17,832 matches
-
obținând întăriri seminificative, a forțat pe unitățiile cehoslovace să se retrage din teritoriul Transcarpatiei, iar la 17 martie a ajuns la Pasul Ujok. La 18 martie, o unitate rutenă a atacat un regiment maghiar la Slatina, dar fără succes. După bătălia aceasta, majoritatea militanților au capitulat, iar mulți dintre ei au încercat să se retrage pe teritoriul Poloniei, dar au fost uciși în luptele cu grănicerii polonezi. La sfârșitul lunii martie, regentul Miklós Horthy a vizitat pe teritoriile ocupate, consacrând anexiunea
Invazia Transcarpatiei în 1939 () [Corola-website/Science/336579_a_337908]
-
devenit „șambelanul și portarul” și în această calitate, mâna dreaptă a acestuia. O tradiție orală (menționată și ea de H.Erlich) povestește că tanarul Alula s-a numarat printre cei care l-au capturat pe fostul împărat Tekle Giyorgis în bătălia victorioasă a lui Kassa din 11 iulie 1871. Alula a luat parte și la lupta contra lui Wagshum Gobeze (care era cumnatul Dejazmatch-ului Kassa). În anul 1871 după victoria în aceste lupte, Kassa a fost încoronat împărat al Etiopiei sub
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
au revenit în regiune după patru luni cu o armată mai bine echipată, care număra intre 15,000-20,000 ostași. Confruntarea dintre părțile rivale s-a desfășurat de data aceasta, vreme de trei zile, în martie 1876 la Gura. În bătălia de la Gura egiptenii au avut 500 de soldați morți, răniți sau capturați și au lăsat în mâinile împăratului Yohannes o pradă de 12-13.000 puști Remington, 16 tunuri, muniții etc. După victoria de la Gura, negusul a conferit lui Alula titlul
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
misiunea sa de comandantul oficial al armatei etiopiene, Fitawrari Blatta Gabro. La Kufit s-a desfășurat o luptă grea în care etiopienii au izbutit sa-i învingă pe mahdiștii conduși de Osman Digna, dar cu prețul unor pierderi grele. În bătălie au căzut doi dintre generalii etiopieni - Blatta Gebru însuși și Aselafi Hagos, iar Alula a fost rănit ușor. Mahdiștii au avut circa 3000 morți.În urma victoriei zona Bogos a reintrat în posesia Etiopiei. Victoria Etiopiei a avut un mare răsunet
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
Italienii au respins acest ultimatum, afirmând că ei se află la Massawa în virtutea „voinței divine”. În octombrie 1886 forțele lui Ras Alula au luat poziție în zonele Sahati și Massawa. În decembrie 1886 confruntarea cu italienii a devenit inevitabilă.Prima bătălie s-a desfășurat la Sahati, unde etiopienii au avut numeroase pierderi în fața artileriei italiene. Artileria etiopiană a replicat și ea rănind patru soldați italieni. Alula și-a repliat trupele cu rapiditate și a cucerit Dogali. La 24 ianuarie 1887 cele
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
etiopienii au avut numeroase pierderi în fața artileriei italiene. Artileria etiopiană a replicat și ea rănind patru soldați italieni. Alula și-a repliat trupele cu rapiditate și a cucerit Dogali. La 24 ianuarie 1887 cele două tabere s-au înfruntat în bătălia de la Dogali. Etiopienii avand superioritate numerică (12-20 000 luptători) au încercuit și nimicit apropate în întregime un regiment italian de 512 militari conduși de maiorul Boretti care venise pentru a întări forțele italiene la Dogali. În luptă italienii au avut
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
misiunea de a veghea trecătoarea Gasgori și de a bloca sosirea de întăriri italiene dinspre Adi Quala. În bejenia lor din fața lui Ras Alula, ei au dat de armata împăratului. Alula a trimis împăratului și pe călăreții oromo ca întărire. Bătălia de la Aduwa din 1 martie 1896 s-a incheiat cu victoria etiopienilor și fuga italienilor din regiune. După bătălia de la Aduwa Ras Alula a fost reabilitat de împărat și a crescut în ochii principilor tigre , fiind loial guvernatorului din Tigray
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
lor din fața lui Ras Alula, ei au dat de armata împăratului. Alula a trimis împăratului și pe călăreții oromo ca întărire. Bătălia de la Aduwa din 1 martie 1896 s-a incheiat cu victoria etiopienilor și fuga italienilor din regiune. După bătălia de la Aduwa Ras Alula a fost reabilitat de împărat și a crescut în ochii principilor tigre , fiind loial guvernatorului din Tigray, Ras Mengeshe Mikael. Ulterior, la 15 ianuarie 1897 a dus lupte cu vechiul său dușman, Ras Hagos din Tembien
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
Fanny von Donop (1850-1938); au avut împreună trei fii și o fiică. S-a înrolat în Armata Prusiei la timp pentru a participa la Războiul Austro-Prusac din 1866 și în Războiul Franco-Prusac, unde a fost rănit de două ori în Bătălia de la Colombey-Neuilly, și a fost distins cu Crucea de Fier (clasa a doua) pentru curaj. El a fost înaintat la gradul de general de infanterie în 1906, iar în 1913 a fost numit Inspector General al Armatei a VII-a
Alexander von Kluck () [Corola-website/Science/336642_a_337971]
-
de avioanele aliate, iar acest lucru a fost confirmat în mod independent de interceptările radio. Evenimentele următoare au fost critice pentru viitorul curs al războiului. Pe 5 septembrie, Maunoury a atacat flancul drept (vestic) al lui Kluck, marcând începutul Primei Bătălii de pe Marna. Kluck a parat atacul cu ajutorul a două corpuri de armată împrumutate pe care le-a plasat în spațiul dintre Armata I-a și Armata a II-a. Un atac surpriză lansat pe 8 septembrie de Armata a V-
Alexander von Kluck () [Corola-website/Science/336642_a_337971]
-
lovitură decisivă împotriva Franței. În schimb, lunga ședere în tranșee era gata să înceapă. Mulți experți militari germani au o mare stimă pentru Kluck și mai ales pentru șeful său de stat major, Hermann von Kuhl. Germania ar fi câștigat Bătălia de pe Marna, cred ei, numai dacă Bülow ar fi egalat inițiativele curajoase ale armatei lui Kluck, deși acest lucru nu explică încercuirea armatei sale. Citatul favorit al lui von Kluck era „În operațiunile mari și periculoase nu trebuie să gândești
Alexander von Kluck () [Corola-website/Science/336642_a_337971]
-
București și Zalău. Premieră oficială a filmului a avut loc la 9 iunie 1986 la cinematograful Scală din București. Filmul "Întunecare" a obținut în 1986 două premii ACIN: premiul pentru interpretare masculină (Dan Condurache, pentru rolurile lt. Victor Popescu din "Bătălia din umbră" și Dan Scheianu din "Întunecare", "ex-aequo" cu Valentin Uritescu, pentru rolurile Sergentul Șaptefrați din "Noi, cei din linia întîi" și Gică Hau-Hau din "Domnișoara Aurica") și premiul pentru coloana sonoră (Tiberiu Borcoman). Aprecierile critice la adresa filmului au fost
Întunecare (film) () [Corola-website/Science/336657_a_337986]
-
care trata o temă asemănătoare. Titlul filmului face referire la buzduganul primit de Mihai Viteazul după unirea celor trei țări române și care avea trei peceți: vulturul valah, ghepardul transilvan și bourul Moldovei. La sfârșitul secolului al XVI-lea, după bătălia de la Călugăreni din 1595, domnitorul Țării Românești Mihai Viteazul visa la unirea celor trei țări românești (Țara Românească, Moldova și Transilvania) într-un singur stat. Mihai Viteazul își conduce trupele sale, cu un moral ridicat datorită ultimei victorii împotriva armatei
Buzduganul cu trei peceți () [Corola-website/Science/336674_a_338003]
-
de intendență din Italia. În 1845 Scudier a fost avansat locotenent-major și mutat la Viena. În aprilie 1848, la izbucnirea Revoluției Maghiare din 1848 se afla la Cracovia, având gradul de căpitan. A făcut campania din Ungaria ca maior. În bătălia de la a fost rănit și luat prizonier. În 1849 și-a demonstrat valoarea în bătălia de la Seghedin pentru care a fost decorat cu Crucea de Merit Militar. Ulterior a fost numit referent militar la statul-major din Brno. În 1851 a
Anton von Scudier () [Corola-website/Science/336680_a_338009]
-
În aprilie 1848, la izbucnirea Revoluției Maghiare din 1848 se afla la Cracovia, având gradul de căpitan. A făcut campania din Ungaria ca maior. În bătălia de la a fost rănit și luat prizonier. În 1849 și-a demonstrat valoarea în bătălia de la Seghedin pentru care a fost decorat cu Crucea de Merit Militar. Ulterior a fost numit referent militar la statul-major din Brno. În 1851 a fost avansat locotenent-colonel și a revenit la statul-major general din Viena, unde la comandamentul armatei
Anton von Scudier () [Corola-website/Science/336680_a_338009]
-
în 1859 a fost mutat la statul-major general al Corpului 4 de armată de la Liov, iar apoi, ca general-maior, la Corpul 8 de armată, iar în final la statul-major general al Armatei a 2-a din Italia. În 1859, după bătălia de la Solferino, a fost decorat cu Ordinul Coroana de Fier, clasa a II-a. În același an a fost înnobilat cu titlul de von Scudier (Scudo = Scut). În 1860 a fost numit comandant militar în Triest, apoi general de brigadă
Anton von Scudier () [Corola-website/Science/336680_a_338009]
-
ales Belgrad și suburbia să Vinča, Novi Sad, cetatea Golubăț, Lepenski Vir și Viminacium. În mijlocul turbulentelor ce au avut loc în perioada cuceririi Balcanilor de către otomani de la începutul secolului al XV-lea, conducătorii creștini ai regiunii au pierdut mai multe bătălii, printre care Bătălia de la Kosovo Polje și asediul orașului Veliko Tărnovo. Despotul Ștefan Lazarević a trebuit să mențină Despotatul Șerbiei într-un echilibru fragil între otomani și maghiari. În jurul anului 1403, el a acceptat să devină vasal al regelui maghiar
Cetatea Semendria () [Corola-website/Science/336695_a_338024]
-
suburbia să Vinča, Novi Sad, cetatea Golubăț, Lepenski Vir și Viminacium. În mijlocul turbulentelor ce au avut loc în perioada cuceririi Balcanilor de către otomani de la începutul secolului al XV-lea, conducătorii creștini ai regiunii au pierdut mai multe bătălii, printre care Bătălia de la Kosovo Polje și asediul orașului Veliko Tărnovo. Despotul Ștefan Lazarević a trebuit să mențină Despotatul Șerbiei într-un echilibru fragil între otomani și maghiari. În jurul anului 1403, el a acceptat să devină vasal al regelui maghiar Sigismund și a
Cetatea Semendria () [Corola-website/Science/336695_a_338024]
-
შაშვნი შავნი („Mierle”) și, mai presus de toate, ტანო ტატანო („Statura frumuseții”) și დედოფალს ანაზედ („Reginei Ana”) - sunt dedicate dragostei pasionate, uneori explicit erotice, cu o tentă de melancolie și un ton elegant. Cele mai cunoscute poeme eroice sunt ასპინძისათვის („Bătălia de la Aspindza”) și რუხის ომი („Bătălia de la Rukhi”), ambele dedicate victoriilor militare georgiene asupra turcilor și, respectiv, asupra oștilor abhazo-cercheze. În „Bătălia de la Aspindza”, Besiki laudă bravura armatei georgiene în Bătălia de la Aspindza (1770) și elogiază priceperea militară a prințului
Besarion Gabașvili () [Corola-website/Science/336715_a_338044]
-
de toate, ტანო ტატანო („Statura frumuseții”) și დედოფალს ანაზედ („Reginei Ana”) - sunt dedicate dragostei pasionate, uneori explicit erotice, cu o tentă de melancolie și un ton elegant. Cele mai cunoscute poeme eroice sunt ასპინძისათვის („Bătălia de la Aspindza”) și რუხის ომი („Bătălia de la Rukhi”), ambele dedicate victoriilor militare georgiene asupra turcilor și, respectiv, asupra oștilor abhazo-cercheze. În „Bătălia de la Aspindza”, Besiki laudă bravura armatei georgiene în Bătălia de la Aspindza (1770) și elogiază priceperea militară a prințului David Orbeliani, un comandant al avangardei
Besarion Gabașvili () [Corola-website/Science/336715_a_338044]
-
explicit erotice, cu o tentă de melancolie și un ton elegant. Cele mai cunoscute poeme eroice sunt ასპინძისათვის („Bătălia de la Aspindza”) și რუხის ომი („Bătălia de la Rukhi”), ambele dedicate victoriilor militare georgiene asupra turcilor și, respectiv, asupra oștilor abhazo-cercheze. În „Bătălia de la Aspindza”, Besiki laudă bravura armatei georgiene în Bătălia de la Aspindza (1770) și elogiază priceperea militară a prințului David Orbeliani, un comandant al avangardei georgiene și el-însuși un poet talentat. În același timp, poezia este o acuzare literară a comandantului
Besarion Gabașvili () [Corola-website/Science/336715_a_338044]
-
ton elegant. Cele mai cunoscute poeme eroice sunt ასპინძისათვის („Bătălia de la Aspindza”) și რუხის ომი („Bătălia de la Rukhi”), ambele dedicate victoriilor militare georgiene asupra turcilor și, respectiv, asupra oștilor abhazo-cercheze. În „Bătălia de la Aspindza”, Besiki laudă bravura armatei georgiene în Bătălia de la Aspindza (1770) și elogiază priceperea militară a prințului David Orbeliani, un comandant al avangardei georgiene și el-însuși un poet talentat. În același timp, poezia este o acuzare literară a comandantului rus Todtleben care i-a abandonat pe aliații georgieni
Besarion Gabașvili () [Corola-website/Science/336715_a_338044]
-
ferată și de pontoane de peste cursul Rinului inferior la Arnhem pentru o perioadă de două-trei zile, până când sarcinile lor urmau să fie preluate de Corpul XXX. Încă de la început, Urquhart a fost foarte limitat în ceea ce privește pregătirea și transportul trupelor pentru bătălia ce avea să vină. Comandamentul IX al avioanelor de transport SUA avea disponibilă pentru acțiune doar o capacitate limitată. În același timp cu operațiunea de la Arnhem trebuia să se desfășoare alte două parașutări de amploare. Din acest motiv, americanii nu
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
militarii SS se numărau elevii școlii de subofițeri „SS Unteroffizierschule Arnheim” și Batalionul de instrucție al 16-lea SS de sub comanda „Sturmbannführerului” SS Sepp Krafft. Acesta din urmă și unitatea sa au jucat un rol crucial în primele faze ale bătăliei. Garnizoana orașului era sub comanda generalului Friedrich Kussin. În plus, II. SS-Panzerkorps comandate de „Obergruppenführer” Wilhelm Bittrich (format din resturile Diviziei a 9-a Panzer „Hohenstaufen” și Diviziei a 10-a Panzer „Frundsberg’”) a fost transferate în zona de nord
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
erau aglomerate de aproximativ 2.000 de răniți, atât soldați britanici și germani cât și civili olandezi. Deoarece multe dintre punctele de prim ajutor se aflau în prima linie a frontului, în case care fuseseră cucerite în primele faze ale bătăliei, au apărut situații ciudate în care răniții nu au fost evacuați în spetele frontului, ci în fața lui. Răniții care nu au fost evacuați au fost victimele bombardamentelor și tirurilor de arme de infanterie. Unele posturi de prim ajutor au fost
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]