1,973 matches
-
Stătea acolo, exact în fața lui, frumoasă și blîndă, așa cum o văzuse de atîtea ori în vis, chip drag adesea învăluit în ceață sau, în nopțile limpezi, luminos ca-n oglinda apei. După atîta dor usturător, după atîtea căutări și atîta zbucium, speranța care nu-l părăsise niciodată se transforma în realitate. Era aceea, cu adevărat, mama sa? Visez sau e aievea? Nu, nu visez; tu ești puiul meu, o simt, o știu foarte bine! O forță mai presus decît voința sa
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
dimpotrivă, cu totul. În fiecare seară se culca cu conștiința încărcată, străduindu-se zadarnic să-și găsească tot felul de scuze. După această perioadă de gol aparent era sigur că o să se apuce iar să picteze, mai bine ca înainte. Zbuciumul era lăuntric, și steaua nu va întârzia să se înalțe, din nou curată, scânteietoare, din mijlocul acelor neguri întunecate. Nu mai ieșea din cafenele. Descoperise că alcoolul îi dă starea de exaltare pe care o avea în zilele când lucra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și trist? Cum lacrima abea se ține în ochii tăi de ametist? Auzi cum firicelul fraged Al vieții tale zbuciunate Se frânge ca podețul putred Ce-i rupt și-apoi purtat de ape? Și simți cum inima îți bate în zbuciumul lăuntric, surd? Din lanțuri parcă-ar vrea să scape Spre cerul depărtat și crud. Și dac-auzi și dacă simți, Coboară-ți fruntea în țarână Din taina ei să te înfrupți Și te-ncunună cu lumină! MARIN VOICU Nascut pe
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
intarsii aurii: „Astoria hotel cu 52 de camere, Încălzitoare cu aburi, electricitate, conducte de apă și baie, bucătărie de primă clasă. Pensiune pentru cei În trecere. Prețuri ieftine!” Amintirea câtorva Înmormântări reușite, la care asistase alături de părintele Socolan, Îi curmă zbuciumul, căci toate confirmau neputința de a da glas sentimentelor și Îl Îndemnau să creadă că doar o faptă anume ar putea răsplăti pe de-a-ntregul bunăvoința gazdelor sale. Și gândul faptă se făcu. Dar fără Încuviințarea sa: pătura cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Meryt a ascultat în tăcere, uitându-se la fața mea în timp ce spuneam povestea mamelor mele, și povestea de la Salem și uciderea lui Shalem. Prietena mea nu s-a mișcat și nici n-a scos vreun sunet, dar fața îi arăta zbuciumul inimii, oroare, furie, simpatie și compasiune. Când am terminat, a dat din cap: - Acum înțeleg de ce nu mi-ai povestit mai demult, a spus ea cu tristețe. Aș fi vrut să te fi ajutat să duci povara asta de la bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
toată în sânge, Ca un vis și o durere care tot împrejmuiește, Diavolul e aici, e în mine, el nu se oprește, Amețeală e delirul, lacrimi răgetele mele, În puterea cea mai mare ce din trup îmi răbufnește, Cu un zbucium ce venele-mi plesnește, Și deodată simt că-n mine tot ce-i suflet izbucnește Cu puterea dorului, durerea focului și tăria iadului. Agonie în extaz, plăcere în nebunie Eu lovesc și mă lovește, simt că-i vie./ Curcubeul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
se umplură cu amestecul de praf și noxe de la mașinile care rulau cu viteză pe stradă. Îi făcu bine totuși o porție zdravănă de aer rece care pătrunse până în adâncul plămânilor. Îi plăcea agitația orașului pentru că îi distrăgea atenția de la zbuciumul interior, dar în acel moment resimțea absența liniștii, a aerului curat din satul pe care se grăbise să-l părăsească, satul de la marginea pădurii. Pădurea... locul în care se declanșase toată nebunia, era cea care fusese martoră la începutul acestei
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
nimeni să-i confirme, iar mesajele lui continuau să apară, să o tulbure. De ce nu puteau avea o relație normală, ca toți ceilalți? „- Ar mai fi fost la fel de interesantă povestea? - Poate că nu, dar nu ar mai fi fost tot zbuciumul acesta care m-a consumat în totalitate.” Se întorcea în spatele zidului protector, acolo unde sufletul nu mai era atins de nimic. Avea nevoie de căldură și iubire, dar la el nu mai putea ajunge nimic. Nici el nu putea trece
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Respiră îndelung, să își umple plămânii. Aerul era plin de ace și promoroacă. Heleșteul dormea ca un ochi sub o pleoapă și fuioare de abur îl bântuiau. Acolo, în fața câmpiei de gheață, se simți prima oară mai apărat, după atâta zbucium. În plus, crengile de ulm ninse, cu soarele prins între ele ca într-un coș, liniștea picurată și vântul îi aminteau de Tabriz, de pomii de-acasă și de ce mai pierduse. — Să nu te scufunzi chiar din prima zi în
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
să creadă că mi se învîrtește capul." Ultimele cuvinte i s-au înecat în scuipat și în hohote deșucheate... ― Și nu te dezgustă faptul că în fiecare noapte trebuie s-o iei de la capăt? ― La Inchiziție, după multe ceasuri de zbucium, mi se făcuse somn. Voiam să mă lase în pace, să dorm. ― Încă nu intraseră șerpii în visele tale. Inchiziția ți-a schimbat viața. ― Într-adevăr, a existat o vreme când râdeam sau plângeam fără să-mi aduc aminte nimic
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
a doua oară Înseamnă a iubi cu flacără și geamăt, pentru a dispărea apoi În neant. Nu mai trăiești decât În și pentru clipa prezentă, pentru această contopire fulgerătoare, dar vie a unei inimi zbuciumate care nu mai e decât zbucium (Lermontov). Amenințarea morții care planează asupra condiției umane face ca totul să fie sterp. Doar strigătul te Învie; beatitudinea ține loc de adevăr. La acest nivel, apocalipsul devine o valoare În care totul se confundă, iubire și moarte, conștiință și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
momentul când am fost chemat acolo se scurseseră nouăzeci și două de minute. Chinuitoare. Ce-o fi făcut Eva În acest răstimp?- mă Întrebam În drum spre sala Consiliului. Centrul arăta ca un urdiniș zgândărit. Ce mai freamăt, ce mai zbucium, mi-am spus excitat și Îngrijorat: aici se Întâmplă lucruri, cum zicea frate-meu când se vroia spiritual. Toți arătau a oameni bântuiți de febră. Cât despre participanții la ședința Consiliului... La ședința lărgită a Consiliului, vreau să spun: nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pe care să se poată sprijini literatura emigrației. Tânjeau după un caz, cu setea cu care un narcoman Întemnițat tânjește după paradisul lui iubit. Invidiau destul de patetici grupurile catolice pariziene pentru subtilitățile picante care lipseau În mod evident misticismului rus. Zbuciumul dostoievskian nu putea concura cu gândirea neotomistă; dar nu erau alte căi? Se descoperise că aspirația spre un sistem de credință, oscilația aceea constantă la periferia unei religii recunoscute, constituia o sursă de satisfacție specială În sine. Abia mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
talpa pantofului creionul, făcându-l să scoată gemetele acelea care, în avântul meu artistic, exprimau tot ceea ce mandolina nu era în stare să sugereze. Poate doar o tobă, dar nu știam să cânt la ea, ar mai fi cuprins atât zbucium sufletesc. Era bucuria plecării, poate, dar era și surda spaimă de necunoscut, de ceea ce vor găsi acolo, departe, în țara promisă, în pământul făgăduit și atât de greu de atins. Și greu de imaginat, în discuțiile noastre, când făceam fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
17tc "17" Am fost pus, fără să-mi dau seama, ani mulți în starea de a alege. Am avut șansa de a putea alege, în experiențele multor ani, între tihna Bibliotecii și libertatea Crâșmei. Alegere grea, cu multe dureri, cu zbuciumul sufletului meu nehotărât, cu ademeniri felurite. Am ales în cele din urmă, cu o alegere venind din afara mea. Fără durere, fără zbucium, fără tulburări. Liniștită, împăcată, supusă. Alegerea frunzei care în cele din urmă cade. Scriu astfel cu duioșie despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
putea alege, în experiențele multor ani, între tihna Bibliotecii și libertatea Crâșmei. Alegere grea, cu multe dureri, cu zbuciumul sufletului meu nehotărât, cu ademeniri felurite. Am ales în cele din urmă, cu o alegere venind din afara mea. Fără durere, fără zbucium, fără tulburări. Liniștită, împăcată, supusă. Alegerea frunzei care în cele din urmă cade. Scriu astfel cu duioșie despre cel ce am fost. Îl pot închipui. Îl pot improviza. Îl pot călăuzi prin timpul lui de odinioară, cu blândețea și bunătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-mi adeveri, ca într-o oglindă animată, că anii trec și peste mine, că mă împovărez, că mă aplec sub poveri de clipe și frunze, că nu sunt nemuritor, cum gândeam în anii tineri, că îmbătrânesc ușor, fără dureri, fără zbucium, odată cu lumea care mă îmbrățișează. Lângă ferestrele mari, dinspre Bulevard, erau cinci-șase măsuțe înalte, unde puteai mânca ștrudelul, cornul sau chifla, puteai bea un iaurt sau un kefir. Mulți ani, kefirul era specialitatea prăvăliei. Și cerșetorii. I-am descoperit chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
este viață, care pare adevărat, care pare că liniștește și alină. Viața doar se trăiește. O știu abia acum, când îi văd capătul, când coborând pe acest Bulevard văd cât de puțin înseamnă mulții ani trecuți, cât de neînsemnat este zbuciumul lor, cu noianul iluziilor, patimilor, tristeților, dorințelor și chinurilor încercate. Mai nimic... Intrând în „Spicul“, azi am găsit prăvălia transformată. Are ceva din atmosfera unei crame, cu lumini portocalii, cu pereți în lambriuri maronii. Aștepți să vezi chelnerițele în chiloței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a revărsat peste el, l-a încheiat. Un text ca o mâzgă, e drept. Pot fi și astfel de texte, într-adevăr. Când Lumea se revarsă dintr-odată peste ins, azvârlindu-l gata creat. Așa apar fanfaronii, închipuiții, inșii fără zbucium și frământări. Cei care cred că sunt meniți a găsi întotdeauna soluțiile, gata oricând a arăta direcția spre care trebuie să alerge nația. Cei care sunt convinși că fără analizele lor viața nu și-ar mai găsi tiparele dusului. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
prea mare)... „Am fost pus, fără să-mi dau seama, ani mulți în starea de a alege. Am avut șansa de a putea alege, în experiențele multor ani, între tihna Bibliotecii și libertatea Crâșmei. Alegere grea, cu multe dureri, cu zbuciumul sufletului meu nehotărât, cu ademeniri felurite. Am ales în cele din urmă, cu o alegere venind din afara mea. Fără durere, fără zbucium, fără tulburări. Liniștită, împăcată, supusă. Alegerea frunzei care în cele din urmă cade.“ Chiar dacă alegerea a fost făcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
putea alege, în experiențele multor ani, între tihna Bibliotecii și libertatea Crâșmei. Alegere grea, cu multe dureri, cu zbuciumul sufletului meu nehotărât, cu ademeniri felurite. Am ales în cele din urmă, cu o alegere venind din afara mea. Fără durere, fără zbucium, fără tulburări. Liniștită, împăcată, supusă. Alegerea frunzei care în cele din urmă cade.“ Chiar dacă alegerea a fost făcută, Biblioteca rămâne un spațiu la care se revine mereu în roman (Ioan Lăcustă practică aceste variațiuni pe temă cu o voluptate deosebită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de avocat. Știam că asta înseamnă doar mai multe probleme. —TACI, FEMEIE! TACI ȘI-ASCULTĂ! M-am ghemuit afară, lângă ușă, acoperindu-mi fața cu mâinile în vreme ce el continua. Am crezut că pot trăi în continuare aici, chiar dacă trec prin zbuciumul ăsta, dar... —Oooooh - treci printr-un zbucium, da? Nimic ce ești! Dumnezeule, era îngrozitor. N-o auzisem niciodată pe mama vorbind astfel. Voiam doar să mor. Dar ceva mi-a dat puterea să mă ridic și să răsucesc mânerul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
mai multe probleme. —TACI, FEMEIE! TACI ȘI-ASCULTĂ! M-am ghemuit afară, lângă ușă, acoperindu-mi fața cu mâinile în vreme ce el continua. Am crezut că pot trăi în continuare aici, chiar dacă trec prin zbuciumul ăsta, dar... —Oooooh - treci printr-un zbucium, da? Nimic ce ești! Dumnezeule, era îngrozitor. N-o auzisem niciodată pe mama vorbind astfel. Voiam doar să mor. Dar ceva mi-a dat puterea să mă ridic și să răsucesc mânerul de porțelan înflorat cel cunoscut și să deschid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
fii primit ca un musafir de cineva alături de care ai trăit vreme de treizeci de ani bătuți pe muchie e o experiență extraordinară și nu cu totul neplăcută. Dat fiind că pluteam deja pe un tărâm al nimănui, unul de zbucium sufletesc de proporții uluitoare, faptul că mă aflam în fața propriei mele case stând ca Valetul Broscoi 1, nesigur pe care parte a ușii ar trebui să ciocănesc, mi se părea bizar de amuzant în loc să fie deprimant. În condiții mai apropiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
râsul depăși ferestrele și dispăru. În odaie rămase doar frigul. Cerul de plumb topit se zgâia în spatele perdelelor. Priveau consternați trupul chircit. Moartea înnobilase trăsăturile lipsite de farmec ale Valericăi Scurtu. Vedeau pentru prima oară un chip liniștit de pe care zbuciumul, schimele crispate, ticurile se alungaseră. Melania Lupu strivi o lacrimă cu pumnul ei mic de copil. ― Sărăcuța! Ce destin... Sculptorul, căzut într-o stare de prostrație, respira anevoie, cu gura deschisă. Mâinile îi atârnau grele, atingând marginea fotoliului. Grigore Popa
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]