2,046 matches
-
controlul. În ferestrele mari, închise înr stinghii murdare de nuc, cu drugi ruginiți, împletiți peste geamurile oarbe ale abatorului, ardeau lumini puternice. Parlagiul intră în hala încăpătoare, cu șine de fier pe jos. Deasupra, pe pietre, rămăsese un zoi lipicios, vânăt, adunat din scursorile sângelui și resturile de vite. Vagoane lungi, pe rotile, scârțâind, treceau mormănite cu jumătăți însîngerate, aruncate la întîmplare, una peste alta, împinse de oameni cu fețe dușmănoase, bărboși și crunți, având șorțuri de piele dinainte și cuțite
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vișinei... Oacă tăcuse. Nicu-Piele s-a ridicat cu greutate și 1-a privit. Pe pieptul hoțului se vedea o pată întunecată de sânge. - Mă, ce-i cu tine, mă? a strigat. S-au ridicat și ăilalți. Ciupitul avea un obraz vânăt, înghețat. - -La mâncat fript oftica! a zis Sandu. Trebuie să-l ducem undeva de aici. Oacă nu se mai mișca. Pomana lui Mielu Dincolo de Podul Basarab, unde începea o ulicioară a lăutarilor, trecătorul putea zări o casă galbenă cu două
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tăcea. Se scărpina în cap cu tocul de lemn pe care-l avea în mână. Penița de oțel scotea un sunet limpede. Pungașii îl priviră mai bine. Nu era nici tânăr, nici bătrân. Părea nedormit. Sub ochi avea două pungi vinete de grăsime. Sub pielița lor subțire se zbătea sângele în niște vinișoare albastre. Vorbi târziu, cu gura pe jumătate: - Ia zi, mă, unul din voi, care știe ce-i cu caii ălora? Paraschiv își mușcă limba. Trase cu coada ochiului
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Dacă nu eram noi... 259 A grăbit pasul. Capul u ardea de spaimă și de bucurie. începea de la gardul scund al oltenilor. În grădină se vedeau pepenii de mai rămăseseră, neculeși, galbeni, cu flori pălite, uitați între răsaduri, și verze vinete, cu foile scorțoase. Peste maidan, tinichelele ruginite luceau domolit în soarele de octombrie. Pe jos licăreau sticlele colorate, albastre și albe ale sifoanelor fărîrm'tate. Pe urmă, începeau buruienile, o adunătură întinsă de scaieți scuturați, crescuți în pământul sterp. Coborâră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un nepoțel... - Să-ți trăiască! - Să-mi trăiască! - Ești bun de-o cinste! - Cum să nu! Coană Lino, dă-ne cîte-o sticlă de lampă numărul doi, vorba lui nea Fănică... La bortoasa Lumina toamnei aluneca pe gutuile noduroase. Vița-sălbatică era vânătă și rară. Sub streașină caselor scunde luceau pânzele albe și alunecoase ale păianjenilor. Vântul spulbera frunzele corcodușilor și le arunca pe maidan. Copiii băteau turca, scuipând în palmă. Lemnul ascuțit se înfingea în noroiul drumului. La rampă se strângeau lopețile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Te duseși și matale, fl plânse meșterul. Te duseși, mă, nene Gogule! Ți-a fost dat să te rad eu! Femeile plângeau. 289 Tilică Q săpuni bine pe răposat și după aceea trase de câteva ori cu briciul peste obrazul vânăt și înțepenit. Barba suna ca oțelul și, când termină, văduva fl ajută să-l spele și să-l pudreze. - Ce ți-e și omu, zicea Aglaia, legând degetele lui Gogu cu amici roșu, să nu i se descleșteze mâinile împreunate
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și și-a desfăcut cureaua de la nădragi. A pus lăutarii să-i cânte. Țiganii nu prea se îndemnau. Le-a arătat cuțitul. N-au avut ce face. Cântau și plângeau de mila gagicii. O lovea Bozoncea, pornit. Pielea se făcuse vânătă, vânătă. Starostele o apucase de păr și o îngenunchease între picioarele lui. Îi răsucise coadele bogate, s-o țină mai bine și-o plesnea pe spate și pe față: - Na! Na! striga. Na, să-ți ajungă! Ți-a trebuit corditor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și-a desfăcut cureaua de la nădragi. A pus lăutarii să-i cânte. Țiganii nu prea se îndemnau. Le-a arătat cuțitul. N-au avut ce face. Cântau și plângeau de mila gagicii. O lovea Bozoncea, pornit. Pielea se făcuse vânătă, vânătă. Starostele o apucase de păr și o îngenunchease între picioarele lui. Îi răsucise coadele bogate, s-o țină mai bine și-o plesnea pe spate și pe față: - Na! Na! striga. Na, să-ți ajungă! Ți-a trebuit corditor, ai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
casa ibovnicei, să spună lăutarilor să nu mai cânte, că s-a spart petrecerea, și furaseră pungașii mireasa, si-l tăiaseră pe ginere. Într-o trăsură, Praporgicu îl desfăcuse pe staroste la cămașă și-i căuta rana. Bozoncea avea obrazul vânăt. N-a mai trăit decât până la poarta gagicii. A mai apucat să bolborosească: - Să mă duceți cu lăutarii la locul meu, că mi-a plăcut... Sângele curgea din el și ochii i s-au împăienjenit. A mai văzut cerul ca
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mult la înghesuială, când să plece, să-i ție pe drum, bătea cu palma în cutia contrabasului, nepăsător la frigul ascuțit. Nenea Mitică Ciolan, apucat de bătrânețe, moțăia cu capul în piept, dărunat de osteneală. Numai Dumitru ridica pleoapa lui vânătă și îl grăbea pe ăl de mâna sania: - Dă-i bice, că ne-apucă viscolul... Către bariera Bucureștiului, omul a tras de hățuri: - Hooo! Eu aici vă las! Lăutarii s-au scuturat din amorțiri și-au privit norii de deasupra
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ciudat, care nu semăna cu nici un cântec știut și spus vreodată, nu se mai isprăvea. Lupii fugiseră la câțiva pași, și după câtăva vreme, obișnuindu-se cu zgomotul instrumentelor, se apropiaseră din nou. Ședeau pe labele dinapoi și așteptau. Lumina vânătă a începutului de zi îi făcea și mai înfricoșători. Erau cât niște viței, cu capetele mari și coame înspicate de gheață, dârji în așteptarea lor nedumerită. Câte unul mai flămând se ridica și se repezea spre lăutari, și când ajungea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să trăiești tensionat. GUFI: De altfel, nimănui n-o să-i pară rău după această scârbă, după acest vierme, după acest păianjen. Nu vi se pare că are un ochi de vierme? Un ochi bulbucat și speriat? Un ochi roșu și vânăt, un ochi ca o gaură neagră, prin care curge o zeamă urât mirositoare? ARTUR: Tot ce-ați spus este perfect exact. GUFI: Asta e! Trebuie să facem odată și odată curat... Dar de slăbănog ce părere aveți? (Grubi) ARTUR: O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
care, Întâmplător, avea câteva dintre trăsăturile gazdei noastre. Tocmai ne pregăteam să atacăm nefericitul iepure, când ușa s-a dat de perete și În prag s-a ivit pieziș, cu un zâmbet nătâng pe față, Hristofor, un valet cu nasul vânăt și o broboadă de lână pe cap, ținând În mână un uriaș coș de picnic burdușit cu merinde și sticle cu vin, pe care bunica mea lipsită de tact (care petrecea iarna la Batovo) socotise necesar să ni-l trimită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cu o insistență obsesivă, aproape ca un automat, mușcîndu-și buzele ca să-și Înfrîneze impulsul de a striga de durere, pentru că mîinile, jupuite de piele, transformate În adevărate răni sîngerînde, păreau să refuze să mai dea ascultare unor degete tumefiate și vinete, neputincioase să mai țină cu fermitate un obiect. Ceas după ceas, lovitură după lovitură, pînă cînd adormi În ploaie și se trezi din nou, speriat de un tunet sau de propria-i panică, spre a privi În jur, În așteptarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mâna profesorului. Degetele înghețate rămaseră rigide și femeia se ridică greu sprijinindu-se de zid. ― Nici o mișcare! țipă Nucu Scarlat aruncîndu-i o privire sălbatică. Semăna cu o fiară rănită. Obrazul desfigurat arăta oribil, iar peste unul din ochi pleoapa cădea vânătă și umflată. Ținea arma în mâna stângă, cealaltă, opărită, atârna inertă pe lângă coapsă. Florence Miga își mușcă buzele gata să plângă. Se simțea la capătul puterilor. Arătă cu bărbia spre Melania Lupu. ― Trebuie s-o scoatem de-acolo. Poate că
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
monstruos. ― N-au mai rămas mulți. Grigore Popa privea peste capul tânărului cu o ură densă: Vreo șase. Ceilalți au crăpat... Da, au crăpat. Panaitescu se uita la el cu gura căscată. Dintr-o dată, chipul i se schimonosi oribil devenind vânăt și o expresie de groază i se înfipse în ochi. Își duse mâinile la gât, gemu fără aer și se prăbuși. CAPITOLUL III O SINUCIDERE MĂSLUITĂ Li se tăiase răsuflarea, aproape nu îndrăzneau să se miște. ― A murit? întrebă înspăimîntată
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
de lângă trupul lui Panaitescu. Rosti sec: ― Mai mort decât atât nu poate fi. Își mușcă buzele până la sânge încercînd să se stăpânească. Grigore Popa își puse ochelarii. Mâinile îi tremurau. ― Otravă! Nenorocitul a murit otrăvit. Se vede după culoare. E vânăt. ― Deci o crimă! exclamă îngrozită Valerica Scurtu. Melania Lupu șopti cu lacrimi în ochi: ― Ar fi prea îngrozitor... Atinse ușor brațul sculptorului: De ce? Nu înțeleg nimic. Tânărul îngenunche din nou, mirosind buzele cadavrului. Simți o aromă iute, de migdale. ― Cianură
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
înecă un acces de tuse și se repezi la dulap. Scoase un flacon cu un lichid incolor. Deșurubă dopul, păru să ezite câteva secunde, apoi îl puse la loc. Continua să tușească. Din cauza efortului, fața i se congestionase, devenise aproape vânătă. Maiorul încreți fruntea: ― De ce nu luați medicamentul? Grigore Popa dădu din mînă: ― Nu e bine... Am mai luat astăzi de două ori. Știți, inima. Trebuie să fiu atent... ― Aveți dreptate. Glasul lui Cristescu era limpede, lipsit de orice nuanță: Trebuie
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Călin de mijloc l-îmflă, pân la vârf de brazi îl urcă, Ca pe-un lemn el îl trântește, pân copaci trupul i-ncurcă, (320) Și-n genunchi apoi l-îndoae ca pe-un vreascur ce îl frânge, I se îmflă mușchii vineți de oțel pe când îl strânge Și lovit, pierzând simțirea, smeul ca o muscă moare, Ce lovită este iarna de-o scîntee de ninsoare. - Să-mi rămâi cu bine fată, eu mă duc să cat acum (325) Cele două sori a
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pături Sub pământ s-a-ntrețesut Și pornesc în mii de lături, Flori frumoase la văzut. Colo-n snopi, colo câte - una, Colo-n fire se-mpreună Îndoite într-un trunchi; Ici o pajiște într-una Iar dincolo un mănunchi. Roși și vineți, albi-s snopii Cei de flori strălucitoare, Picurați, își scutur stropii Ce lucesc mărgăritare. Pe cărarea - abia îmblată Pintre iarba înfoiată, Trece-un mândru chip de zână Cu - arătare fermecată Și privire blândă, lină. Și pe ea o haină fină
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
singurătatea ei. Părul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cădea pe sânii ei albi și rotunzi, - și din ochii ei albaștri și mari curgeau șiroae de mărgăritare apoase pe o față mai albă ca argintul crinului. Lungi cearcăne vinete se trăgeau împrejurul ochilor, și vine albastre se trăgeau pe fața ei albă ca o marmură vie. Sculată din patul ei, ea se aruncă pe treptele de piatră a unei bolte în zid, în care veghia, deasupra unei candele fumegânde
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
iar frumos și strălucit. Făt-Frumos îl ascultă. Se dete jos de pe cal și-și așternu mantaua pe năsipul încă fierbinte. Dar ciudat... ochii fetei se-nfundase în cap, oasele și încheieturile feței îi ieșise afară, pielița din oacheșă se făcuse vânătă, mâna grea ca plumbul și rece ca un sloi de ghiață. - Ce ți-i? o întrebă Făt-Frumos. - Nimica, - nu mi-i nimica, zise ea cu glasul stins; și se culcă în năsip, tremurând ca apucată. Făt-Frumos dădu drumu calului, apoi
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
de lacrimi, apoi învălindu-se în mantaua, ce i-o țesuse din raze de lună, se culcă să doarmă în patul de flori. Împărăteasa se culcă și ea lângă el și visă în vis, că maica Domnului desprinsese din cer două vinete stele ale dimineții și i le așezase pe frunte. A doua zi deșteptată, ea vedea... A treia zi se cunună împăratul cu fata Genarului. a patra zi era să fie nunta lui Făt-Frumos. Un roi de raze venind din cer
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
dezbrăcați la viața mea și, în ce privește lungimea și grosimea, trebuie să pun scula reverendului în primele zece procente. Un mădular de film porno, dacă înțelegi ce vreau să spun, dar câtuși de puțin atrăgător în ochii mei. Era țeapăn și vânăt, dar erecția făcea să se vadă toate vinișoarele și, la lungimea maximă, se curba spre stânga. Un mădular mare, dar și scârbos, iar omul căruia îi aparținea mi se părea încă și mai scârbos. Presupun că aș fi putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
locală de publicații - suspectată din start -, încît nu văd cine și de ce ar mai publica lucruri de calitate în revistele românești - care oricum nu prea există... Pe scurt, vînătoarea de impostori face victime colaterale mai ales printre oamenii cumsecade. Par)veniții la putere se simt însă cu inima împăcată că au stîrpit răul predecesorilor. Ceea ce este poate și mai grav, fondul comun al tuturor acestor inconveniente mai mici sau mai mari îl constituie ceea ce pare a fi imposibilitatea noastră mentală de
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]