21,512 matches
-
credinciosul Hildebrand n-a Înțeles, nici Raimund și În nici un caz Amadeus din Geneva, care mă urăște din inimă Împreună cu toate neamurile lui. Nici Eglord, care mă invidiază fiindcă sunt prinț și fiindcă trebuie să Îngenuncheze În fața mea. Da, mă tem că Însuși fratele meu nu m-a Înțeles. — Ducele, răspunse părintele Bernhard, este o fire războinică, nobile stăpân. Pentru el importante sunt lupta și victoria, ca și pentru toți nobilii voștri strămoși. Dar el este un cavaler desăvârșit, cultivat, și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
făcea. — Așa deci, venețienii au ales un nou doge! Sunt mulțumiți cu el? — Prea mare lucru nu se știe deocamdată despre el, Înălțimea Voastră, răspunse Bodo. Dogele Domenico nu-i prea vorbăreț și e foarte prudent. Cred că se și teme. Încă nu s-a uitat În Veneția cum a fost Înjunghiat Pietro Candiano, chiar dacă a trecut de atunci destul timp. Sigur că nu vrea s-o sfârșească la fel, e de la sine Înțeles. În orice caz, eu n-am putut
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nu era nevoie să le-o mai spun... Bineînțeles că la o audiență oficială nu se poate vorbi prea deschis. Cum am mai spus, dogele nu primește pe nimeni decât În prezența membrilor Consiliului celor Zece. Sunt sigur că se teme mai mult de Consiliu decât de toți Îm părații și de toți papii. Dar m-a ascultat cu bunăvoință și mi-a răspuns: „Noi nu vom Întreprinde nimic care să dăuneze intereselor prietenilor noștri, mai cu seamă că avem aceeași
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
bătrânul ministerial și-l bătu cu prietenie pe umăr: — Hildebrand, tu n-ai urmă de răutate În tine. Ești ca vinul vechi pe care-l fac oamenii mei din strugurii de pe coastele Însorite din Kaiserstuhl, limpede și curat. Nu te teme, vița noastră nu va pieri! Vom mai domni multă vreme și urmașii noștri nu ne vor uita. Apoi se Întoarse spre fereastră și privi lung spre colina pe care o pomenise adineauri și care semăna Într-adevăr cu un tron
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să murmure speriată: — Cine ești, străine? Nu cumva...? Își făcu din nou, grăbită, semnul crucii, sărutând un me dalion de aur care-i atârna de un lanț subțire pe piept. — Nu, nu, se grăbi să o liniștească Simeon. Nu vă temeți, stăpână. Nu sunt Satana. Dacă-mi Îngăduiți, am să sărut și eu relicva sfințită ca să vă dovedesc că sunt un bun creștin. — Atunci de unde știi cine sunt? Spuneai că ești străin și acum, dintr-odată, știi că sunt femeie și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fu garii. Iar tu ești un biet oropsit și fugar, nu-i așa? Simeon pricepu cursa care i se Întinsese. și pricepu că trebuie să fie foarte atent la cuvintele lui. Clericul cel gras era un adversar mult mai de temut decât cavalerul, cu toată cruzimea lui. Așa că răspunse mirat: — Fugar și oropsit, părinte? Nu, nicidecum. Sunt un biet călător care ți mulțumește prea plecat că l-ai scăpat de moarte. Ai salvat un suflet nevinovat care habar n-are ce
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mai spun. și cu asta am Încheiat! — Numai un lucru vreau să te mai Întreb, suspină Rishawa, de ce e atât de primejdios? De ce atâta taină? Doar ducele Bertold e stăpânul nostru și ce face el e bun făcut! De ce se teme și de cine? — Nu se teme, dar nu vrea să supere obrazuri subțiri de la Curte. Nu uita că doamna Sophie n-are copii. Familia Welfilor e puternică și influentă. Ducele are nevoie de ajutor, sau cel puțin n-are nevoie
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Încheiat! — Numai un lucru vreau să te mai Întreb, suspină Rishawa, de ce e atât de primejdios? De ce atâta taină? Doar ducele Bertold e stăpânul nostru și ce face el e bun făcut! De ce se teme și de cine? — Nu se teme, dar nu vrea să supere obrazuri subțiri de la Curte. Nu uita că doamna Sophie n-are copii. Familia Welfilor e puternică și influentă. Ducele are nevoie de ajutor, sau cel puțin n-are nevoie să-i mai cadă și alții
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
va bănui pe noi de necre dință.“ Multe nopți petrecu Rishawa văzându-se parcă aievea aruncată pentru totdeauna În tainițele cetățuii din Gundelfingen. Odinioară reședință a familiei ducale, astăzi era un ultim loc de apărare și refugiu și o Închisoare temută despre care se povesteau lucruri Înfiorătoare. Nimeni nu tulbură Însă liniștea domnului ministerial Hildebrand și a soției sale. Cu timpul, Adelheid se obișnui cu ei, și ei cu Adelheid. Părintele Anselm o Învăță să scrie și să citească, la cererea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe cavalerul pe care Îl ajutase. Avea fața suptă și palidă, iar nasul i se ascuțise. Tânărul Încercă să-și miște buzele și clipi cu mare greutate: — Da, el e! Atunci starețul se Întoarse spre cioplitor: — Omule, să nu te temi. știm acum că n-ai mințit. Spu ne-ne tot ce s-a-ntâmplat. Simeon tăcu. Călugărul care ședea pe jilț spuse și el: — Ești Între prieteni. Nu știm ce te-a-ndemnat să-l ajuți pe domnul Bodo, dar ți-ai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ei Bertha. Nu știa ce să creadă. Ca orice om necăjit și speriat, nădăjduia Într-o minune. Poate că se Întorsese Conrad din Burgundia. Poate că părintele Bernhard aflase ceva. Coborî În vale pe drumul cel mai scurt, căci se temea să se Întoarcă pe unde venise, prin poienile de sus. Deodată, la o cotitură Îi apăru În cale un cleric dolofan, călărind pe un asin la fel de bine Împlinit. Cu o voce armonioasă intona un psalm, adâncit În rugăciunea lui, Încât
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Întrebă Adelheid. Parcă era vorba de un preot? — Da, domniță, chiar acolo și mergem. Prietenul părintelui Constantius e capelan acolo sus, la castelul domnului Adalbrecht, ministerialul din Staufen. Domnul Adalbrecht este vasalul credincios al stăpânului nostru, nu trebuie să vă temeți și să mă priviți tot timpul cu neîncredere. Eu vă sunt cu desăvârșire devotat și nu fac altceva decât să urmez poruncile părintelui Constantius. Dar, dacă nu vreți să veniți cu mine, rămâneți aici cu slujitoarea domniei voastre și mă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se gândi să prindă crucea la gâtul copilului. Dar se opri, spunându-și că mama copilului sau cel care l-a lăsat sub pod ar fi putut face același lucru. „Cine știe“, Își spuse, „poate că mama lui s-a temut ca nou-născutul să nu fie recu noscut. Poate că dacă s-ar ști cine e ar fi În pri mej die. Poate că a lăsat crucea ca semn de recunoaștere pentru mai târziu. Puse crucea Înapoi În punguță și-o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mai Încurcată decât crezi. N-a fost hoție la drumul mare. Nu, aici e o conspirație politică ale cărei urmări s-ar putea să fie cumplite și pentru el, și pentru noi. În fine, va avea urmări de care ne temem... Sunt fapte și nume pe care doar le șoptim, sau pe care nu Îndrăznim să le rostim, jupâne Urs... Domnia ta, care trăiești atât de aproape de puterile lumii acesteia, chiar În mijlocul lor, știi mai bine decât noi... Urs nu-și revenea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
moartă. Dar atunci răzbunarea noastră va fi groaznică.“ Totuși, nu cred să fie așa. O persoană de rang Înalt ca ea nu poate să dispară așa, fără urmă. Nimeni nu va cuteza să ridice mâna asupra ei. Mai degrabă mă tem de vreo intrigă politică. Oricum, cunoaștem toți izbucnirile de mânie ale fratelui meu. Ceea ce nu face lucrurile mai simple... Părintelui Bernhard Îi plăcea să vorbească și se pregătea să mai povestească un timp despre Întrevederea lui cu tânărul duce. — știm
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
spun, bijuteria e nespus de prețioasă și numai cineva foarte sus pus putea s-o aibă. Am crezut că e un semn de recu noaș tere pentru mai târziu, și n-am lăsat-o la gâtul pruncului pentru că m-am temut să nu-l primejduiesc. Poate că pă rintele lui, cine-o fi fost, sau maica lui, l-a părăsit pentru că se temea de cineva sau de ceva. Niciodată nu poți fi destul de precaut. Am ascuns-o și păstrat-o ca să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de recu noaș tere pentru mai târziu, și n-am lăsat-o la gâtul pruncului pentru că m-am temut să nu-l primejduiesc. Poate că pă rintele lui, cine-o fi fost, sau maica lui, l-a părăsit pentru că se temea de cineva sau de ceva. Niciodată nu poți fi destul de precaut. Am ascuns-o și păstrat-o ca să i-o dau când voi fi pe patul de moarte, și atunci să-i dezvălui Întâmplarea. Mi-a fost teamă să-i
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
a fost copilul meu și așa trebuia să rămână. Dar dacă această taină poate să-l ajute acum să-și dobândească soția pe care și-o dorește, atunci tăcerea mea ar Însemna un egoism monstruos. Pe de altă parte, mă tem ca obârșia lui să nu-l primejduiască. Nu știu ce să fac, părinte, vă rog să-mi dați un sfat! Alb ca varul peretelui de care se sprijinea, călugărul luă cruciulița și-o privi Îndelung. Tăcu o vreme și ochii i se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
masă și și-l apropie de obraz, ca să poată fi recunoscut. În acea clipă, gazda sări de pe așternutul zdrențuit și se Înclină smerit, până la pământ. Apoi se ridică, privind Întrebător către oaspetele pe care Îl respecta și de care se temea totodată. Acum că știi cine sunt, aș vrea să stăm puțin de vorbă spuse tânărul cavaler. Hai afară, omule, aici ne sufocăm amân doi. Cum poți trăi În asemenea fum? Fă o gaură În tavan, că altfel Într-o zi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de Burgundia, care te va face stăpân și acolo. Le e de nesu portat gândul că ne vom Întinde autoritatea și asupra bur gunzilor. Ne-am Împins granițele domeniilor din ce În ce mai departe și de fapt suntem mai puternici decât Împăratul. Se tem că vom pretinde coroana, blestemații! Conrad Își privi fratele cu Îngrijorare: — Mărite frate, nici mie nu-mi place povestea asta cu Molsheim. Cum spui: de ce tocmai acolo? Departe de supușii noștri cei mai credincioși! Fiindcă Amadeus și acoliții lui vor
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
exemplar, ca să-i Împiedice și pe alții să ur meze același drum. Unde am ajunge, dacă vasalii noștri nu și-ar mai respecta jurămintele de supunere și credință? Dar la Molsheim trebuie să mergem! Vrei să se spună că ne temem? Mai așteaptă câteva zile, frate. Îți voi dovedi adevărul spuselor mele. Te rog să fii prevăzător. Trebuie să fim prevăzători. Să luăm cu noi mai mulți slujitori bine Înarmați. și câțiva ministeriali credincioși. Să mergem pregătiți de luptă. Nu se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ne arătăm puternici și gata de orice? Cu atât mai mult Îi vom sili să accepte condițiile noastre! — Nu crezi că mai degrabă arată că ne e teamă? zâmbi Bertold. La Curte se va șopti că cei doi Zähringer se tem și de umbra lor, dacă În timp de pace vin la o Întâlnire Înarmați până-n dinți, ca niște iepuri fricoși? Frate, Îți spun Încă o dată, n-am prea multă Încredere În ei, dar asta e alt ceva. Nu-mi place
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În ei, dar asta e alt ceva. Nu-mi place să mă Întâlnesc cu intriganți și cu slă bănogi. Ce-ar putea face? Să ne atace ei pe noi? Nici În vis nu cred așa ceva! Suntem prea puternici și se tem prea mult de noi ca să Îndrăznească! — Prevederea este mama Înțelepciunii, murmură Conrad. Nu uita ce ne-au Învățat părintele și dascălul nostru. Nu uita de asemenea că și Biblia ne Învață să fim Înțelepți ca șerpii. Să fim Înțelepți, frate
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mânăstirea Sfântu l Maximin, departe În sud. El i-a dat de veste și lui Raymond Berenger, contele catalan de Provence, punând-o sub protecția lui. Catalanul nu-l prea avea la inimă pe rege, ca toți provensalii, care se temeau necontenit de tendințele de expansiune ale coroanei france, și a primit-o cu toată bună voința pe sărmana fugară. Acolo și-a sfârșit zilele frumoasa Bertranda de Montfort, după ani de pocăință și reculegere. N-a trăit prea mult, sărmana
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
hohotind: — Dac-aș putea să-ți fiu de folos! Nu știu, Conrad, nu știu niciodată nimic... și acum și primejdia asta... Doamne, ce i s-a Întâmplat? Mișcat la culme, tânărul duce Încercă s-o liniștească, explicându-i că se teme mai ales pentru ziua de mâine și că, orice ar fi, nimeni n-ar cuteza să se atingă de stăpân. — Nădăjduiesc, dragă cumnată, că Îngrijorarea noastră este de prisos. Oricum, nu pot lăsa lucrurile În voia lor. Plec cu cavalerii
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]