2,042 matches
-
la sediul pompierilor și am poposit În casa unui locotenent chilian care părea foarte recunoscător pentru modul În care fusese tratat În țara noastră, Argentina, și nu știa ce să mai facă să ne Încînte. Era ultima noastră zi de „vagabonzi pe motor“; etapa următoare părea decisă să fie mult mai grea, ca „vagabonzi fără roți“. BOMBEROS VOLUNTARIOS, HOMBRES DE TRABAJO Y OTRAS YERBAS Pompieri voluntari, muncitori și alte chestiuni Din cîte știu, În Chile nu există brigăzi de pompieri nonvoluntare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
foarte recunoscător pentru modul În care fusese tratat În țara noastră, Argentina, și nu știa ce să mai facă să ne Încînte. Era ultima noastră zi de „vagabonzi pe motor“; etapa următoare părea decisă să fie mult mai grea, ca „vagabonzi fără roți“. BOMBEROS VOLUNTARIOS, HOMBRES DE TRABAJO Y OTRAS YERBAS Pompieri voluntari, muncitori și alte chestiuni Din cîte știu, În Chile nu există brigăzi de pompieri nonvoluntare, și, cu toate astea, a fi pompier este o slujbă foarte bună, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
N-am mai primit nici un semn de la argentinianul nostru În tot timpul cît am rămas În Valparaíso, dar ne-am Împrietenit la cataramă cu patronul barului. Era o specie de individ ciudat, indolent și peste poate de generos cu toți vagabonzii rupți În coate care Îi veneau la ușă, dar de la clienții obișnuiți cerea sume uriașe pentru mîncarea ca vai de capul ei pe care le-o vindea. N-am plătit nici o para În tot timpul cît am rămas acolo, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
spus să ne luăm și cîinele cu noi și, spre mirarea noastră, ne-a arătat un cățel care Își făcuse nevoile pe covorul din hol și acum rodea piciorul scaunului. CÎinele probabil că ne urmărise, atras de aspectul nostru de vagabonzi, iar portarul și-a Închipuit că e un accesoriu al ținutei noastre excentrice. Oricum, sărmanul animal, privat de legătura cu noi, a primit un mare șut În fund și a fost aruncat afară chelălăind. Era, totuși, Încurajator să știm că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
se lărgea Între noi și ei, Încă mai vedeam chipul bărbatului, pe care se citea o hotărîre remarcabilă, și ne-am amintit de invitația fermă pe care ne-a făcut-o: „Haideți, tovarăși, să mîncăm Împreună. Și eu sînt un vagabond“, arătîndu-și astfel disprețul subînțeles pentru natura parazitară pe care o vedea În călătoria noastră fără țintă. Ce păcat că asemenea oameni sînt asupriți. Indiferent dacă colectivismul, „drojdia comunistă“, reprezintă un pericol pentru viața normală, comunismul care Îi Încingea creierii acestui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
sau ceva de acest fel, complet diferit de semenele sale mai de la sud. Un doctor, care și-a manifestat față de noi toată lipsa de respect pe care o poate avea un Îmburghezit recunoscut, cu mijloace de trai sigure, față de doi vagabonzi (chiar și cu diplomă), ne-a permis să dormim În spitalul orașului. A doua zi dis-de-dimineață am plecat din locul acela neprimitor și ne-am Îndreptat direct spre granița cu Peru. Dar Întîi ne-am luat rămas-bun de la Pacific printr-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Își părăsește locuința maiestuoasă din catedrală Zeul nostru al Cutemurelor, care nu este decît o imagine maro Închis a lui Hristos. Defilează prin Întregul oraș și, În pelerinajul său, trece pe la toate bisericile mai importante. În timp ce trece, o mulțime de vagabonzi se Întrec În a arunca grămezi de floricele ce cresc din abundență pe povîrnișurile munților din apropiere, numite de către nativi nucchu. Roșul aprins al florilor, bronzul intens al Zeului Cutremurelor și altarul de argint pe care e purtat dau procesiunii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
baie și s a simțit foarte bine, dar după aceasta a tușit toată noaptea. E oare posibil ca tu să fi mers pe munte în timpul furtunilor de zăpadă?! Mi-e și frică să mă gândesc! Fii sănătos, Peticica meu drag, vagabond fără casă și fără stare ce ești! Te sărutăm - Mama ta, totdeauna neliniștită, și Tata, totdeauna liniștit. Te aștept pe 17 neapărat! Mama Septembrie 1953 Telegramă Vino București luni 14 dimineața, prezența obligatorie la facultate. Mama. În grabă mi-am
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
atât de liberă pe care o duceam în acest oraș. "Unicele paradisuri sunt acelea pe care le-am pierdut" (Camus). Imagine bucureșteană, surprinsă și pusă acum pe hârtie: mă întorc în week-end de la cazarmă. În tramvai, studiez mâna unui "semi-marginal" (vagabond, dar nu foarte...), neras, impregnat cu miros de băutură și țigări proaste: extrem de fină, cu unghii îngrijite, degete lungi, neobișnuite cu munca. Un "Crai" resuscitat și obligat acum să cerșească. Lucrez cu sârg la "traduceri" în cadrul unei alte unități militare
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
pentru o zi caniculară, în centrul Micului Paris. Spre deosebire de ceilalți, el poartă pe umărul drept o cruce grea, de fier forjat. Capătul smuls din pământ lasă o urmă vizibilă în carnea neagră a asfaltului. E însoțit de alți doi mici vagabonzi, care aleargă brownian în jurul său, ca doi pești piloți în jurul unui rechin. Tabloul în sine conține ceva din abjecția străzii Evului Mediu, este dezgustător și magnific în același timp. Omul cu crucea traversează piața în diagonală. Florăresele, vânzătorii de soft
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
poveștii în care fără să vrea a devenit actor principal. Răspunsul vine greu, bolborosit: "Am SIDA, nene, și nu vreau să te îmbolnăvesc și pe matale." Toată lumea își pleacă greu capetele. Nimeni nu mai râde. O fac doar micii piloți vagabonzi, care se tăvălesc cu satisfacție, mici brute sângeroase, arătând cu degetul spre spectatori. O florăreasă își face cruce, taximetriștii se prefac că vorbesc în stațiile lor de emisie-recepție cu luminițe strident colorate. Se aud vocile sparte, distruse de cafea-filtru, ale
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
E ca si cum aș fi dat examen cu toți acei oameni care mi-au marcat tinerețea de politehnist la Galați. Instituția numită NEC constituie un fel de oază de normalitate în mijlocul unui cartier fost cândva rezidențial, acum invadat de gunoaie, câini vagabonzi și vile în ruină. Andrei Pleșu, idol al tinereții mele, este cel mai exact, cel mai atent în timpul interviului. Totul pe o notă de naivitate căutată, ca și cum ar dori să mă prindă în capcană. M-a întrebat cu un ton
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
doar nasul de mucava, așa cum poartă clownii. În rest, erau îmbrăcați cu haine de firmă uzate cu gust. Europa va imploda într-o bună zi, ca un ecran de televizor uitat pe un maidan, pe care un grup de mici vagabonzi se amuză să-l spargă cu pietre... 3 iunie 2005 Două imagini canadiene care se încăpățânează să rămână lipite pe retină. Un tată își duce fiul la antrenamentul de fotbal american într-o imensă mașină 4X4. Fiul, de 10-12 ani
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
toată familia - inclusiv mătușa mea, Anicuța, aceea care m-a dus, înainte de război, la Copiii căpitanului Grant, cu Cerkasov în rolul lui Paganel, și Drumul vieții cu tatăl lui Batalov în rolul unui politruc bolșevic care strângea de pe stradă copiii vagabonzi și-i reeduca, cele mai frumoase filme ale pubertății mele - mi-a interzis să mă duc la sala Aro ca să văd Ansamblul de dansuri al Armatei Roșii; nu aveam bilet - cu o zi înainte o mulțime de bucureșteni spărseseră geamurile
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
strămoșilor noștri de-a lungul secolelor. Aflăm astfel că în 1721 în districtul Făgăraș existau 174 preoți români, 646 boieri, 66 văduve ale boierilor, 52 zileri boierești, 1906 iobagi, 206 văduve ale iobagilor, 370 zileri, 114 scutiți de dare, 53 vagabonzi, 22 fugiți în timpul conscripției. Cifrele erau mult sub cele reale, pe motiv că mulți iobagi nu erau luați în evidență, iar cei ce răspundeau chestionarelor conscriptorilor, diminuau aceste cifre. Avem și conscripții oficiale întocmite de români, din ordinul celor doi
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
accentul cuvântului care-l precede, întocmai cum trecătorul surprins de ploaie se adăpostește sub umbrela prietenului pe care norocul i l-a scos în cale..." Provocat însă de cea mai mică ocaziune (și cele mai multe ori chiar de noi), spiritul lui vagabond pornea cu o grabă ciudată pe cărările fermecate ale gândirei și ale imaginației. Ore întregi ne vorbea astfel de toate, ne plimba prin toate domeniile, cu deosebire prin acel al filologiei, lăsându-ne întotdeauna încântați de tot ce aflam și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
bufniță, altul vorbăreț ca o gaiță... În unul din cupletele aceste, Poenaru prezenta pe omul politic, oportunist, nestatornic, plimbându-se din partid în partid, care, în prima sa existență, n-a putut fi altă decât un biet porumbel, un porumbel vagabond. Versul final al cupletului era: ...Un porumbel a fost. Cuvintele aceste aveau darul să provoace, regulat, invariabil fără greș, aceeași zgomotoasă manifestație la galerie. Și iată cum: În loja rezervată comitetului Teatrului Național asista, foarte adesea, d. A.C. Cuza, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
e nefericirea... Ar trebui, poate, să astup cu țărînă gura acestui sfinx nesățios, ori să Încep să rîd ca un nebun, să-mi bat joc de rătăcirile mele și să uit. Însă ce ar rămîne din mine atunci? Un biet vagabond surîzÎnd fără noimă ca zeii, uitînd că a fost odată tînăr, a visat să fie curajos, În stare să-și privească destinul În față și să strige adevărul. Nu, singura mea glorie e sfinxul care mă va ucide. Din aceeași
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
și superioritatea. Și, poate, chiar existența. În clipa aceea omul se așază pe sine În centrul universului. E adevărat, sîngerează prin toate rănile sale, În locul ochilor scoși se cască două plăgi oribile, dar acest vinovat de paricid și incest, acest vagabond măreț este stăpînul universului, căci el este vinovatul și nimeni altcineva. Fiind singurul vinovat, e singur În univers. Vina este pentru Oedip o treaptă Încă și mai glorioasă decît revolta. Strivit de nenorociri, el răstoarnă totul În favoarea orgoliului uman cu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pe care mi-o da arta elină. „Sfînta, nerostita, tainica noapte” a lui Novalis redeschide ca o rană labirintul. În schimb, firul Ariadnei mă conduce Înapoi spre bucuriile luminii. Chiar sîngele și noroiul sînt saturate de lumină, iar Oedip Înaintează vagabond și cerșetor pe un drum plin de soare. Dacă zeul luminii omoară, cu aceeași detașare el tămăduiește și eliberează de greșeli, pătrunzînd lucrurile și stăpînindu-le numai prin elanul inteligenței. Fața sa clară (Îmi amintesc nepăsarea regală cu care Apolo din
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
carte. Dorește o statuie vie, un adevăr viu, chiar cu prețul ca acest adevăr să moară după ce va iubi. El renunță să Înfrunte timpul pentru ca gura statuii lui să vorbească. Pygmalion repetă astfel ceea ce știam de la Oedip. Dar În locul unui vagabond cu rănile deschise care strigă orgolios, sînt liber pentru că nu mi-e teamă să-mi aduc aminte ce i-am răspuns sfinxului, el așază În centrul universului o statuie care se Însuflețește, ale cărei buze palpitînd se pregătesc să guste
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pare un zeu trist. Fiecare formă nouă a sa se sustrage unei Întrebări, e o fugă din fața sfinxului. Abia trăiește un timp liniștit și simte din nou răsuflarea sfinxului pe urmele sale. Trebuie să fugă. E osîndit să rămînă un vagabond. Oricare dintre cei veniți să-l caute În insula unde dormea Într-o grotă, putea să-i vorbească astfel... (...PÎnă și marea are o limită, un loc unde goana valurilor Încetează, unde poate crește o floare și poți săpa un
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Între un muritor și un zeu, dar tu nu ești un zeu obișnuit...) Valurile Înspumate lovesc În continuare țărmul. Țărmul, eșecul mării, ar spune Proteu. El e profund anticlasic. Fuge pe o elipsă și de aceea vom Întîlni În acest vagabond un zeu baroc. (...Alergătura mea continuă pornește, de fapt, din oroarea ce mi-o dau lucrurile care mor. Simt cum fiecare clipă moare În brațele mele. Și atunci mă Îneacă un dezgust profund care mă face să azvîrl cadavrul acelei
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
poeme: „Bucovina literară”, „Contact Internațional”, „Vatra Veche”, „Citadelea”, „Porto-Franco”, „Aisberg”, „Lohanul”. Pentru activitatea sa a fost răsplătir cu: „Premiul special pentru reportaj”, decernat de Clubul Român de Presă, Premiul pentru poezie acordat de Editură Contact Internațional în 2012. Publică volumul Vagabondul stelar, Editura Contact Internațional. POPESCU-NEVEANU, Paul (1926-1994), fiu de preot, psiholog, autor; PRICOP, Ion Gheorghe (n. 1994), scriitor; RAICU DELAHUȘI, George, scriitor; RĂDUCANU, Maria (1967), Cântăreața de jazz, nonconformista, îmbină folclorul românesc cu jazzul, bluesul. Lansează o serie de albume
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
bine, Lui, arii populare plăcându-i mai ales, Din drumuri peste Niemen, o groază a cules : Mazurci varșoviene și hore din Halici <endnote id="(689, p. 148)"/>. Fiind lăutari ambulanți, rătăcind prin târguri și orașe, ei erau adesea luați drept vagabonzi sau cerșetori (Müssiggänger, Betteljuden) și expulzați. În 1781, de pildă, kahal-ul se plângea În scris guvernatorului Bucovinei, generalul Carol Enzenberg (1778-1786), că au fost alungați din această provincie austriacă mai mulți „cântăreți” evrei, cu toate că erau „oameni cinstiți, oameni ireproșabili, cari
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]