se așeză față în față cu mine. — Un biscuit? întrebă ea, deschizând cutia și întinzându-mi-o. În fața mea, biscuiți cu unt. Eram sclava pe viață a acestei femei. Își scoase ochelarii, lăsându-i să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]