2,433 matches
-
-nnebuni! exclamă Stănică, lăsîndu-se pe pat,plin de toate voluptățile senzaționalului. Și luând și el o prăjitură, începu s-o mănânce, clătinând mereu din cap. XVII Felix visă înspre ziuă diguri lungi, pe care se spărgeau mari valuri, debutând cu urlete și scurgîndu-se sfărâmat cu zornăitul unei grindini de sticlă. Apoi apele se retraseră cu totul, târâtoare ca fumul, și lăsară descoperit fundul mării, care se vedea plin de creste inegale. Coborîndu-se din zbor asupra lor, Felix văzu că vârfurile de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
demoniaci și cocliți, împrospătînd mereu măduva focurilor la cuptoarele celor ce deprindeau meșteșugul de ghicitor, de cititor în stele și de invocator al duhurilor, dar neleneși nici la a-și ciuli urechea și nici la a cuprinde într-însa strigătele, urletele, care, tîrîndu-se pe burtă prin sală, evadau, făcând temenele pe sub tivul perdelelor și împuțeau locul. Se auzea cam așa: - Horla! Prăbușește-i, tăicuțule, și frige-i pe moțîrcani! - Împărate, bea-le într-o linguriță inima târgului, cîntare-ar benga la ei
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o singură execuție, doi iepuri. Până atunci îi mai permiteau și lui Gărgăriță să se antreneze la planșeul său de ciment și lăsau și ciorile să mai tragă în piept un gât de curaj. În liniștea serilor călduțe de toamnă, urletele micilor vânzători de ziare răzbăteau până la ei. Ăia își răcneau de atâtea ori titlurile, că, până la urmă, celor doi din arestul infect aerisit al Prefecturii li se năzărea că ascultă radioul. Bătrânul asculta cu o mare neîncredere tot ceea ce se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
crezuse deloc c-or să fie împușcați, până când colonelul Gabrea poruncise ca armele să fie încărcate și observase și privirile jegoase cu care se benoclau la dumneaei plutonierii. - Băga-mi-aș! Ăștia nu glumesc! nu uita să reproducă Doru nici urletul de durere, mai puțin glorios, al Ierbii Fiarelor, aproape concomitent cu prima salvă: fiindcă salve, n-avuseseră de ce să se plângă, fuseseră mai multe. Focul îl aprindeau mai la vale, alternativ, în două gropi tronconice, căptușite cu lemne, în care
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu lături, să-i despartă. Când cădea noaptea, treceau Grivița tot fugind. Șina Constanței era aproape. De la canton săreau zăvozii celui ce schimba macazurile. Tăiau apoi liniile albe de fier. Peste iarba crudă, de primăvară, cădea o bură. Câinii scoteau urlete lungi și se avântau spre drumul Chitilei. Nunta se desfășura înverșunat. Se întorceau beliți, chiori, șchiopătând. Nu se mai arătau multă vreme. Trăgeau să moară. Nu le mai priau nici oasele, nici măruntaiele de la măcelării. În iunie, cățelele gâfâiau la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
huidumelor. Fata începu să țipe. A sărit și Procopie de la locul lui. Dulăii săltau în goană cozile lungi și zbârlite. Era unul cât poarta, cu un cap mare și greu, bătrân și rău, căruia i se făcuse o bătaie auzind urletele ălor din cuști. Celălalt, mai tânăr, lung și mușchiulos, îi sări într-ajutor. Veta strigă după ei, să-i bage în curte: - Azorică, Negrule! Na! Ptiu! Ce să mai audă cîinii?! Ăl bătrân, Azor, se opinti și sări drept în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bătrîn: Dumneata ne-ai adus aici, dumneata să ne scoți la cap, că n-ai vrut să stăm la nuntă! După o ceartă scurtă începură iar să caute. Să fi trecut un ceas, două de când se zbuciumau, când au auzit urletul lupilor. Îi trecură nădușelile. - Haita! zise sugrumat Dumitru. - Ssttt! - Aoleu, Mitică, Mitică... 337 De undeva de departe se deslușea strigătul unei fiare Măritate, întrecînd vântul sălbatic. - Lupii... Anghel râse cu glas stins: - Fugiți, mă, d-acilea, ce să caute lupii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
striga Mitică răgușit. Stați aproape de mine, mă! Ia mai dă chibriturile, Neacșule! În grabă pierdură și cutia cu cele câteva bețe rămase. Dumitru căzu în genunchi și începu să se roage. - Scoal', boala dracului, din drum! îl înghionti Anghel nădușit. Urletul fiarelor se potoli. Lupii așteptară câteva clipe. Erau aproape de tot. Lăutarii nu mai simțeau nici frigul și nici biciuirea zăpezii. Priveau luminițele jucăușe care se mișcau în jurul lor. În groaza lui, țambalagiului i se păru că toată păduricea se umpluse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
țambalagiului i se păru că toată păduricea se umpluse de puncte roșii care se apropiau și se depărtau... - Doamne ajută, Doamne, gâfâia, ajută-ne Doamne, nu ne lăsa... Cine știe cât au stat așa... Haita aștepta nemișcată în întuneric. Când auziră iar urletul unuia mai apropiat, starostele strigă la ceilalți: - Cântați, mă, cântați, să-i speriem! Neacșu desfăcu armonica și umflă burduful. Un sunet prelung ieși din instrumentul ud și lupii se depărtară speriați. Dumitru, însuflețit și el deodată, bătu coardele țambalului și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vecin mie, ci întinde-ți deșerturile tale între inima și gândul meu. Au nu vezi tu vrăjmașul duh al soartei mele, ursită blestemelor și plînsului? Ce rugi găsi-voi pentru tine, Moșneag neputincios, și din ce istoviri ridica-voi un urlet spre nepăsarea ta? Dar cine-mi spune că sânt și eu bătrân, mai bătrân ca tine, că inima mi-e mai căruntă decât barba ta? De-aș da drum slobod glasurilor mele, pe ce meleaguri ne-ar mai întîlni gîndul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pacostea unui sânge nedeslușit? Cum se macină într-un mister tânguitor substanța vieții și cum secătuiesc fântânile firii urâtul omniprezent, parodiind negativ principiul divin! Plictiseala-i vastă ca Dumnezeu și mai activă decât el! Fără Dumnezeu, singurătatea ar fi un urlet sau o dezolare împietrită. Dar cu El, noblețea tăcerii ne domolește aiureala nemîngîierilor. După ce-am pierdut toate, ne recâștigăm cumpătul înveșnicindu-ne visarea prin aleile lui desfrunzite. Numai gândul la El mă mai ține vertical. Când îmi voi stârpi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de viață. Sânt un om care ar trebui aruncat undeva, într-un cazan cu flăcări. Nu pricep absolut deloc ce-o fi cu mine în acest univers. Simt în acest moment o necesitate de a striga, de a scoate un urlet care să îngrozească întreaga lume, să facă pe toți să tremure, să plesnească într-o nebunie de groază. Un trăsnet teribil îl simt virtual în mine și mă mir cum nu izbucnește pentru a nimici lumea asta, pe care aș
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
gândesc la faptul că mizeria este strâns legată de existența omenească, nu mai pot adera la nici o teorie și la nici o doctrină de reformă socială. Toate îmi par egal de stupide și de inutile. Chiar și tăcerea îmi pare un urlet. Animalele, care trăiesc fiecare din silința lor, nu cunosc mizeria, fiindcă nu cunosc ierarhia și dependența unora de alții. Fenomenul mizeriei apare numai la om, fiindcă numai el a putut să-și creeze din semen un supus. Nici un animal nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în ei instincte de nomazi. Așezîndu-se și fixîndu-se într-un spațiu determinat, ei n-au putut înfrînge o nostalgie de rătăcitori. Agricultura și păstoritul nu convin sufletului lor barbar. Setea lor de spațiu și-au domolit-o prin cântec și urlet. E singurul popor care mai știe zbiera. Urletul este o disperare în fața spațiului. De aceea, de câte ori ești nemângâiat la șes sau pe culmi, urletul și se pare singurul răspuns la tentația imensității. Am cel mai mare dispreț pentru acei care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
într-un spațiu determinat, ei n-au putut înfrînge o nostalgie de rătăcitori. Agricultura și păstoritul nu convin sufletului lor barbar. Setea lor de spațiu și-au domolit-o prin cântec și urlet. E singurul popor care mai știe zbiera. Urletul este o disperare în fața spațiului. De aceea, de câte ori ești nemângâiat la șes sau pe culmi, urletul și se pare singurul răspuns la tentația imensității. Am cel mai mare dispreț pentru acei care nu-și pot regăsi instinctele în singurătate. Natura
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu convin sufletului lor barbar. Setea lor de spațiu și-au domolit-o prin cântec și urlet. E singurul popor care mai știe zbiera. Urletul este o disperare în fața spațiului. De aceea, de câte ori ești nemângâiat la șes sau pe culmi, urletul și se pare singurul răspuns la tentația imensității. Am cel mai mare dispreț pentru acei care nu-și pot regăsi instinctele în singurătate. Natura te înnebunește ca și oamenii; ea prin infinit, și ei prin platitudine. Lamentațiile maghiare își au
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o idee uriașă și sublimă: Libertatea. Ei credeau, și au crezut-o pentru ultima oară, cumcă bătrânii și înviforații garzi ai cetăței Transilvania - munții cu capete de piatră - vor dormi și - acum somnul lor etern, nu se vor trezi la urletele cele false ale descreieraților carii inventau imperii și 16 milioane de unguri, cari din fericire pentru lume nu esistă decât în oarbele fantasmagorii ale unor nebuni. Ci garzii regii s-au trezit. Freamătul codrilor ce dezghețau din seculara lor amorțire
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și eu pusesem asupra-i și-a doua poartă și înc-o claie de paie. În momentul acela acoperământul prinse foc, grinzile începură a trosni, vântul, nuntindu-se * cu flacăra ce arsese până - acuma închis, o înzeci într-un moment, și urletele fioroase ale canibalilor îngropați în flacări se auzeau asemenea vaietelor celor osândiți la focul Gheenei. M-aruncai pe cal disculț cum eram și, izbindu-l în coaste, începui să iau drumul înapoi pin oraș, flacărele erau mai domoale, stradele - pustii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pregătise să-l muște-n creștet, și cine știe dacă cu dantura nu i-ar fi zdrobit oasele capului, însă Ioan, ridicând pumnalul ce lucea, i-l înfipse drept în țeasta capului, astfel încît cuțitul fugi adânc în creieri. Un urlet înfricoșat, iată tot. Ușa se deschise și înăuntru intrară, de-ai noștri cu torțe aprinse. Ioan căzuse peste maghiar, de care mă apropiai cu una din torțe. Mortul prezinta un aspect înfricoșat. Gura întredeschisă, dinții rânjiți și preparați pentru mușcat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
începuse a boci, legat de grinzile morii. Bătrânul suci o funie de paie și, împlînd-o cu păcură, o azvârli aprinsă de jos pe acoperișul morii. într-un moment podul cel uns cu păcură se aprinsesă, morarul țipa teribil, de întrecea urletul roților și durduitul pietrelor neferecate. Aci bătrânul tribun râse cu sălbătăcie - ideea satanică se-mplinea. Luă toporul și tăie funiile ce legau moara de mal. Moara începu a se mișca, a pluti aprinsă pe valuri. - Și foc și-nec! strigă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
c-un soldat cu pușcă și c-un cociș înarmat și el. Sania zbura ca o nălucă a văzduhului prin câmpia cea albă sub cerul arămiu. Zburam mereu asemenea viselor teribile a poeților norvegieni pin câmpii numai de neauă, în urletul cel departat și flămând al lupilor, în vâjâitul geros al vântului, zburam la Sibir. Din ce în ce mai pustiu, din ce în ce mai șes, neci lupii nu se mai auzeau, cerul era mai senin și luna era mai moartă, nimica nu se mai auzea în pustia
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
O, Rodope! Rodope, murmură el trist. Ce am numit eu Rodope [? ]... o umbră. Regele ieși și trânti ușa după sine... Oglinda singura. se-ncreți ca suprafața unui lac... glasuri se certau în fundul ei ca sfada valurilor... Chicot și plâns... țiuit, urlet... suspin și un glas mare începu să râdă pin tot caosul de glasuri mici... - O, inamicul meu cel mare... spunea un glas ce îmbla pin sală... Piramide și temple, orașe și grădini suspendate puneți contra pasurilor * mele... Râd de voi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în general mulțimile refuză orice discuție și orice critică. Ele nu pot lua distanță față de ele însele, și nici nu se pot întoarce înspre ele însele, gesturi care ar face cu putință reflecția. După Le Bon, dovada o avem în urletele și huiduielile cu care e întîmpinată și cea mai măruntă contradicție emisă de vreun opozant în timpul unei reuniuni publice. Acest aspect dogmatic are drept efect menținerea și întărirea intoleranței mulțimilor: "Unul dintre cele mai constante caractere generale ale credințelor, scrie
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
literare, urcau vestigiile unui trecut barbar. Loviturile rîturilor naziste clătinau fundațiile unei democrații fragile încă. Și ultimele speranțe pe care și le mai putea pune omenirea într-o politică liberală, într-o viziune rațională asupra istoriei se năruiau în fața acestor urlete sălbatice. Zgomotul și furia hoardelor acestora i-au deșteptat lui Freud și celor asemenea lui temeri ancestrale. Chiar dacă astfel de temeri sînt un sfetnic prost, ele sînt de rău augur. Ele ațîță amintirile mulțimilor excitate, mînate din pogrom în pogrom
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
deopotrivă bine pe timp de furtună și În ceasul calm al apusului. Dacă are, totuși, o preferință (care se traduce printr-o plăcere și, În același timp, o teamă), preferința merge spre momentele „de vrajă” ale naturii: furtunile astrale, viforele, urletul mării, zvîcnirile scoarței terestre, flăcările rotitoare etc. Acestei imaginații stimulate de „urgiile” firii Îi corespunde și un apetit spațial: „locul de groază”, peisajul accidentat, devastat de forțele oculte ale universului, În Serafimul și Heruvimul, dar și În alte poeme demonstrative
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]