18,730 matches
-
cheamă acum satul la Biliciu, acele urice a lor au perit la Tătari, în zilele lui Iancu Vodă cînd au răzbit țara noastră, cînd el însuși Ioan Vodă au perit, deci și noi văzîndu a lor mare jalobă și multe mărturii, ce au jăluit și au mărturisit înaintea noastră așișderea și de la noi am dat și am întărit lor pre acel de mai sus zis satu ce se cheamă Beliciu...” La 20 august 1588, cînd Petru Vodă dăruiește Zavodinele lui Andrei
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
înflorire și perioade de declin, cauzate de secete și boli. Pe timpuri bunăstarea unui sat era socotită după aspectul bisericii din sat și dacă avea școală. Despre felul cum au stat lucrurile în localitatea noastră s-au păstrat foarte puține mărturii. Pe la mijlocul secolului XIX moșiile satului sînt în stăpînirea boierului Nicolae Casso, numit în popor Cașu, un om de o vastă erudiție și cultură. Pe acele vremuri centrul cultural al satului era biserica din sat, situată pe teritoriul actualului magazin de
Chișcăreni, Sîngerei () [Corola-website/Science/305203_a_306532]
-
care ar tine de sec. XV, nu avem. Mai intervine o informație de la 1 ian. 1574, cînd Mihăilenii, ortografiați aici Mihălcăuți, trec în posesia altui boier, a fostului vistiernic Pilipovschi. Tot pe atunci, cu denumirea Mihalcăuți, ei figurează într-o mărturie hotarnică despre moșiile Adecăuților (Bricenilor). Trec ani după ani. Se mai scurge un secol. Despre Mihăileni nu se aude nimic. Apoi, la 22 sept. 1612 aflăm că Tancu Costin, vel armaș, îi cedează fratelui său un sfert din această moșie
Mihăileni, Briceni () [Corola-website/Science/305226_a_306555]
-
apoi tot satul, la 4 apr. 1632 este confirmat în stăpînirea lui Gheorghe Roșca. Administrația militară rusă, la 25 dec. 1772, găsește aici 29 de gospodării, proprietar al moșiei fiind căpitanul Ion Miclescu. Însă iar urmează șiruri lungi de împărțeli, mărturii și dăruiri, pretendenți la moșie izvodindu-se cu duiumul. Chiar și din răvașul descoperit de L. Boga, scris de un oarecare Mihai Veisa din Iași moșului său din Mihăileni, care, de asemenea, pusese ochii pe această moșie, aflăm că acesta
Mihăileni, Briceni () [Corola-website/Science/305226_a_306555]
-
s-au descoperit vestigii ale unor așezări omenești deosebit de vechi. Arheologii care au efectuat săpături lîngă această vatră strămoșească au confirmat vechimea activității multiseculare pe aceste locuri. Aici s-au găsit monede bizantine din sec. VI-VII. Faptul este o mărturie a legăturilor economice cu țările civilizate ale lumii de atunci. Istoricii sovietici moldoveni s-au grăbit să declare: Alcedarul e o așezare a slavilor, a vechilor ruși! Săpături au efectuat în 1950-1963 grupul arheologului G. B. Fiodorov și interesul lui
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
cu 150 de galbeni. Din porunca lui Gheorghe Ghica Voievod, diacul Antohie Lută vine în Alcedarla rugămintea căpitanului Vasile Sava, a căpitanului Ion, feciorul Oprei, și a lui Vasile, feciorul Oprei, în ziua de 28 septembrie 1765 și întocmește o mărturie hotarnică care-i împacă și pe ceilalți răzeși. Alte documente, cares-au scris ulterior, au confirmat drepturile răzeșilor și legile lor nescrise: Moșia se folosea în devălmășie și se transmitea din tată în fiu, străinii nu erau admiși în stăpînirea ei
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
Dar începe războiul, și în focul morții sunt mînați mulți alcedăreni, dintre care o mare parte nu se mai întorc la vatră fiind răpuși. Apoi vin foametea și deportările... Despre acea perioadă tragică în viața satului dispunem de mai multe mărturii. Cu durere în suflet vorbesc despre război alcedărenii în etate. Vorbesc despre acei care au fost ridicați și duși departe de baștină. Una din cele mai grave crime săvîrșite de regimul sovietic pe teritoriul Basarabean a fost organizarea foametei din
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
culturilor agricole, au căzut, în 1946-1947, numai 85-245 mm de precipitații. Față de anii obișnuiți, aceasta a constituit circa 105-285 mm, sau 30-85% din cantitatea obținută. Totuși nu seceta și nici operațiile militare au provocat foametea groaznică. Mai multe studii și mărturii relevă că foametea a fost organizată de către autoritățile sovietice revenite în teritoriu la 1944. Astfel, se știe că în acei ani țăranii au fost obligați să predea statului sovietic grîu, semințe de floarea-soarelui, fîn, carne, ouă, brînză, lînă, etc. Normele
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
Anul întemeierii satului Pogănești ca și la multe alte sate din Republica Moldova nu se cunoaște cu precizie, dat fiind faptul că documente nu se păstrează, iar menționarea documentară a localităților a fost cu mult mai tîrzie decât înființarea lor. Din mărturiile orale ale bătrânilor satului se spune că: inițial vatra satului Pogănești se afla pe unul din grindurile mai înalte ale șesului Prutului, dar „...conform legendei, o inundație catastrofală pe la 1560 a determinat locuitorii satului să se retragă pe înălțimile (terasele
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
în Grecia, Bulgaria, Albania, Macedonia și România, iar dacoromânii în România, Moldova, Ucraina, Serbia și Ungaria. Aproximativ o sută de mii de aromâni trăiesc în România, unde sunt considerați români. Cea mai mare parte dintre ei locuiește în Dobrogea. Conform mărturiei lui Cassius Dio (Istoria romană, LI, 22,6) printre Traci, pe ambele maluri ale Dunării, se aflau Geții, numiți și Daci. Pe malul drept trăiau Moesii, cunoscuți și sub numele de Mysi, printre care trăiau și Tribalii, situați în zona
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
dovedit în aceste cazuri că, prin rezistență, dacă erau uniți, NKVD-ul putea fi înduplecat și problemele se puteau rezolva la masa tratativelor. În 1947 Mihai Răducanu a organizat greva foamei în lagărul din Arzamas, obținând îndeplinirea cerințelor prizonierilor. Conform mărturiilor generalului german Schmidt, deținut la Vorkuta, într-un alt caz 800 de ofițeri români hotărâseră să se sinucidă în masă și unii chiar au reușit. În 1948, în Karaganda (nordul Kazahstanului) se afla un lagăr format numai din prizonieri japonezi
Greva de la Vorkuta () [Corola-website/Science/306048_a_307377]
-
descoperirile arheologice au pus în lumină urmele locuirii pe aceste teritorii cu mult timp înainte, dovada acestei susțineri stând și în tezaurul descoperit pe teritoriul satului, tezaur ce datează din epoca bronzului. Zona era cunoscută ca una populată de români, mărturie sunt bisericele vechi ortodoxe încă existente și dovezile rămase în urma celor care din diferite cauze s-au distrus de-a lungul timpului. Zona era una tipic așezărilor ardelenești și a făcut parte din partea de nord-vest a Ardealului perioadei Austro-Ungare. După
Sâg, Sălaj () [Corola-website/Science/306058_a_307387]
-
marea majoritate a trupelor de mercenari cunoscute ca "seimeni", dat fiind faptul că nucleele lor au fost atestate documetar ca fiind formate din ""seimeni" sârbi" în timpul unei revolte a lor din 1655, iar din timpul domniei lui Matei Basarab există mărturii ale sosirii în țară a unui mare grup de refugiați sârbi. Listă a mânăstirilor sârbești din România: Carașovenii reprezintă o populație vorbitoare a dialectul torlakian al limbii sârbe, locuitori ai județului Caraș-Severin, unde constituie majoritatea populație din localitățile Carașova (84
Sârbii din România () [Corola-website/Science/306071_a_307400]
-
instigare împotriva ordinii sociale și agitație". Martorul principal al acuzării a fost scriitorul Eginald Schlattner. În anul 1968, prin Hotărârea 37 a Înaltei Curți de Justiție din România, cei cinci scriitori au fost reabilitați și declarați condamnați pe nedrept din cauza mărturiilor mincinoase. . Andreas Birkner a fost considerat “cap de lot“, fiind condamnat la 25 de ani muncă silnică și 10 ani de interzicere a drepturilor cetățenești. A fost închis la Codlea, apoi la Gherla, în faimoasa celulă 72. A urmat domiciliul
Andreas Birkner () [Corola-website/Science/306129_a_307458]
-
Bucureștii Noi, în Piața de Flori, la Crângași și la Giuleștii-Sârbi au fost descoperite așezări ale populației vechi românești din secolele X-XI, iar în pădurea Pantelimon, pe malul Lacului Tei, așezări din secolele XII-XIV . Începând cu secolul al XV-lea, mărturiile arheologice se completează cu izvoare scrise. Tradiția spune că întemeierea orașului s-a realizat în vremea lui Bucur, pe care unii îl cred cioban, alții pescar, boier, haiduc. Prima consemnare în scris a acestei tradiții este cea din 1761, a
Istoria Bucureștiului () [Corola-website/Science/306108_a_307437]
-
prin grija lui s-a ctitorit și Mânăstirea Ghighiu de lângă Ploiești. Starețul Calinic s-a remarcat nu numai ca un bun administrator, dar și ca un constructor talentat, el fiind cel care întocmea planurile bisericilor pe care le ctitorea. Conform cu mărturiile contemporanilor, Sfântul Calinic fusese binecuvântat și cu darul dumnezeiesc al facerii de minuni: exorcizări, tămăduiri și altele. Încă din 1834, domnitorul Alexandru Ghica l-a sfătuit pe Sfântul Calinic să accepte scaunul mitropolitan. În 1850, într-un moment în care
Sfântul Calinic de la Cernica () [Corola-website/Science/306137_a_307466]
-
a construit, în 1869, Farul Mare, care prelua sarcinile vechiului far turcesc, construit în 1802. În zilele noastre, Farul Mare, declarat monument istoric, adăpostește un mic muzeu, care prezintă într-o sală istoria CED și într-o a doua sală mărturii legate de prezența în Sulina a scriitorului Eugen Botez, mai cunoscut cu pseudonimul Jean Bart. Un alt far construit de CED pe Insula Șerpilor, în 1920 și dat în funcțiune în 1922, a fost în îngrijirea autorităților române până în 1947
Comisia Europeană a Dunării () [Corola-website/Science/306148_a_307477]
-
ducă la Moscova”. Paulus a devenit un critic vehement al regimului nazist în perioada captivității sovietice, alăturându-se organismului susținut de ruși Nationalkomitee Freies Deutschland - Comitetul Național Germania Liberă și a apelat la germani să capituleze. Mai târziu a depus mărturie pentru procuratură în procesele de la Nürnberg. A fost eliberat în 1953, cu doi ani mai înainte de repatrierea prizonierilor germani din închisorile și lagărele sovietice. a lucrat în RDG ca inspector de poliție.
Friedrich Paulus () [Corola-website/Science/306261_a_307590]
-
lui Solomon (astăzi Moscheea Al-Aqsa), cruciații nu i-au cruțat nici pe cei din acest lăcaș sfânt. După cum afirmă autorul anonim al cronicii "Gesta Francorum", ""...măcelul a fost atât de mare, încât oamenii noștri înaintau prin sânge până la glezne..."". Alte mărturii amintind de nivelul sângelui până la frâiele cailor amintesc de un pasaj din Apocalipsa lui Ioan (14:20). Tancred a pretins ca pradă de război cartierul Templului și a oferit aici protecție mai multor musumani, dar nu a reușit să împiedice
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
scape cu viață. Autorul anonim mai scria ""Când păgânii au înfrânți, oamenii noștri au pus mâna pe mulți dintre ei, atât bărbați cât și femei, ori ucigându-i ori ținându-i prizonieri, după cum au dorit."" Același autor mai aduce următoarea mărturie: "["Conducătorii noștri"]" au ordonat de asemenea ca toți sarazinii morți să fie aruncați afară datorită duhorii grele, de timp ce întreg orașul era plin de cadavrele lor; și astfel sarazinii vii au târât morții în fața porților de ieșire și i-
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
și cu atât mai puțin "prima", de vreme ce nimeni nu putea ști că vor mai urma și altele. Participanții la expediția militară din Țara Sfântă se considerau "peregrinatores" (pelerini) aflați într-o "iter" (călătorie), acestea fiind denumirile care se găsesc în mărturiile contemporane. Mișcarea care începuse ca o chemare la organizarea unei campanii militare ai căror membri trebuiau să fie războinicii profesioniști s-a transformat într-o migrație de proporții. Chemările la organizarea cruciadei au devenit rapid foarte populare. După mișcări medievale
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
de tranziție și al contextului international nefavorabil din zona noastră geografică."" În calitate de ministru al apărării, el a inițiat apropierea României de NATO, a sprijinit lucrările Comisiei senatoriale de anchetă asupra evenimentelor din decembrie 1989, punându-i la dispoziție toate documentele, mărturiile, probele și facilitățile solicitate. De asemenea, a susținut colectivul însărcinat să elaboreze o Carte Albă a participării armatei la evenimente. Generalul Spiroiu a fost eliberat din funcția de ministru al apărării naționale la 6 martie 1994. Între anii 1995 și
Niculae Spiroiu () [Corola-website/Science/304801_a_306130]
-
mari edificii în București, Ploiești, Câmpulung-Muscel, Craiova, Galați, Suceava, Iași, Sinaia, Timișoara, Târgoviște, Pitești, Sibiu, Brașov și alte localități. Au lucrat la drumuri și poduri, șosele, căi ferate, aducțiuni de apă, viaducte, dar și fântâni, biserici, monumente funerare, bănci, școli. Mărturie stau: spitalul Colțea și multele mozaicuri de la Palatul Cotroceni, Casa de Economii și Cercul Militar din București, podul de la Cernavodă, calea ferată Brașov-București, Liceul Dinicu Golescu și biserica Flamandă - Câmpulung Muscel, catedralele din Craiova și Galați... O categorie aparte în cadrul
Italienii din România () [Corola-website/Science/304789_a_306118]
-
trecut la Biserica de rit vechi, și aflând aceasta, Patriarhul Constantinopolului, i-a trimis o scrisoare în care îi cerea să se reîntoarcă și că îi va da cea mai bună Eparhie." . Mitropolitul Ambrosie a refuzat categoric, iar o altă mărturie despre vrednicia sa, relatează: ajungând mitropolitul Ambrosie la Viena cu deputații săi pe 25 iunie, și prezentându-se personal împăratului Ferdinand I, pe 11 iulie, cu cererea și celelalte acte, Împăratul trimite consulului Țarigradului o scrisoare, cerând să fie arătată
Ambrosie Popovici () [Corola-website/Science/304792_a_306121]
-
însemna în fond abandonarea cauzei lui Radu Șerban. Radu Șerban nu a mai apucat să-și revadă țara. S-a stins la Viena, în martie 1620, la vârsta de aproape 60 de ani, și sfârșitul i-a fost grăbit - după mărturia nepotului său, stolnicul Constantin Cantacuzino - de o „gravă și lungă boală de podagră”, urmare a vieții de oștean. Ca un omagiu adus luptătorului pentru cauza creștinității, împăratul Ferdinand al II-lea a hotărât înmormântarea sa în Catedrala Sf. Ștefan din
Radu Șerban () [Corola-website/Science/304794_a_306123]