18,699 matches
-
de baze navale strategice, care se întindea de la Gibraltar până în Insulele Ionice (aceste din urmă era singurele teritorii locuite de greci care nu se afla sub stăpânirea otomană). Britanicii se puteau opune astfel oricărei intervenții a flotei franceze în Mediterana. Rușii aveau și o alternativă, care nu putea fi influențată de opoziția britanică, aceea a atacului terestru asupra teritoriilor de la sud de Dunăre. De la izbucnirea revoluției elene până în 1826, diplomația britanică și austriacă (sub conducerea lui Castlereagh și Metternich) a avut
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
se asigure că avea să se desfășoare în niște limite acceptabile pentru Londra. El a propus o soluție care era în mare parte identică cu cea a țarului Alexandru: autonomia Greciei sub suzeranitate otomană. Formula părea suficient de satisfăcătoare pentru ruși, iar britanicii apărau integritatea teritorială otomană. Regatul Unit și Imperiul Rus au semnat în aprilie 1826 un document prin care se propunea o misiune de mediere a marilor puteri. Acesta a fost un punct de cotitură al politicii britanice, deoarece
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
a surprins pe britanici făcând public acest protocol (care fusese gândit doar ca un prim pas în procesul semnării unui tratat oficial), pe care l-a folosit pentru a face presiune asupra Porții. Adevărul era însă că nici turcii, nici rușii nu erau complet pregătiți de război. Ambele puteri erau în plin proces de modernizare a armatelor lor, iar țarul era preocupat de nesupunerea internă - Revolta decembriștilor fusese cât pe ce să îl împiedice să acceadă la tron. Ca urmare, ambele
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
semnând Convenția de la Akkerman în octombrie 1826. Prin acest tratat, țarul nu mai insista asupra problemei Greciei, iar sultanul își retrăgea armata din Principatele Dunărene și recunoștea autonomia Principatului Serbiei. Poarta a crezut probabil că a reușit să blocheze sprijinul rușilor pentru greci și a neutralizat protocolul anglo-rus din aprilie. Dar țarul Nicolae nu dorea să lase de-o parte problema elenă. Negicierile au continuat pentru semnarea unui tratat oficial, de această dată într-un format lărgit, prin includerea Franței. Metternich
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
confomau într-o perioadă limitată de timp. Totuși, o altă clauză sublina că aliații nu trebuie să treacă în mod explicit de partea uneia dintre taberele aflate în conflict. Din cauza aceasta era un document contradictoriu, reflectând interesele divergente la semnatarilor, rușii fiind dispuși să acționeze mai dur împotriva otomanilor. Documentul cerea începerea negocierilor, dar afirma voalat că urma sa nu se obțină rezultate notabile. Marile puteri își ofereau serviciile de mediatori, dar amenințau să folosească forța. Documnetul autoriza folosirea forței de către
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
oridine stricte să deschidă focul doar dacă erau atacați. La ora 14, vasele aliate au început să intre în golf prin intrarea sudică, înaintând pe două linii, britanicii urmați de francezi la tribord (spre sud-est, mai aproape de Navarino) și cu rușii la babord în același rând, dar puțin în spatele francezilor. Bateriile de coastă sau corvetele otomane plasate la intrarea nu au încercat să împiedice intrarea aliaților în golf, dar Codrington a primit din partea lui Ibrahim Pașa un mesaj. Ibrahim Pașa atrăgea
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
dispusă să accepte Tratatul de la Londra. De altfel, sultanul nu s-a resemant după înfrângerea de la Navarino. Din potrivă, el răspuns prin o atitudine mult mai agresivă împotriva grecilor și celor care i-au ajutat, ceea ce a provocat reacția Imperiului Rus. La câteva săptămâini după bătălia de la Navarino, sultanul, califul tuturor musulmanilor, a proclamat în mod simbolic „Jihadul” (războiul sfânt) împotriva puterilor europene. El a hotărât închiderea strâmtorii Bosfor pentru traficul naval internațional, provocând practic Rusia, a cărui întreg comerț exterior
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
și a asediat principalele fortărețe otomane din Rumelia - Silistra, Varna și Șumen. În ciuda victoriilor importante pe uscat și pe mare (inclusiv cucerirea portului Varna), campania din 1828 nu s-a încheiat cu înfrângerea otomanilor. Silistra și Șumen a rezistat atacurilor rușilor, care au fost obligați în cele din urmă să se retragă datorită crizei în aprovizionare și a bolililor care le măcina armata. Între timp, la conducerea guvernului francez a venit un politician cu vederi mai liberale, vicontele de Martignac (ianuiarie
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Sultanul a fost forțat să cipituleze în momentul în care armatele ruse au ajuns în septembrie 1829 la 40 km de capitala Imperiului Otoman. Prin Tratatul de la Adrianopol, sultanul a fost obligat să accepte o lungă serie de pretenții ale rușilor, printre acestea aflându-se acceptarea autonomiei Greciei, așa cum fusese definită prin Tratatul de la Londra. Împăratul Nicolae I și cabinetul său nu au forțat însă nota și nu au cerut acceptarea tuturor condițiilor dorite de ultranaționaliștii ruși, așa cum ar fi fost
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
serie de pretenții ale rușilor, printre acestea aflându-se acceptarea autonomiei Greciei, așa cum fusese definită prin Tratatul de la Londra. Împăratul Nicolae I și cabinetul său nu au forțat însă nota și nu au cerut acceptarea tuturor condițiilor dorite de ultranaționaliștii ruși, așa cum ar fi fost ocuparea Principatelor Dunărene și a regiunii strâmtorilor. Asemenea avantaje obținute de Sankt Petersburg ar fi adus la un conflict cu Austria și Regatul Unit. Drept consecință, Londra și Viena au acceptat fără multă tragere de inimă
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Principatelor Dunărene și a regiunii strâmtorilor. Asemenea avantaje obținute de Sankt Petersburg ar fi adus la un conflict cu Austria și Regatul Unit. Drept consecință, Londra și Viena au acceptat fără multă tragere de inimă cele câteva câștiguri strategice ale rușilor. Acceptarea de către sultan a condițiilor impuse de ruși a venit însă prea târziu pentru ca otomanii să mai poată păstra controlul asupra Greciei. Grecii, încurajați de eșecurile militare repetate în fața puterilor europene dar și în fața armatei revoluționare elene, au refuzat să
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
obținute de Sankt Petersburg ar fi adus la un conflict cu Austria și Regatul Unit. Drept consecință, Londra și Viena au acceptat fără multă tragere de inimă cele câteva câștiguri strategice ale rușilor. Acceptarea de către sultan a condițiilor impuse de ruși a venit însă prea târziu pentru ca otomanii să mai poată păstra controlul asupra Greciei. Grecii, încurajați de eșecurile militare repetate în fața puterilor europene dar și în fața armatei revoluționare elene, au refuzat să accepte orice altă soluție în afară de cea a independenței
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
află un obelisc. Pe trei dintre fețele sale sunt sculptate profilurile lui Codrington, Heyden și De Rigny. Pe insulele din golf sunt ridicate monumente soldațior aliați căzuți în luptă: pe Helonaki pentru britanici, Pylos pentru francezi și pe Sfaktiria pentru ruși. Monumentul ridicat în cinstea rușilor este cel mai impunător - o mică biserică din lemn în stil ortodox rus. Pe malurile insulei Sfaktiria se află de asemenea un monument al susținătorului luptei de eliberare a grecilor, contele Santorre di Santa Rosa
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
dintre fețele sale sunt sculptate profilurile lui Codrington, Heyden și De Rigny. Pe insulele din golf sunt ridicate monumente soldațior aliați căzuți în luptă: pe Helonaki pentru britanici, Pylos pentru francezi și pe Sfaktiria pentru ruși. Monumentul ridicat în cinstea rușilor este cel mai impunător - o mică biserică din lemn în stil ortodox rus. Pe malurile insulei Sfaktiria se află de asemenea un monument al susținătorului luptei de eliberare a grecilor, contele Santorre di Santa Rosa, căzut în luptă pe această
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
insulele din golf sunt ridicate monumente soldațior aliați căzuți în luptă: pe Helonaki pentru britanici, Pylos pentru francezi și pe Sfaktiria pentru ruși. Monumentul ridicat în cinstea rușilor este cel mai impunător - o mică biserică din lemn în stil ortodox rus. Pe malurile insulei Sfaktiria se află de asemenea un monument al susținătorului luptei de eliberare a grecilor, contele Santorre di Santa Rosa, căzut în luptă pe această insulă într-o bătălie anterioară. Această bătălie este comemorată în fiecare an pe
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Santa Rosa, căzut în luptă pe această insulă într-o bătălie anterioară. Această bătălie este comemorată în fiecare an pe 20 octombrie în Piața celor Trei Amirali din Pylos. Guvernele britanic și francez își trimit reprezentanții la sărbătoare, iar cel rus, în afara unui reprezentant, trimite și o navă militară cu echipaj complet.
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
mai popular și mai folosit din lume. Cuvântul românesc „blugi” este o abreviere a cuvântului din limba . În Spania se numesc „vaqueros” sau „tejanos”, în daneză „cowboybukser”, (pantaloni de cowboy), chinezii le spun „niuzaiku”, ungurii „farmernadrag”, bulgarii „donkey”, olandezii „spijkerbroek”, rușii „джинсы” ("djinsî", din engleză de la „jeans”) etc. Denumirea materialului denim din care sunt confecționați blugii, provine din Franța sfârșitului secolului al XVI-lea, în orașul francez Nîmes unde era folosită o țesătură denumită „serge de Nîmes”, adică „stofă din orașul
Blugi () [Corola-website/Science/325609_a_326938]
-
s-a întâlnit la Moscova și a aprobat războiul cu Polonia; în aprilie 1654 armata a fost binecuvântată de patriarh. Campania din 1654 a fost un triumf neîntrerupt și zeci de orașe inclusiv fortăreața de la Smolensk au căzut în mâinile rușilor. În vara anului 1655, o armată suedeză condusă de regele Carol al X-lea a invadat Polonia și a cucerit Varșovia. Rușii, fără opoziție, și-au însușit rapid aproape tot ceea ce nu a fost deja ocupat de suedezi. Din fericire
Alexei I al Rusiei () [Corola-website/Science/325597_a_326926]
-
1654 a fost un triumf neîntrerupt și zeci de orașe inclusiv fortăreața de la Smolensk au căzut în mâinile rușilor. În vara anului 1655, o armată suedeză condusă de regele Carol al X-lea a invadat Polonia și a cucerit Varșovia. Rușii, fără opoziție, și-au însușit rapid aproape tot ceea ce nu a fost deja ocupat de suedezi. Din fericire pentru Polonia, țarul și regele Suediei s-au certat pe repartizarea prăzii, iar la sfârșitul lunii mai 1656, Alexei încurajat de către împăratul
Alexei I al Rusiei () [Corola-website/Science/325597_a_326926]
-
Știind că nu putea învinge și Polonia și Suedia, Alexei a semnat un armistițiu cu suedezii în decembrie 1658. Polonezii au încheiat pacea cu Suedia prin Tratatul de la Oliva în mai 1660. Prin tratatul de la Kardis cu Suedia (iunie 1661) rușii au renunțat la toate teritoriile suedeze pe care le cuceriseră. Războiul cu Polonia a continut până în 1667, timp în care rușii au pierdut teren în Bielorusia și Lituania dar și-au păstrat controlul asupra părții de est a Ucrainei. În
Alexei I al Rusiei () [Corola-website/Science/325597_a_326926]
-
încheiat pacea cu Suedia prin Tratatul de la Oliva în mai 1660. Prin tratatul de la Kardis cu Suedia (iunie 1661) rușii au renunțat la toate teritoriile suedeze pe care le cuceriseră. Războiul cu Polonia a continut până în 1667, timp în care rușii au pierdut teren în Bielorusia și Lituania dar și-au păstrat controlul asupra părții de est a Ucrainei. În cele din urmă, extenuați de războaie și amenințați de o invazie tătară și o revoltă internă, polonezi au acceptat începerea negocierilor
Alexei I al Rusiei () [Corola-website/Science/325597_a_326926]
-
și cu o valabilitate de treisprezece ani și șase luni, Rusia a câștigat Smolensk-ul și alte teritorii, inclusiv părți din Ucraina aflate la est de Nipru, în timp ce polonezii au păstrat restul Ucrainei și Bielorusia. Kiev-ul avea să rămână în posesia rușilor până în 1669 dar când s-a împlinit termenul Alexei a refuzat să-l cedeze. Polonia a cedat Kievul Moscovei în 1868. Când regele Carol I al Angliei a fost decapitat de parlamentari sub conducerea lui Oliver Cromwell în 1649, ultragiat
Alexei I al Rusiei () [Corola-website/Science/325597_a_326926]
-
un număr mare de oameni aduși din rândurile nobilimii militare în loc de aristocrați. În 1649 țarul a creat Departamentul Mânăstiilor care ținea sub observație moșiile bisericilor și limita dreptul bisericii de a achiziționa terenuri suplimentare. A creat noi regimente de soldați ruși comandați și pregătiți de experți străini. S-au recrutat inginei și fabricanți de arme de foc din străinătate iar guvernul a comandat publicarea în 1649 a unei traduceri a ""Meșteșugul războiului de infanterie"" de olandezul van Wallhausen. Carta Comercială din
Alexei I al Rusiei () [Corola-website/Science/325597_a_326926]
-
Sovietică a orchestrat la rândul ei un fals casus belli împotriva Finlandei în timpul celui de-al doilea război mondial și după. În noiembrie 1939, la scurt timp după începerea ostilităților între Germania, Marea Britanie și Franța, Uniunea Sovietică a bombardat satul rus Mainila dând vina pe finlandezi. Apoi acest incident fabricat a fost folosit ca un casus belli pentru războiul de iarnă. În 1998, președintele rus Boris Elțin a admis că această invazie a constituit de fapt un război sovietic de agresiune
Listă de pretexte de război () [Corola-website/Science/325617_a_326946]
-
la scurt timp după începerea ostilităților între Germania, Marea Britanie și Franța, Uniunea Sovietică a bombardat satul rus Mainila dând vina pe finlandezi. Apoi acest incident fabricat a fost folosit ca un casus belli pentru războiul de iarnă. În 1998, președintele rus Boris Elțin a admis că această invazie a constituit de fapt un război sovietic de agresiune. Casus belli pentru războiul de șase zile este blocada strâmtorii Tiran Casus belli pentru Războiul din Vietnam este Incidentul din Golful Tonkin în care
Listă de pretexte de război () [Corola-website/Science/325617_a_326946]