18,686 matches
-
câțiva ani. Am Încercat să văd luna altfel. Nu așa cum o vedem curent, ca un ban de aur, ci cum este În realitate. M-am situat Într-un punct care m-a... de-centrat.” Îl priveam cu extremă atenție, dar tăceam. „S-au produs dereglări. Ar trebui niște reașezări, altă articulare. Să fiu readus la funcționalitate. Recentrat, poate.” Îl ascultam Îngrijorat, fără să rostesc vreo vorbă. Poate avea dreptate, cine știe... Se simțea agresat de un adevăr ascuns, greu de conciliat
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
soacra mea) și Îngrijirile, amăgirea, disimulările cad pe umerii noștri. Când, venind din țară, unde am plecat cu oarecari speranțe, Îți dai seama că nu mai ai chiar nimic de sperat... Și câte și mai câte! Iată deci de ce am tăcut atâta vreme! nu fiindcă nu m-aș fi gândit mereu la tine, fie și numai ca auto-reproș că nu-s capabil să scriu câteva rânduri. Dar ce să scriu? Să mă lamentez? Să mint? În primăvară aveam unele nădejdi că
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
acum, la Casa di Romania. „În ce limbă veți vorbi?”, mă Întrebase prompt diplomatul. I-am Împărtășit, tot prompt, bucuria de a folosi, În sfârșit, la o Întâlnire internațională, româna. Cei doi concetățeni s-au privit pe furiș și au tăcut. Când m-am depărtat, Cella, care se afla În preajma celor doi, fără ca ei s-o cunoască, l-a auzit pe Însoțitorul diplomatului exprimând, probabil, opinia amândurora: „Ro-mâ-neș-teee?!... Poate să vorbească și În ungurește! Tot nu mă interesează!”. Într-adevăr, impertinența
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
n-a cucerit orașul acesta decât după grea luptă”, „Ceea ce este mai viu azi În Germania descoperi la Berlin, În tensiunea, complicațiile și fermentul berlinez”... Se discută aici, adesea, despre neagra perioadă nazistă, dar și despre ambiguitățile situației politice postbelice. Tac și ascult. „De la un anumit nivel uman, indivizii se Înțeleg instantaneu, să știți. Indiferent de limba, culoarea sau experiența lor”, spune profesoara de germană care lucrează cu oaspeții la DAAD. Prietena mea bibliografă intervine: „Să nu idealizezi. Dacă ar trebui
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
alta, fără nici o certitudine de ordin material. Ce știm, Însă, bine știm: cale de Întoarcere nu există”, Îmi scrie fratele său, celălalt prieten, criticul literar, tocmai refugiat la Paris. „Unii afirmă că ceea ce am făcut noi este o nebunie. Alții tac și ridică din umeri. Iar alții sunt de acord. Rămâne de văzut. Viitorul e mic... dar are altă culoare decât până acum”, mărturisește un romancier român, stabilit și el, anul trecut, la Paris. „Prețul libertății, acolo, este foarte scump; aici
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
repetă, În loc de răspuns: „Da, chiar așa, nu este solitar fiecare spirit?”. Adevăratul răspuns va veni, Însă, curând, tot din partea soției, după ce vom Înțelege autointerogația pe care o provoacă soților Întrebările persoanei a treia, personajul de carte: „Acești doi oameni, acum tăcuți din nou, erau uniți de gândul la acel personaj, la acel necunoscut, același dintre atâtea terțe persoane, de parcă s-ar fi plimbat Împreună prin același peisaj: copaci, pajiști, cer, simțind subit neputința de a ști de ce Într-un loc totul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
În discuție. Nici măcar „fascismul” nu era adevărata chestiune. Ignorase, este adevărat, semnificația antifascistă sau anticomunistă a textului, ca și numeroasele conotații istorice, nu doar ideologice. Întrebarea reală rămânea, Însă, dacă argumentarea se susține. Ezitam să-i explic fetei transparente și tăcute din fața mea că În Rinoromânia legionară, ca și În cea socialistă, punctul ei de vedere fusese validat de semnătura unor iluștri gânditori și artiști care credeau, și ei, că bietele cusururi ale omului de rând trebuie zguduite prin cutremurul sângeros
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
acest subiect delicat. Un scriitor vulnerat de propriile sale tăceri și de tăcerea din jurul numelui său Întruchipează o tulburătoare ipostază a zădărniciei. Reluase fumatul, trecea și printr-o criză personală. Părea, ca și În Întâlnirea noastră din primăvara trecută, când tăcuserăm Împreună mai mult de o oră, prea plin de neîmpliniri și negație. „Nu mai suport, dragă Norman, epoca În care trăim. Mă Îngrijorează Irakul, cum mă Îngrijora acum câțiva ani Iugoslavia”, spusese atunci, În holul hotelului de pe Budapester Strasse. Acum
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
I-am repetat că nu este decât o sugestie. Imprimarea m-ar ajuta să am exact cuvintele sale, să nu mă las În voia aproximațiilor memoriei. I-aș arăta, firește, orice transcriu. I-aș cere acordul dacă ar fi să... Tăcea. I-am spus că un bun prieten obișnuiește să mă imprime de fiecare dată când Îmi dă să citesc un manuscris al său și reascultă, apoi, observațiile critice, așa izbutisem să mă obișnuiesc eu Însumi, până la urmă, cu acest straniu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
împreună dincolo în lumea umbrelor, căci ea este preexistentă și omniprezentă fiind forma perceptibilă nouă a Dumnezeirii, din care prin Geneză și după puterile noastre omenești am primit și noi o infinit de mică parte”. Cu asta, Domnul Pătrașcu a tăcut, și noi deasemeni, meditând asupra celor ce ne relatase dânsul. Zilele treceau mai ușor cu tot felul de evenimente, care se petreceau la noi în celulă sau la vecini sau pe coridor, dar nopțile veneau cu tot cortegiul lor de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
urlă-n bărăgan. Și unua zis cu glas sticlos Mi-e visul viermuit în os Cazi mână putredă în jos. Altul gemu scrâșnit din dinți Iubito, azi pe cine alinți? Iubito, azi pe cine minți? Și cel de-al treilea tăcea Obraji de lut, frunte de stea Zguduie vântu-n gergevea! Cu ochii vineți de venin, Privea paharul încă plin, Ce-arăți în fund, pahar cu vin! Gemu întâiul: Mâine chiar Să-ți colcăi viermii, leș murdar Fii mușuroi, fii furnicar! Iar
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
în fund, pahar cu vin! Gemu întâiul: Mâine chiar Să-ți colcăi viermii, leș murdar Fii mușuroi, fii furnicar! Iar celălalt: Chiar mâine-n zori Voi fi un scrânciob pentru ciori Să țipe corbi croncănitori... Dar cel de-al treilea tăcea Obraji de lut, frunte de stea Privea paharul și nu bea. Și ei au zis: Tu nu blestemi, Nu bei și moartea nu ți-o chemi, Tu ochi nu plângi, tu piept nu gemi. Când noi vom coace stârvuri grele
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
ți-o chemi, Tu ochi nu plângi, tu piept nu gemi. Când noi vom coace stârvuri grele, Vei trece troienit sub stele Iubind, cântând, visând sub ele! Și ei au plâns și au gemut, Dar el a râs și a tăcut A râs de ei și n-a băut. în zori s-au împărțit apoi Pe trei poteci spre zariști noi Să sune vânt, să bată ploi. Și dimineața prinse-n drum Pe-ntâiul călăreț de fum Spre zări de vis
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
calvarul unei condamnări politice și o moarte nemaiauzită de martir. Spiritul său de jertfă prin acest sfârșit a atins punctul culminant, Mișcarea Legionară i a dăruit neamului pe cel mai eroic Comandant Legionar. Mă întreb în fața jertfei sale; cum să tac acum când trebuie să vorbesc, când este necesar să se vorbească despre spiritul de jertfă și despre eroismul lui de durată. Este acută nevoie de a fi prezentat adevărul asupra vieții și a morții profesorului Nicolae Petrașcu cel care este
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
dai în vânt după munca în echipă. Important e că ești curajos. Dacă n-ai fi fost curajos, n-ai fi devenit Computator de elită. Așa se și explică leafa ta mare. N-am mai găsit nici o replică, așa că am tăcut. Bătrânul a izbucnit iar în râs. Apoi m-a condus în biroul de alături. — Eu sunt biolog, spuse el. Mă rog, biolog într-un sens mult mai larg. Sfera mea de interes include și neuropsihologia, acustica, lingvistica, religia. Nu vreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
os în parte. Ei bine, după ce termini toate calculele, vom extrage acele sunete nu numai empiric, ci și logic. Asta înseamnă că vom putea controla lucrurile în mod artificial? — Exact, spuse bătrânul. — Și ce anume rezolvăm prin controlul artificial? Bătrânul tăcu câteva clipe, plimbându-și limba peste buza superioară. — Se pot realiza tot felul de lucruri, spuse el apoi. Acesta-i adevărul adevărat. Nu pot să-ți spun în cuvinte. E foarte greu de imaginat. — Desonorizarea ar fi unul dintre ele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ci părea că izvorăște de undeva dinăuntru și iese la suprafață asemenea fumului ce fusese închis o vreme. Oricum, era o tăcere tare ciudată. Senzația pe care mi-o lăsa era că acel craniu se conecta chiar la centrul Pământului. Tăcea, dar privea undeva, într-un vid nemărginit. Mă uitam la el atent, dar nu mi se părea că ar vrea să-mi spună ceva. Aerul din jurul meu era apăsător. Emana o tristețe greu de exprimat în cuvinte. — Bine, mă apuc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
se căuta foarte mult tipul ăsta, îmi spuse vânzătorul între două vârste. Gusturile s-au schimbat... Îi dădeam dreptate. Am parcat mașina în apropiere, am intrat într-un restaurant, am comandat bere, crevete cu ceapă coaptă și mi-am văzut tăcut de mâncare. Crevetele erau cam reci, ceapa cam crudă, dar, pentru că nu mai era nimeni în jur care să facă reclamații, am decis să mănânc resemnat tot ce-aveam în farfurie. Când te-aștepți la prea multe, dezamăgirea e mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
afla ceasul. Arăta unsprezece și douăzeci și șase de minute. Îl primisem cadou la nunta nu mai știu cui. Era un ceas deșteptător ingenios. Ca să opresc alarma, trebuia să apăs simultan butonul roșu din stânga cu cel negru din dreapta. Dacă nu procedam astfel, nu tăcea și n-aveam cum să mă culc la loc. Trebuia să mă ridic din pat, să așez ceasul în poală și să manevrez ambele butoane. Cu asta, făceam deja un pas în lumea trejilor. Știu că mă repet, dar vreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
împlinit douăzeci de ani - când am tot mers pe la nunțile prietenilor și cunoștințelor. La una dintre ele m-am pricopsit și cu ceasul ăsta deșteptător. Eu nu mi-aș fi cumpărat în ruptul capului unul a cărui alarmă să nu tacă dacă nu apeși două butoane în același timp. Mi s-ar fi părut mult prea complicat. Din fericire, nu prea am probleme cu trezitul. Mă trezesc ușor. Când am dat cu ochii de el, l-am luat din reflex în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în minte vremea din ziua aceea. — Ai stat mult în spital? — Cam o lună. Avusesem probleme cu inima și am fost operată. Ciudat, nu? Eram singura bolnavă din familie și trăiesc. Restul erau toți sănătoși, dar nu mai sunt. A tăcut puțin și și-a văzut de drum. Mergeam în urma ei gândindu-mă la camfor, la păsărele, la inima ei. — Ai mei au murit toți în ziua aceea. Păsărelele fuseseră foarte agitate, pentru că nici ele nu mai știau dacă ploua sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de atac. Îmi aștepta următoarea mișcare. — Am impresia că animalelor le place să sufere și să moară, am zis. — Într-un anumit sens, cam așa stau lucrurile. Este starea lor naturală. Poate că frigul și suferința sunt salvarea lor. Colonelul tăcu. Mi-am plasat Regina în spatele Turei sale. Poate reușeam astfel să i-o mișc de-acolo. Era cât pe-aci să muște din momeală, dar s-a răzgândit imediat. Și-a retras un Cal ca să-și întărească apărarea. Umbli cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
peretele barajului era de fapt a mea. Nici măcar fratele meu mai mare care ședea lângă mine. Dacă s-ar fi prins, mi-ar fi spus cu siguranță, sau mi-ar fi dat măcar un cot. Nu era genul care să tacă numai ca să nu deranjeze lumea din jur. Nimeni nu mi-a atras atenția că era vorba de umbra mea. Chiar dacă le-aș fi spus, nu m-ar fi crezut cu siguranță. Pe urmă, îmi era foarte clar că umbra voia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
rost ar fi avut Zidul? Așa că trebuie să existe undeva și o ieșire. — S-ar putea să ai dreptate. — O găsesc eu și fugim împreună de-aici. N-am deloc chef să dăm ortul popii în văgăuna asta mizerabilă. Umbra tăcu apoi și scormoni iar pământul. — Repet ce ți-am mai spus și la început: orașul ăsta nu e normal. Absolut deloc, sublinie ea. La fel cred și acum. Chiar mai mult decât oricând. Problema este că-i vorba de o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
scuzați, dar nu pot vorbi prea tare, spuse tânărul. Sunteți din oraș, nu? — Da, am zis. — După cum ați văzut, orașul e luminat prin energie eoliană. Există mai multe cratere aici în care acumulăm energia vântului și apoi o folosim. Tânărul tăcu puțin și privi pământul de la picioarele lui. — Vârtejurile de vânt pornesc de aici o dată la trei zile. Există multe cavități prin care circulă vântul și apa. Eu răspund de acest dispozitiv. În zilele în care nu bate vântul, strâng bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]