176,579 matches
-
octombrie 1922). La acest conflict au participat pe de-o parte Grecia și pe de alta Mișcarea Națională Turcă, cea care avea să fondeze Republica Turcia. Grecii au declanșat conflictul deoarece premierul britanic David Lloyd George promisese Atenei importante câștiguri teritoriale în dauna Imperiului Otoman, în condițiile în care elenii ar fi participat la luptele primei conflagrații mondiale de partea Aliaților. La sfârșitul războiului greco-turc, grecii au fost nevoiți să cedeze toate câștigurile teritoriale, să revină la frontierele antebelice și să
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
David Lloyd George promisese Atenei importante câștiguri teritoriale în dauna Imperiului Otoman, în condițiile în care elenii ar fi participat la luptele primei conflagrații mondiale de partea Aliaților. La sfârșitul războiului greco-turc, grecii au fost nevoiți să cedeze toate câștigurile teritoriale, să revină la frontierele antebelice și să accepte schimburile de populație cu nou înființat Republica Turcia, în conformitate cu prevederile Tratatului de pace de la Lausanne. Eșecul campaniilor militare anti-turce (grecești, armenești și franceze) i-a forțat pe Aliați să abandoneze Tratatul de la
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
Paris, Eleftherios Venizelos a încercat să impună realizarea Marii Idei, care ar fi trebuit să cuprindă toate comunitățile elene din Epirul de nord-est, Tracia și Asia Mică. Aliații occidentali, în special premierul britanic David Lloyd George, promiseseră Greciei importante câștiguri teritoriale în dauna Imperiului Otoman, în condițiile în care elenii s-ar fi alăturat taberei Aliaților. Astfel, grecii ar fi urmat să primească Tracia Răsăriteană, insulele Imbros (Gökçeada) și Tenedos (Bozcaada), ca și părți ale Anatoliei apusene, adică teritoriul din jurul orașului
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
greu de anticipat. Nu în ultimul rând, legăturile de familie ale familiei regale îl făceau pe Constantin să se decidă cu greu ce tabără să aleagă. Indecizia regelui s-a adâncit cânt Regatul Bulgariei și Imperiul Otoman, ambele având pretenții teritoriale asupra Greciei, s-au aliat cu Puterile Centrale. Regina Sofia avea să scrie în memoriile sale că regele Constantin păstra în inima sa visul intrării în fruntea armatei grecești în marele oraș al Sfintei Sofia, era gata să intre în
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
asumării unor riscuri minime. Deși regele era decis să păstreze neutralitatea țării, primul-ministru Eleftherios Venizelos decisese încă de la începutul conflictului că interesele Greciei sunt cel mai bine apărate doar de Antanta și a început negocieri cu Aliații pentru stabilirea concesiunilor teritoriale pe care urma să le primească Atena după o eventuală victorie. Neînțelegerile dintre rege și premier și eliberarea din funcție a celui din urmă de către monarh au dus la adâncirea sciziunii dintre cei doi, sciziune care s-a amplificat la
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
de-a doua bătălii de la İnönü, au rezistat cu succes în prima fază a luptelor, pentru ca în final să-i îi înfrângă pe greci. Grecii se aflau în acel moment într-o situație delicată. Deși britanicii priveau cu bunăvoință expansiunea teritorială a grecilor, ei refuzau să le acorde acestora sprijin militar, dorind astfel să evite nemulțumirile francezilor. În schimb, forțele turce au primit un sprijin semnificativ din parte noului stat sovietic În acest moment, situația de pe toate celelalte fronturi s-a
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
nicio tabără învingătoare. Pe de altă parte, premierul Venizelor se în favoarea alianței cu Antanta. În ianuarie 1915, încercând să convingă Grecia să se alăture taberei Aliaților, [[Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei|guvernul de la Londra]] a promis Atenei importante câștiguri teritoriale în dauna Imperiului Otoman în [[Asia Mică]]. Premierul a considerat că o astfel de ofertă este în avantajul Greciei și a încercat trecerea prin parlament al unei legi care să permită intrarea țării în război de partea britanicilor. Opoziția dură
Schisma Națională () [Corola-website/Science/320749_a_322078]
-
(în poloneză: "powstanie warszawskie") a fost o operațiune importantă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a mișcării poloneze de rezistență Armata Teritorială (poloneză: "Armia Krajowa", abreviat AK). Scopul acestei operațiuni a fost eliberarea Varșoviei de sub ocupația Germaniei naziste înaintea avansului Armatei Roșii. Rebeliunea a coincis cu retragerea trupelor germane și apropierea trupelor sovietice de suburbiile estice ale orașului. În mod controversat, ofensiva
Revolta din Varșovia () [Corola-website/Science/321706_a_323035]
-
un locuitor dintr-o sută). Aliat al Moscovei, principalul furnizor de gaz al societății ruse Gazprom, regimul turkmen este susținut de Kremlin. Se păzește de orice ingerință în politica vecinilor săi (Uzbekistan, Iran sau Afghanistan) și nu are nicio pretenție teritorială sau militară. Președintele Niyazov a decedat la 21 decembrie 2006, fără să fi pregătit succesiunea. Din punct de vedere constituțional, președintele parlamentului turkmen Övezgeldî Ataiev ar fi trebuit să devină președinte interimar. În mod oportun, justiția a deschis o anchetă
Politica Turkmenistanului () [Corola-website/Science/321729_a_323058]
-
încercare de a defini teritoriile care au avut o majoritate etnică poloneză, dar participanții nu s-au simțit capabili de a face o apreciere definitivă asupra cererilor concurente. Ca urmare a Conferinței de Pace de la Paris, au fost diminuate ambițiile teritoriale ale părților din regiune. Józef Piłsudski a încercat să extindă granițele poloneze cât mai mult către est ca o încercare de a crea o federație poloneză pentru a contrabalansa orice intenții potențiale de imperialism din partea Rusia sau Germania. În același
Invazia sovietică a Poloniei () [Corola-website/Science/320802_a_322131]
-
semnat tratatul de pace oficial, Pacea de la Riga, la 18 martie 1921, împărțind teritoriile disputate între Polonia și Rusia Sovietică. În cadrul unei acțiuni care a stabilit în mare măsură frontieră sovieto-poloneză în perioada interbelică, sovieticii au oferit delegației poloneze concesiuni teritoriale în zonele de graniță contestate, foarte asemănătoare cu granița dintre Imperiul Rus și Uniunea statală polono-lituaniană, înainte de prima împărțire din 1772. În urma acordului de pace, liderii sovietici au abandonat în mare măsură cauza revoluției internaționale și nu au reveni la
Invazia sovietică a Poloniei () [Corola-website/Science/320802_a_322131]
-
englezilor între Land's End spre nord către Staten Land, cu amendamentul că drepturile de pescuit ale olandezilor nu vor fi afectate de acest drept. Condițiile tratatului din 1668, care reglementau comerțul și transportul maritim, au fost reconfirmate. În ce privește disputele teritoriale, tratatul a fost un aranjament de tip "status quo ante bellum": Pacea a fost declarată la Whitehall la 27 februarie (stil nou) ora 10:00 AM. Condițiile implicau ca New Netherland, recucerită de Cornelis Evertsen cel Tânăr în 1673, să
Tratatul de la Westminster (1674) () [Corola-website/Science/320839_a_322168]
-
Majestatea Sa Catolică, uneori denumit Tratatul de Achiziție a Floridei, sau Tratatul Transcontinental din 1819) a pus capăt unei dispute de frontieră din America de Nord, între Statele Unite și Spania. Tratatul a fost rezultatul tensiunilor crescânde între SUA și Spania privind drepturile teritoriale într-o perioadă de slăbire a puterii Spaniei în Lumea Nouă. Pe lângă cedarea Floridei către Statele Unite, tratatul a rezolvat o dispută teritorială din zona râului Sabine din Texas și a stabilit limitele teritoriului american și revendicările în zona Munților Stâncoși
Tratatul Adams-Onís () [Corola-website/Science/320857_a_322186]
-
din America de Nord, între Statele Unite și Spania. Tratatul a fost rezultatul tensiunilor crescânde între SUA și Spania privind drepturile teritoriale într-o perioadă de slăbire a puterii Spaniei în Lumea Nouă. Pe lângă cedarea Floridei către Statele Unite, tratatul a rezolvat o dispută teritorială din zona râului Sabine din Texas și a stabilit limitele teritoriului american și revendicările în zona Munților Stâncoși și spre vest către Oceanul Pacific în schimbul plății de către Statele Unite a revendicărilor locuitorilor zonei față de guvernul spaniol în valoare de de dolari și
Tratatul Adams-Onís () [Corola-website/Science/320857_a_322186]
-
că pământul achiziționat se întindea până la creasta Munților Stâncoși. În cele din urmă, SUA au acceptat să traseze granița de vest pe râul Sabine, dar Spania a insistat ca granița să fie Arroyo Hondo. În urma tratatului, Statele Unite au primit drepturi teritoriale asupra Floridei Spaniole (Florida de Est și de Vest britanice între 1763-1783) în schimbul plății de către Statele Unite a revendicărilor localnicilor față de guvernul spaniol în valoare totală de de dolari și al renunțării la revendicările teritoriale din Texas la vest de râul
Tratatul Adams-Onís () [Corola-website/Science/320857_a_322186]
-
În urma tratatului, Statele Unite au primit drepturi teritoriale asupra Floridei Spaniole (Florida de Est și de Vest britanice între 1763-1783) în schimbul plății de către Statele Unite a revendicărilor localnicilor față de guvernul spaniol în valoare totală de de dolari și al renunțării la revendicările teritoriale din Texas la vest de râul Sabine și din alte zone spaniole. Tratatul a fost definitivat la 22 februarie 1819, la Washington, D.C., după care a fost ratificat și a intrat în vigoare la 22 februarie 1821. Comisia americană înființată
Tratatul Adams-Onís () [Corola-website/Science/320857_a_322186]
-
în , în ) este un golf aflat în Provincia Guantánamo din extremitatea sud-estică a Cubei (). Este cel mai mare liman din partea sudică a insulei și este înconjurat de dealuri abrupte, formând o enclavă decupată din restul uscatului. Statele Unite au preluat controlul teritorial asupra părții sudice a Golfului Guantánamo în 1903 în urma tratatului americano-cubanez, prin care a primit drept permanent de închiriere a zonei. În virtutea jurisdicției complete asupra zonei, deține suveranitatea "de facto" asupra acestui teritoriu, Cuba păstrând suveranitate nominală. Guvernul cubanez actual
Golful Guantánamo () [Corola-website/Science/320887_a_322216]
-
însă, georgienilor să respingă amenințarea bolșevică din Abhazia. Portul Batumi, ocupat de britanici, a rămas separat, însă, de Georgia până în 1920. La 25 decembrie 1918, o forță britanică a sosit în Tbilisi. Relațiile Georgiei cu vecinii au fost tensionate. Dispute teritoriale cu Armenia, cu guvernul rușilor albi al lui Denikin și cu Azerbaidjanul au dus la conflicte armate în primele două cazuri. O misiune militară britanică a încercat să medieze aceste conflicte pentru a consolida toate forțele antibolșevice din regiune. Pentru
Republica Democrată Georgia () [Corola-website/Science/320907_a_322236]
-
dintre motivele acestei uniri a fost datoriile uriașe acumulate de guvernul texan, pe care SUA a acceptat să și le asume prin anexare. Ca parte din Compromisul din 1850, în schimbul preluării acestei datorii ( de dolari), Texasul a renunțat la pretențiile teritoriale asupra zonelor aflate astăzi în Colorado, Kansas, Oklahoma, New Mexico și Wyoming, pe care Texasul nu le controlase niciodată și pe care guvernul federal le capturase direct de la Mexic la începutul Războiului Mexicano-American. Rezoluția de anexare a fost subiectul mai
Republica Texas () [Corola-website/Science/320918_a_322247]
-
bârfe, și fotografii de femei dezbrăcate, lucru ieșit din comun în Israelul puritan din vremea aceea. Prin mijlocirea lui „Haolam Hazè” Uri Avneri a condus campanii combatante în trei domenii. Pe planul politicii naționale - a predicat fără încetare ideea concesiilor teritoriale și a conviețuirii cu arabii palestineni vecini, si a „integrării” Israelului în spațiul Orientului arab, a luptat cu înverșunare pentru încetarea regimului de guvernământ militar în zonele cu populație preponderent arabă (ea avut loc până la urmă în 1966), și împotriva
Uri Avneri () [Corola-website/Science/320922_a_322251]
-
ministrul de externe britanic Sir Anthony Eden a dezvăluit un plan secret de „înțelegere generală” cu scopul de a rezolva toate nemulțumirile Germaniei. Planul lui Eden cerea reîntoarcerea Germaniei în Liga Națiunilor, acceptarea limitării forțelor armate și renunțarea la pretențiile teritoriale din Europa în schimbul remilitarizării Renaniei, retrocedarea coloniilor africane ale Germaniei și „prioritate economică germană pe Dunăre”. În conscință, Germanii au fost informați că britanicii sunt dispuși să înceapă convorbiri privind permiterea remilitarizării Renaniei în schimbul unui „pact aerian” care ar fi
Remilitarizarea Renaniei () [Corola-website/Science/320931_a_322260]
-
lăsând ca prevederile Declarației Balfour să fie aplicate doar în restul de 22%. Transiordania a rămas sub controlul oficial al Ligii Națiunilor și sub administrație britanică până la obținerea independenței. În timpul stăpânirii otomane, Transiordania nu a corespuns din punct de vedere teritorial, istoric sau cultural cu oricare formațiune existentă până la cucerirea ei de către turci. Cea mai mare parte a teritoriului făcea parte din vilayetul Siriei, iar regiunea sudică, cu ieșirea la Marea Roșie, a fost încorporată în provinciile Ma'an și Aqaba ale
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
legației Iordaniei. Rifai a întrebat când vor recunoaște SUA uniunea dintre Palestina arabă și Iordania, la care Rockwell a explicat că poziția Departamentului de Stat este aceea că SUA nu are obiceiul să emită o recunoaștere oficială a fiecărei modificări teritoriale a unui stat străin. Unirea Palestinei arabe cu Iordania se făcuse ca urmare a voinței poporului și SUA accepta faptul că suveranitatea Iordaniei s-a extins într-o nouă zonă, a adăugat Rockwell. Consilierul Rafai a exprimat mulțumirea iordanienilor fața
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
În 594 î.en. , atenienii s-au aflat în mijlocul unei crize economice, sociale, politice și morale. Pe partea economică, Atena s-a extins teritorial la o scară care abia permitea să hrănească toți locuitorii. Micii fermieri s-au găsit îngropați în datorii. Izvoarele și poemele civice ale reformatorului Solon explica starea de conflict intern premergătoare reformei printr-o criză care afecta distribuția pământului și
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
răzvrătesc împotriva spartanilor și îi obligă să se retragă. Isagoras se retrage. Clistene e rechemat și is pune în aplicare proiectul de reforma. Reforma pornește de la o redefinire a corpului civic, pe care îl împarte după reședința în 10 triburi teritoriale. Vechile triburi tradiționale ioniene își păstrează doar atribuțiile de cult, cele 10 triburi devenind structura de baza în organizarea Atenei. Fiecare trib era compus din reunirea mai multor unități teritoriale minimale, un fel de comune, al căror nume este tot
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]