2,308 matches
-
omului superior în cel care îndrăznește să joace rișca în fața teatrului cu îngerul artei, punem mâna pe baston și măsurăm spinarea brutei sculate din tingirea în care își complăcuse nasul". Mizând pe justițiabilitatea violenței satirice, Arghezi își motivează astfel atitudinea: "Vanitate, îngânfare? Nu; foarte simplu și curat, un sentiment la mijloc de restabilire de proporții"174. Teoretizând, Arghezi nu are dubii, de aceea el nu face speculații. Deontica sa e empiric-sapiențială, generând un discurs preponderent asertiv, a cărui trăsătură esențială e
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
anume după apariția volumului Cuvinte potrivite, când reverberațiile consecutive evenimentului se stinseseră. În vâltoarea interpretărilor entuziaste sau contestatare, autorul simte nevoia să aducă "note la cuvintele" sale, pentru că, se justifică el, "le cunosc mai bine decât cititorii mei și fără vanitate le explic". Așadar discursul vine ca replică implicit polemică la puseele critice surescitate sau eronate, postevenimențiale. Apoi, cel mai potrivit exemplu este, fără îndoială, Dintr-un foișor, un discurs amplu și complex alcătuit din secvențe narative, fabulă, evocare, parabolă, dialog
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
categorică a propriei viziuni (ideologia pamfletarului la Angenot) care vădește un nedisimulat orgoliu al cunoscătorului, al celui ce posedă adevărul, cu alte cuvinte fundamentul infrastructural al discursului polemic eminescian, cât și modul comic-critic de a interoga o "lume, lume" a vanităților, a stereotipiilor comportamentale și a imposturii de orice fel. Eminescu și Caragiale deopotrivă contemporani și predecesori, pe firul tradiției recente, ai autorului Spinilor de hârtie, se regăsesc în ființa intimă a textului pamfletar, latent, mai ales în cazul primului, manifest
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
erorile raționamentului advers. 4. În sfârșit, un alt mobil colateral al disputei și, totodată, pretext ofensiv, pentru Arghezi, ține de percepția personalității plurivalente a lui Iorga și va constitui una din principalele surse ale argumentației ad hominem; din această perspectivă, vanitatea e o trăsătură de caracter pe care polemistul o va denunța indirect uzând, în principal, de figuri ale disimulării și concesiei. Formele pe care le îmbracă refutatio sunt foarte diverse, în acest caz, însă există câteva predilecte, cum ar fi
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cartea domnului Iorga", insistă, simulând intenția (auto)convingerii: "(da, a domniei-sale!)" , pentru ca, apoi, spre finalul articolului, să întărească și mai comic, prin argoul hâtru cu iz slugarnic, semnificatul blamabil din enunțul advers: "(să chiorăsc dacă nu-i a domniei sale)". Și vanitatea adversarului face obiectul unei ofensive, disimulate prin abordare fals admirativă și perfid reverențioasă, sursă a unui umor fin, intelectualizat, care cultivă, de multe ori, distanța enormă dintre realitatea obiectivă și cea virtuală, recompusă absurd din datele incriminante ale primei. E
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
mai mult decât ceea ce unii critici au numit "exagerare voit polemică"; e un fel de-a vedea lucrurile "în răspăr" și de a miza nu pe credibilitatea faptică, ci pe manipularea cât mai inventivă a potențialului faptic, în aceat caz, vanitatea ca resursă exploatabilă în pamfletul polemic. După ce am identificat principalele mobiluri ale polemicii antiiorghiste, să adâncim cercetarea pe două coordonate esențiale: dialogismul și, implicit, polifonia discursului și ocurența strategiilor polemice: argumentative, figurativ-expresive sau combinatorii. Dialogismul discursului polemic pune în lumină
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
erotismul omniprezent; efuziunile cosmologice. Aceste lucruri apar când "forța și onoarea de a fi om" (Malraux) încetează să vină de la sine. Epuizarea justificărilor oficiale sau ereditare ale existenței, deschiderea vechilor panteonuri spre cele patru zări ale unei spiritualități eclectice, sterila vanitate a vieții publice, sofisticarea maximă a detaliului și pierderea naivităților tradiționale, ecartul tot mai mare între spontaneitățile populare și cunoașterile esoterice toate acestea accelerează căutarea unui coagulant de înlocuire, pentru a împiedica atomizarea generală. Civilizația alexandrină, cea mai strălucitoare și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
În Cetatea plasticienilor, care se vrea fraternă, pictorii, gravorii, sculptorii, cineaștii și videaștii se încrucișează politicos, iar această Villa Medici ideală are datoria de a ignora concurențele pentru spațiul și publicul vital. Care artist n-a râs ca de o vanitate speculativă de aceste desuete clasificări din trecut? Ele au avut odată mize palpabile pentru cariere și pensii. În secolul al XVII-lea, declarând portretul minor, devalorizat cum era de afluența burghezilor doritori să-și imortalizeze trăsăturile, Academia Regală făcea să
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Zeus, spune chiar despre Ahile că nu este decât un muritor care „știe atât de puțin“. Văzuți de zei, în genere, oamenii sunt precari, efemeri, mărginiți și mărunți, buni doar să-i ferească pe nemuritori de plictisul nemuririi și al vanității lor. Apolon, vorbind cu Poseidon, spune și el: „niște sărmane făpturi omenești care, aidoma frunzelor, trăiesc o clipă, trăgând din pământ căldura vieții, apoi se veștejesc și pier“. Și tot el îi spune înverșunatului și inteligentului Diomede: „Nu încerca să
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Zeus, spune chiar despre Ahile că nu este decât un muritor care „știe atât de puțin“. Văzuți de zei, în genere, oamenii sunt precari, efemeri, mărginiți și mărunți, buni doar să-i ferească pe nemuritori de plictisul nemuririi și al vanității lor. Apolon, vorbind cu Poseidon, spune și el: „niște sărmane făpturi omenești care, aidoma frunzelor, trăiesc o clipă, trăgând din pământ căldura vieții, apoi se veștejesc și pier“. Și tot el îi spune înverșunatului și inteligentului Diomede: „Nu încerca să
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
și comparat lăsând posterității o cantitate enormă de date pe care te poți baza ca să duci mai departe știința limbii, Philippide și-a construit opera pe principii cărora a încercat să le subordoneze datele limbii. Desprindem trei aspecte care însumează vanitatea operei lui. Mai întâi este de observat că sistemul de sunete al limbii române și formele gramaticale ale acesteia, ambele rezultate în urma evoluțiilor locale, sunt puse în capul evoluțiilor ca schemă de pornire a acestora pe care materialul dialectal, fonetic
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
continui, pentru că vrei să reușești, să câștigi. Chiar dacă această reușită vine mai târziu. Noel se simțea entuziasmat de idee ca și cum ar fi dorit să-și dovedească sieși cât e de puternic, aproape ca un test propriu. Șarpele plăcerii și-al vanității de a fi puternic îl făcea să-i surâdă ideea. "Oare să fie aceasta forma adevărată de manifestare a celebrului "Cunoaște-te pe tine însuți", măsurându-ți limitele, capacitățile, rezistențele, slăbiciunile etc.?" se întreba el. Totul devenea interesant și incitant
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
cârnați, citește actul solemn al întemeierii Republicii"54. Teoria contrastului dintre pretenții și realitate care scoate în evidență ridicolul explică declanșarea comicului caragialian nu doar din dramaturgia, ci și din proza sa, în care falsitatea și corolarele ei demagogie, incultură, vanitate, obtuzitate, etc. sunt ținte permanente ale râsului său câteodată caustic, cel mai adesea ironic. Se verifică astfel și viziunea lui Tudor Vianu, pentru care comicul este o impostură demascată și făcută, o dată cu aceasta neprimejdioasă 55. Chiar și formula aristotelică a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
logoreic și spiritual i se conferă astfel noblețe și nebănuită adâncime. În sens opus reabilitării tipului Mitică procedează Mircea Eliade. Spiridon Vădastra, personaj din proiectatul roman eliadesc Apocalipsul, preluat în parte în Noaptea de Sânziene este, fără îndoială, apropiat prin vanitate, veleitarism și obsesia parvenirii de eroii schițelor și ai comediilor caragialiene, mai exact de avântatul dar cameleonicul Coriolan Drăgănescu, de înflăcăratul și ridicolul primar al Mizilulului, Leonida Condeescu, sau de naivul megaloman Conu Leonida. În varianta inițială, publicată postum sub
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
obiectivă a acestei caste de "caraghioși, vorbăreți și pierde-vară".62 Interesantă este, de această dată, luciditatea cu care personajele își conștientizează limitele. Cu o franchețe dezarmantă, Eleazar, aprigul și incomodul observator inclus autocritic în propria-i caracterizare demistificatoare, demască metaforic vanitatea tinerei generații: Ați văzut vreodată un pește stricat, noaptea? Asta e cultura noastră: fosforescență de cadavru la începutul putrefacției"63. Mai apropiat de semidoctul caragialian, apare la Al. O. Teodoreanu "poetul" Florinel Guguștiuc din schița Bibliofilie, un "moment" veritabil, prin
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de distorsionare a limbajului, îndreptățesc utilizarea termenului de "nonaristotelism" pentru caracterizarea operei dramatice a lui Caragiale. Mai exact, este adevărat că sursa comediei caragialiene, ca și în teatrul comic de factură clasică, provine din discrepanțele evidente între vicii universale prostia, vanitatea, ipocrizia etc. și veșmântul acestora. Însă la Caragiale mai întotdeauna se întrevede în subsidiar, ca origine a conflictului, tocmai relația dintre individ și sistem, relație care va deveni centrală în farsa tragică. Un alt aspect care marcheză desprinderea de tradiție
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Ion; Mitchievici, Angelo; Stanomir, Ioan,, Explorări în comunismul românesc I, Polirom, Iași, 2004. Cernat, Paul; Manolescu, Ion; Mitchievici, Angelo; Stanomir, Ioan, Explorări în comunismul românesc II, Polirom, Iași, 2005. Cioroianu, Adrian, Focul ascuns în piatră. Despre istorie, memorie și alte vanități contemporane, Polirom, Iași, 2002. Cioroianu, Adrian, "Ceaușescu pe insula culorilor. Construcția unicității în plastica "omagială" Românească", în Boia, Lucian Insula. Despre izolare și limite în spațiul imaginar, Colegiul Noua Europă, Centrul de Istorie a Imaginarului, București, 1999. Deletant, Dennis; Pearton
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
pensionar. În cel dintâi cenaclu a apărut discret și mătăsos, integrând-se fără nici o dificultate unei echipe eclectice de spirite orgolioase și, câteodată, imprevizibile. Lam apreciat pentru delicatețea detașată și înțeleaptă pe care a afișat-o în fața spectacolului derutant al vanităților literare. Este axiomatic adevărul că umoriștii, aidoma fraților mai mari întru glorie -scriitoriiau toate calitățile și metehnele omenești, inclusiv obsesia genialității. Este foarte greu, dacă nu imposibil, să împaci atâtea structuri complexe și dilematice, să armonizezi atâtea energii centrifuge, chiar dacă
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
și m-am trezit dând mâna cu frumoasa vedetă de cinema. — Văd că vă uitați la mica mea galerie, zise ea, aranjând la loc fotografiile pe care le luasem și le studiasem. Cred că vi se pare o dovadă de vanitate fără margini din partea mea să țin la vedere atâtea fotografii cu mine Însămi, dar pur și simplu nu suport albumele. — Nu, deloc, i-am răspuns. Este foarte interesantă. Îmi aruncă acel zâmbet care făcea mii de bărbați germani, inclusiv pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
târziu, Rudi. Puse receptorul jos și mă privi cu o expresie care nu era departe de a fi de-a dreptul nepoliticos de ursuză: — Da? mi se adresă el. Oi fi eu demodat, dar nu mi-au plăcut niciodată bărbații-secretar. Vanitatea unui bărbat stă În calea satisfacerii nevoilor profesionale ale unui alt bărbat, iar acest specimen nu avea darul să mă convingă de contrariu. — După ce-ți vei fi terminat de retușat unghiile, poate-l anunți pe șeful tău că aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
de bătrân și de copil în același timp. Ce i-aș putea răspunde? Nu mai există învelișul de stuc de odinioară, pictat în culori strălucitoare. Masa enormă de piatră e goală, ca un schelet fabulos. Și, privind-o, ceva din vanitățile noastre se clatină. Dacă șoselele ar fi străjuite de piramide, probabil multe lucruri ar arăta altfel... Dar putem continua să nu fim modești. Nu e nici un pericol. Piramidele sunt puține și le putem ocoli. Peste câteva ceasuri și noi vom
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
sunt aici înalte și au o ținută mândră, coborând parcă din basoreliefurile templelor maya. Mândria statuară nu le împiedică însă, urmîndu-și soții, să accepte tacit aerul lor de seniori ai familiei. Bărbatul e vanitos, iar femeia pare să încurajeze această vanitate. Ea se supune de bunăvoie autorității indiscutabile a bărbatului și tradiției care o consideră valoare pasivă. Se povestește că, înainte de căsătorie, bărbații cântă iubitelor serenade până la răsăritul soarelui, când inspiratoarele acestor pasiuni muzicale și vecinii pot, în sfârșit, să adoarmă
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
nimeni nu mai este ca mine!" Mă tem că n-ar trebui să ne grăbim cu un surâs indulgent în fața unui "macho". "A te comporta ca un bărbat", "a fi bărbat", a fi un "macho" înseamnă, bănuiesc, mai mult decât vanitate; mai mult decât sugerează felul cum un purtător de sombrero se mișcă în preajma femeilor, încredințat că e irezistibil, ca și cum ar vrea să spună unor rivali prezumtivi: dați-vă la o parte singuri, nu așteptați să vă cer eu asta, sunt
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
jos toată pictura mea și să aducă niște meșteri care să-i picteze așa cum poftește el, să facă din biserică un depozit de imagini moarte, frumos colorate și care nu mai pot emoționa pe nimeni, dar imagini care îi măgulesc vanitatea lui de cunoscător și iubitor al frumosului, al kitsch-ului, îi stau în gât picturile mele, nu le poate digera, vrea să sfințească biserica în toamnă, să vină tot soborul acolo să se minuneze de câte a făcut el pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ar fi cerut canoanele, clatină din cap și eu nu-l întreb de unde cunoaște atât de bine iconografia, își mângâie barba căruntă, apoi încruntându-și fruntea se întoarce spre mine cuprins de dorința vanitoasă, aș spune, și nu-i oare vanitatea un păcat?! pornit să desființeze cu desăvârșire tot ceea ce sufletul creator al lui Theo s-a străduit să aducă la lumină, e atât de înverșunat încât sunt convins acum că hotărârea lui de a renunța la pictura lui Theo e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]