3,024 matches
-
mergi pe jos prin Istanbul Însemna să mergi În tandem cu mulțimea. Pe când trecea pe lângă zeci de pescari cu chipuri aspre, ce stăteau tăcuți unul lângă altul, Înșiruiți de-a lungul vechiului pod Galata, fiecare ținând Într-o mână o umbrelă, iar În cealaltă o undiță, Zeliha Îi invidia pentru capacitatea lor de-a sta nemișcați, pentru puterea de-a aștepta ore Întregi niște pești care nici măcar nu existau, sau, dacă existau, se dovedeau a fi atât de mici Încât nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ceva rău. Hovhannes Stamboulian credea că În siuația de față otomanismul era cea mai bună soluție pentru armeni, nu ideile radicale. Turcii, grecii, armenii și evreii trăiau Împreună de secole și găseau Încă o cale de a coexista sub aceeași umbrelă. — Nu Înțelegi nimic, nu-i așa? a sărit Kirkor Hagopian furios. Trăiești În basmele tale! Hovhannes Stamboulian nu-l văzuse niciodată atât de deprimat și de pornit. Totuși nu s-a potrivit vorbelor lui. — Nu cred că fanatismul ne va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
adevăratele secrete... într-o libertate infinită! Știu cum arată pămîntul văzut de sus și apropiindu-se, cum e să te afli în liniștea absolută a imensității cerului, desprins de orice, atîrnat și legănat ușurel în hamul și frînghiile unei uriașe umbrele albe... Uneori cînd merg pe jos, am soarele roșu rotund în față iar în lateral vîjîitul mașinilor pe șosea și ceva mai încolo dealurile acoperite de zăpadă, constatînd că îmi îngheață nasul și urechile, mă întreb ce temperatură are soarele
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
ciment, o bancă, o bordură sau scara blocului ei... dar asta pentru că altceva are importanță. Iată un alt episod din peripețiile lui Romeo-Ulysse: de dimineață Romeo ia maxi-taxi ca să se ducă la ea. Plouă cu găleata și el își ia umbrela. Pe drum se oprește să ia și niște flori: simte că ar vrea să-i ducă ceva și atunci alege niște bujori îmbobociți și frunzăroși... E deja fericit la gîndul că o s-o vadă și cînd ajunge la ea la
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
ei de mătase roșie, atât de veche încât practic se destrăma, părea mai degrabă un semn al sărăciei decât al viciului. Faldurile prea mari și trena murdară stârneau ridicolul, la fel cum o făceau și pălăria de paie deșirată și umbrela de soare hodorogită. În răspăr jalnic cu toate acestea, subminând orice efect urmărit de ea, era șalul de lână înfășurat în jurul umerilor. Avea o constituție firavă. Atât Salitov cât și polizyeisky-ul erau mai înalți decât ea, și doar Porfiri îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
e. — Renunți la o geantă de firmă? zise Kitty, prefăcându-se revoltată. Ai Înnebunit? — Charlie e mult mai important decât ORICE geantă! Burnița se transformă curând Într-o ploaie torențială și nu se vedea nici un taxi. Mergeau prin frig, fără umbrele, adăpostindu-se sub acoperișurile magazinelor, fugind de la unul la altul. După vreo zece minute zăriră un taxi liber la distanță de câteva blocuri. Alergară prin ploaie, rugându-se să nu-l ia nimeni Înainte, și săriră Înăuntru. Însă când deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Desert Rose: — Deschide ușa! Strigă după ajutor! Desert Rose făcu ce Îi spusese Kitty. Taxiul gonea acum pe stradă, cu două portiere fluturând În ploaie. — Ajutor! țipară Într-un glas. Suntem răpite! Ajutați-ne! Oamenii de pe stradă se ascundeau sub umbrelele lor. Kitty observă cu groază o femeie uitându-se la ele și coborând apoi repede privirea. Nimeni nu dădea atenție traficului de pe stradă. — Ia banii! țipă șoferul. — Lasă-mi geanta! urlă Desert Rose. Îmi fură banii! Șoferul se uită În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
cu motor cu explozie, chiar dacă nu de model recent, așa cum știm. Sub dudul negru, apa se scurgea de pe frunze în picături mari și rare, acum una, apoi alta, la întâmplare, de parcă legile hidraulicii și dinamicii lichidelor, încă stăpânind dincolo de precara umbrelă a copacului, sub el nu s-ar fi aplicat. Cipriano Algor puse farfuria cu mâncare pe jos, se dădu trei pași înapoi, dar câinele nu ieși din adăpost, E imposibil să nu-ți fie foame, spuse olarul, ori poate ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
dar n-am intrat, n-am avut timp, Atunci n-ai idee ce-ai pierdut, Dacă nu povestești, mă duc la culcare, amenință Marta, Bine, după ce plătești și-ți dau un impermeabil, o pălărie, niște cizme de plastic și o umbrelă, toate colorate, poți să te îmbraci și în negru, dar trebuie să plătești în plus, intri într-un vestiar unde o voce dintr-un megafon îți poruncește să-ți pui cizmele, impermabilul și pălăria, și imediat intri într-un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să fi fost veterani, pe unul chiar l-am auzit spunând E ca un drog, îl guști și devii dependent, Și apoi, întrebă Marta, Apoi a început să plouă, mai întâi câteva picături, apoi mai tare, toți ne-am deschis umbrelele, și atunci vocea din megafon ne-a ordonat să avansăm, și nu se poate descrie, trebuie să vezi cu ochii tăi, ploaia a început să cadă torențial, deodată devine furtună, vine o rafală, alta, câte o umbrelă se întoarce pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ne-am deschis umbrelele, și atunci vocea din megafon ne-a ordonat să avansăm, și nu se poate descrie, trebuie să vezi cu ochii tăi, ploaia a început să cadă torențial, deodată devine furtună, vine o rafală, alta, câte o umbrelă se întoarce pe dos, câte o pălărie zboară de pe cap, femeile țipă ca să nu râdă, bărbații râd ca să nu țipe, și vântul se întețește, e ca un taifun, oamenii alunecă, cad, se ridică, cad din nou, ploaia devine potop, ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
a început să ningă, la început câțiva fulgi rari ca niște ghemotoace de bumbac, apoi tot mai mari și mai deși, cădeau în fața noastră ca o perdea prin care de abia ne mai vedeam colegii, unii își țineau în continuare umbrelele deschise, ceea ce ne stânjenea și mai mult mișcările, în sfârșit, am ajuns în vestiar și acolo era un soare strălucitor, Un soare în vestiar, rosti întrebător Marçal, În momentul acela nu mai era vestiar, ci un fel de câmpie, Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
oraș-port plin de răsfățuri, cunoscut pentru viguroasa sa viață de noapte. De fapt, chiar e noapte, cam orele zece ale unei nopți ploioase și Wakefield tocmai ce a Încheiat pactul cu Diavolul. Plin de vigoare după așa Întîlnire, Își ia umbrela și, după cum Îi e obiceiul, se Îndreaptă către barul din colțul străzii, un fel de a doua sa casă. Se ciocnește de o turmă de turiști care blochează trotuarul. Stau ciucur În jurul unui ghid cu capă, care le oferă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
său obișnuit din bar, În dreptul unei ferestre deschise către stradă, dar la adăpost de ploaie. Poate fi găsit În bar aproape În fiecare zi, după cinci; barul este camera lui de zi, așa cum taxiul este biroul său. Wakefield Își Închide umbrela șiroindă și se așază pe scaunul de lîngă Zamyatin. — Ai citit ceva de Hawthorne? Îl Întreabă Wakefield pe amicul său, În loc de bun găsit. — Știu Casa cu șapte frontoane și povestea TÎnărul Goodman Brown despre tînărul acela care se Întîlnește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
deoarece relația lor părea să fie sub blestemul unei vremi nefiresc de rea. De fiecare dată cînd voiau să iasă undeva, o ploaie din senin sau un vînt neobișnuit Îi strica ei coafura, Îi smulgea lui pălăria sau le Întorcea umbrela pe dos. Aceste Întîmplări deveniseră atît de obișnuite Încît le numiseră momente WZ, după inițialele lor. După cel de-al cincizecelea moment WZ, gluma deja se răsuflase. Pe vremea aceea, Zelda era profesor asociat de antropologie. Cam la vremea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Ea e jignită de faptul că el nu sunase mai devreme, dar stabilesc să se Întîlnească la cafeneaua din piață, acolo unde mergeau pe vremea cînd ieșeau Împreună. Wakefield se Întreabă dacă vremea bună se va menține, dar cumpără o umbrelă, pentru orice eventualitate. În zilele de dinaintea restauraționistului, tot ce avea de făcut era să iasă din casa și să se Îndrepte spre piață, unde spectacolele improvizate și amuzante Îi ridicau moralul, adevărat tonic pentru suflet. Dar acum, de abia dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Am ajuns să sparg și câteva apartamente în București, în blocul meu. Nu era corect, dar știam că vecinul are bani și trebuie să-l ușurez de banii respectivi. Ușor-ușor devii mai inventiv în domeniul nenorocirilor. Să deschid mașinile cu umbrela, simplu, cu capătul ăla, da, cu căpățâna de conserve, e o sculă bună, la mașinile care erau atunci. De proastă ce-i Dacia, și dacă apeși mai tare în butuc se deschide. Sunt cele mai proaste mașini ca încuietori. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
cap, apoi s-a apropiat de Gaston și l-a îndemnat să-l urmeze. Ploaia răscolea un miros greu. În fața lor se întindeau câteva zeci de case ca niște cuști de animale și lângă ele își așteptau clienții prostituate cu umbrelele deschise. — Unde? Aici? îl întrebă Gaston, surprins, pe Endō. — Aici e Sanya. Sanya. Suntem tot în Tokyo, dar poliția nu-și întinde antenele până aici, răspunse Endō ursuz, acoperindu-și fața cu mâinile ca să nu-l plouă. Așa că mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cei doi bărbați stând de vorbă pașnic. Pe de-o parte se simțea ușurat, pe de altă parte decepționat. Conversația lor părea să se apropie de sfârșit. Endō s-a ridicat și s-a îmbrăcat. Kobayashi i-a întins o umbrelă veche. Endō a tras ușa din sticlă, care nu glisa ușor, și a privit cerul înnorat, luându-și la revedere de la Kobayashi. — Atunci pe mâine! Kobayashi l-a condus până la ușă, cu același zâmbet servil pe buze. Gaston l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
meargă vreo zece metri pe strada plină de băltoace și noroi și apoi s-a luat după el și l-a bătut pe umăr. — Endō-san! Endō a rămas mut de uimire la vederea lui Gaston. Și-a încleștat degetele pe umbrelă. I se citea nedumerirea profundă pe chip. Era limpede că ultimul om pe care se aștepta să-l vadă acolo era chiar Gaston. Endō-san! Gaston l-a bătut iar pe umăr, cu un surâs prietenos pe buze, încântat la culme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
asemena șoc prin apariția lui neașteptată. — Tu! Tu... aici! Lui Endō i-a revenit, până la urmă, glasul. Tu! Nu a mai scos nici un cuvânt și a întors repede capul. Scuipă pe caldarâm și porni mai departe, ascunzându-și fața cu umbrela. Endō-san! Așteaptă-mă! Tuberculosul nu l-a băgat în seamă. Când a auzit pașii lui Gaston pe strada plină de băltoace, a iuțit pasul. Strada cotea la dreapta și apoi la stânga. Nu era nici țipenie de om pe această stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Pasărea din iniște sparge bolți de liniște. Chiparoși ca fusele 'n toate cimitirele ne abat privirile către inimi - dusele. Neclintite-s morile, gândul, sarcofagele, frunza și catargele. Ard în lume orele. [1938] * ÎNTOARCERE Lângă sat iată-mă iarăși, prins cu umbrele tovarăș. Regăsescu-mă pe drumul începutului, străbunul. Cîte-s altfel - omul, leatul! Neschimbat e numai satul, dup-atîți Prieri și toamne neschimbat ca Tine, Doamne. Aur scutură alunul. Fluier zice. Cade fumul. Greierii părinților mulcom cântă, mulcom mor. Cu aroma-i ca veninul
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
romanii pe care-i calcă În picioare, pe care Îi Împing, pe care-i lovesc, nu stabilesc un raport Între ei și Roma, decât atunci când li se pare că vreo vânzătoare seamănă cu cine știe ce madonă. Picioarele lor, aparatele de fotografiat, umbrelele și șezuturile Îi ascunseră dezamăgirea Valentinei. Țiganul cu acordeonul Îi puse sub nas un pahar de carton. Câteva monede străluceau pe fundul lui. Emma nu-l văzu, iar țiganul trecu mai departe nemulțumit. A venit vremea să-i spun totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
el membru, dar tot nu putea să intre fără să prezinte legitimația de polițist. — Lasă-l să intre, spuse fata, făcându-i cu ochiul. Antonio o urmă pe alee, la umbra chiparoșilor Înalți și a pinilor seculari În formă de umbrelă. Mierlele cântau. Aerul mirosea a rășină și a iarbă proaspăt cosită. La centrul sportiv, În zona aceea retrasă a Tibrului, unde orașul Începea să se rarefieze, Îți părea că nici măcar nu mai ești În Roma. Antonio simți un sentiment de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
proaspăt. Ostia Îi plăcu imediat. Ca și Emma de altfel. Pe malul mării, Salvatore insistase să-și cumpere o minge. Altfel, ce să facă o zi Întreagă cinci militari În ziua lor liberă? Pe la unsprezece plaja era o Întindere de umbrele, găletușe, palete, frisbee, scăunele de plastic, măști și salteluțe. Se plimbară Îndelung sub soarele arzător, trecând peste trupuri Încinse, pe lângă mame panicate pentru că Își pierduseră copilul din vedere și pe lângă cupluri care jucau tenis, amenințând siguranța celor care se scăldau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]