17,770 matches
-
timp de decenii încheiându-se în cele din urmă în 1240. În 1273, Magnus i-a dat fiului său de cinci ani, Eric, titlul de rege, iar fratelui său mai tânăr, Haakon, titlul de duce, făcând astfel foarte clar cine deținea succesiunea roială. În primăvara anului 1280, Magnus s-a îmbolnăvit în Bergen și a murit pe 9 mai. El planificase deja că fiul său Eric să fie încoronat în mijlocul verii ca și co-guvernator, în schimb Eric a preluat acum funcția de
Magnus al VI-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/331245_a_332574]
-
lucru a fost contestat de istoricii moderni de mai târziu. Perioada războiului civil din Norvegia a durat între 1130 și 1240. În această perioadă au existat mai multe conflicte de diferite intensități. Fundalul acestor conflicte era faptul că legile de succesiune norvegiene erau neclare, condiția socială și conflictele dintre diferențele aristocratice între biserică si rege. Apoi au aparut două grupuri principale, acestea fiind Bagler și Birkebeiner. Rivalitatea dintre grupuri privea fiul regal, care a fost înființat în calitate de lider al partidului în
Haakon al III-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/331242_a_332571]
-
a fost născut chiar în ziua în care tatăl său a murit. Baiatul, numit Haakon după tatăl său, avea să devină mai târziu regele Haakon al IV-lea al Norvegiei. În vara anului 1218, Inga a suferit un proces de succesiune în Bergen pentru a arăta paternitatea fiului ei.
Haakon al III-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/331242_a_332571]
-
Charles a mutat-o pe Charlotte la Florența, unde își avea el reședința atunci și, în noiembrie a instalat-o la Palazzo Guadagni ca Ducesă de Albany. Cu toate acestea, fiind nelegitimă la naștere, Charlotte nu avea nici un drept de succesiune la pretenția Stuarților la tronul britanic. Când Charlotte a ajuns să locuiască cu tatăl ei în 1784, el era un alcoolic suferind. Ea a constatat starea lui fizică dezgustătoare și că suferea de degenerare mintală. A introdus-o pe Charlotte
Charlotte Stuart, Ducesă de Albany () [Corola-website/Science/331236_a_332565]
-
el s-a întâlnit cu noul rege suedez pentru a încerca să aducă o înțelegere între cei doi frați, însă fără succes, regele suedez nu a cedat presiunii și Magnus s-a retras fără să se angajeze în acțiunile ostile. Succesiunea roială a fost o chestiune importantă, ultimele războaie civile pentru succesiune care au fost purtate timp de decenii încheiându-se în cele din urmă în 1240. În 1273, Magnus i-a dat fiului său de cinci ani, Eric, titlul de rege
Casa de Sverre () [Corola-website/Science/331247_a_332576]
-
să aducă o înțelegere între cei doi frați, însă fără succes, regele suedez nu a cedat presiunii și Magnus s-a retras fără să se angajeze în acțiunile ostile. Succesiunea roială a fost o chestiune importantă, ultimele războaie civile pentru succesiune care au fost purtate timp de decenii încheiându-se în cele din urmă în 1240. În 1273, Magnus i-a dat fiului său de cinci ani, Eric, titlul de rege, iar fratelui său mai tânăr, Haakon, titlul de duce, făcând astfel
Casa de Sverre () [Corola-website/Science/331247_a_332576]
-
timp de decenii încheiându-se în cele din urmă în 1240. În 1273, Magnus i-a dat fiului său de cinci ani, Eric, titlul de rege, iar fratelui său mai tânăr, Haakon, titlul de duce, făcând astfel foarte clar cine deținea succesiunea roială. În 1273, când el avea cinci ani, i s-a acordat titlul de rege, guvernând alături de tatăl său care panificase să organizeze o încoronare pentru el în vara anului 1280. Cu toate acestea, regele Magnus a murit înainte ca
Casa de Sverre () [Corola-website/Science/331247_a_332576]
-
luptă, a ajuns pe pământ și s-a refugiat la casa unui țăran pentru a cere ceva de mâncare, apoi i s-a dat un cal și si-a continuat drumul în Zealanda. Conexiunea lui Svend cu linia daneză de succesiune a fost prin mama sa, Estrid Svendsdatter, luându-și numele Estridsson după ea, subliniind legătura lui cu regalitatea daneză. De asemenea, el și-a bătut propriile monede. Svend a căutat să-și consolideze puterea prin intermediul legăturilor cu biserica, precum și cu
Svend al II-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331265_a_332594]
-
a început organizarea efortului de a-l canoniza pe fratele său, Eric al IV-lea al Danemarcei, punând asasinarea sa în fața fratelui său Abel al Danemarcei. Deși această crimă era recunoscută de Papa, l-ar fi exclus pe Abel de la succesiune și le garanta fiilor lui Christopher corana Danemarcei. Acest lucru a însemnat că Christopher, ca fiu mai mic, a încercat să păstreze guvernarea țării pentru fii săi. Regele și-a petrecut cea mai mare parte a domniei sale luptându-se cu
Christopher I al Danemarcei () [Corola-website/Science/331276_a_332605]
-
fiul lui Magnus al III-lea al Suediei și a celei de-a doua sa soție, Hedviga de Holstein. El a succedat tronul la vârsta de patru ani, acest lucru fiind făcut de tatăl său în scopul de a asigura succesiunea. Regele Magnus l-a numit pe Torgils Knutsson, Conetabil de Realm, să fie gardianul lui Birger iar în 1293, Birger a fost încoronat la Söderköping după căsătoria cu prințesa Martha a Danemarcei, fiica regelui Eric al V-lea al Danemarcei
Birger al Suediei () [Corola-website/Science/331295_a_332624]
-
salva coroana de fiul său, Gustav a abdicat în mod voluntar, însă pe 10 mai, Parlamentul suedez, dominat de armată, a declarat că nu numai Gustav pierdea tronul ci toată familia, probabil fiind o scuză pentru a exclude familia de la succesiune pe baza zvonurilor de ilegitimitate. O cauză mai probabilă este că revoluționarii se temeau că fiul lui Gustav, dacă avea să moștenească tronul, ar fi răzbunat detronarea tatălui său. La 5 iunie, Ducele Carol a fost proclamat rege sub numele
Casa Holstein-Gottorp () [Corola-website/Science/331304_a_332633]
-
să împartă tronul Norvegiei cu Harald. În 1047, Magnus a murit după ce a declarat pe patul de moarte că împărăția lui va fi împărțită astfel: Harald prelua Norvegia în timp ce Svend devenea regele Danemarcei. Conexiunea lui Svend cu linia daneză de succesiune a fost prin mama sa, Estrid Svendsdatter, luându-și numele Estridsson după ea, subliniind legătura lui cu regalitatea daneză. De asemenea, el și-a bătut propriile monede. Svend a căutat să-și consolideze puterea prin intermediul legăturilor cu biserica, precum și cu
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
Elbe Ducelui Valdemar în 1203. Ducele Valdemar a fost proclamat rege la Adunarea din Iutlanda. În 1203, Valdemar a invadat și cucerit Lybeck și Holstein, adăugându-le la teritoriile controlate de Danemarca. În 1204 el a încercat să influențeze rezultatul succesiunii norvegiane prin conducerea unei flote daneze la Viken, în spijinul lui Erling Steinvegg, pretendentul la tronul Norvegiei. Acest lucru a dus la al doilea război Bagler care a durat până în 1208. Problema succesiunii norvegiene a fost stabilită temporar iar regele
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
1204 el a încercat să influențeze rezultatul succesiunii norvegiane prin conducerea unei flote daneze la Viken, în spijinul lui Erling Steinvegg, pretendentul la tronul Norvegiei. Acest lucru a dus la al doilea război Bagler care a durat până în 1208. Problema succesiunii norvegiene a fost stabilită temporar iar regele norvegian datora credință regelui Danemarcei. În 1214, Valdemar a invadat cu trupele sale daneze, teritoriul Elbei de sud și a cucerit Stade. În august, Prințul-Arhiepiscop Valdemar recucerit orașul doar pentru a-l pierde
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
scris Papei Urban al IV-lea rugându-l să intervină în legătură cu Arhiepiscopul Erlandsen. După mai mulți ani, Papa a fost de acord cu mai multe elemente pe care regina le dorea. Urban a emis o dispensă de a modifica termenii succesiunii daneze care permitea femeilor să moștenească tronul danez. Acest lucru făcea posibil ca una dintre surorile lui Eric să devină regină domnitoare a Danemarcei în cazul decesului lui Eric și dacă acesta nu ar fi avut copii. Fiul lui Eric
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
a pretins pentru scurt timp tronurile din Anglia și Scoția, prin căsătoria prințesei Anna de Stuart cu prințul George al Danemarcei și Norvegiei. Cu toate acestea, după moartea timpurie a unicului lor moștenitor, Prințul William, Duce de Gloucester, linia de succesiune a trecut la Casa de Hanovra. Între timp, Suedia l-a ales pe 20 iunie 1448 pe Carol Knutsson ca rege. Norvegia s-a confruntat cu o alegere între o uniune cu Suedia sau Danemarca, sau alegerea unui rege separat
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
al Norvegiei în Trondheim. Cu toate acestea, nobilimea suedeză a luat măsuri pentru a evita un război cu Danemarca. În iunie 1450, Consiliul suedez l-a forțat pe Carol să renunțe la cererea sa în Norvegia pentru regele Cristian. Problema succesiunii norvegiene a fost decisă între Danemarca și Suedia, precum și de Consiliul norvegian rămas cu un singur candidat pentru tron. În vara anului 1450, Cristian a navigat în Norvegia cu o flotă mare și la 2 august a fost încoronat regele
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
fost încoronat regele Norvegiei în Trondheim. La 29 august, a fost semnat un tratat de uniune între Danemarca și Norvegia în Bergen. Norvegia avusese mereu o monarhie ereditară veche, însă acest lucru devenea din ce în ce mai puțin o realitate, de vreme ce la ultimele succesiuni regale, cererile ereditare au fost ocolite din motive politice. Acum fusese declarat în mod explicit ca atât în Norvegia, cât și în Danemarca, să existe monarhie electivă. Tratatul prevedea ca Danemarca și Norvegia să aibă același rege și să fie
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
a condus la controverse. O particularitate, mai mult fatală pentru el, a fost gustul său pentru oamenii obișnuiți, care a crescut odată cu pasiunea lui pentru o fată norvegiană numită Dyveke Sigbritsdatter, care a devenit amanta lui, în 1507 sau 1509. Succesiunea lui Christian pe tron a fost confirmată de "Herredag" sau ansamblul de notabili din cele trei regate de nord, care s-a reunit la Copenhaga în 1513. Nobilii și clerul din toate cele trei regate au privit cu îndoieli grave
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
de războaiele napoleoniene. Frederic a fost încoronat rege al Danemarcei la 13 martie 1808. În 1809 după detronarea lui Gustav al IV-lea al Suediei tronul suedez devine vacant. Frederic a fost interesat și s-a prezentat drept candidat la succesiune. De fapt, Frederic a fost primul monarh al Danemarcei și Norvegiei descendent din Gustav I al Suediei cel care obținuse independența Suediei (1523) după o perioadă de uniune cu celelalte țări scandinave. Cu toate acestea, în 1810, a fost ales
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
și a guvernat cu autoritate. Cenzura și suprimarea oricărei opoziții, o stare proastă a economiei daneze au reprezentat o perioadă întunecată a domniei sale. Din 1834 regele a acceptat fără tragere de inimă o mică inovație democratică prin crearea Adunărilor de Succesiune (aveau rol pur consultativ). Christian a încercat să atragă interesul marilor puteri asupra cauzeei Norvegiei însă nu a avut succes. Fiind presat de comisarii puterilor aliate în legătură cu uniunea dintre Norvegia și Suedia în conformitate cu termenii Tratatului de la Kiel, și întoarcerea în
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
magistratului și politicianului Luca Elefterescu. Casa păstrează, în linii generale, arhitectura și decorația originală, în stil romantic, inițialele primului proprietar regăsindu-se și azi, încadrate într-o splendidă feronerie a ușilor de la intrare. Expoziția de bază a muzeului prezintă o succesiune cronologică a celor mai cunoscute tipuri de indicatoare de timp și de ceasuri: cadrane solare, clepsidra, nisiparnițe, ceasuri de mobilier, de șemineu, de perete, de buzunar și de călătorie. Cele mai vechi ceasuri din colecție sunt cele de tip astronomic
Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” () [Corola-website/Science/331366_a_332695]
-
VI-lea al Castiliei și Sancho Ramirez al Aragonului, iar aceasta din urmă a fost făcut rege, ceea ce a dus la mai mult de o jumătate de secol de control aragonez. Moartea lui Alfonso a dus la o criză de succesiune în Aragon, iar nobilii din Navara au profitat de acest lucru pentru a restabili monarhia independentă, încununându-l pe nepotul lui Sancho cel asasinat (printr-un frate nelegitim), Sancho al IV-lea. Moartea lui Sancho al VII-lea, ultimul rege
Lista de monarhi ai Regatului Navarei () [Corola-website/Science/331398_a_332727]
-
Grigore Cantacuzino a mărit valoarea impozitelor pe consumul de petrol, alcool, zahăr și tutun precum și a taxelor pentru transportul cerealelor pe calea ferată. Totodată a introdus o serie de impozite noi cum au fost: cele pe salarii și pensii, pe succesiuni directe, precum și taxele de timbru și de înregistrare pentru societățile bancare. Introducerea noilor impozite și "în special cel asupra producției de băuturi alcoolice, care lovea în masa de țărani", avea să ducă la căderea guvernului Cantacuzino și înlocuirea acestuia cu
Criza economică din 1899-1901 () [Corola-website/Science/331386_a_332715]
-
cu puteri magice, aparținând diferitelor elemente ale naturii (lemn, foc, piatră, nisip, vânt). Aceștia vânează toate ființele care nu sunt suficient de bine ascunse sau nu sunt protejate de glife - semne desenate într-un anumit fel și cu o anumită succesiune. În legendele oamenilor se vorbește despre vremurile de demult, în care războinicii cunoșteau glife cu ajutorul cărora putea lupta împotriva demonilor, dar care sunt demult pierdute. Singura lor speranță este sosirea Izbăvitorului, cel despre care se crede că va salva omenirea
Omul pictat () [Corola-website/Science/334029_a_335358]