21,512 matches
-
pedepsiți... Eram la ducesă când ați intrat și voiam să ies, dar n-am mai apucat. Atunci m-am ascuns după perdea, a fost o greșeală, mărturisesc... — O, nobilă doamnă, dar nu s-au spus secrete de stat, de ce vă temeți? — Cred că pot să vă liniștesc eu, mărite stăpâne. După câte știu, Încă de câteva zile ducele voia să vâneze un cerb În pădurile din Vogtsburg. Soțul meu aflase de un cerb uriaș care s-ar adăposti pe-acolo. Aseară
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ochii Închiși și ținându-și răsu flarea. Timpul cât rămase acolo, În așteptarea cioplitorului În piatră, i se păru o veșnicie. Din când În când auzea pași care se apropiau, apoi se Îndepărtau iarăși și de fiecare dată se Înfiora, temându-se să nu fie descoperită. În sfârșit veni Simeon, tuși ușor și Întrebă șoptit: — Domniță, sunteți aici? Da, da, răsuflă fata ușurată. Bine c-ai venit. Mi-a fost atât de frică. Veniți, veniți. E o căruță care pleacă acum
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
trebuit să-i spun că sunteți ibovnica mea și că vrem să petrecem câteva ceasuri plăcute, departe de ochii stăpânului. Ce puteam să-i spun altceva omului, cum să-i explic de ce ne ascundem? Iertați-mă, oamenii sunt bănuitori, se tem de Adalbrecht ca de o adevărată fiară. Nimeni nu cutează să i se Împotrivească. Nu degeaba e prieten cu Eglord. — Bine ai făcut, bine ai făcut! Nu te ruga de iertare! N-aveai Încotro! Adelheid Îi puse mâna pe umăr
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
foame... Am auzit și eu despre povestea asta, spuse Conrad nerăbdător. Povestește mai departe.. — Da, pe dată. Mathilde a poruncit să se sape un tunel foarte lung pe sub pământ, de la castel până În apropiere de mânăstirea noastră. Blestemata de muiere se temea ca nu cumva Într-o zi să se răscoale cei obidiți și s-o omoare. Deci a poruncit slujitorilor să sape tunelul și apoi le-a pus câte un ban de argint În mână, drept răsplată, spunându-le să aștepte
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
numărătoarea leșurilor, au văzut că unul lipsește. și-au bătut capetele și până la urmă au descoperit cine scăpase. L-au căutat În tot satul, s-au dus la bordeiul lui, dar bunică-mea habar n-avea de nimic. El se temuse să mai vină acasă. Au pus femeia la cazne, i-au pus foc sub tălpi ca s-o facă să mărturisească, degeaba. Dacă nu știa!? Toți au crezut că omul a murit. Pruncul lui, tatăl meu, era Încă nevârstnic, de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
peste ziduri. Veniți să ne faceți prizonieri, vă așteptăm cu cea mai mare bucurie! Nu-și duse fraza până la capăt, când un roi de săgeți zbură de jos spre creneluri. Eglord se trase Înapoi și le spuse oamenilor: — Nu vă temeți, nimeni n-a putut cuceri cetatea până acum. Nici acum n-o vor lua. Nu vă Încredeți În Conrad, Îi va spânzura pe toți cei care-i vor cădea În mână. Stăpânul vostru mai are o treabă de izbăvit, după
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de bogat. El trebuie să fie, nu cunosc pe nimeni care să aibă atâta forță și prestanță! — N-am spus nimic, de la mine n-ai auzit nici o vorbă! De ce atâta fereală? am Întrebat eu cu naivitate. Nu Înțeleg, de ce se teme Eglord de un asemenea ticălos, În loc să-i tragă o bătaie zdravănă, ca să-i fie Învățătură de minte? — Nu-i chiar atât de simplu cum crezi. În spatele acestei Întâmplări, așa cum apare ea, se ascunde o istorie cu rădăcini adânci, care, dacă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
meu voi mai clădi și alte orașe, așa că vei avea destul de lucru. — Doamne, vă sunt recunoscător peste măsură, dar nu pot. Am tot sperat să-mi uit trecutul trist și să scap de vedeniile cumplite care mă bântuie. Totuși, mă tem că soarta a hotărât să n-am odihnă, să fiu mereu pe drumuri, vânat de stafiile trecutului, până când Dumnezeu mă va scăpa și-mi va Îngădui să trec Într-o altă lume, mai bună. Păstră agrafa de argint pe care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
întâmplat dacă din spate venea un șofer neatent, care nu pătra distanța legală? Nici nu vreau să mă gândesc... Îmi amintesc că așteptam închiderea ușilor mașinii, mă prindeam cu mâinile de bara argintie, îngrijorat de un eventual demaraj brusc. Mă temeam, când frânam - dacă nu eram pe fază, riscam să intru cu nasul în tabla mașinii. Dacă autobuzul se angaja într-o depășire, pericol mare! Dacă îmi scăpau mâinile de pe bară, exact când autobuzul ajungea în fața vehiculului depășit? Dacă ocolea vreun
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
a se apropia de mine. Bine a făcut, că era prea mare. Îmi doream mult să știu dacă mai aveam de pedalat urcând, însă n-aveam pe cine întreba. La Dâmbovicioara nu m-am mai apropiat de peșteră fiindcă mă temeam de ploaie și mă preocupa doar drumul, care era într-o stare jalnică și cauciucurile sufereau. Satul era între doi munți, unul de pe care coborâsem repede cu bicicleta, și altul pe care l-am urcat mai greu. După ce-am
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
și Ibrăileanu și, deși fusese o alegere fericită (până la urmă), ei nu-i prea plăcea: Otilia îi amintea de o fostă colegă, grasă și urâtă. N-am întrebat pe nimeni din sat dacă-și mai amntește cineva de Otilia Cazimir, temându-mă să nu dau peste vreo urmașă a celeilalte Otilii... Pedalând spre Ion Creangă, primul subiect demn de obiectivul Panasonic-ului meu a fost imaginea unui Oltcit, care cândva avusese parte și de vremuri mai bune, dar mi-a indignat (oarecum
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
de marginea ei, pe când trupul lui mare și frumos era străbătut de convulsii incontrolabile. Umerii i se zgâlțâiau, iar omoplații se mișcau parcă ar fi fost acționați de un cutremur devastator. Unde era omul puternic și tare ce nu se temea de nimic? Fusese învins de un adversar superior: Moartea. Cu fața boțită și schimonosită de plâns era un om terminat. Gata. Silvica, draga tatei, Silvioara mea, unde pleci? Dumnezeule, Doamne! Înnebunesc...! Umblam pe vârfuri, în tăcere, înfricoșați, să nu trezim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
până azi, cei doi challengeri de categorie grea stau umăr la umăr, pe aceeași treaptă a podiumului, așteptând cu înfrigurare decizia definitivă a Marelui Juriu: Viitorul! Însă poporul egiptean a formulat magistral raportul dintre cele două entități adverse: "Timpul se teme de piramide!". Aici, în căsuța asta frumoasă, locuiau singuri cei doi frați Răzmeriță, amândoi pictori iconari. Înzestrați cu darul picturii, discreți și modești, își câștigau cele necesare traiului pictând icoane. Produsul lor finit era solicitat de toate mănăstirile din Moldova
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
doar pentru faptul că ne-a dai viață??! Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă, ci cât este de departe cerul de pământ, atât e de mare mila Lui spre cei ce se tem de El. (David 102:10, 11) Dar ce "păcate" și "fărădelegi", Doamne, făcuseră niște copii care urmau cursurile grădiniței și ale ciclului primar?? Ce "fărădelegi" comisese fratele meu cel mai mic, Bebi, aflat încă la sânul mamei, născut fiind în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Apoi îmi doresc foarte mult să scriu o carte despre Ion Barbu și una despre Arghezi, mai ales că îi predau în fiecare an și-mi dau seama cât e de necesară. Mai ales la Barbu, de care studenții se tem ca de un monstru. Apoi, nu în ultimul rând, mă atrage nespus ideea de a mai scrie un roman. Am în gând un personaj, deocamdată, nu și acțiunea. A.B.Un gând pentru cititori... Știți cum se scria pe diplomele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
de la Bloom, memoria, se știe, este artă. Sunt stadii ale arderii existențiale și ale memoriei suferinței personale și ale neamului nostru, genul de mutații ce intră în codul genetic, fie și sub forma experienței culturale. Scriitura sub zodia esteticului. Sunt teme care m-au condus finalmente la teoretizarea post-hipnotismului, această nouă direcție în poezia română contemporană, poate că una din cele mai adaptate la epoca globalizării. A.B.Tema interviului nostru este, așa cum ți-am spus, prietenia literară. Te-aș întreba
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
calmă sub nicio formă, autorul Ingeniosului bine temperat a fost nevoit să-l scota din sala purtându-l în brațe. După aceea Maestrul ne-a povestit că se întâmplă adesea că Tudor să aibă asemenea ieșiri și că s-a temut, din capul locului, de o asemenea dandana. A.B.Să ne oprim puțin și asupra organizării și evoluției Concursului Național de Literatură "Moștenirea Văcăreștilor"! Pasteur, dacă nu mă înșel, avea obiceiul să spună că șansă așteaptă mințile pregătite. În tinerețea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Pe de altă parte (dată fiind și tema cărții Dvs.), ce înseamnă cu adevărat prieteniile în general și prieteniile literare în mod special? Care sunt datele esențiale ale acestei chestiuni? Timpul, durata, momentul, vibrația, gândul, ecoul sau atingerea emoțională? Mă tem că toate la un loc sau doar una singură dintre acestea poate defini această noțiune. Frecvența similară pe plan emoțional și spiritual este cea care dă valabilitate și esență prieteniei dintre doi oameni. Cea literară nu poate exista fără substratul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
sunt un adversar pe măsură lor. A.B.Ce rol au jucat marile iubiri din viață Dvs., povestiți. Iubirile? În afară de procentul de fericire până la extaz și de suferință atroce le datorez zecile de poezii pe care le-am scris! Mă tem că am fost nedreaptă sau intoleranță cu unii dintre semenii mei... Un vechi prieten, azi decedat, m-a numit "Apologetică-apoteotică-apoplectică-apocaliptică" având în vedere circulația mea de la entuziasm absolut la totală respingere. Eram (mai sunt?) o ființă exagerată sau doar infantilă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
și cu atât mai mult să-l montez! Totul mi se pare pe cât de grotesc, pe atât de aleatoriu: scenariu, distribuție, regie și, mai ales, zic eu, interpretarea personală, mult prea cabotină ca să-mi amăgească amorul propriu. În plus, mă tem că nici nu prea există amintiri, ci numai versiuni. La ce bun să ne scoatem la lumină... umbrele? A.B.Observăm cu toții polaritatea fenomenului de cultură, sufocantă. Scriitori "de dreapta" sau "de stânga"? "Pictor de dreapta" și "pictor de stânga
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
care... Ca să nu mai vorbesc de mitologii, de basme și legende, de întreg acel epos transmis din gură în gură secole, milenii, într-o mișcare succesorală inexorabilă, legat sacru și talisman totodată. Și, astfel, leagănul nu se răcește niciodată... Mă tem că literatura pentru copii a început să fie suspectată abia când și-a fabricat breslașii și proprii meseriași. Artizanatul, mica forjă a kitsch-ului, jucărioarele și turtele colorate, sporesc până la evidență prezumția de impostură literară. Se clamează abuzul, se cere
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
vedere, să nu-mi mai fie frică de cei mari și să am curaj. Am învățat cât de frumoasă te poți simți la orice vârstă și că feminitatea nu trebuie lăsată de izbeliște, am învățat că nu trebuie să te temi și să lași mereu ceva în urma ta, că, stângaci fiind, poți trăi într-o lume de dreptaci. Am vorbit atât de multe, despre cum erau anii de studenție, când Călinescu, profesorul ei, arunca în elevi cu creioanele ascuțite și nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
blond, figură adevărată de neamț, cu părul mereu răvășit, cu dinți mari, Îngălbeniți, ce-i arăta la cel mai mic zâmbet, cu pantalonii mereu necălcați. Wallace dădea mereu impresia unui cowboy, pe care elementele de dreapta Îl caricaturizau și-l temeau din cauza ideilor inaintate ce le manifesta. Wallace era inginer agronom și om de teren, fermier, ce și-a făcut primul venit ca tânăr, realizând primii hibrizi de porumb În grădinița părintească. Agronom și fermier, autor al unor tratate economice și
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
Belfort și În scurt timp suntem la Basel, În Elveția. Vameșul elvețian constată Însă că am ieșit din Franța fără viza tripticului. Trebuie să ne Întoarcem În Franța declară vameșul. Cum să mă Întorc acum! Îi spun eu. Nu vă temeți, Îmi spune el. Uitați-vă, acolo În colțul acela al străzii se face viza, și pentru a nu mai Întoarce mașina, am făcut porțiunea pe jos, am intrat În Franța și m-am reîntors În Elveția. E Încă devreme. Până la
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
sanatoriu erau speriați. Momentul 1 mai 1951. Cazul Eugen Dimitrov Șleam le-a cerut la raport celor din grupul Pătrășcanu ca următoarea victimă să fie Eugen Dimitrov, unul dintre liderii închiși la camera 72. Pătrășcanu s-a împotrivit, fiindu-i teamă de reacția acestuia, și a avansat numele lui Constantin Petrescu, propunere refuzată de ofițerul politic. Prin urmare, în seara de 1 mai 1951, după închidere, Dimitrov a fost dus cu forța de șeful de secție Petrică Orban la camera 41
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]