17,682 matches
-
stare de normalitate. Toate aceste observații sunt aplicabile și În cazul personajelor „Enigmei Otiliei” a lui G. Călinescu. Procedeul antitezei funcționează, chiar dacă el vine din starea opusă viziunii estetice clasice. Dar G. Călinescu nu este un clasic pur. Peste tot domină starea de plusminus infinit. Corecțiile nu pot fi efectuate, liniile merg paralel până se anulează reciproc. Starea conflictuală iscată, În multe cazuri exacerbată, nu are nici Învingători, nici Învinși, de aici starea de meditație asupra lumii În lumina unei filosofii
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
râsul”. Principalele surse ale comicului În comedia „O scrisoare pierduta” de I. L. Caragiale sunt: Comicul de caracter conturează personaje ridicole prin trăsături negative, tare morale, stârnind râsul cu scop moralizator, exprimând ideea că râsul Îndreaptă. I. L. Caragiale creează o tipologie dominată de trăsături morale negative. Pornind de la aceste considerente, Garabet Ibrăileanu afirma că autorul face concurență „stării civile”. Personajele confirmă situația: Zaharia Trahanache, tipul Încornoratului, Nae Cațavencu, tipul parvenitului si al demagogului, Farfuridi și Brânzovenescu, tipul prostului, Ghiță Pristanda, tipul servilului
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
dar prezent În spirit, reprezintă un tablou al țării În manifestările ei rituale de viață și luptă, dintr-o perspectivă tragică. Gluma este gravă, ironia are ton liturgic, simbolul nu mai este anecdotic, ceremonialul izgonește pălăvrăgeala. În tabăra lui Mahomed domină hazardul, arbitrariul, oamenii sunt mutilați, decapitați În chip absurd la capriciul tiranului. În tabăra lui Țepeș, moartea este un sacrificiu, ca asumare a destinului tragic. Obiceiul de a muri ca dintr-o simplă răceală este moștenit din moși strămoși. Eroii
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
să proiecteze un proces de micșorare a declajului. În cazul decalajului, programele de dezvoltare au apărut din interior, liderii intelectuali și politici căutând să formuleze strategii și să organizeze acțiuni colective pentru realizarea acestora. În această perioadă, în România au dominat preocupări consistente de identificare a strategiilor de lichidare a decalajului de dezvoltare. Este exemplul de excepție al reformei promovate de Școala sociologică de la București (vezi capitolul 2). O cu totul altă situație este cea a țărilor subdezvoltate cronic - lumea a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
s-a conturat „reforma statului”. A devenit tot mai clar faptul că dezvoltarea socială nu poate fi realizată prin mecanismele economiei de piață și al unor asociații private (organizațiile nonguvernamentale). Se poate spune că ne aflăm în fața unei noi orientări dominată de obiectivul „reformei statului”: cum să faci sistemul public mai eficient, mai democrat și controlabil. Preocuparea sistematică față de „administrare a dezvoltării” a apărut spre sfârșitul anilor ’80. Ulterior s-a intensificat implantarea în programele de dezvoltare a tehnicilor managementului. În
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
importanței unor valori în raport cu care „ceva” devine importantă ca sursă de îngrijorare, de atitudine negativă: libertatea individului, demnitatea umană, egalitatea, performanța economică, legalitatea etc. - în țările nordice, de exemplu, egalitatea a fost în ultimele decenii o valoare importantă care a dominat politicile sociale: cum poate diminua inegalitatea economică? În țările comuniste o egalitate accentuată a fost o valoare centrală. În țările care optează pentru o ideologie liberalistă, egalitatea nu este o valoare. Importanța competitivității economice diminuează importanța egalității sociale. Un caz
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
cel ce răcnește de durere este în „periferie” (cum bine sesiza Schreiber). Eșecul statului metropolitan (central) în „războiul periferiei” aduce declinul. Este cazul Spaniei (1500 și 1600) și al Franței, care au suferit de „sindromul Marii Puteri” (Randall), năzuind să domine Europa. Războaiele lor continue le-au ruinat și au creat acel vid, acel „vacuum în care au fost capabile să se miște Olanda și Anglia după 1600. Astfel, aceste țări semiperiferice din nordul Europei au fost capabile să disloce fostele
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
sporește din nou cererea de consum, conducând la o nouă creștere economică. (Randall, 1988, p. 97) De prisos să spunem că hegemonia Spaniei s-a încheiat prin două mari războaie: naval și al textilelor. Cât privește perioada 1600-1750, ea este dominată de imperiul maritim olandez, când Amsterdamul a devenit „centrul financiar mondial”. Olanda a fost atunci un „centru” în toate sensurile (nivel de urbanizare, știință, artă, filosofie). Acum creează Spinoza, Rembrandt, Descartes. Prin urmare, „perioada” de expansiune a unui „centru” înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
metropolitane” nu ascultă de ciclurile economice. Este adevărat că marea culminație a culturii franceze aparține „ciclului economic franco-olandez”. Atunci apar și Descartes, și Pascal. Dar e tot atât de adevărat că Parisul nu va mai părăsi scena mondială, pe care o va domina în tot secolul al XIX-lea, până prin anii ’30, adică încă un sfert de secol XX. Prin urmare, ciclul metropolitan parizian durează încă circa 150 de ani după ce hegemonismul francez încetează. Oricum, e de reținut că fiecare asemenea ciclu economic
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
fostul comerț socialist. În 1991, ei dețineau doar 22% din totalul vânzărilor către populație. Într-un singur an, până la sfârșitul lui 1992, își dublează ponderea, ajungând la 46%. La sfârșitul lui 1994 întreaga piață a comerțului cu amănuntul era solid dominată de întreprinzătorii privați - 71% dintre mărfuri se vindeau prin intermediul lor (INS, 1975). Este foarte posibil ca în această perioadă „romantică” să se fi format o parte dintre averile actuale ale noilor capitaliști români. Dar este sigur că această explozie a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
această perioadă „romantică” să se fi format o parte dintre averile actuale ale noilor capitaliști români. Dar este sigur că această explozie a inițiativei private nu a zdruncinat în nici un fel economia socialistă a României. În 1993, când întreprinzătorii privați dominau deja piața bunurilor destinate populației (64%), toți la un loc nu dețineau decât 2,2% din totalul mijloacelor fixe din economie, în condițiile în care statul continua să dețină 93%. În anul următor, când dominau copios piața comerțului cu amănuntul
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
În 1993, când întreprinzătorii privați dominau deja piața bunurilor destinate populației (64%), toți la un loc nu dețineau decât 2,2% din totalul mijloacelor fixe din economie, în condițiile în care statul continua să dețină 93%. În anul următor, când dominau copios piața comerțului cu amănuntul și adăugând la aceasta și activele rezultate din timida privatizare care începuse, statul tot continua să dețină 89% din totalul mijloacelor fixe. Nici Schumpeter și nici Kornai nu par să fi avut dreptate. Libera inițiativă
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
al tranziției, România crease o economie de piață, dar nu una capitalistă. Aproape 40% din populația ocupată a societății românești lucra în agricultură, în sistem privat. Cea mai mare parte a consumului populației era asigurat de un sistem de piață, dominat de comercianți privați. Dar producția și finanțarea acesteia se aflau încă într-o proporție covârșitoare în proprietatea statului. Capitalul exista, în formă bănească în băncile de stat, iar în forma mijloacelor de producție în întreprinderile de stat. Confruntarea dintre acestea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
liberalizată și privatizată a consumului populației. Aici a apărut noua clasă de întreprinzători privați și noua pătură de nouveau riches. Dar capitalismul și capitaliștii s-au născut în interiorul economiei socialiste a postcomunismului. Primii ani ai postcomunismului românesc nu au fost dominați de privatizarea capitalului de stat (cu excepția privatizării în masă), ci au fost dominați de transferul de venituri către noua clasă a capitaliștilor români, aflați în interiorul economiei socialiste. Una dintre metode a fost de a-l subvenționa financiar. Statul român a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
privați și noua pătură de nouveau riches. Dar capitalismul și capitaliștii s-au născut în interiorul economiei socialiste a postcomunismului. Primii ani ai postcomunismului românesc nu au fost dominați de privatizarea capitalului de stat (cu excepția privatizării în masă), ci au fost dominați de transferul de venituri către noua clasă a capitaliștilor români, aflați în interiorul economiei socialiste. Una dintre metode a fost de a-l subvenționa financiar. Statul român a subvenționat economia pe patru căi principale. Prima au reprezentat-o subvențiile directe, adresate
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
doar 1% mai au loc prin MEBO (Negrescu, 1999). Privatizarea în folosul tehnocrației industriale, aliată cu cea administrativă, continuă însă. Doar metodele diferă, ele îmbinând acum piața „liberă” cu cea „socialistă”. La sfârșitul lui 1996, stânga politică pierde alegerile, după ce dominase tranziția românească vreme de șapte ani. În această perioadă reușise să transforme radical România și să „crească” o clasă capitalistă autohtonă pe care o pornise de la zero și o dusese până la nivelul de capital mediu și care acum își dorea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
în noul mileniu, capitaliștii români ating perioada lor de maximă ascensiune. Încep achizițiile de mari dimensiuni, până atunci sustrase privatizării prin statutul de regii autonome. Achiziționează tutunul, o parte a căilor ferate, mai multe regii municipale și orășenești, transportul auto, domină industria construcțiilor. Pentru a câștiga respectabilitate și a evita plata unor taxe, înființează companii în străinătate, în numele cărora fac achiziții în economia românească. Obțin uriașe scutiri și reeșalonări de datorii. Pătrund puternic în mass-media, dar și în industria petrolieră, cea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
globalizării (Malița, 1999), România evoluează, acordând prioritate caracteristicilor interne în raport cu cele ale modelului extern, între limitele destul de largi ale toleranței occidentale, răspunzând comandamentelor generale ale tranziției postcomuniste, dar modelându-le în funcție de interesele afirmării clasei capitaliștilor autohtoni. Confruntarea politică românească este dominată de o problematică internă, referitoare la care anume dintre grupurile de potențiali capitaliști autohtoni vor deține rolul conducător în economie și în societate (prin intermediul politicii, al administrației, al mass-media). Clasa politică românească se divide între susținătorii a două elite, fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
politician” a fost înlocuită cu cea negativă a „baronului local”, iar „eroul pozitiv” a luat forma investitorului strategic occidental, instituționalizat. Presiunea externă pentru separarea politicii de afaceri a fost al treilea „pilon” al ofensivei occidentale împotriva capitaliștilor români și a dominat perioada negocierilor de aderare. O a doua ofensivă a capitalului occidental a fost îndreptată împotriva surselor de finanțare a capitalului național. Dintre toate sursele de finanțare de către stat a capitaliștilor români, cea mai importantă au constituit-o arieratele (World Bank
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
finanțare a capitalului românesc a fost atragerea de capital, deopotrivă românesc și străin. Ea a fost contracarată prin înlocuirea privatizării pe baza simplei licitații cu privatizarea marilor companii românești exclusiv cu investitor strategic străin. Începând cu 1999, această condiție politică domină privatizarea marilor companii românești și face inutil aportul suplimentar de capital în companiile capitaliștilor români. În numai trei ani, această sursă de finanțare scade cu un sfert, de la 36% în 1999 la 28% în 2001. Pentru a supraviețui, capitaliștii români
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Am văzut că inflația, precum și deprecierea monedei naționale, au fost instrumente importante de subvenționare a capitaliștilor români. Inflația contribuia la ștergerea datoriilor - cu excepția celor externe, care erau sursă de finanțare a capitalului străin -, iar deprecierea monedei naționale la stimularea exporturilor, dominate de capitaliștii români, și la scăderea profitabilității importurilor, dominate de capitalul străin. Macrostabilizarea, începută în 2000 și, după zece ani de eșecuri, realizată rapid în numai cinci ani, a inversat „foarfecele pieței” în defavoarea capitalului național și în favoarea celui străin. Scăderea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
fost instrumente importante de subvenționare a capitaliștilor români. Inflația contribuia la ștergerea datoriilor - cu excepția celor externe, care erau sursă de finanțare a capitalului străin -, iar deprecierea monedei naționale la stimularea exporturilor, dominate de capitaliștii români, și la scăderea profitabilității importurilor, dominate de capitalul străin. Macrostabilizarea, începută în 2000 și, după zece ani de eșecuri, realizată rapid în numai cinci ani, a inversat „foarfecele pieței” în defavoarea capitalului național și în favoarea celui străin. Scăderea rapidă a inflației la o valoare scrisă cu o
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
apropiată de cea reală. Invers, după mai bine de un deceniu de depreciere rapidă, moneda românească începe să se aprecieze în raport cu cele occidentale, facilitând importurile, al căror volum explodează începând cu 2002. În paralel, începând cu 2003, noul sistem bancar, dominat de bănci europene solid ancorate în economiile occidentale, promovează creditul de consum pentru populația românească, iar piața națională devine de o mărime semnificativă pentru produsele occidentale. Urmează o explozie a vânzărilor către populație a unor mărfuri produse de capitalul occidental
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
al Alianței D.A. se bazează pe temele clasice ale integrării europene, dar valorificarea lui are ca obiectiv susținerea capitaliștilor autohtoni. Guvernarea Alianței încearcă să se delimiteze - pe cât este ideologic posibil - de integrarea europeană, căreia îi opune o „integrare tip NATO”, dominată de componenta politică și internațională și relativ indiferentă față de cea socială și economică. Mai mult, încearcă să se elibereze de presiunea instituțiilor financiare internaționale și renunță la acordul cu FMI. Și încearcă, pe cât posibil, să protejeze interesele capitaliștilor autohtoni, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
în cauză și/sau de membrii acestuia, constituind, prin urmare, o formă de capital. Coleman (1988, 1990) caută să explice capitalului social prin funcțiile sale, precizând, totodată, câteva dintre elementele principale ale conceptului. Obligațiile, așteptările și încrederea în structurile sociale, dominate de principiul reciprocității, reprezintă un prim element, garantând siguranța răsplătirii eforturilor investite în formarea și menținerea relațiilor sociale. „Potențialul de informație inclus în relațiile sociale” constituie un alt element, apropiat ca funcționalitate de dezideratele conceptului de dezvoltare bazată pe cunoaștere
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]