2,768 matches
-
struguri în vie ca un sturz, ori cățărându-se prin copaci după goldane sau corcodușe aurite care se topesc în gură ca mierea parfumată. Sau, alegea câte o floare și fugea cu ea pe cărare până în fundul livezii. Acolo, cu voluptate, își îngropa năsucul în floarea îmbătătoare, o săruta, o mușca și apoi o ascundea în sân, între micuții ei sâni, pe care îi privea cum se rotunjeau sub bluzița înflorată. O plăcere deosebită era aceea de a alerga cu picioarele
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
de sculptor, licențiată În filosofie, era, pe lângă director de Închisoare, căpitan În M.A.I. și deputat În Marea Adunare Națională. Era cultivată, fără Îndoială, avea predilecție pentru lucruri frumoase, rafinate, dar nu știu din ce spirit de frondă folosea cu voluptate expresii vulgare și se purta În cea mai autentică manieră proletară. Când nu purta uniforma, se Îmbrăca Într-un fel care-i menținea alura cazonă. Iarna, purta un cojoc lung, care te făcea să te gândești cu groază la Siberia
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
să-mi exprim opinia. A fost o lectură extrem de agreabilă și, mai cu seamă, deosebit de folositoare. Fui surprins să aflu din această lucrare de literatură religioasă ce mare păcat constituie bârfa, pe care, să recunoaștem, toți o practicăm, chiar cu voluptate, nedându-se seama că nu-i deloc nevinovată. Abia acum realizez că orice bârfă, oricât de măruntă ar fi, este nedreaptă pentru că, ignorând Îndemnul sacrosanct „Nu judeca spre a nu fi judecat”, ne erijăm, fără să vrem, În judecătorii aproapelui
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
pășesc spre hainele uitate sub bancă? Să mă conving că Dumnezeu așteaptă sa imi duc hula până la capăt? Oare pentru El, această decizie va însemna salvarea unui suflet? Mă întorc ultima dată pe spate. E liniște. E pace. E o voluptate în aer. De moarte. De viață. Oare ce voi alege? Când toate visurile au fost vândute, oare ce rămâne? SFÂRȘIT
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
din aceste vise contrarietarea este trezirea. Iată un exemplu. subiectul tocmai a reușit să seducă o femeie atrăgătoare, o duce la el în cameră, o atinge, o sărută și în momentul în care se pregătește să guste un moment de voluptate absolută... se trezește brusc. Castrarea prin trezire este, recunosc, o metodă destul de brutală. Uneori îmi este chiar milă de subiect cînd îl văd suferind din cauză că s-a trezit. sau cînd face eforturi de a readormi și de a reînnoda firul
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
acum era momentul să-și aprindă o țigară. extrase din pachet primul marlboro al zilei și trase adînc primul fum în plămîni. oare ce merita pus pe locul UnsPreZeCe ? După un minut de reflecție și alte două fumuri trase cu voluptate în piept domnul Busbib scrise energia. Da, energia urma să fie o altă mare provocare a secolului, mai ales în condițiile epuizării resurselor de petrol. De altfel la radio și la televizor deveniseră din ce în ce mai numeroase emisiunile de inițiere a cetățenilor
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
o dezordine generală. Moș Costache, Otilia și Felix se așezară la trei din laturile mesei și Marina începu să aducă la masă. Felix observă că mâncărurile erau prea abundente, parcă destinate unui număr mai mare de persoane, sau gătite cu voluptate, după o îndelungă foamete. Bătrânul mânca cu mare lăcomie, vârând capul în farfurie, în vreme ce Otilia gusta cu indiferență. Bucatele erau nu numai copioase, dar și numeroase, ceea ce nu miră deloc pe moș Costache, care mânca din toate. Alături de tacâmuri ținea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și așezîndu-se pe scaunul lui, spre ciuda cruntă a Aglaei și Aurichii. Lui Felix i se păru din nou că, pe când Otilia pleca puțin capul înspre obrazul lui Pascalopol, acesta și-l apropia de al său, într-un gest de voluptate tactilă. Felix plecă neobservat și se ascunse în odaia lui, fără a mai aștepta prăjiturile Aurichii. Suindu-se în pat, îmbrăcat și citind o carte, adormise cu lampa aprinsă. Îl treziră bătăi ușoare în ușă, după miezul nopții. - Te-ai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dintr-o dată. Asta dezorienta pe Felix. Otilia îl lua de braț, Otilia îl mângâia matern cu degetele-i subțiri, Otilia-i vâra mâna făcută pieptene prin părul mare, zicîndu-i: "Trebuie să-ți mai tai pletele, parcă ești Samson". Copleșit de aceste voluptăți, Felix nu era însă mulțumit, fiindcă nu era sigur că sunt un semn de dragoste. Odată voi să răspundă acestor familiarități, să iasă din starea de protejat, și la un mic serviciu al Otiliei făcu gestul de a-i săruta
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Vino încoace, să ți-l cos! Atenția aceasta era cu atât mai hazlie, cu cât Otilia își pierdea nasturii ei fără nici un regret, și mai degrabă arunca o rochie la gunoi, decât s-o repare. Felix venea supus și pre-gustînd voluptatea apropierii. Otilia îl trăgea spre ea cu o dulce violență, țâțâia din gură nemulțumită, atârna un fir de ață în gura lui Felix, ca să nu uite (superstiție pe care o cultiva mult), și apoi cosea nasturele, în vreme ce Felix îi sorbea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în mintea lui și se ținea, chinuit încerca s-o alunge, se simțea mizerabil, josnic. Era încredințat de puritatea Otiliei și pătruns de fericire la ideea unui devotament inocent. Viața i se păru plină de sens și se aruncă cu voluptate în studiu. Mergea din proprie inițiativă la spitale, făcîndu-se invitat de câțiva colegi înaintați, și, prin câteva observații aruncate în discuția profesională dintre medicul-șef și interni, medicul fusese așa de surprins de cunoștințele premature ale tânărului, încît Felix devenise
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vinovat. Avea sentimentul că a făcut o faptă rea, și-i lipsea numai curajul de a mărturisi. Începu să ghicească rațiunea Otiliei de a iubi pe Pascalopol. Lipsea un glas blând și vesel la ore fixe, omul care făcea cu voluptate bucuria tinerilor și se supunea capriciilor lor. Purtările lui Pascalopol îi apărură inofensive și se rușină de a-l fi izgonit în chipul acela. Un val de respect pentru Pascalopol îi inundă sufletul. De altfel, nu-i fu greu să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din care rezultă că ai promis s-o iei de nevastă, înainte de a coabita cu ea? Titi rămase încurcat de verbul "a coabita". Zise totuși: - Nu! Aurica sorbea cu nesaț toată această convorbire, și ochii îi străluceau de o stranie voluptate, ieșiți din orbitele vineții. - Va să zică n-ai promis nimic, n-ai dat nici un document la mână. Perfect. Dar, mă rog, tu i-ai propus coabitațiunea, ori ea te-a provocat, te-a îmbrățișat, în sfârșit, te-a indus în eroare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pentru binele tău. Felix se simțea fericit. Era absurd să tăgăduiască acest lucru. Se simțea mai ales ocrotit de toate împrejurările și de oameni ca de o conjurație a favorii. Otilia îi păstra un gând de departe și el avea voluptatea de a o iubi, Georgeta îi dădea cu mari gingășii ceea ce era în puterea ei. Era însă nemulțumit de el însuși, de această luptă lăuntrică între impulsurile momentane și nevoia congenitală de a-și face un program în viață. Dacă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
s-a întîmplat, dragă? observă Stănică, în sfîrșit,cam iritat, dând drumul Olimpiei. - S-a întîmplat că Titi iar a fugit de acasă. Unde, și cu cine, știe Dumnezeu! - Nu mă-nnebuni! exclamă Stănică, lăsîndu-se pe pat,plin de toate voluptățile senzaționalului. Și luând și el o prăjitură, începu s-o mănânce, clătinând mereu din cap. XVII Felix visă înspre ziuă diguri lungi, pe care se spărgeau mari valuri, debutând cu urlete și scurgîndu-se sfărâmat cu zornăitul unei grindini de sticlă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
rețetă. Pretinse că era trebuitor să țină dietă și consultă pe Felix, punând mereu întrebări explicative, ce se înțelegea prin dietă. Se făcu chiar ceva mai înțelegător în privința cheltuielilor și oferi pentru masă o sumă mai rezonabilă. Își făcu o voluptate de a întreba în toate chestiunile privind sănătatea pe Felix și pe Otilia, aștepta ca fata să-i întindă lingurița la gură și râdea de plăcere când aceasta îl îmbrățișa. Totuși, bătrânul punea pe recomandațiile medicului un preț abuziv. După
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
s-o îngrămădească în diguri mari, naftalinoase, de o parte și de alta a drumului, în jurul teilor. Otilia făcu semn, cu degetul împuns în spatele dur de cojoace al birjarului, să oprească, se dădu jos și se aruncă pe spate, cu voluptate, într-un morman de zăpadă. Pielița feței îi era roșie și moale, ca a mărului crețesc, și pe gură ii ieșeau colaci mari de aburi, din cauza gerului. Distrată de acest fenomen, îl chemă pe Felix și umflîndu-și obrajii îi făcu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ceasornic, epicul apare aici prea pur, prea tehnic, fără altă motivație decât gratuitatea sa estetică prea evidentă; această tehnică pură ca un joc se aplică însă pe un material realist, instabil ca însăși viața și totuși captat, încorsetat de recea voluptate a autorului. Stilul a fost redus la funcția comunicării directe, elementele artistice ale prozei au dispărut - la un scriitor atât G. Călinescu de bogat în valori imagistice, vădite și în romanul anterior, Cartea nunții (1933) -, resorturile psihologice înseși rămânând ascunse
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
bătea tactul cu muștiucul narghilelei pe tejgheaua oricărui norișor. Fredona Ucigă-l toaca: 14 DANIEL BĂNULESCU - Lăsă-ți, țato, ocultismul și dezbracă-ți organismul... Organismul nu ia foc fiindcă-ai drăcuit în bloc... Compunea de n-avea treabă. Bale de voluptate curgeau de pe limba sa de scârbavnic și, insinuîndu-se pe la colțurile buzelor, se preschimbau ba în sirop de fistic, ba în firimitură de baclava, fiindcă poseda tînguitură dulceagă, turbatul. De altfel, fără a se lăsa prea îndelung îmboldite, pe terasele blocurilor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ale uitării, perfect substituibile. Bețivii, sfinții, îndrăgostiții și poeții se află inițial la aceeași distanță de cer sau, mai bine zis, de pământ. Numai căile diferă, deși toți sânt pe cale să nu mai fie oameni. - Așa se explică de ce o voluptate a imanenței îi condamnă în mod egal. Timiditatea este un dispreț instinctiv al vieții; cinismul, unul rațional. Înduioșarea? Un amurg delicat al lucidității, o "degradare" a spiritului la rangul inimii. În orice timiditate se află o nuanță religioasă. Teama că
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în rândul bolilor, ea fiind un leșin... vertical. Cazi în direcția propriei singurătăți. Nopțile albe - singurele negre - te fac un adevărat scafandru al Timpului. Cobori, cobori spre lipsa lui de fund... Scufundarea muzicală și nedefinită spre rădăcinile temporalității rămâne o voluptate neîmplinită, fiindcă nu putem atinge marginile timpului decât sărind din el. Saltul acesta ni-l face însă exterior; îi percepem marginile, dar nu în experiența lui. Suspendarea îl transformă în irealitate și-i răpește sugestia de infinit - decor al nopților
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
amenințător? Sânt nopți ce nu pot fi umplute decât de evoluțiile căinței. Ai pus prea multe întrebări lui Dumnezeu? Atunci, de ce te miră povara răspunsurilor ce nu le-ai primit?! Indirect, prin consecințe, cunoașterea-i un act religios. Ispășim cu voluptate spiritul și cu toată abandonarea în inevitabil. Cum dezintoxicarea de cunoaștere este imposibilă, deoarece o cere organismul, incapabil de-a se obișnui cu doze mici, - să facem și din actul reflex o reflexie. În felul acesta, setea infinită a spiritului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ei. Și dac-ar fi numai frumusețea! Dar virtuțile subterane ale acestui viciu ne întorc de la rosturile noastre esențiale și consideră depravare tot ce nu emană din gustul prăbușirii, din mlaștini și din putregai, întinderi ale milei și pretexte ale voluptății ei infernale. Nici o patologie n-a studiat-o fiindcă este o boală practică, și știința a fost totdeauna în serviciul primăriilor. Cine-ar adânci tulburările lăuntrice, iadul iubirii perverse de oameni, - ar mai putea întinde mâna vreunui milostiv? Rostul gânditorului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fără nevoia Absolutului, o lunecare din lume fără atracția transcendentului, o slăbiciune pentru aparențele cerului egală insensibilității la simbolul acestuia. Posibilitatea ei de a se dispensa de Dumnezeu - deși îndeplinește condițiile inițiale ale apropierii de el - o transformă într-o voluptate, care se satisface creșterii ei proprii și slăbiciunilor ei repetate. Căci melancolia este un delir estetic, suficient sieși, steril în mitologie. Nu vei găsi în ea nimic străin unui vis legănat, căci nu generează nici o imagine peste cursul etericei sale
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce vrea distrugerea răului în adâncime are de privit numai o problemă: ce direcție trebuie să dăm singurătății, acest cadru ideal al ruinei și al descompunerii. Găsi-va cineva vreodată cuvinte pentru freamătul care împreună în infinitatea aceleiași clipe suprema voluptate cu suprema durere? Sau vreo muzică, plecând din toate zorile și apusurile acestei lumi, - putea-va ea transmite altor oameni senzațiile unei victime cosmice a fericirii și nefericirii? Un naufragiat bătut de toate valurile, izbit de toate stâncile, chemat de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]