KorAP: Find »[drukola/base=tuși & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...69 70 71 ...80 >

1,998 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

omorât pisica. De-atunci mi se întâmplă să visez ba canarul meu mort, ba pisica și mă trezesc, bineînțeles. Ca să-l ascult pe Tuberculosul tușind. Eu cred că are plămânii ciuruiți. Cum să dormi, Doamne sfinte, când auzi pe cineva tușind încontinuu lângă tine? M-am dus de câteva ori la Moașa, s-o rog să-l mute în altă cameră. A clătinat din cap. Nu. Nu se poate. N-am reușit s-o înduplec nici cum. Și e o crimă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
coridor, a treia ușă pe stânga”. Am bătut în ușă și am intrat. G. stătea la o masă încărcată de dosare, citind ceva și jucându-se cu un cuțit de tăiat hârtie. Se făcea că nu mă observase intrând. Am tușit ca să-i atrag atenția și atunci, ridicând privirea spre mine, se schimbă brusc. Deveni jovial. „A, scuză-mă”. Nu ne tutuisem niciodată până atunci, dar pentru el n-a fost nici o dificultate ca să sară peste acest mic neajuns. Doar mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Stăteam, cu nervii întinși, la pândă. Câtva timp nu sforăia. Respira liniștit. Apoi începea un concert sinistru; sforăia, șuiera, pufăia și horcăia în același timp. În clipa aceea nervii mei se aprindeau și îi simțeam ca pe niște mărăcini fierbinți. Tușeam tare ca să-l trezesc. El deschidea ochii și-mi surâdea. Doamne, cât îl uram atunci. După ce că mă ținea nedormit, mai și surâdea în bătaie de joc. Îl blestemam și juram să plec din azil. Dimineața, când marea ieșea din cețuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
din egoism, o lege pe care copacii din junglă o respectă cu o liniște de catedrală. Bătrânii cuceriseră, însă, cei mai mulți, această liniște. Moartea nu-i mai impresiona. Li se părea normal că Tuberculosul care bolea cam toată vremea, iar noaptea tușea aproape continuu, împiedicându-i pe ceilalți să doarmă, arăta din ce în ce mai prăpădit și mai stins. „Săracul, scuipă sânge, zicea câte unul, mai bine să-l ia Dumnezeu, să nu se mai chinuie atât”. Nici măcar lui Siminel, care se ferea cu grijă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mă, îi striga el, mai bine ajută la stingerea focului decât să ne împuți aici”. Dodo și Anton se zăpăciseră și nu-și găseau locul. Mirosea puternic a ierburi arse. Un fum înecăcios și înțepător ne făcea pe toți să tușim și să ne frecăm încontinuu la ochi. Cu o batistă la gură, Dinu a trecut pe lângă mine fără să mă vadă. Am pornit și eu spre ieșire, cu gândul să iau o găleată, când am zărit-o pe Laura. Alerga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
vieții lui, „teoria orificiului”, care suna pe scurt astfel: venim pe lume printr-un orificiu, respirăm printr-un orificiu, ne hrănim printr-un orificiu și dispărem printr-un orificiu. În clipa când sosea Moașa, însoțită de Arhivarul, Călugărul devenea serios, tușea de două, trei ori ca să-și dreagă glasul și începea ceremonia funebră. Un cor prăpădit de bătrâni, dirijat de Dodo, se străduia din răsputeri să fie la înălțimea situației, în timp ce, în asistență, toți stăteau cu capetele plecate, așteptând să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
alunge pe curioși. Înaintam acum pe un coridor luminat orbitor, acoperit cu un covor gros, de culoarea muștarului, care absorbea sunetul pașilor, și am auzit foarte clar când Francisc - s-a înțeles, cred, că era mut ca și Profetul - a tușit ca să-mi atragă atenția să mă opresc. Mi-a făcut un semn binevoitor dar imperativ să trec în stânga unde se afla un lavabou cochet și elegant, cu uși de cristal și chiuvete de faianță albă. Acolo, laba lui enormă mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
născocire. Nu pricepeam, e adevărat, un lucru. De fiecare dată când mă duceam în sala cu oglinzi ritualul era același. Francisc se dădea la o parte și pornea după mine ca un servitor bine stilat. În dreptul lavaboului se oprea și tușea semnificativ. Cunoșteam semnalul. Trebuia să mă spăl pe mâini. O făceam sub privirile atente ale cerberului mut care, când terminam, se dădea politicos la o parte. După acest ritual simbolic, eu pătrundeam într-o sală pustie, dar Francisc rămânea afară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
i-am rugat pe fotoreporteri să plece. Eram obosit. Vroiam să-mi beau cafeaua în liniște. L-am simțit pe funcționarul aeroportului apropiindu-se, dar n-am întors capul. „Să aștepte, până îmi beau cafeaua”. Când am terminat, el a tușit de câteva ori, ca să-și anunțe prezența. Mi-a explicat că undeva se dezlănțuise o furtună ieșită din comun. Cumplită. Cei doi piloți care zâmbeau atât de fotogenic refuzaseră să facă zborul. Le era frică. Nu îndrăzneau. Singura speranță rămâneam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să nu fie prinț? Poate că părinții lui au fost regi, într-o insulă îndepărtată”. Bucuria aceasta era umbrită de griji. Căci Filip, cu ura lui sfântă împotriva Tuberculosului, n-avea încredere nici în suferința vecinului său de cameră care tușea și scuipa sânge. Mă avertiză apucându-mă de mână: „Cu ultimele puteri e în stare să aducă o pisică și să i-l dea pe Prințul”. Dar Prințul mă interesa pe mine? I-am întors spatele lui Filip și m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mici. M-am dus să iau o smochină, am dus-o la gură, dar n-avea un gust bun. „Ce rele sunt, de ce oare?” m-am întrebat. Mă preocupa în continuare cine tăiase smochinul și deodată am auzit pe cineva tușind în spatele meu. M-am întors, era Francisc, încălțat cu pantofi de pânză (ce ciudate sunt amănuntele într-un vis). Vroia să închidă ușa. Am făcut un pas înainte, am intrat în sala cu oglinzi și m-am oprit. Bătrânul era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
iert totul. Când s-a luminat de ziuă m-am hotărât să n-o mai deranjez niciodată pe Marta. Mi-am luat pușca și am ieșit. Pe trepte, mi-a venit o idee. „Cel puțin să-i sperii”. Și am tușit zgomotos. Până să ajung la cotul casei, Aristide se ridicase, speriat, și se încheia la pantaloni grăbit, cum făcusem eu în bălării în fața Profetului; văzându-mă cu pușca în mână încremeni, cu pantalonii pe jumătate descheiați. „Domnule Daniel, bâigui el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ridicol? Nu pot să fac așa ceva. Unul ca mine n-are voie să se arate în ismene. Un mit trebuie să rămână un mit, domnule sculptor. De undeva de pe coridoare se auzeau chemări înfundate. Ochii începuseră să mă înțepe și tușeam din pricina fumului. Se auzi și un urlet de câine care m-a înfiorat. În acest timp, Bătrânul stătea, provocator, în mijlocul trâmbelor de fum ce se îndeseau tot mai mult. Se ridicase în picioare și ochii îi străluceau. Observând că intrasem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196

umoristul „F. Anstey“. — Bună seara, Du Maurier. Ce părere ai? — Cred că e o scriere dramatică de o mare distincție. — Da, are distincție, ce-i drept. Cam ca orzul pe gâște Însă, mă tem - În spatele meu, În fundul sălii, s-a tușit cam mult. Apropo, aud că se montează Trilby În America. Tu faci adaptarea? — Nu, nu. Un tip pe care-l cheamă Paul Potter. Mi se spune că are multă experiență. — Care va să zică, o să mai scoți ceva bani. — Din păcate nu. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806

se auzeau. Amintire din Florența, Ceaikovski. Totul în jur era atât de uman și monoton, iar trecutul îl lăsa să-i revină mereu în urechi sub formă de ecou și cu o rezonanță nesigură de apartenență la o realitate. Astfel încât. Tuși și își suflă nasul. Răcise. Umbre alergau posace sau fericite pe trotuar, ea însăși era o umbră, o pană plutind într-o adiere a unei seri de vară cu eleganța fulgilor de nea și mlădiindu-se discret în muzica tăcerii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891

unitate. Fermecătoarea își masa fruntea de roșcovană, zdrobind, ca pe niște insecte transparente, picăturile de sirop cu care fusese împroșcată. Revenindu-și, se înveli la loc cu jumătățile chimonoului, se săltă, își aranjă poalele de mătase sub ea, înțolindu-se, tuși cu vocea ei de la început, de jazzistă și, regăsindu-și gestul strângerii buzelor, semnală că se străduia, cu disperare, să se reia sub stăpânire. Cu aceeași mână stângă își reconvocă arcanele, aducîndu-le lamă cu lamă, ca un clonț de găină

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
de transport în comun, surcele... Da' lasă, că până se termină ea vara, o găsim noi și pe asta, cu picioarele de 2 kilometri, a ta..." Celestin se șterse de creasta unui val ce-l bubui peste-o ureche și tuși încurcat. Se scutură de ciorchinii de sare ai valurilor precedente. Apoi își ridică capul aproape mirat: - Auzi, tu, fată, ce-ți spun eu aicea? Fată dragă, tu mă auzi? 146 DANIEL BĂNULESCU Și rămaseră suspendați chiar deasupra măduvei spinării aparținând

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
picurîndu-i, de pe buzele ei, pe colțul buzelor lui, bobițe de sânge. Înmuie degetul într-una și o studie. În loc să-l excite ori măcar să-l furnice, sărutul îi dădu senzația că prăjina din fața sa era bolnavă de piept ori că tușise pe el. Se gândi să-i spună ceva răutăcios despre balansoare, pe care, mai mult ca sigur, un alt nebun din familia ei le procurase. Dar o văzu pe lungană, ce înțelesese că sărutul ei nu-l crăcănase de plăcere

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
greutatea bărbatului, buretele fotoliului se curbă. Cețoasa apariție se aplecă spre servanta din stânga. Încărcă, în palmele-i de săpător, cele două difuzoare ale pick-up-ului. Umblă un minut și le potrivi: un difuzor pe genunchiul drept, celălalt difuzor pe genunchiul stâng. Tuși. Deschise de câteva ori gura fără să se audă vreun sunet. Și, curând, vocea și tusea i se deslușiră în difuzorul din dreapta. Și, nu după mult, pârâind, în difuzorul din stânga. - "Bună seara, tovarăși! La dispoziția dumneavoastră, dragile mele!... Dragostea și

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
pe prispă la mine și-mi zice: "Mărgiculițo! Amoarea mea. Împrumută-mi și mie fărașul. Fiindcă sânt trist... Mi-s gândurile ca gândacii. Și simt c-am devenit, de prisos, chiar și cenușă." - Ți-a spus el, ție, amoarea lui? tuși dușmănoasă madam Nicolici. Mai vorbea el cu tine, după ce te prinsese cu cercetașii?!... Ți-a mai făcut vizite, după Crematoriu? Și de unde până unde ați ajuns voi la Mărgiculițo? 359 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI dicția, pe care Yahweh

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
altă grijă n-ar fi avut decât să stea și să tragă alcool la măsea din cupe de argint! Și parcă dacă ar fi pilit cumva vin roșu și din altceva decât din niște ditamai cupe de argint, ar fi tușit. Era absolut improbabil. N-ar fi tușit. Pe la ora 14,20-14,25 de minute, din acea iscusit camuflată după-amiază de duminică, 24 aprilie 1988, cu mintea clinchetindu- i încă de sunetul cupelor de argint, precum și de neîncrederea că pustioacelor alea

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
să stea și să tragă alcool la măsea din cupe de argint! Și parcă dacă ar fi pilit cumva vin roșu și din altceva decât din niște ditamai cupe de argint, ar fi tușit. Era absolut improbabil. N-ar fi tușit. Pe la ora 14,20-14,25 de minute, din acea iscusit camuflată după-amiază de duminică, 24 aprilie 1988, cu mintea clinchetindu- i încă de sunetul cupelor de argint, precum și de neîncrederea că pustioacelor alea de împărați li s-ar fi împrăștiat

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231

prima dată când vine Alison la club. Sper că nu vă deranjează. Fata avea nevoie disperată de ajutorul nostru. — Da? Julia s-a înviorat vizibil sub impulsul aromei de potențială dramă. — Deci ai ceva probleme cu prima nevastă? Alison a tușit emoționată. S-ar putea spune și așa. Da. — Tipa a dat buzna la nunta lui Alison și și-a luat pe sus copiii, a explicat rapid Fiona. Puștii aveau rol de paji... dar fosta nu știa chestia asta, a adăugat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

Chicoti în timp ce muncea. La început nu a văzut stafia. Stătea în ușă, înaltă și diafană, părând îngrijorată și încercând să se decidă cum să-și formuleze problemele în fața ei. în cele din urmă, pentru că ea continua s-o ignore, a tușit. Ea s-a întoars către ușă, cuvântul Virgil! i s-a format pe buze, apoi a înghețat. Gura i s-a deschis și s-a mișcat fără zgomot într-un țipăt fără sunet. S-a tras încet înapoi până când s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
al tunelului? — Dragul meu, repetă Virgil Jones și apoi, după o pauză, adăugă liniștit: Asta depinde numai și numai de tine. — îmi explici? — După toate probabilitățile, spuse Virgil, acolo nu va fi absolut nimic. — Și asta te neliniștește? Virgil Jones tuși. — Pari un tip neobișnuit, spuse el. Poate că n-o să ai nevoie de... Se opri. De ce anume? — De monștri, spuse Virgil Jones. După ce îi explică, Vultur-în-Zbor înțelese ce trebuia să se întâmple. Leacul împotriva febrei Dimensiunii este ceva complicat. Presupune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]