13,247 matches
-
ținute în așteptare. - Dacă fac un luping la sol, sâmbătă s-ar putea să te trezești și să mă găsești lângă tine. Se uită prelung la paturile goale, probabil vizualizând fiecare rănit imaginar. - Mâine o să cobori din pat. Vor să umbli. Se uită în jos la mine cu o atenție binevoitoare. - Sărmanul de tine. Li te-ai opus în toate felurile? M-am abțiunt să răspund, dar Catherine adăugă: - Soția celuilalt e doctor. Dr. Helen Remington. Încrucișându-și picioarele, începu operațiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
parcă aproape sigură că nu mă va mai vedea din nou în viață. Vorbea fără-ncetare ca și când ar fi crezut că accidentul nu se petrecuse încă. Capitolul 5 - Ai de gând să conduci? Dar picioarele... James, abia dacă poți să umbli! Pe când goneam de-a lungul șoselei Western Avenue cu peste o sută zece kilometri la oră, vocea lui Catherine emitea o notă liniștitoare de disperare conjugală. Stăteam pe spate în scaunul săltător al mașinii ei sport, privind vesel cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
o copilă. Ignorându-le privirile pline de respect, m-am dus înapoi în curtea blocului. Bulevardul mărginit de copaci care ducea la centrul comercial al cartierului era pustiu, iar mașinile erau parcate față în spate sub platani. Bucuros să pot umbla fără să fiu doborât din picioare de vreo gospodină agresivă, m-am plimbat de-a lungul bulevardului, când și când sprijinindu-mă de-o bară de protecție lustruită ca să-mi trag sufletul. Mai era un minut până la ora două și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
modificat pentru un om cu o infirmitate extremă, era modulul perfect pentru toate perspectivele galopante ale vieții mele. Cineva trecu prin fața mașinii. Vocea unui polițist strigă din ghereta portarului. Prin parbriz am văzut o femeie în pelerină de ploaie albă umblând de-a lungul șirului de mașini avariate. Apariția în curtea aceea cenușie a unei femei atractive, trecând de la o mașină la alta ca un vizitator inteligent al unei galerii de artă, mă trezi din această reverie iscată de doisprezece mucuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
capul și-am văzut-o pe doctorița Helen Remington cum se plimba printre mașini, la o sută de metri în stânga mea. La tribunal, nu fusesem în stare să-mi iau ochii de la cicatricea de pe fața ei. Am privit-o cum umbla liniștită printre șirurile de mașini spre intrarea departamentului de imigrație. Își ținea maxilarul puternic strâns într-un unghi elegant, cu fața întoarsă de la mine ca și când ar fi șters cu ostentație orice urmă a existenței mele. În același timp, am avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
-l ajutau pe Seagrave să iasă din spatele volanului, Vaughan traversase repede arena, făcându-i semne energice lui Helen Remington. Am urmat-o dincolo de piste, însă Vaughan, conducând-o prin mulțimea de mecanici și gură-cască, mă ignoră. Cu toate că Seagrave putea să umble, ștergându-și mâinile unsuroase pe pantalonii salopetei argintii și întinzându-le orbește în aer la câțiva pași în fața sa, Vaughan o convinsese pe Helen să-i însoțească la Spitalul General din Northolt. Odată ce-am pornit la drum, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
trecători anonimi, păstrându-și poziția în lumina reflectorului ca și când ar fi așteptat să fie încadrat de niște camere de televiziune invizibile. Actorul frustrat era vizibil în toate mișcările sale impulsive și, într-un fel iritant, îmi monopoliza reacțiile față de el. Umblând cu pași elastici în tenișii săi albi, veni alene spre spatele mașinii și desfăcu portbagajul. Deranjat de reflexia farurilor lui în ușile de sticlă ale secției de fizioterapie, aflate nu departe, am coborât din mașină și l-am privit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
film, făcute când aceasta cobora din limuzină în fața unui hotel londonez. - Elizabeth Taylor. O urmărești? - Nu încă. Trebuie să fac cunoștință cu ea, Ballard. - De ce, face parte din proiectul tău? Mă îndoiesc că te-ar putea ajuta. Vaughan începu să umble săltăreț prin încăpere pe picioarele-i inegale. - Lucrează la Shepperton acum. N-o puneți cumva să joace într-un spot publicitar pentru Ford? Vaughan se aștepta să-i răspund. Știam că ar fi acționat sub orice pretext. Gândindu-mă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
cicatrice, și acelea ale pederaștilor bătrâni penetrând cu limba anusurile artificiale ale adolescenților colostomizați. Orice aspect al corpului lui Catherine, în perioada aceea, părea un model al unui altui lucru, extinzând la nesfârșit posibilitățile corpului și ale personalității ei. Când umbla goală pe podeaua băii, împingându-mă în lături cu o privire confuză și nervoasă; când se masturba dimineața în pat lângă mine, cu coapsele depărtate simetric, dezmierdându-și pubisul cu degetele încordate ca și când ar fi rostogolit frenetic o biluță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
care nu o dădeam la iveală decât foarte rar, și anume atunci când ceilalți bătăuși din școală își încercau norocul cu mine. I-am învins pe toți (circa patru), în lupte cumplite pentru ei. În clasa a zecea am început să umblu prin baruri, căutând nod în papură tuturor celor care păreau mai răi și mai puternici decât mine. Am rupt nasuri, am spart guri, am scos dinți, probabil că am fisurat și câteva cranii. Da, cam așa a început totul. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
erau, care va să zică, Alin și Luca, în ordine alfabetică. Au venit la mine cu Fanta, Coca-Cola și salam și am încropit un plan. În primul rând, ziceau ei, trebuia să mă sui pe un munte mic, pentru începători. Alin, care era umblat prin lume, știa unul lângă cabana lui din Bușteni. Ne-am urcat în mașina lui Alin și am luat-o înspre cabană. Au venit cu noi și fete: Maja, nevastă-mea, care nu voia să mă lase singur pe munte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
hau, făcu cățelul. - S-a blocat din nou universul, așa că poți să vorbești liniștit, îi zise Alin. - Ei, cum, iarăși? se miră Cerber. Păi, n-a fost blocat acum două luni? - Ba da, da’ ce să-i faci, dacă aia umblă aiurea cu el... de-aia te-am și chemat, uite, am o găină aici, ai putea să te duci în Hades și să i-o dai lui Hades însuși? Zi-i că-i din partea mea și că a sărit iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
pe malul lacului către parcare, încercam să găsesc un argument moral - de fapt, să dărâm un argument moral - pentru ceea ce avea să urmeze, adică trădarea unui prieten destul de drag. Îl cunoscusem pe Yves în liceu. Ne împrieteniserăm, vizitaserăm aceleași petreceri, umblaserăm împreună după gagici, petrecuserăm împreună mii de ore în tabere, în vacanțe la mare, în baruri... După plecarea mea în Germania, relațiile dintre noi se răciseră puțin, dar de fiecare dată când mă întorceam în țară îmi petreceam majoritatea timpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
de fiecare dată când mă întorceam în țară îmi petreceam majoritatea timpului cu el. Greșise cu ceva față de mine? Nu. Sau poate da, dar o singură dată, când se purtase cu mine la fel de arogant cum se purta cu restul lumii. Umblam amândoi după aceeași gagică pe vremea aia. Nu era prima dată când ne aflam în concurență, dar toate situațiile anterioare le luaserăm amândoi în glumă. Desigur, dacă ar fi fost vorba de ceva serios, adică dacă unul dintre noi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
petrece înăuntru, în profunzime; omenirea, nu ceva anume, ci existența în general. Veți înțelege, deci, ce greu îmi este să vorbesc despre asta, dacă nu prin aluzii. Luni. Astăzi am văzut o mână printr-una din ferestrele închisorii, către mare. Umblam pe zidul de piatră al portului, cum îmi este obiceiul, până în spatele vechii fortărețe. Fortăreața e complet închisă între ziduri oblice; ferestrele, apărate de gratii duble sau triple, par oarbe. Deși știam că acolo sunt închiși deținuții, am privit întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pe ziduri, vopseaua lozincilor de propagandă, mâzgălite în timpul nopții de echipele diferitelor curente ale Consiliului Provizoriu, era încă umedă. Când membrii orchestrei își puneau instrumentele la loc în cutii și ieșeau din subteran, aerul era verde. Obișnuiții localului „Noul Titania“ umblau la început în grup, în urma instrumentiștilor, de parcă n-ar fi vrut să rupă legătura născută în local în timpul nopții între persoanele adunate acolo de întâmplare sau de obișnuință; înaintau în grup, bărbații cu gulerele paltoanelor ridicate, cu un aer cadaveric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
din paginile cărții. Dar nu reușești să mai citești, romanul rămâne blocat la pagina pe care o ai sub ochi, de parcă numai sosirea Ludmilei ar putea să repună în mișcare lanțul de evenimente. Cineva te cheamă. Chelnerul repetă numele tău umblând printre măsuțe. Ridică-te, ești chemat la telefon. E Ludmila? Ea e. — Îți spun mai târziu. Acum nu pot veni. Ascultă, am cartea! Nu, nu aceea, nici una din ele: una nouă. Ascultă... Doar nu vrei să-i povestești cartea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pune în mișcare. În acest scop, dacă nu m-aș teme să fiu greșit înțeles, n-aș avea nimic împotrivă să construiesc la mine acasă o cameră complet căptușită cu oglinzi, după proiectul lui Kircher, în interiorul căreia m-aș vedea umblând pe tavan cu capul în jos și zburând în sus din adâncimile podelei. Paginile pe care le scriu ar trebui să comunice și ele o luminozitate rece, de galerie de oglinzi, unde un număr limitat de figuri se răsfrânge, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
senzație de jenă. Dar acum, privindu-l în actul de a scrie, simte că acest om se luptă cu ceva obscur, confuz, un drum ce trebuie deschis, care nu se știe unde duce; uneori i se pare că-l vede umblând pe o sârmă suspendată în gol, și se simte cuprins de un sentiment de admirație. Nu doar de admirație: și de invidie; căci simte cât de limitată și superficială e munca lui în comparație cu ceea ce caută scriitorul chinuit. Pe terasa unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Am încercat să-l urmăresc, dar nu l-am mai găsit. Adesea mi se pare că aud oameni ascunși în tufișurile din jurul casei, mai ales noaptea. Deși ies din casă cât mai puțin cu putință, am impresia că cineva îmi umblă prin hârtii. De mai multe ori am descoperit că dispăruseră pagini din manuscrisele mele. Câteva zile mai târziu regăseam paginile la locul lor. Dar mi se întâmplă adesea să nu-mi mai recunosc manuscrisele, de parcă aș uita ce am scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
în jos. După-masă a fost o clipă pe care nu o voi uita prea ușor, deși îmi dau seama că, povestind-o, pare ceva neimportant. Ne plimbam pe malul micului lac dinspre nord, cu doamna Miyagi și Makiko. Domnul Okeda umbla înainte, singur, sprijinindu-se într-un baston lung de lemn de paltin. În mijlocul lacului se deschiseseră două flori cărnoase de nufăr, din cele ce înfloresc toamna, iar doamna Miyagi și-a exprimat dorința să le culeagă, una pentru ea, una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
o dimineață, cu calul și carabina sa. Pe fundalul vetrei negre, luminată de flacără, se detașează silueta înaltă a femeii înfășurate într-un șal în dungi ocru și trandafirii. Anacleta Higueras îmi pregătește niște chiftele picante. — Mănâncă, fiule, că ai umblat șaisprezece ani ca să găsești drumul înapoi acasă, îmi spune, iar eu mă întreb dacă „fiu“ e apelativul folosit de o femeie de vârsta ei când se adresează unui tânăr, sau dacă înseamnă ceea ce cuvântul înseamnă. Buzele îmi ard de la mirodeniile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
oasele rău de tot. Unele se fărâmițaseră și o împiedicau la mers. Au făcut tot ce le-a stat în putință, dar n-au izbutit să oprească evoluția bolii, care până la urmă a dat-o jos de pe picioare. Infirmiera a umblat peste tot după un scaun cu rotile, care i-a fost, în cele din urmă, dăruit de unul dintre preoții romano-catolici. Așa că acum are grijă de băiat din scaunul cu rotile, iar el, la rândul lui, o ajută cum poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cu tăvile de cozonac crescut și oalele cu sarmale, și-o să vorbească-ntre ei și-o să mă plângă și-o să le pară rău. „Păcat de el...”, așa o să zică. Și eu n-am să mă ridic și n-am să umblu, pentru că știu că ei plâng, chiar și directorul de la școală. Parcă mi-a făcut cineva o gaură sub coaste, a pus un furtun cu canea, l-a tras greu, i-a dat drumul, să iasă apa pe care-am înghițit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
o luăm și pe Felicia pe acoperiș de-acum? Poate-poate... Ia un pumn de dude negre și mi le-aruncă în cap. - Termină cu omuleții! Auzi, mergi diseară sub pod? Sau te bate mă-ta? - Fiu-tău iar nu doarme, umblă ca nebunul prin casă, l-am găsit pe prag dimineață, cu niște haine scoase din dulap lângă el, vorbește singur, nu știu ce i se năzare. Am să-l duc la biserică să-i citească părintele Antonel. Când îl stropești cu agheasmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]