8,137 matches
-
întâi la dubița mea. —Noapte bună, i-am spus lui Tim. A fost distracție! M-a sărutat pe obraz. — Vrei să ieșim să bem ceva, cândva? — Sigur, am spus. Mi-ar face plăcere. —Bine, am să te sun la galerie. Urăsc să mă scotocesc în buzunare după numere de telefon pe pachete de țigări la ora trei dimineața. Să conduci cu atenție. Am pornit dubița și am trecut pe lângă ei, făcându-le cu mâna. Baby s-a împiedicat din nou, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de la Castle Road. —A, bună, Judy. Mă tot întrebam ce motiv avea să mă sune. —Sam, ai treabă? Ai putea să treci pe aici? —De ce? A spus ceva atât de încet că abia am putut auzi. —Ce? Am spus nerăbdătoare. Urăsc hipioții. — Nu pot să-ți spun la telefon, a șoptit mai tare. —A, am înțeles. în casă erau două telefoane, unul în hol iar celălalt în living. Nici unul nu era într-un loc privat. —E ceva legat de ce am vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Noaptea am visat un animal care mă amenința cu vocea lui Nunu „Te voi sfâșia pentru că mi-ai distrus viața!“. Nunu îmi arătase alte feluri de a fi ale lui, feluri insuportabile. Cu toate că înainte de culcare îl sărutam, ca de obicei, urându-i noapte bună. La sfârșitul săptămânii eram mai liniștită, pentru că nimic rău nu mi se întâmplase. Dar numai la o oră după acest fals sentiment l-am auzit pe băiatul de la poștă strigându-mă: - O telegramă de la București, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mai exagerată cu cât abia dacă trecusem de două ori în scurta-mi viață pe strada respectivă și cu atât mai mult cu cât nu aveam nici o legătură, repet, nici cea mai mică legătură cu lumea literară a micului orășel. Uram de altfel tot ceea ce însemna manifestare a artei și, dintre toate, arta scrisului în mod special. Și totuși așa era. Eu chiar stăteam acolo, tâmp, fixând un perete. Numai că... incredibil, acesta nu era încă cel mai neplăcut lucru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și Maro, dar înainte de asta trebuie să recunosc că ardeam de dorința de a-i face un rău cât mai mare monstrului care-mi sfâșiase brațul. Cu singura mână ce îmi mai rămăsese întreagă am deschis fermoarul genții negre și urâte pe care nu uitasem s-o recuperez de sub scaun, bănuind, așa cum am spus, că înăuntru s-ar afla un femur de om. Înainte de a muri eram hotărât să-i despic capul acestui sălbatic, folosindu-mă de femurul celui sau celei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
amarnic îmi biciui mintea pentru a o putea face să cuprindă implicațiile acestui moment ce pare a fi hotărâtor pentru destinul umanității. Ar trebui să fac ceva, poate? Să atac viziunea aceasta extraterestră a neființei? Să opresc, poate, maimuțele acelea urâte din dansul lor de început de lume? Dar stai, Dumnezeule!!, ce este lucrul care tocmai urmează să se întâmple și de unde îi cunosc încă nesăvârșitele semnificații dezastruoase? Ce nefericire universală și abominabilă e pe cale să se petreacă și cum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cu mâna ei tremurândă lingura din care o parte din supă căzuse din nou în farfurie; îi priveam obrajii gălbui, nasul înroșit ca un morcov din cauza supei calde; vedeam cum își linge grăsimea de pe buze după fiecare înghițitură și o uram amarnic pentru toate acestea. Simțindu-mi privirea, mama ridică spre mine ochii ei căprui blânzi și apoși, puse lingura jos și, îndemnată de atenția mea, mă întrebă: - E bună? Pronunță aceste cuvinte de parcă ar fi avut în față un copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nu încape în ea. 3 Șefii din clasa noastră erau Stein, Egorov și, pe cât îmi închipuiam, eu însumi. Cu Stein eram în relații bune. În permanență simțeam însă că, imediat ce voi slăbi această prietenie față de el, voi începe să-l urăsc. Blond, fără sprâncene, cu o chelie prematură, Stein, cel mai bun elev din clasă, era fiul unui evreu, un blănar bogat. Profesorii îl ascultau foarte rar, convinși fiind de cunoștințele lui fără cusur. Când vreun profesor pronunța „Sșșștein“, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
traseul poștei. De mult au putrezit mătăsurile, s-au prăvălit de vechime caretele, și molia demult a mâncat blana de sobol, dar oamenii pare că nu s-au schimbat, pare că nu au dispărut, semețindu-se la fel de meschin, invidiind și urând la fel și în ziua de azi. Nu mai avem în față trecutul închipuit de Stein, un trecut de mucava, micșorat de locomotiva și de electricitatea prezentului. Trecutul pe care Burkeviț ni-l evoca cu forță dobândea contururile materiale ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
că mă umplea chiar de bucurie. Umblam zile întregi pe stradă pierdut în mulțime - era ca în zilele de Paști - strigând și înjurându-i foarte tare pe nemți, împreună cu această mulțime. Îi înjuram pe nemți nu pentru că i-aș fi urât, ci doar pentru că înjurăturile și strigătele erau ca un cui pe care cu cât îl înfigeam mai adânc, cu atât simțeam mai profund solidaritatea cu mulțimea care mă înconjura. Dacă în momentele acelea cineva mi-ar fi pus mâna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
În plin vuiet de ape, ceva, probabil o creangă, se rupse, iar undeva, alături, se trânti o fereastră și, în liniștea care se instaurase pentru o clipă, se auzi cum sticla se face țăndări pe trotuar. — Pfui, făcu Sonia, e urât aici. Să mergem. În comparație cu balconul, camera lui Iag părea liniștită și înăbușitoare, de parcă s-ar fi făcut focul în sobă. Prin ușa închisă de la balcon, în întuneric, se vedea cum fața de masă se zbate ca o batistă fluturată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
luni dobândise pentru mine o semnificație deosebită de bucurie și de emoție. Dar soneria mea suna din ce în ce mai rar. Iag era îndrăgostit. Locuia cu o femeie mai în vârstă decât el, o tipă cu fizionomie iberică și, pentru că aceasta m-a urât din prima clipă, am început să ne vedem foarte rar. De câteva ori, am încercat să mă întâlnesc cu Burkeviț, dar am renunțat la aceste întâlniri, negăsind un ton comun cu el. Cu acesta, cu Burkeviț, care devenise un revoluționar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
admirația frumosului, ci o adâncă zguduire a sufletului. Dar este suficient să-i privim pe acești oameni, să le vedem figurile în timpul pauzei sau la sfârșitul spectacolului, pentru a ne convinge cu ușurință că ei nu s-au înrăit, nu urăsc și nu vor să lovească pe nimeni. La prima vedere, această împrejurare pare să clatine serios tot edificiul nostru. Dar tot noi am presupus că supralicitarea celor mai umane și mai dezinteresate sentimente trezește în oameni predispoziția spre răutate animalică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
găsesc trupurile aliniate în pădure dar credeam că voi descoperi un indiciu, ceva care să mă poată ajuta. Și tu vrei să mă faci să cred că ești sănătos? La trup, sunt perfect sănătos, spuse zâmbind Cristian. Am o tăietură urâtă la umăr dar e pe vindecate. La cap, nu mi-e clar încă, mai sunt unii care se îndoiesc. Pune-mă și pe mine pe listă! spuse Ileana foarte serioasă. Păi, din moment ce bănuiai că e un răufăcător atât de periculos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
strica de cap. Dacă secol după secol poporul a fost îndepărtat de la învățătură, nu e de mirare că, prin secolul al XVIII-lea ajunseseră în situația în care „Înu numai că nu sunt iubitori de învățătură, ci chiar le e urâtă aproape la toți. Chiar și numele meșteșugurilor cele frumoase și ale științelor nu le sunt cunoscute. Ei (moldovenii - n.a.) cred că oamenii învățați își pierd mintea...învățătura e treaba popilor; pentru un om de rând este de ajunsă dacă știe
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
pensionare, să se bucure de familie, de realizările copiilor și nepoților. A citit și a continuat să scrie versuri, așa cum făcea în adolescență și tinerețe. A supraviețuit celor care l-au reprimat, umilit, interogat, torționarilor, bătăușilor, sadicilor, celor care nu urau dușmanul de clasă și al orânduirii, nu, ei urau omul, iar dacă omul se întâmpla să fie intelectual, cu atât mai rău pentru om. Din volumul de versuri publicat târziu, în 1996, intitulat „Ștergar cu suflet de copil” răzbate parfumul
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și nepoților. A citit și a continuat să scrie versuri, așa cum făcea în adolescență și tinerețe. A supraviețuit celor care l-au reprimat, umilit, interogat, torționarilor, bătăușilor, sadicilor, celor care nu urau dușmanul de clasă și al orânduirii, nu, ei urau omul, iar dacă omul se întâmpla să fie intelectual, cu atât mai rău pentru om. Din volumul de versuri publicat târziu, în 1996, intitulat „Ștergar cu suflet de copil” răzbate parfumul suav al copilăriei și tinereții, regretul după un timp
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
morală și materială a gazdei de a-i hrăni pe toți cei care-i călcau pragul. Pentru familia de gospodari care primeau cât mai mulți hrămari era o cinste, erau căutați, erau cu vază în sat. Cei veniți la hram urau gazdelor sănătate și belșug, mulțumeau pentru masă și băutură și plecau mai departe, dacă-i țineau puterile. De hram, ziua se organiza horă pentru tineri, iar noaptea era bal pentru toți cei care voiau să participe. De regulă, orchestra care
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Nu vă faceți griji. SÎnt mormînt. Și mulțumesc pentru vin. M-am Îndepărtat spre Ramblas. M-am oprit În pragul pieței și mi-am Întors privirea spre apartamentul lui Barceló. Ferestrele rămăseseră Întunecate, plîngînd de ploaie. Am vrut să o urăsc pe Clara, Însă n-am fost În stare. Să urăști cu adevărat e un talent pe care Îl deprinzi cu anii. Am jurat că n-aveam s-o mai văd, că n-aveam să-i mai pomenesc numele sau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
M-am Îndepărtat spre Ramblas. M-am oprit În pragul pieței și mi-am Întors privirea spre apartamentul lui Barceló. Ferestrele rămăseseră Întunecate, plîngînd de ploaie. Am vrut să o urăsc pe Clara, Însă n-am fost În stare. Să urăști cu adevărat e un talent pe care Îl deprinzi cu anii. Am jurat că n-aveam s-o mai văd, că n-aveam să-i mai pomenesc numele sau să-mi mai amintesc de timpul pe care Îl pierdusem alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dar simțea că Îi aparține, iar posibilitatea de a-l părăsi și de a-și duce copilul altundeva Îi părea de neconceput. Și-l amintea cu amărăciune pe adevăratul tată al lui Julián și, cu timpul, se deprinse să-l urască și să deteste tot ce reprezenta el, ceea ce era de fapt tot ce Își dorea ea. În lipsă de conversații, cuplul Începu să schimbe strigăte. Ocări și Învinuiri tăioase zburau prin apartament ca niște cuțite, ciuruind pe oricine cuteza să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Nimic n-a ieșit așa cum plănuiserăm noi. Te cunosc prea bine și știu că n-ai să-mi scrii, că nici măcar n-ai să-mi trimiți adresa ta, că vei vrea să fii alt om. Știu că ai să mă urăști pentru că nu am fost acolo, așa cum ți-am promis. Că ai să crezi că nu m-am ținut de cuvînt. Că n-am avut curaj. De atîtea ori mi te-am imaginat, singur În trenul acela, convins că te-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
-sii și că avea să fie un nenorocit toată viața, un ratat În orice și-ar fi propus... — Julián Îi purta ranchiună lui taică-su? — Timpul răcește lucrurile astea. Nu mi s-a părut niciodată că Julián l-ar fi urît. Poate că ar fi fost mai bine așa. Impresia mea e că Își pierduse complet respectul față de pălărier ca urmare a bîlciului repetat la nesfîrșit. Julián vorbea despre toate astea ca și cînd nu i-ar fi păsat, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Nu pare să-ți fie câtuși de puțin rușine. — Nici nu mi-e. Am încercat să-l iau altfel: — Toată lumea o să te considere un nemernic. N-are decât. — Adică pentru dumneata n-o să însemne nimic să știi ca oamenii te urăsc și te disprețuiesc? — Nu. Răspunsul lui scurt era atât de plin de dispreț încât a făcut ca întrebarea mea, așa firească cum era, să pară absurdă. Am stat să reflectez vreo câteva minute. — Mă întreb dacă cineva poate trăi liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
un lucru firesc. Nu l-aș fi învinuit prea mult pentru așa ceva. Aș fi socotit că a fost dus în ispită. Bărbații sunt atât de slabi și femeile atât de lipsite de scrupule! Dar asta e cu totul altceva. Îl urăsc. Acum nu-l mai pot ierta niciodată. Colonelul MacAndrew și nevastă-sa începură să-i vorbească deodată. Erau uluiți. Îi spuseră că e nebună. Nu puteau să înțeleagă. În disperarea ei, dna Strickland se întoarse către mine: — Nici dumneata nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]