2,333 matches
-
jos: sexismul brutal al presei românești. Ea ascunde, anonimizează sau disprețuiește netulburat femeile, spre deliciul general. O face în numele reflectării realității. A unei realități în care cele mai multe femei cunoscute de către ziariști, ca și de alte categorii de profesioniști, sunt colegele, vecinele, prietenele, soțiile, mamele și fiicele lor. Aceste femei aproape nu există mediatic. Ele nu fac nimic. Sunt nimeni. Cât și în ce mod contează femeile pentru presa „noastră”? 1. Cantitativ, femeile contează infim: programele de știri le iau în seamă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
sangin. Gemetele se întrerupeau. Visătorul se calma și se lăsa moale în interiorul chesonului. Va mai trece un anumit timp până la revenirea coșmarului. Lângă ea, ființa sangunară reacționa la aceste răbufniri instinctuale prin mici mișcări convulsive, parcă sub influența neîmpăcatei sale vecine. Apoi se relaxa la rândul său și visa creaturi cu sânge cald, cu plăcerea companiei propriei specii și speranța de a o regăsi într-o bună zi. Știa că se vor trezi împreună odată, ori niciodată. Această ultimă posibilitate nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
momentul în care plăcile tectonice au glisat. În numerele următoare mă voi referi pe larg la Cannes-ul recent încheiat. În copilărie, Istodor era un pămpălău R. Chiruță „Nu vă supărați, știți unde e numărul 31“, întreb aproape confuz o vecină din cartierul unde a copilărit „Genuțu“. „Nu știu, pe aici, pe undeva“, îmi răspunde femeia, la fel de derutată. „Dar unde se lansează Istodor“, mai fac o încercare. „Nu știu, mamă, nu-i nici un magazin pe aici.“ Până la urmă am găsit singur
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
românească. A, plus cutiile de bere și telefoanele mobile cu camera foto încorporată. Genuțu - numele de alint din copilărie al lui Eugen Istodor - s-a întors după zece ani în locul unde a crescut pentru a le face o mare bucurie vecinelor care i-au supravegheat evoluția. Se pupă cu toate, îl caută pe Gigi Melodie - un lăutar din cartier care a cerut expres ca pe scenă să i se spună Melody - și-l pune la treabă, se salută cu „invitații“, dintre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
mai selecți: primarul sectorului 3, unde se petrece acțiunea cărții, Liviu Negoiță, Lucian Mândruță, Robert Turcescu, Șerban Huidu, Doru Bușcu și, ceva mai târziu, Gabriela Vrânceanu-Firea. (Marea bucurie vine, cred, de aici - evenimentul va rămâne în istoria eternă a scării; vecinele lui Istodor nu puteau să creadă că sunt așa aproape de atâtea figuri coborâte din televizor, la care până atunci doar visau.) Au început apoi discursurile specifice lansărilor: Șerban Huidu a vorbit ca un adevărat băiat de cartier, lui Robert Turcescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
a încălzit bine de tot atmosfera. Și a vorbit și Victorița, autoarea morală a întregului demers. La final, mici și autografe Ce-am aflat de la ei: că Eugen a fost cam „pămpălău“ în copilărie - mărturie smulsă de Mândruță de la o vecină - și că, din câte știu ele, nu a venit niciodată cu fete acasă, că șefii lui de la „Academia Cațavencu“ l-au bănuit la un moment dat că-și inventează interlocutorii - a recunoscut Doru Bușcu, care nu ne-a lămurit dacă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
și dinamic = oricum n-o să-ți placă ceea ce va trebui să faci, dar măcar vei avea cu cine să faci haz de necaz, pe hol, la o țigară. Interviu cu Eugen Istodor „Zece comunisme urâte aș trăi cu mama și vecinele ei“ Interviu realizat de Diana Soare Fotografii de Cosmin Bumbuț Ai scris „Cartea vieții tale“. Și nu este o metaforă, ci titlul unui volum de 416 pagini. Ce-a fost în mintea ta? Fată, tu știi ce e aia viață
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
a cunoscut. Cum scara 2 nu a mai văzut după ce ea s-a mutat de pe scară și a murit. Ea m-a dus cu zăhărelul și mi-era atât de bine, zece comunisme urâte aș trăi cu ea și cu vecinele ei. Ai vrut să povestești despre comunism sunând la apartamentele de pe un palier de bloc. Dacă ai fi de partea cealaltă a ușii, cum s-ar vedea comunismul prin vizor? Comunismul nu a existat. Când am trecut de revoluție am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
aici, cât se poate de simplu: După anul 1970, în cadrul fostei Direcții Cercetări Penale a Securității nu a existat nici un ofițer sau subofițer cu numele de Ristea Priboi și nu am cunoștință ca, în noiembrie 1987, să fi activat în vecina Direcție Cercetări Penale a Miliției vreun anchetator cu acest nume. În acea perioadă, îi cunoșteam bine, cel puțin după figură, pe toți colegii de la miliție, iar fotografia domnului Ristea Priboi nu îmi spune absolut nimic. Cum am mai arătat, nu
ANCHETE ALE SECURIT??II by GHEORGHE COTOMAN () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84041_a_85366]
-
aburcă pe pervazul geamului și-și dădu drumul în gol. Călugării răsuflară ușurați și se apucară să-și desfacă bocceluțele. Deodată, se auzi o bătaie scurtă în ușă. Cine e? - întrebă Metodiu. — Eu, Laura - răspunse o voce de femeie. Sunt vecina de alături. — Și cam ce dorești, femeie? - zise prevenitor vajnicul Metodiu. — Mi-am uitat piaptănul în odaie. Până ieri am stat eu aici - zise femeia. Călugării se uitară unul la altul. — Deschide tu! șopti Metodiu către Iovănuț. Dintr-un salt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de ani - și fără situație... - Lasă-mi vârsta - mea, uitată - acum vorbim despre... - Șșșșt!, mă Întrerupe mama, cu degetul la gură. Să n-audă careva... - mă roagă cu toți ochii: numai ochii i-au rămas neatinși. - Cine să ne audă? Vecina ta, prințesa... Fanariotidis? - Șșșșt! N-o cheamă așa, o cheamă... Dar nu contează cum o cheamă pe ea, uite, dacă vrei, vorbim, dar nu rostim nume - ce contează un nume, acolo? Bine: cam așa e, cum spui că spune... -și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ale cui interese a fost pătată cinstea poporului român? Pentru interesele Germaniei Hitleriste și a slujitorilor ei din România. Pentru o cauză străină și potrivnică intereselor poporului român. Clica lui Antonescu a târât România în războiul tâlhăresc împotriva marii noastre vecine din răsărit, Uniunea Sovietică. România a dus războiul împotriva acelui stat care apără libertatea și independența națională a micilor popoare!" (Scânteia, 1944, Nr. 1) Prezentarea este una orientată: pe de o parte, se identifică răul absolut și cauza problemelor din
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Journalistic/1409_a_2651]
-
de a vedea o astfel de reprezentație live există și destule dezavantaje. Copii care nu văd, dar aud, bun prilej de a se înghionti și a comenta cu mami, râsul tipei din față, un râs ciudat și prost plasat, șușotelile vecinei din dreapta, care cocheta cu soțul, ghinionul de a fi prins niște locuri periferice și la mare distanță de scenă (greșeală pe care n-am să o mai fac), ropotele de aplauze care distrugeau fluența replicilor etc. Cum orașul este mic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
ploaia irlandeză se transformă în lapoviță și vântul bate necontenit, cred că mi-ar plăcea să mă alătur ei într-un climat cald. Dar evident că nu voi pleca nicăieri prea departe pentru un timp. Tim s-a logodit. Cu vecina lui, vă vine să credeți? Se pare că se vedea cu ea de mult fără să știu eu. Dar nu am absolut nici un resentiment față de el, pentru că viața e prea scurtă. El e fericit și eu sunt fericită. Cu alți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
îndepărtați, expulzați. Nu se putea ști niciodată care din oamenii țării sunt sau nu în vizorul organelor de stat, a partidului stat, mai ales în cazul celor care frecventau întrunirile și discuțiile literare. Mai ales că, după cum se spunea, o vecină a familiei Voiculescu, cu puțin timp înaintea arestării poetului, doamna Bogdan Ivanca, responsabila străzii care era nu puțin și informatoarea celor de la securitate, într-o discuție lăsase să se înțeleagă că arestarea vecinului nu-i prea departe. Așa deci, poetul
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
Tom este atât de frumos, atât de bogat ! La ce îți mai trebuie alții ? Eu aș fi fericită dacă..." apoi, ridicându-se în șezut : "Tom, dragule, de ce nu vrei să vii și pe la noi ?" întreabă cu o voce alintat-amuzată tânăra vecină de pat și trimite o bezea spre ecran. Dora privește în fine și ea : chipuri prea frumoase ca să fie adevărate, zâmbete rigide, atitudini nefirești... În fine, cu niște acorduri ridicol de solemne care depășesc suportabilitatea decibelică, serialul se termină. Tânăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de examenele preoperatorii, au obosit-o. Comunicarea laconică despre slăbiciunile inimii ei nu o alarmase peste măsură. Încearcă să se detașeze de ambianță, să se simtă acasă, în patul ei, în universul ei, dar vocea aparent veselă și exuberantă a vecinei de pat o readuce la realitate : Eu părăsesc chiar acum spitalul. Gata ! S-a terminat ! Mă simt cu mult mai bine ! Vin ai mei să mă ia de aici ! Dora o examinează. Părul lung, de un blond prea blond, iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
intervenție ? Da, am stat mult, mult prea mult ! Peste trei săptămâni. Spital public ! O mizerie ! Personal neatent ! Mâncarea... Dar ce, se poate numi mâncare torocala lor fără nici un gust... Mare noroc de televizor... Și-apoi, după o tăcere, văzând că vecina nu este prea vorbăreață : Închirierea televizorului se termină abia peste două zile, dacă vreți vi-l las în cameră și mai plătiți numai în continuare. Mulțumesc, nu cred că o să am dispoziție să privesc, mâine urmează să fiu operată. Operația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Mai reușește să spună doar " Am plecat, noapte bună, draga mea" și iese din salon cu pași furișați. Grilajul patului Dorei rămâne coborât. Dora a prins puteri și înalță căpătâiul patului. Se întoarce pe o parte ca să poată examina noua vecină de cameră. Un profil de o frumusețe pură, ca tăiat într-o stâncă de culoarea ciocolatei, se profilează pe albul pernei. În imobilitatea lui amintește chipul reginei Nefertiti pe care l-a admirat nu demult în medalioanele de la muzeul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
grijulie stinge lumina din plafon. Rămân aprinse doar lămpile de noptieră, care difuzează o lumină blândă. Noaptea spitalului începe... Se mai aud doar câteva clinchete îndepărtate care încetează și ele după un scurt moment. Legănată de liniște și cu chipul vecinei de pat în gând, Dora doarme de ceva timp, când niște apeluri de ajutor care vin din spre culoar o trezesc. Ciulește urechea. Strigătul de ajutor este înlocuit de o voce stinsă, care imploră : "Nu mă lăsați singur !... Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
lipsă de cadre medicale, am urmat în grabă o formație și am devenit soră la spitalul în care ororile războiului erau, cu zi ce trecea, mai vizibile, mai cumplite. Lipseam de acasă zile întregi, iar fetița rămânea în grija unei vecine deoarece prezența mea la spital devenise indispensabilă. Veneam acasă doar să mă spăl, să mă schimb și să aduc copilului ce puteam pune de-o parte din foarte modesta mea rație de la spital. Iar de la el, de la Simion, nici o veste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
unelte sunt tot pietrele cioplite. Supuși integral forțelor naturii - ploaia, vântul și trăsnetul -, văd în ele manifestarea unor forțe superioare. încă nu-și îngroapă morții; locuințele lor, încă precare, devin mai solide, iar uneltele sunt mai ingenioase. Toate aceste primate, vecine, dar nu asemănătoare, coexistă fără să se amestece. încep să-și transmită din generație în generație anumite cunoștințe, ceea ce-i deosebește de toate celelalte specii de animale. O lecție pentru viitor: transmiterea este condiția progresului. Acum 700 000 de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
că la magazie nu se găsește nici dram. Nici măcar de sămânță. Pare a fi foarte amărâtă de conflictul cu soacră-sa. Acum, de îndată ce pleacă de la birou se duce întins acasă, să vadă ce au mai făcut nebunii ăia de copii, vecina de jos o sună de două ori pe zi, doamnă, îi zice, înțeleg, sunt copii dar ei tropăie ca o turmă de elefanți, nu se mai poate! Eu ce să le fac? Înainte mai treceam pe la vreo prietenă, mai treceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
intrigată. Stările ei nervoase se legau de întâmplări absolut banale, o cumnată mai bună de gură care lansa cine știe ce zvon despre ei în familie, o lucrare de control de-a fetei, punctată incorect, copii care zgâriau vopseaua de pe ușa liftului, vecina de la etajul patru care nu cobora să sape parcela de pământ din fața blocului. De obicei îi povestea cu lux de amănunte motivul nemulțumirii sale, îi explica, se justifica, îi cerea părerea, el o asculta rezemat de ușa cămării, cu brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu cumva refuza să înțeleagă adevăratul sens al relațiilor dintre ea și Ovidiu. Oare nu-i era mult mai comod să se lase purtată de acolo-acolo, cu mașina și seara să fie lăsată în fața scării, sub ochii încinși ai vecinei de la etajul trei, curioasă? Ce anume era esențial și demn, la ce anume merita să cugeți? Toate aceste gânduri o tulburau, o umpleau de mâhnire, se lăsa copleșită de inutilitatea acelor demersuri, neliniștea și îndoiala păreau să-i macine curajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]