19,017 matches
-
caracteristici ale acestei variante sunt sistemul parlamentar, cu reprezentare proporțională (sau prezidențialismul) și sistemul electoral proporțional. Se manifestă printr-un segment coerent și dominant, guvern-partid sau partid dominant, un lider puternic și un guvern monopartinic; poate exista, de asemenea, o autonomie relativă a societății, mai mult sau mai puțin accentuată, care impune condiții instituțiilor. Analizând modelele "nemajoritare" putem stabili un continuum între doi poli: democrația proporțională și democrația conflictuală. Democrația proporțională beneficiază de o coerență fundamentală între trei grupuri de variabile
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
sau prezidențialismul cu sistem electoral proporțional sunt însoțite de un sistem multipartid heterogen. În acest caz se poate observa un anumit control de partid al societății civile care permite însă ca democrația să funcționeze. În cadrul acestui model, o creștere a autonomiei societății poate cauza probleme și chiar și o criză. Tabelul 1.2 sintetizează cele șase modele descrise mai sus: principiile de bază ale designului constituțional sunt corelate cu cele referitoare la partide și raporturile dintre instituțiile politice și societatea civilă
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
la cel al referendumurilor. Tabel 1.2. Modele empirice ale democrației Democrația majoritară a.4. Semi-parlamentarism și sistem electoral proporțional consolidat sau majoritar sau a.l. Prezidențialism și sistem electoral majoritar b.2. Sistem bipartid și guverne monocolore c.l. Autonomie Democrație plebiscitară a.1. Prezidențialism și sistem electoral majoritar, sau a.2. Semi-prezidențialism și sistem electoral majoritar; sau a.4. Semi-parlamentarism și sistem electoral proporțional consolidat sau majoritar, sau a.6. Prezidențialism și sistem electoral proporțional b.l. Partid dominant
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
guverne monocolore. c.2. Semi-autonomie sau c.3. Semi-control. Democrație proporțională a.4. Semi-parlamentarism și sistem electoral proporțional consolidat sau majoritar, sau a.5. Parlamentarism și sistem electoral proporțional. b.3. Sistem multipartid omogen și guverne de coaliție. c.l. Autonomie sau c.2. Semi-autonomie. Democrație conflictuală a.4. Semi-parlamentarism și sistem electoral proporțional consolidat sau majoritar, sau a.6. Prezidențialism și sistem electoral proporțional. b.4. Sistem multipartid heterogen și guvene de coaliție. c.4. Control, sau c.3. Semi-control
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
Să vedem acum cele patru dimensiuni mai semnificative. 1. Participarea. La nivelul interacțiunii dintre societate și instituții aspectul cel mai important este mobilizarea (cuantumul de participare al maselor, indusă și controlată de sus). Societăților politice nu le sunt recunoscute nici autonomia, nici independența; în perioadele cu maximă stabilitate, liderii politici vor pune în aplicare politici care să mențină societatea civilă în afara arenei politice; în orice caz, un nivel scăzut de participare, nici extins și nici intens, poate fi controlat de sus
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
Cu alte cuvinte, chiar dacă inițial sunt conduși de propriile interese, militarii guvernului vor fi apoi supuși acelorași presiuni, întrebări și restricții ale guvernelor civile precedente. O altă motivație specifică poate fi reacția la ingerințele civililor care limitează, în acest fel, autonomia militară (în ceea ce privește promovarea, pregătirea, determinarea curriculei și alte aspecte similare). Apărarea interesului presupune crearea, de către civili, a unor "miliții" alternative care amenință să le ia militarilor monopolul forței, sau, mai degrabă, să pună în aplicare acțiuni care amenință supraviețiurea instituției
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
sau distrugerea anumitor structuri ale vechiului regim, prin transformarea lor structuri conform programelor și ideologiilor promovate de noii lideri la putere, sau prin crearea unor structuri și norme noi; b) extinderea și perfecționarea dominației guvernului în funcție de mijloacele coercitive; c) asigurarea autonomiei și a eficienței noilor structuri; d) extinderea gradului de legitimitate internă și internațională a noului regim. Într-o anumită privință, consolidarea marchează reversibilitatea procesului realizat prin trecerea de la criză la colaps, la tranziție, și, apoi, la instaurare: de la folosirea violenței
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
pot fi recunoscuți. Apoi, formal, procesul constituțional sau alte demersuri, mai puțin oficiale, pot fi ocazia pentru a ajunge la un consens pe probleme de politică de "fond" (conflicte de clasă, economice - monetare, salariale, fiscale - sau conflicte centru-periferie, determinate de către autonomia regională). Există alte două elemente definitorii ale instaurării democrației, strâns legate între ele și dependente de dimensiunea coaliției fondatoare. Pe de-o parte este necesar a vedea dacă și ce forțe politice sunt mai mult sau mai puțin prezente sau
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
că forța de acțiune sau chiar de control a partidelor depinde de mai mulți factori ai statului, de normele de procedură, de partide și de natura sistemului de partide, precum și de anumite aspecte ale societății. Se poate vorbi, așadar, de autonomia societății civile (elite economice, intelectuale, mass-media, grupuri de interese și alte tipuri de asociere) în relația cu instituțiile de stat, cu elitele de partid, cu partidele însele, sau, eventual, de acțiunea de control exercitată de elitele de partid asupra societății
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
ale grupului pot avea doar obiective defensive sau de prevenire" (ibidem, 23-24). Grupurile antreprenoriale, mai ales, ocupă o poziție mai independentă în relație cu partidele. Chiar sindicatele, în ciuda legăturilor posibile cu partidele politice, au un spațiu propriu de acțiune și autonomie. Cu toate acestea, din cauza existenței mai multor cazuri de acest tip, se remarcă prezența unor forme de neutralitate, mai puternice sau mai slabe 43. Aspectele evidențiate până în prezent se referă la existența unei societăți civile 44 mai mult sau mai
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
și diferite acțiuni ale corporatismului; la cealaltă extremă a aceluiași continuum avem o societate civilă mai activă, autonomă, cu o articulare scăzută a organizațiilor de partid, cu o prezență limitată sau chiar cu absența altor "ancore" (prin urmare, cu o autonomie largă față de instituțiile de stat și de partid a intereselor care rămân, astfel, pe poziții de neutralitate, chiar și în condițiile unui oarecare gatekeeping de partid). Figura 5.2. Cazuri și modele de consolidare democratică Legitimare Ancorare exclusivă inclusivă • dominio
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
existat consecințe politice reale până la începutul anilor nouăzeci (1992-1994). Până atunci, de fapt, factorii prezentați erau activi. La începutul anilor nouăzeci, situația a fost diferită. Procurorii, conștienți de sprijinul cetățenilor, s-au bucurat, în investigațiile lor, de o mai mare autonomie față de puterea politică. Descoperirea unei corupții generalizate, în fiecare sector public, a dus (în 1992) la demararea unui proces specific, cunoscut sub numele de "Mâini curate". Acțiunea transmisă în fiecare noapte la televiziune, în prime-time, timp de aproximativ două luni55
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
garantarea minimă a drepturilor civile, precum și "democrațiile defectuoase", conform expresiei propuse de Merkel (a se vedea Merkel și Croissant, 2000), caracterizate de garantarea limitată a drepturilor politice (democrație exclusivă), de prezența unor grupuri de putere care pot condiționa și limita autonomia liderilor aleși (democrație dominată), sau a democrațiilor marcate doar de o garantare parțială a drepturile civile (democrației neliberală). Chiar și aceaste trei modele democratice, grupate în categoria mai amplă a democrațiilor defectuoase, sunt, în realitate, "hibride", (ca și cele deja
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
este o condiție fundamentală. În același timp, realizarea receptivității (responsiveness) are limite obiective (din cel puțin două motive). Interesele cetățenilor se confruntă cu cele ale guvernanților, care, așa cum s-a subliniat mai sus, se angajează mai degrabă în "maximizarea" propriei autonomii, abandonând grija pentru "nevoile" cetățenești, profitând de complexitatea problemelor acestora și de schimbarea priorităților lor în timpul unei legislaturi, de obicei de patru sau cinci ani. La acest lucru poate fi adăugată existența unor probleme relativ greu de rezolvat ținând cont
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
analizate, așa cum sunt în funcție de "canalele ale cererilor sociale" și ca "delegați" sau "reprezentanți" ai societății civile, cu sarcina de a guverna sistemul politic prin îndeplinirea acelor cereri (Pizzorno, 1980: 13 și ss). Partidele trebuie, de asemenea, să dobândească o anumită autonomie și să încerce să-și realizeze propriile interese (ibidem: 14). 19 Gradul de coeziune internă, dar și postura de lider (sau lideri) în interiorul partidului. 20 Trebuie avute în vedere și diferențele legate de politicile care se desfășoară în relație cu
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
461): "Organizarea este drumul spre puterea politică, dar este, de asemenea, fundația de stabilitate politică", și, mai departe: "Cine organizează politica controlează viitorul". 40 Este faimosul termen folosit de Roth (1963) cu referire la social-democrați în timpul Germaniei Wilhelmine. 41 Problema autonomiei și a controlului este dezvoltată de Dahl (1982), care subliniază implicațiile normative pentru regimurile democratice. 42 "Sectorul" de grupuri de interese organizate și neorganizate, ca și cel de "mișcări", poate fi foarte complex și variat. Nu este necesară analiza întregii
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
un anume tip de activitate. Unii preferă activitățile intense, sub formă de competiție, altora li se potrivește activitatea cu volum mare de efort, dar cu intensitate mai mică; unii preferă să lucreze în echipă, alții vor un anume grad de autonomie în îndeplinirea sarcinilor sau exersarea sub conducerea directă și continuă a profesorului. Pentru că studenții sunt în pragul vârstei adulte și au suficient discernamânt pentru a alege tipul de activitate care li se potrivește cel mai bine, putem ține seama de
ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Cristiana Pop () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_786]
-
așa cum se manifestă ele în raportarea subiectului la actele sale. A ajuns astfel la două concepte: puterea în actul său și aproprierea actului. Miza este de ajunge să ai puterea asupra propriului act; este ceea ce copilul revendică pen-tru a obține autonomia socială. Al doilea concept este cel de apropriere a propriilor acte, "ne trăim actele nu ca pe niște emanații, ci ca pe niște excrescențe"; or, cînd ne scapă, ele au tendința de a se integra în "instituții sociale neadaptate". Lu-crurile
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
mai pro-funde convingeri ale sale: Deși acest fapt nu s-a manifestat niciodată în mod explicit, există aproa-pe de la început o opoziție ireductibilă între susținătorii unui determinism ce se vrea "predeterminare" și cei ai unei determinism care se deschide spre autonomie, independență și libertate. Fac parte dintre cei din urmă; cei dintîi sînt Jacques Monod, Laborit, Atlan și cîțiva tehnocrați. În pofida cîtorva avertizări scrise, punctul lor de vedere a triumfat. Mă declar învins, n-aș fi crezut că va renaște într-
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
Franța. Cum conceptul de cibernetică nu era de origine matematică, a fost trecut sub tăcere. B.C. Totuși, în Statele Unite, matematicienii precum Wiener sînt considerați părinții ci-berneticii. J.S. Matematicienii din Franța n-au acceptat ideile ciberneticiene. Nu le plăcea noțiunea de autonomie. B.C. Ce v-a marcat cel mai mult în Grupul celor Zece? J.S. Felul de a raționa al lui Edgar Morin și al lui René Passet. Eram foarte apropiat de René Passet. Îmi plăcea deschiderea sa. L-am reîntîlnit acum
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
totul era legat de genă. Eram de altfel destul de impresionat de diferențele dintre limbajul lui Jacques Monod și cel al lui François Jacob. Pe cît era Monod de determinist, pe-atît vorbea Jacob de-spre bricolaj și lăsa loc libertății și autonomiei. B.C. Nu erați de acord cu ideea de pro-gram determinist și de absență a libertății. J.S. Nici acum nu sînt de acord. Sunt foarte atașat de noțiunea de epigeneză. B.C. Au existat multe discuții în jurul expunerii lui Jacques Monod? J.S.
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
familiei e înlocuită de cea a terapeutului care este o parte integrantă a sistemului în care intervine. Într-un cu totul alt registru decît cel al psihoterapiei, a apărut, după conferințele Macy, un curent fondat pe teoriile auto-organizării, auto-poiezei și autonomiei. Von Foerster, apoi Umberto Maturana, Francisco Varela și Henri Atlan au dezvoltat aceste teorii în cadrul lucrărilor lor din domeniul biologiei sau al bioinformaticii. În 1969, fuseseră emise critici severe ca reacție la aspectele mecaniciste prezentate de unii ciberneticieni și, la
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
liber decît CESTA, pe care l-am numit Groupe Science/ Culture. Acesta a avut doi sau trei președinți, prin-tre care Jacques Robin și cu mine, și existau trei laboratoare: Laboratorul de dinamica rețelelor (LDR), Centrul de cercetare în epistemiologie și autonomie (CREA), și Grupul de cercetări interși transdisciplinare (GRIT), loc de întîlniri mai puțin formalizate decît celelalte două. LDR și CREA aveau ambiția de a fi laboratoare de cercetare. B.C. Discuțiile din sînul Grupului celor Zece erau aprinse? H.A. Bineînțeles. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
și reglărilor ecologice, stăpînirea dorinței noastre de putere sînt propuse pentru a construi o "societate planetară" care să asocieze dezvoltarea individului și a speciei umane cu dezvoltarea ecologiei. Spargerea structurilor mentale naționaliste, instituirea unei tonalități planetare, păstrînd în același timp autonomia vieții regionale, diversificarea mediilor pentru a lupta împotriva uniformizării mediului omului modern, limitarea situațiilor ierahice prin privilegierea structurilor economice care permit participarea majorității la luarea deciziilor cotidiene sînt luate în calcul pentru construcția acestei societăți planetare. Jacques Robin propune să
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
Jacques Robin participară la redactarea acestui text care deveni anexa nr. 11 a raportului pentru înființarea Grupului Știință/-Cultură, fixată pe 23 decembrie 1981 de Joël de Rosnay. Misiunile atribuite acestui grup erau de cercetare pe tema complexității și a autonomiei (logice, epistemologice și filosofice), "de formare și de sensibilizare a unui public larg prin forumuri, dezbateri, seminarii depre interacțiunile științei, tehnicii, culturii, societății" și de "stabilire a unei comunicări interdisciplinare între grupuri de cercetare mobilizate pentru aceleași obiective". Cultura, definită
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]