17,694 matches
-
din Orient (F 7); Parmenide și Empedocle ar fi fost discipolii lui și ar fi imitat, În poemele lor didactice, poeziile (silloi) lui Xenofan (Diogene Laertios, 8, 56; cf. Jaeger, 19642, pp. 39 sqq.). El a cutezat cel dintâi să critice „Înșelătoria homerică”. Homer Îi gândește pe zei ca oameni, antropomorfi și plini de defecte etice: „Însă de la Homer au Învățat toți” (F 10). Critica le este adusă lui Homer și Hesiod din motive morale: aceștia le-au atribuit zeilor tot
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ascultare cauzelor judiciare. Mimi și alți artiști cântă În fața zeilor nemuritori. Deși Iunona se află În preajmă, pe Campitoliu ar fi stat femei care se considerau iubite de Jupiter: un exemplu instructiv despre cât de eficace sunt miturile „literare”. c) Critica filozofică și creștină În sanctuare simple și Îndepărtate, care pot fi considerate cu ușurință foarte vechi, se găseau adesea trunchiuri fără podoabe, brute și greoaie, xòana, sau chiar culte aniconice (Tertullian, De idololatria, 3, 1). Aceste ansambluri au alimentat În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și creștină În sanctuare simple și Îndepărtate, care pot fi considerate cu ușurință foarte vechi, se găseau adesea trunchiuri fără podoabe, brute și greoaie, xòana, sau chiar culte aniconice (Tertullian, De idololatria, 3, 1). Aceste ansambluri au alimentat În inteligențele critice ideea unei religii fără imagini care nu este totuși Înțeleasă În nici un caz ca „primitivă”. Așa cum o dovedește ritualul de la Iguvium (Gubbio), pot exista rituri și teologii destul de complexe și fără imagini de mărime mare, legate de un anume loc
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
normativă proprie despre divinitate, o interpretare obligatorie a unei „Sfinte Scripturi”, ca, de exemplu, o culegere de oracole. Fiecare templu transmite o istorie particulară a propriei Întemeieri, o etiologie cultuală proprie, istorisiri despre anumite imagini cultuale și daruri votive. Filozofii criticau cultele convenționale luând drept măsură propriile idei despre divinitate, „purificate” prin metafizică, prin interiorizare sau printr-o morală riguroasă. Dar filozofia era o ocupație personală și privată; filozofii nu se aflau În serviciul vreunui templu sau al vreunui sacerdoțiu. În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
narative sau dramatice inspirate din mitopoiesisul afrodisiac al lui Ovidiu sau din Înspăimântătoarele tragedii ale lui Seneca. Dar el consideră că aceste mituri „grecești” Îi privesc și pe zeii săi „romani”, care sunt cunoscuți tuturor și deci trebuie să fie criticați prin prisma unei teologii iluminate 1. c) Mit și teatru 1. Diferitele intersectări ce au loc Între mit și cult (Hepding, 1903; Romanelli, 1964; Vermaseren, 1977-1989) pot fi ilustrate prin sărbătorile zeiței Mater Magnaxe "Mater Magna" de la Roma. Procesiunea (pompa
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a fost Însemnată și chiar contradictorie, dar nu „În Întregime dăunătoare”, așa cum considera Georg Wissowa 1. În schimb, o perspectivă filozofică poate purifica religia, o poate reforma și poate facilita pentru noile pături sociale legătura cu cultele tradiționale, În măsura În care raționalizează, critică miturile, practică alegoreza, spiritualizează termenii de cult și conduce la o interiorizare etică 2. Autorii romani, tragicii, Începând cu Ennius, satiricii, de la Lucilius la Persius, și „Înțelepții” au transmis fără Îndoială argumentele iluminismului grec. Așa cum făcuse deja Înainte Xenofan, ei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
miturile, practică alegoreza, spiritualizează termenii de cult și conduce la o interiorizare etică 2. Autorii romani, tragicii, Începând cu Ennius, satiricii, de la Lucilius la Persius, și „Înțelepții” au transmis fără Îndoială argumentele iluminismului grec. Așa cum făcuse deja Înainte Xenofan, ei critică imaginile antropomorfe ale divinității și pluralitatea zeilor. Zeii care au percepție și sunt supuși emoțiilor, care se mișcă sau care sunt sau nu fericiți și virtuoși sunt, tocmai din această cauză, supuși schimbării și vremelniciei; prin urmare, sunt supuși morții
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
informații mai multe despre ceea ce îl interesează mai mult. Capitolul 2 Creația, potopul, turnul din Babilon, relatarea originilor și originile povestirii Pentru a determina mai bine ce fel de povestire ne prezintă Biblia, trebuie să parcurgem cu un ochi mai critic câteva pagini mai importante. Pentru a exemplifica, voi relua povestirea biblică așa cum ne-o prezintă textul acum. Voi începe acest parcurs cu relatarea creației. Pentru fiecare parte importantă a povestirii voi pune aceleași întrebări: Cine povestește? Cum poate cunoaște povestitorul
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
al lui P., Flori de toamnă (1882), cuprinde un fel de meditații elegiace, cu tristeți inexplicabile și dor de moarte, dar livrești și superficiale, sufocate de o expresie comună, ca și versurile erotice sau patriotice. Poezia sa a fost aspru criticată de unii contemporani, ca un rău exemplu de imagini, idei și limbă. Înțelegător, autorul renunță la versuri și publică numeroase schițe umoristice și istorioare în diferite periodice, mai cu seamă în calendarele sibiene apărute între anii 1906 și 1936, unele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288602_a_289931]
-
Mugurii” talentelor tinere, printre care Gh. Tuleș, Pavel Nedelcu, Arsenie Tudor, Ilarie Bardeș, Barbu Emandy. Articolele de la rubrica „Cronica dramatică” sunt semnate de Radu Bucov, Raul Teodorescu și N.N. Crețu, iar rubrica permanentă „Revista revistelor” este susținută de N.I. Russu. Critică de artă semnează G. Talaz și Eugen Ionescu. Alți colaboratori: Const. Goran, Mircea Damian, C. Sandu-Aldea, G. Baiculescu. C.A.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286942_a_288271]
-
Ierunca. Posteritatea contemporană, RL, 1993, 9; Bogdan Ghiu, Monica Lovinescu et Virgil Ierunca - ou L’exile, „Euresis” (CREL), 1993, 1-2; Andreea Deciu, O gândire vie, RL, 1993, 37; Monica Spiridon, Gramatica demnității, RL, 1993, 44; Simuț, Incursiuni, 321-328; Daniel Vighi, Critica întotdeauna la zi, O, 1994, 13; Gheorghe Grigurcu, Profeția în prezent (Virgil Ierunca), VR, 1994, 3-4; Virgil Ierunca, VTRA, 1994, 4 (număr omagial); Tania Radu, Ce ne mai rămâne, LAI, 1994, 36; Al. Niculescu, Virgil Ierunca, istoric literar, RL, 1995
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287506_a_288835]
-
1785). În (1991), Urken identifica alți autori care au publicat cercetări care pot fi considerate a fi de tip „alegere socială”: Lhuilier<footnote Potrivit lui Urken (1991), Lhuilier era un matematician din Geneva care a folosit lucrările lui Condorcet pentru a critica sistemele de vot din orașul său: „Deși Lhuilier se referă la Essai demonstrând că este familiar cu această lucrare, orientarea sa vădește o preferință pentru poziția dezvoltată de Condorcet în lucrarea din 1792.” [Urken, 1991, p. 217]. footnote> (1794), Collin
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
se referea la două metode Condorcet: una teoretică și una practică. Prima este metoda comparării binare pentru a găsi ceea ce este cunoscut sub numele de învingător Condorcet, descrisă în Essai; cea de-a doua este procedura descrisă în 1793, și criticată în 1794 de Lhuilier” [Urken, 1991, p. 217]. footnote> (1883, 1900). În plus, în (2005), Montjardet îi menționa pe Daunou și Lacroix (sec XVIII-XIX). Deși, după Guilbaud (1952), Hahn (1955), Black (1958), Gillispie (1972), Baker (1975), și, mai târziu, Rappaport
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
D. Jercan, Nicu C. Comănici, G. V. Zaharia ș.a. Se publică, de asemenea, proze scurte de Otilia Georgescu, Costică Șt. Alexandrescu, Benedict Teodorescu, Ovidiu Maxim, T. Iliescu, T. Oroveanu, D. Teodor ș.a. Un loc important în cuprinsul publicației îl ocupă critica literară. Stelian Cucu colaborează cu studii ample despre N. Iorga, Ion Creangă și B.P. Hasdeu, iar elevii N. Protopopescu, Dumitru C. Mihăilescu, Emil Furnică ș.a. își exersează receptivitatea comentând creația lui Tudor Arghezi, Al. Macedonski, Nichifor Crainic, Camil Petrescu, Mircea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287289_a_288618]
-
Unul dintre detractorii lui Iorga, George Călinescu, spunea că "activitățile (lui Iorga), privite în sens cumulativ, par mărețe, dar, privite în detaliu, fiecare dintre activitățile sale are o semnificație minoră"15. Pentru început, trebuie să atacăm maxima lui Călinescu. Poți critica unele dintre activitățile lui Iorga în detaliu, dar nu poți nega măreția de ansamblu a realizărilor lui. Între 1890 și 1940, viața lui Iorga și evenimentele din România s-au întrețesut și au fost inseparabile. În lumina aceasta trebuie privit
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
democrație democrație bugetară, punînd-o în contrast cu una reală: o democrație a muncii. Patriotismul politicianismului este grija iubitoare mai curînd față de bugetul țării și nu față de țară, exploatînd la maximum resursele tot mai mici ale acesteia 66. Ca și Carp, Eminescu îi critica pe liberali pentru că împiedicau ajungerea la o democrație adevărată. El cerea respectarea legilor existente, care reclamau alegeri libere. După părerea lui Eminescu, politica liberalilor lăsa țara în mîinile străinilor, care dominau atît economia cît și viața culturală și viața publică
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
istoric să fi suferit în viață și să aibă trăsături spirituale și psihice ca să ducă la înțelegere față de caracterul uman al istoriei. Istoricul poate reconstitui evenimentul istoric, care, chiar bazat pe documentație, nu poate fi complet înțeles, numai dacă analizează critic faptele riguros organizate și scrie proză literară. Pentru Iorga, dacă istoria este știință, ea constituie o sinteză a tuturor experiențelor omenești în manifestărilor lor. Istoricul trebuie deci să intre în muzee și teatre, să cunoască atît literatura tradițională cît și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
scrise cu scrupulozitate. După aceea, pur și simplu i-a atacat pe cei care nu se încadrau în naționalismul său cultural, mai ales pe cei care se ocupau de erotică, pe care Iorga o califica drept "pornografie". Iorga a fost criticat pentru includerea recenziilor literare prelucrate ale altora în istoriile literare publicate sub numele lui; și în acest domeniu, el lucra în grabă și sub presiune, ceea ce făcea ca precizia operei sale să lase de dorit. În recenziile și în critica
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
interesează mult mai mult, ceea ce e firesc pentru un istoric"118. Temperamentul său violent era un izvor în plus de necazuri. În politică, reacțiile violente duc la ispășiri la fel de mari ca și inconsecvențele. Inamicii politici ai lui Iorga l-au criticat pentru temperamentul său romantic și violent. Liderul populist G. Ibrăileanu afirma că Iorga are "sensibilitatea unei femei"119, iar criticul literar Sanielevici îl numea "o femeie cultă înzestrată cu sensibilitate." Dezbaterile publicate ale Parlamentului român conțin cîteva epitete vulgare memorabile
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a demonstra continuitatea românilor în Transilvania. Cartea a fost bine primită de istoricii occidentali. Era bine organizată și documentată, Iorga adăugîndu-i un caracteristic capitol final despre politica României contemporane scris mai mult ca ziarist decît ca istoric. În el îi critica cu o ironie mușcătoare pe adversarii lui politici și politicianismul. A trimis prompt cele două volume la Palatul regal. Bătrînul rege a fost atît de furios încît nici măcar nu i-a mulțumit 232. A urmat Inscripții din bisericile României, București
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
1919, textul Tratatului de Pace de la Versailles): "Acesta nu este un tratat de pace, ci un armistițiu pe 20 de ani!" Clémenceau, adevăratul lui arhitect, era pesimist prin 1929 asupra șanselor păcii. Tratatul de Pace de la Versailles a fost mult criticat și o mare parte a criticilor erau justificate. Nu în măsura în care îl condamnau învinșii pe Hitler sau sovieticii; existau totuși lacune. Controversa ungaro-română asupra Transilvaniei este la fel de acută ca întotdeauna. Iugoslavia și Cehoslovacia nu mai există. Dar la Versailles, frontierele au
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
naționaliste: "Va veni oare vremea cînd popoarele își vor limita ambițiile ca să slujească interesele comune ale civilizației umane?" Iorga invoca faptul că irlandezii nu-și păstraseră limba națională, tradițiile etc., el nu prea acceptînd un asemenea naționalism 184. De Gaulle critica aspru pretențiile celor care vorbeau despre națiunea algeriană. Le amintea acestora că berberii din Algeria nu reușiseră niciodată să întemeieze un stat cu granițe precise sau să aibă o limbă națională, o cultură și tradiții comune. Apoi, după ce De Gaulle
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
românești a oiței mistice: Miorița 220. Pe vremea aceea Iorga îl considera pe Mircea Eliade drept un "băiețaș", ba, mai mult, "cu un fals misticism care înlocuiește idei religioase clare și idei umane folositoare". Acest "băiețaș" a îndrăznit să-l critice pe Iorga în publicațiile universitare "într-o franceză de baltă" etc.221 Iorga a publicat și un editorial în "Neamul românesc" fără să menționeze numele lui Mircea Eliade, dar era clar pentru toată lumea la cine se referea. Ce se întîmplase
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
rușii de Bizanț. Datorită acestui fapt, ei au evoluat în culturi și lumi foarte diferite, ceea ce a dus în ultimă instanță la o ostilitate aproape totală. În ceea ce privește istoria rușilor, Iorga, contrar recentelor teorii istorice sovietice, credea în "teoria scandinavă". El critica incapacitatea locuitorilor slavi din Rusia apuseană de a forma un stat și copierea sistemului de organizare al scandinavilor. În Drepturile românilor asupra teritoriului lor național unitar (București, 1919), Iorga încearcă să dovedească faptul că românii au drepturi istorice, etnice și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
destul de mult ceea ce spunea Iorga că este. Tinerii istorici ai "Noii școli" de istorie îl contestau pe Iorga, fapt la care acesta nu reacționa deloc elegant. Soluțiile lui Iorga la problema evreiască și a altor minorități erau atît de aspru criticate din afară cît și contrazise de realitățile interne existente în România. Tineretul și o mare parte a corpului studențesc s-au îndepărtat de fostul "Apostol" în acest extenuant deceniu vulcanic, ceea ce a dus la confruntări politice în care Iorga nu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]