17,682 matches
-
Paris inițiaseră discuții cu reprezentanții naționaliștilor, se contura perspectiva unei autonomii negociate sau a independenței. Însă, la 1 iunie 1946, amiralul Thierry d’Argenlieu, reprezentantul plenipotențiar francez, a proclamat separarea unilaterală a Cochinchinei (partea de sud a țării) de Nordul dominat de naționaliști, sabotând astfel eforturile propriului guvern de a ajunge la un compromis și Întrerupând discuțiile guvernamentale cu Ho. Până În toamna aceluiași an, francezii au bombardat portul Haiphong, iar naționaliștii Vietminh i-au atacat pe francezi la Hanoi, declanșând astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Africa de Nord era de mult timp un motiv major de Îngrijorare pentru Paris. Încă de la sosirea În 1830 a francezilor pe teritoriul Algeriei de astăzi, colonia de acolo fusese doar o mică parte a unei vechi ambiții franceze - aceea de a domina Africa sahariană de la Atlantic la Suez. Blocați la est de britanici, francezii se mulțumiseră cu supremația În vestul Mediteranei și, dincolo de Sahara, În Africa Centrală și de Vest. În afară de mult mai vechea colonie din Québec și câteva insule din Caraibe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aliniere cu vechiul său inamic de peste Rin nu era câtuși de puțin nouă. În iunie 1926, diplomatul francez Jacques Seydoux Îi informa pe superiorii săi politici, Într-o notă confidențială, că „este mai bine să conlucrăm cu germanii și să dominăm Europa decât să ne punem Împotriva lor... o reconciliere franco-germană ne va permite să ieșim și mai rapid din strânsoarea anglo-americană”9. Un raționament similar ghidase calculele diplomaților conservatori care l-au susținut pe Pétain În 1940. Dar, În cazul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europa continua să fie capitala stilului și eleganței, dar viitorul părea să fie unul al tendințelor eclectice, inclusiv adaptări ale prototipurilor americane sau chiar asiatice (lucru la care italienii excelau). În vestimentație, la fel ca și În idei, Parisul a dominat scena europeană Încă o vreme. Dar viitorul era În altă parte. La reuniunea Congresului pentru Libertatea Culturii din martie 1955 de la Milano, Raymond Aron a propus ca subiect de discuție „sfârșitul erei ideologiilor”. La vremea aceea, o parte din public
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Marea Britanie a păstrat cele șase comitate din nordul insulei pe motivul (destul de rezonabil) că populația majoritar protestantă de acolo era extrem de loială Regatului Unit și nu dorea să fie guvernată de Dublin - și să fie inclusă Într-o republică semiteocratică dominată de episcopatul catolic. Dincolo de ce au declarat oficial, liderii noii republici s-au lipsit fără regrete de o comunitate densă și destul de numeroasă de protestanți recalcitranți. Dar, pentru puținii naționaliști irlandezi, acest abandon constituia o trădare: sub drapelul IRA, ei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deși susțineau public dezideratul reunificării naționale, În sinea lor erau mulțumite de amânarea sine die a chestiunii. În paralel, guvernele britanice succesive au ales să ignore pe cât posibil situația delicată pe care o moșteniseră În Ulster, unde majoritatea protestantă Îi domina pe catolicii locali prin „aranjamente” la circumscripțiile electorale, clientelism politic, presiuni sectare asupra angajaților și monopolul slujbelor În domeniile-cheie: administrația, justiția și, mai ales, poliția. Politicienii din restul Marii Britanii preferau să ignore aceste lucruri. Partidul Conservator obținea prin aripa „unionistă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
societatea burgheză. Așa-zisa cunoaștere revoluționară trebuia, pe scurt, să se substituie cunoașterii stăpânilor; În cuvintele lui Antonio Gramsci, atât de apreciate cu câțiva ani În urmă, lupta se ducea Împotriva „hegemoniei” clasei dominante. A doua premisă, care avea să domine și mai net módele intelectuale, era și mai Îndrăzneață. E vorba despre ideea seducătoare de a submina nu doar vechile certitudini, ci Însăși posibilitatea oricărei certitudini. Toate comportamentele, opiniile și cunoștințele trebuiau privite cu suspiciune, tocmai pentru că erau produse În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de intelectuali prin scrierile filosofilor Jan Patočka și Václav Bìlohradský; cel din urmă a scris după 1970 din exil (În Italia), iar cugetările sale neo-heideggeriene erau citite În țara de origine În samizdat. Ideea că efortul de a supune și domina natura În folosul oamenilor - proiectul iluminist - ar putea avea un preț usturător era deja familiară cititorilor din ambele tabere ale Războiului Rece prin scrierile școlii de la Frankfurt, În special Dialectica iluminismului de Theodor Adorno și Max Horkheimer, publicată În 1947
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lui Kiesinger și din această poziție inițiase, În colaborare cu șeful său de cabinet, Egon Bahr, o nouă direcție În politica externă a țării, o nouă abordare a relațiilor Germaniei cu blocul sovietic: Ostpolitik. Până atunci, politica externă vest-germană fusese dominată de ideea lui Adenauer că noua Republică, ancorată În Occident prin Uniunea Vest-Europeană, Comunitatea Economică Europeană și NATO, trebuie să nu recunoască cu nici un preț Republica Democrată Germană (RDG). Pretinzând că RFG era singurul stat care reprezenta Germania, Adenauer a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anii ’70. Comuniștii au fost deținuți ani de zile și tratați cu o brutalitate notorie În faimoasa Închisoare din insula Makronisos 1. Dar diviziunile politice din Grecia, deși păreau să corespundă În linii mari categoriilor Războiului Rece, au fost mereu dominate de probleme specific locale. În martie 1949, la apogeul conflictului dintre Stalin și Tito, un KKE aservit Moscovei a transmis la radio (din București) un apel pentru independența Macedoniei. Manevra, menită să-l destabilizeze pe Tito prin fragmentarea teritorială a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
populație În ansamblu. Dar, după sufocantul libertarianism din anii ’60, ele aveau ecou la admiratorii doamnei Thatcher din clasa muncitoare și segmentul inferior al clasei de mijloc, oameni care nu se simțiseră niciodată În largul lor față de intelighenția progresistă care domina anterior scena publică. Dar thatcherismul Însemna Înainte de toate „pumnul În masă” al unui guvern ferm. La sfârșitul anilor ’70 se discuta mult și aprins despre așa-zisa „neguvernabilitate” a Marii Britanii: impresia generală era că politicienii au pierdut controlul nu numai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pragul celui mai mare succes al lor. O majoritate de stânga Întârziase să apară În Franța din cauza a două impedimente gemene: farmecul personal al lui Charles de Gaulle și teama multor alegători că un guvern de stânga ar putea fi dominat de comuniști. În 1970, de Gaulle era mort; zece ani mai târziu, pe comuniști Îi aștepta aceeași soartă. Dacă Mitterrand nu se putea lăuda cu primul fapt, al doilea a fost fără Îndoială opera lui. Din necesitate, dar și fiindcă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aflat În cădere liberă. În decursul anilor ’70, Partidul Comunist a Încetat să mai fie o stea fixă pe firmamentul ideologic: și-a pierdut simultan prestigiul și numărul de voturi, chiar și În „centura roșie” a Parisului pe care o domina de la mijlocul anilor ’20. Cu toate acestea, Marchais era hotărât să candideze la următoarele alegeri prezidențiale: În parte din reflex, În parte din hybris, dar mai ales din conștiința acută că PCF trebuia smuls din Îmbrățișarea otrăvită a camarazilor socialiști
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru conservatorii tradiționali de pe continent: pentru ei, măsura binelui și a răului În sfera umană rămânea ancorată În norme religioase și convenții sociale, zdruncinate, dar nu complet desființate de veritabilul tsunami cultural al anilor ’60. Stânga progresistă, În schimb, care domina Încă scena politică și culturală europeană, avea nevoie urgent de un scenariu diferit. și a găsit, spre propria-i surpriză, un nou idiom politic - sau, mai bine zis, a redescoperit unul vechi. Limbajul drepturilor - sau al libertăților - era ferm Înscris
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În categorii etnic-naționale. Ca peste tot, și În Ucraina (mai ales În partea de vest, recent anexată) ficțiunea a sfârșit prin a deveni realitate. La Început, când limba locală se vorbea numai În satele izolate, iar orașele erau rusofone și dominate de URSS, caracterul federal și teoretic descentralizat al acestei uniuni de republici naționale Îi interesa numai pe savanți și pe apologeții sovietismului. Însă recent apăruse o elită politică identificată declarat cu interesele „ucrainene”, iar limba ucraineană era vorbită de tot
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din regiunile flamande vorbesc franceza măcar puțin, majoritatea valonilor nu știu o boabă de olandeză) și Întărită de puternice contraste economice, la care se mai adăuga o complicație: În scurta istorie a Belgiei, comunitățile sărace din Flandra rurală au fost dominate de compatrioții lor din Valonia urbanizată și industrializată. Naționalismul flamand a fost alimentat de impunerea limbii franceze, aparentul monopol al francofonilor asupra puterii și influenței, felul În care elita valonă și-a Însușit toate pârghiile autorității politice și culturale. Naționaliștii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai târziu, el urcase la 17%. În alegerile din octombrie 1994, PL zguduia cercurile politice vieneze atingând 23%, la o distanță de doar patru procente de Partidul Popular, care guvernase țara În primii 25 de ani după război și care domina Încă provinciile rurale ale Austriei. Dar și mai de rău augur era faptul că Haider păcălise o mare parte a electoratului de orientare tradițional-socialistă, ce era clasa muncitoare vieneză. Acest lucru nu trebuia să surprindă pe nimeni, având În vedere
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țară Întinsă de o parte și de alta a fostei Cortine. Grație unificării, imigrației și guvernării federale, Berlinul cu suburbiile lui era acum, ca suprafață, de șase ori cât Parisul - un simbol al poziției relative a celor două țări. Germania domina economia europeană. Pentru mai toate statele membre UE, ea era cel mai important partener comercial. Numai Republica Federală asigura două treimi din venitul net al Uniunii. Deși duceau greul finanțării - sau poate tocmai de aceea -, germanii erau printre cei mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
e lipsită de rezonanță în arta contemporană, ceea ce explică interesul unor artiști pentru Citeaux. Abstractul, nuditatea, sentimentul vidului, elogiate atât de profund de arta contemporană în căutarea absolutului, se regăsesc într-adevăr în arta cisterciană. Secolul al XII-lea este dominat în întregime de mistica lui Bernard de Clairvaux. Ultimul părinte al Occidentului este și primul care și-a imaginat o Europă mistică, fondată pe limba și cultura latină. Tot el este cel care a animat răspândirea podgoriilor monastice în întreaga
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
noastră, a celor de azi. Valuri, valuri necontenite de nedreptăți acoperă și întunecă zi de zi viața românului, iar celor ce se opun le-a mai rămas doar o frântură de cer din nesecatul izvor dumnezeiesc. România de azi e dominată încă de comunism, masonerie și trădători. Noi, bătrânii luptători ajunși la malul dimpotrivă, privind înapoi trăim nostalgia anilor de foc. Nu s-a stins în sufletele noastre setea tinerească de viață clădită pe eterne porunci creștine și legi legionare care
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
trebuie să o uităm, legionarii au dat cel mai mare și greu tribut de suferință, sânge și morminte. Trăim și azi într-o junglă politicianistă, ca într-o grotă adâncă în care ne zvârcolim și murim, ca un prunc nebotezat. Domină mișelia și nimeni nu se poate ridica întrebuințând cele mai degradante metode. Mulți oameni cinstiți, patrioți și fără prihană stau departe sau sunt înlăturați. Prezența acestor oameni de mare onestitate și caracter ar aduce servicii mari în destinul istoric al
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
Minciunile lor nu au margini. Toată lumea civilizată și mai ales istoricii ar trebui să se întrebe și să cerceteze, pentru că de asta se numesc istorici, corupția, ilegalitatea, teroarea, jaful și măsluirea adevărului. Atâta teroare, atâtea crime, atâtea masacre care au dominat viața politică a României, legionarii le-au săvârșit? Din contra, legionarii au fost victimile tuturor partidelor și au fost terorizați și masacrați fără drept de apărare. Se pune întrebrea, cine a manevrat securitatea, a ucis fără judecată și a dat
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
realizare a istoriei este unilateral și limitat în timp, având ca termen final reuniunea tuturor popoarelor în Dumnezeu. La picioarele tronului Dumnezeiesc fiecare națiune se va prezenta cu rodul ce l-a adunat în viața ei pământească. Istoria universală e dominată de un singur impuls: întoarcerea ei la Creatorul omului și al popoarelor. Lumea actuală constituie un provizorat. Ea a fost creată de Dumnezeu cu un scop limitat și precis: să verifice condiția de luptător a omului, să-i supună la
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
București policrom, a mediilor jurnalistice și a unor figuri politice de prim-plan (I. G. Duca, Carol al II-lea, apoi „bastarzii” legionari ș.a.) Totul este evocat din perspectiva a doi ziariști independenți, însă documentul viu, personajele și scenele istorice domină lumea romanului. SCRIERI: Aventurile „originalității”, București, 1968; Cum învățăm să trăim, București, 1977; Vorbește-mi de dragoste, București, 1978; Toamna pătimirii noastre, București, 1980; Duminică, după infern, București, 1983; Ediție specială, București, 1990; ed. (Noaptea bastarzilor), București, 1999; Convorbiri cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285411_a_286740]
-
doctorul Colceriu din Târgu Mureș, neam de preoți și cărturari), C. a fost mereu împărțit între vocația publică și cea „aristocratică”, între participare nobilă și retragere orgolioasă. La început, după cum o arată și prima sa carte, Un loc geometric (1973), domină natura lirică a autorului, dorința de-a recepta cultura prin filtrul propriei subiectivități, ca reflecție, și nu ca judecată de valoare. Notații ample, file de jurnal deghizat în glose savante, preocupări de estetică laolaltă cu puseuri de hedonism, dar și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286566_a_287895]