19,706 matches
-
în loc să antameze, cum îi sugera Paleologu, "critica puterii de județ"). Visez, eu, la echipe fără membri și fără căpitani, doar mi-s anarh și patafizician, ce chizda mă-sei! Un cuțit fără mâner, căruia îi lipsește și lama: așa îmi imaginez "echipa națională a scriitorilor cuțovlahi". Criteriile de selecție? Mihail Dragomirescu, în locul meu, ar fi implementat trei: virtuozitatea, talentul și geniul. În baza lor s-ar constitui scuadrele de virtuoși plus genioși, pe genuri și specii literare. La treaba cu (i
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
încă sporit interes pentru istorie, geografie, lumea străină, o rată realarmantă încă a voiorismului, egotismului, intertămâierilor și interfelațiunilor reciproc dezavantajoase, o prezență suportabilă a gândirii unice și/ sau a corectitudinii politice, atât de tiranizantă pe axa Washington-Marea Moartă. Cât privește imagina României peste hotare, dusă în cîrcă de reprezentanții săi, astuția sugerată de patafizician pentru îmbunătățirea ei, iat-o: să se aleagă ca președinte, premier, ministru de externe, ambasadori doar Americani, Nemți, Spanioli, Englezi și Francezi! Aceștia, vorovind impecabil limbi streine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
încă o dată, our romanian proclivity to masochism. (Revista "Antiteze", nr 11 și 12, 2002) Ioan Es. POP Literatura poartă cu sine, în modul cel mai neostentativ și mai discret cu putință, conștiința autorului ei Într-o poveste asiatică viața e imaginată ca o intersecție la care stă Dumnezeu. Oamenii vin din toate părțile și Dumnezeu le indică drumul pe care să o ia de la capăt... De unde vii și unde te duci, Ioan Es. Pop? Îmi amintesc de un vers faimos al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
s-a părut a fi negativ. Sunt însă și foarte multe lucruri pozitive pe care le-am luat cu mine și pe care încerc și acum, după atâția ani, să le țin proaspete, dar de ele nu m-ai întrebat... Imaginează-ți că nu ai fi plecat din România niciodată, cum crezi că ar fi evoluat opera ta? Ai fi fost același Christian W. Schenk? Nu știu cum ar fi evoluat opera, cu siguranță însă altfel decât cum a evoluat în Germania. În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Am tot scris la cărți, au început să apară. Și povestea ar putea continua... nu fără a mă întreba, în unele momente, ce s-ar fi întâmplat cu acel flăcău de nu-l substituiam... Într-o poveste asiatică viața e imaginată ca o intersecție la care stă Dumnezeu. Oamenii vin din toate părțile și Dumnezeu le indică drumul pe care să o ia de la capăt... De unde vii și unde te duci, Cassiane? De unde vin știe Domnul, mai departe tot el mă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Când scriu o piesă, un roman sau o nuvelă, sunt în cu totul alt raport cu lumea, devin un creator de destine. Nu exagerez când spun acest lucru: scriitorul se crede Dumnezeu în raport cu personajele sale, cu lumea pe care o imaginează. Când dai viață unui personaj îi creezi și un destin, ești deci, oarecum, pe poziția atotputernicului. La un moment dat decizi să-ți ucizi personajul, îi iei deci viața, ca și cum ai fi Dumnezeu. Și tot ca și cum ai fi Dumnezeu, îți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
mele care și-a dedicat energia în mod egal poeziei și teatrului. De altfel la "Cenaclul de luni" citeam deseori și pagini de teatru, nu numai de poezie. Nu știu ce i-am adus eu acestei generații, poate că ar trebui să imaginăm un joc, cei care mai suntem în viață, și să ne facem reciproc portretele. Personal am citit cu mult interes ce scrie Mircea Cărtărescu despre mine... Sigur că m-ar interesa să aflu cum eram văzut eu atunci de Florin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ți-l spun după răspunsul tău și care ar costa cam un sfert din șpaga luată de un fost ministru al educației pentru șmenuirea proiectului Microsoft, de care se tot vorbește azi...! Nu voi fi niciodată în postura de a imagina și decide în privința reprezentării culturale a României peste hotare, ceea ce mă scutește pe mine de un răspuns, iar pe cititori, de parcurgerea unei inutile fantazii critice. Iar tu, Adrian Alui Gheorghe, nu numai că ai putea, dar chiar ai merita
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
care lucra în televiziune, așa cum am aflat că după ce apăream la TVR cu acel cântec, reduceau porția de dinamită distribuită artificierilor de la minele din zona bazinului Baia Borșa, care intra în plus sub un control sever, dacă poți să-ți imaginezi așa ceva. Toate astea par azi o nebunie, dar atunci cu lucruri de acest gen se ocupau Securitatea și cenzura, în climatul de nebunie generală în care supraviețuiam. Dar fiind foarte tineri, eram împinși din spate de dorința sălbatică de-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
în următorul oraș, paralitici și schizofreni, ciungi, orbi și surzi se înghesuiau către scena spectacolului de zi și de noapte ca la scăldătoarea Betezda, era un delir în cenaclu și în preajma lui, cum numai sub marile dictaturi politice se poate imagina, probabil ca formă de decompresare a energiilor psihice colective, într-un climat social devastat de controlul total, opresiune și propagandă, cu plafonul coborând tot mai jos și mai strivitor. Totul depășise orice margini imaginabile și orice raționalitate, n-are rost
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
mi-e atât de greu s-o încep când nimic din jur nu mă solicită sau stimulează. Uite, tu mi-ai pus doar câteva întrebări și mi s-au rupt baierele amintirilor și apele nevoii de a depune mărturie, dar imaginează-ți ce cărțoi aș avea acum în față dacă cineva mi-ar fi adresat măcar de două, trei ori pe an, în toți cei 20 de ani de libertate a cuvântului, doar câte întrebări stimulatoare mi-ai pus tu acum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
3 la număr, și cu noi doi eram o familie de 5 persoane. Am ieșit din serviciu o perioadă, că nu aveam cu cine să-i las. Erau mici: de 6 ani, de 4 ani și de câteva luni. Vă imaginați: unul Începuse școala, al doilea grădinița plus cel din fașă. Singură, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, m-am descurcat. Părinți nu aveam ca să ne ajute. Cum te ajută acum toți: și Statul și Biserica. Mult am muncit și mult am suferit
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
sau mi-au făcut ei mie. Mare dreptate și adevăr este să oferi o carte de rugăciuni. Părintele Viziteu Gheorghe ne-a mai Învățat: când avem de rezolvat o problemă, de luat o hotărâre și nu știm cum, să ne imaginăm că ne Întâlnim cu Domnul Iisus și-i spunem problema pe care o avem. Și ce ne-ar spune El, aceea să facem. Și chiar și material ne ajuta. Este iubit și apreciat de foarte multă lume. El i-a
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
ce-I dăm În schimb? Păcate și răutate. Aprindem fiecare pelerin câte o lumânare și ieșim din acea Închisoare, acea peșteră. Aproape nu mai putem respira. Ne oprim În curtea În care a fost judecata. Privim curtea și ne-o imaginăm cu mulțime multă de oameni. În această curte s-a primit sentința: „Ia-L, ia-L! Răstignește-L!”. Ce cuvinte de groază! Ce cutremurător! Ce DURERE ..! Vai, vai, vai, ce s-a făcut!? Pe Cine să răstignească!? Pe Cel ce
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
Închini, să-ți Întipărești toate În minte. Însă acolo parcă ai vedea Cerul deschis, și toți suntem așteptați. Dacă nu putem ajunge cu trupul, putem ajunge cu cugetul, cu inima și putem vedea cu ochii minții și ai sufletului. Ne imaginăm din auzite și din Sfintele Evanghelii, dar e minunat lucru să te afli acolo, În acea sfințenie, dacă nu cu trupul, măcar cu inima. Locul ne cheamă tainic pe toți. Nimeni nu are nimic de pierdut dacă ajunge acolo. Dimpotrivă
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
clădirii sunt deschise unde-i mormântul. Dar este și om de pază și privești de la distanță, nu intră nimeni Înăuntru. Nimeni nu are voie să atingă o floare sau o frunză. Nici poze nu dau voie să se facă. Vă imaginați ce strictețe este. Și ce curățenie, ce clădire Îngrijită! În care stă un om mort. Iar Domnul Iisus câte a făcut! A făcut numai bine și nimeni nu mai repară un zid la o biserică. De flori nici nu mai
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
beduini și ne-au cerut bani (dolariă pentru că le foloseam păturile. N-au ajuns la Înțelegere cu părintele Irineu, cât să le ofere, și ne-au alungat. Eram cu toții obosiți și fără să ne odihnim a trebuit să plecăm. Vă imaginați ce supărați puteam fi, era singurul loc din lume de unde se poate vedea Răsăritul Soarelui la 430 dimineața. Unicul loc În lume! După efortul nostru făcut pe Întuneric, la lumina lunii, merita să-l vedem. Dimineața se deschidea și biserica
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
cum ști că până acum trei sferturi de secol pe aici se afla «ceairul lui Peretz», un câmp cu iarbă grasă pe care pășteau caii în voie”. Să recunoaștem că-i vorba tot despre o-nchipuire. Cum altfel să-ți imaginezi, pe la 1972, un câmp cu iarbă unde pasc caii, când ai în față vechea fabrică Nicolina, la un moment aniversar (se împlineau atunci 80 de ani de activitate) ? După alți 50 de ani, prologul acesta ar suna complet diferit. Trecătorii
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
satului, mult mai sus. S. P.: - De-obicei nașii în sat sunt persoane respectate în societate... D. G.: - Da, da, da. În momentul când se duceau la petrecere, toată lumea „sărut-mâna”, „bine te-am văzut, nașu'” și așa mai departe. Îți imaginezi că într-o comunitate unde erau, unde m-am născut eu, la 150 de case și, din care aveau 17 cununați și botezați. Erau suficienți de mulți, plus rude. S. P.: - Unde ați urmat școala primară ? D. G.: - În satul
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
și, în august mi-au dat drumu’ să ies în Vest. Am vrut să ies, să mă duc, să vad și eu Vestu’. Eram înnebunit de curiozitate. Și-am primit viză. Nici în visele ălea mai... [râde], nu mi-am imaginat, dar, n-am fost chemat niciodată la securistul fabricii ! La securistul fabricii, cum era, cum auzeam, erau chemați din acei de care mai răi de gură, pe-acolo. S. P.: - Vă mai amintiți numele securistului fabricii ? D. G.: - ...dacă mă
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
Erai, erau ingineri în secție care stăteau la dos. Deci, asta e: muncitorul, în fabrică, acolo, îți găsea locul automat și-n ședință dacă era: „- Domnul inginer, dumneavoastră nu știți ! Stați liniștit, acolo. Nu știți despre ce e vorba !” Și, imaginează-ți, într-o ședință, să spună așa ceva ! Cam nu suna bine, în fabrică ! Daaa ! Bine, cam ca peste tot, daaa’, acolo-i mai rău, că-ți spune un om care știi că a învățat mai puțin ca tine, dar ceea ce
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
osificat și nu lăsa omul să se ducă unde dorește decât cu mari eforturi. Deci, noțiunea de detașare există și acuma, dar transferul interministerial era foarte greu de obținut. Ei, am făcut-o cu pronia cerească deasupra, pentru că mi-am imaginat că trebuie să fac acest efort și m-am dus personal la Minister, atunci, c-o cerere, în fine, ș-am obținut, da' însemna să mergi la ministrul Învățământului să ceri, să obții dreptul de-a ieși din minister, și
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
trecere... coreenii... Da, coreenii erau ! Și vietnamezii. Ăia erau cu duiumul reușiți. Noi eram... Și vă dați seama ?! Că m-am dus în Vaslui să dau..., dar locurile erau ocupate și-a trebuit să stau un an acasă. Ei, vă imaginați, după ce am stat un an acasă, m-au omorât părinții cu munca. Mergeam, plecam de luni dimineață, aveam pământ mult, la 10-12 kilometri de comună. Acolo dormeam, acolo ne sculam și ne întorceam săptămâna, sâmbăta cu duminica aialaltă. Vă dați
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
în spatele Sălii „Penicilina”, dacă ții minte. Este acolo o clădire veche, pe care scrie „Alecsandri”, în spatele vechiului „Alecsandri” este și acolo-i liceul vechi. Ș-acolo am făcut liceul. Am fost în clasă 34 din diferite întreprinderi care erau... Vă imaginați, deci, ziua munceam aici. Terminam la patru serviciul și de-aici de la Nicolina și până-n centru, acolo, în Piața Unirii, ne duceam pe jos. Dacă prindeam tramvaiul, îl prindeam, [râde] dacă nu-l prindeam, nu-l prindeam și era tramvai
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
ce a-nceput ? A-nceput cu o placă hexagonală, „mamă-tată”... Este una din cele mai grele probe de făcut, în care hexagonul ăla trebuia să intre perfect, interschimbabil, pe toate șase laturile, să-l faci numai din pilă. Vă puteți imagina ! Bine, da’ la-nceput, din trimestrul II, am început să facem treabă. La început, ne-o învățat să pilim, noi pileam, scăpam pila, ieșea mânerul din pilă, venea profesorul și spunea „bă”..., ne-arăta cum ne călcam pe picioare, că
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]