179,567 matches
-
în care a căzut fiecare câine s-a ridicat un tumul de pământ, iar strategia a dat roade: posedările au încetat, iar Doctorul Schelet a rămas doar o amintire. Marc o convinge pe Jeanne să-și petreacă vacanța în San-Carmino. Aici, el vrea să studieze legendele locale și legăturile dintre incidentele care se repetă o dată la zece ani. Studiile sale atrag nemulțumirea localnicilor, iar când comportamentul său devine tot mai straniu, chiar și Jeanne devine neliniștită. După câteva episoade de somnambulism
Doctorul Schelet () [Corola-website/Science/328845_a_330174]
-
orașul (denumit în latină "Spalatum") își trage numele de la cel al cetății grecești vecine "Aspalathos" (în traducere, «tufiș alb») și nu de la termenul latinesc pentru palat (în ). Împăratul Dioclețian și-a petrecut cea mai mare parte din ultimii săi ani aici și, la moartea sa, a fost înmormântat într-un sarcofag plasat în mausoleul pe care l-a construit. Palatul este o excepțională rămășiță a culturii anilor Tetrarhiei care nu a supraviețuit fondatorului său. În același timp reședință de prestigiu, templu
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
a redevenit simplu cetățean (deși și-a păstrat demnitatea de August) și s-a retras în regiunea sa natală unde-și construise o reședință la Split în exact acest scop. Cu puțin trecut de 60 de ani, el a trăit aici încă vreo 10 ani, suficient pentru a vedea prăbușirea sistemului politic imaginat de el pentru garantarea sănătății imperiului. El a respins totuși solicitările de a reveni pentru a pune capăt războiului civil în care se înfruntau succesorii săi. Doar în
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
unde este încă vizibilă. Pe latura de vest, cornișa este situată la deasupra nivelului mării, dar pe cea de est, ea se găsește cu mai jos: modificarea de nivel se face la înălțimea turnului octogonal de la poarta de nord. De aici rezultă o diferență de înălțime a deschiderilor pasarelei între cele două părți, de est și de vest ale zidului nordic — ele sunt de 3,60 și respectiv . Între turnuri, se găsesc câte 6 sau 7 deschideri. Pe latura de sud
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
robe de purpură ce se găsea în acest mormânt în 356. Altfel, sarcofagul lui Dioclețian era probabil din porfir, ca și în cazul împăraților din dinastia constantiniană: fragmente de porfir conservate la muzeul arheologic din Split ar putea proveni de aici. Singurul alt decor inițial care s-a păstrat este o friză sculptată aflată în spatele capitelurilor ordinului superior: ea reprezintă scene de vânătoare, cu imagini ale zeului Cupidon, ghirlande și măști. Cupidonii țin coroane în care sunt sculptate trei chipuri care
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
acestui plan, se găsește și cetatea de la Drobeta, de pe malul nordic al Dunării, la care spațiul este împărțit de cele două drumuri centrale perpendiculare în patru cartiere simetrice, sau chiar, și mai aproape de schema Splitului, cetatea lui Dioclețian de la Palmyra: aici se regăsește același aranjament al străzilor, în timp ce "principia" sunt aflate către muchia interioară, și nu către poarta principală. Comparația nu este validă decât dacă se recunosc elementele "principia" în edificiile din partea sudică a palatului lui Dioclețian de la Split: Peristilul cu
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
succesive incursiuni barbare pe cursul inferior al Rinului și pe cel al Dunării, Dalmația a părut a rămâne relativ liniștită. Regiunea a servit chiar la adăpostirea unor refugiați, dar și a unor personaje căzute în dizgrație care au fost exilați aici: insulița părăsită Boa (Čiovo) a fost destinația temporară sau definitivă la 361 a lui Florentius, "magister officiorum", a fostului proconsul al Africii Hymetius în 371-372, sau chiar a lui Jovinianus în martie 412. Probabil în această vilă, încă întreținută, au
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
bhreg) însemnând pisc vertical cu referire clară asupra poziției geografice a orașului, mai precis asupra malului înalt, adică a piscului sau versantului vertical ce sare în ochi privit din amonte, adică de călătorul ce vine din Galați pe Dunăre, de aici și celălalt nume existent de "Piscul Brăilei", acordat orașului în trecut. Un studiu al originilor Brăilei arată că regiunea a fost locuită din vremuri imemoriale. Există numeroase vestigii arheologice dovedind prezența omului neolitic (Boian-Giulești) 5000 i.Hr., la Brailița (vârful Cațagaței
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
-l bizantinilor în schimbul perperilor de aur, trimițându-l cu carele atât în Muntenia și în Moldova, cât și mai departe, până în Polonia, acești locuitori dispun de venituri din ce în ce mai mari, iar numărul lor sporește prin cei ce vin să se așeze aici atrași de câstig. Vechiul sat pescăresc se transformă în târg, în așezare de caracter urban. La această transformare a contribuit în mare măsura portul, fapul că sosesc aici corăbii, aducând produse și mărfuri străine, pe care le vând autohtonilor, cumpărând
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
mari, iar numărul lor sporește prin cei ce vin să se așeze aici atrași de câstig. Vechiul sat pescăresc se transformă în târg, în așezare de caracter urban. La această transformare a contribuit în mare măsura portul, fapul că sosesc aici corăbii, aducând produse și mărfuri străine, pe care le vând autohtonilor, cumpărând produsele locului. Judecând după felul cum este menționată Brăila în secolul al XIV-lea, în timpul domniei lui Vlaicu Vodă, considerăm ca transformarea avusese loc cu mult înainte. După
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
i. Și întocmai după cum din moldovenescul Smil, atestat în cronici și documente, au facut Ismail tot așa din Brăila au facut Ibrail. Sub acest nume apare ea în actele Imperiului Otoman; el va fi întrebuințat și de străinii care ajung aici; sub acest nume e cunoscută Brăila și în rapoartele diplomatice până în plin secol al XIX-lea, decenii după ce orașul reintrase în stăpânirea politică românească. Persistența caracteristicului nume românesc sub dominația otomană este încă o dovadă de vechime considerabilă, dar și
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
prin trei porți, ultima incintă, ducând unul spre miazazi, spre Silistra și orașele din câmpia munteană, altul spre orașele din marginea podgoriei: Focșani, Râmnicul Sărat, Buzău și apoi mai departe spre vechea capitală a Țării Românești, spre Târgoviște și de aici, fie prin Câmpulung, peste munți la Brașov, fie la Pitești, Slatina, trecând după aceea Oltul; cel de-al treilea drum făcea legătura cu Galații și apoi cu întreaga Moldovă. Cetatea nu se mai vede astăzi, ea a fost rasă în
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
falnic, impunător; bine apărată și bine aprovizionată, ea putea rezista și unui asediu îndelungat. Orașul se întindea în stânga cetății, cum priveai de pe Dunăre. El era, după părerea aceluiași Langeron: „mare și mai bine construit decât celelalte orașe turcești”. Se găsesc aici, adaugă el: „o mare mulțime de case spațioase și agreabile vederii”. O sumă dintre aceste case erau acoperite acum cu olane gălbui, după obiceiul turcesc și aveau streșini late, ca să nu atingă nici ploaia, nici razele fierbinți ale soarelui de
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
Românească, hotarul era o linie conventională, care, pornind de la Siret, de la punctul indicat, mergea mai întâi spre miazăzi până în dreptul satului Baldovinești, care ramânea în raia, apoi pe lângă satele Hagi Căpitan, Cazasu și Ismin înspre apus, la movilele Gemenile, de aici, prin Movila Ciutacului și Movila Săpată, răspundea la satul Silistraru care aparținea raialei, apoi, pe la vest de satul Osmanul sau Osman-Aga și de satul Tâmpu, ajungea la marele sat de mai târziu Odaia Vizirului, care rămânea în raia, în timp ce cele
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
la satul Silistraru care aparținea raialei, apoi, pe la vest de satul Osmanul sau Osman-Aga și de satul Tâmpu, ajungea la marele sat de mai târziu Odaia Vizirului, care rămânea în raia, în timp ce cele „Cinci Gorgane” aparțineau Țării Românești, pentru ca de aici, mergând spre răsărit, prin Movila Calului și prin movila satului Cuptoarele, tăind apoi Dunărea, să răspundă la Dunărea Veche, în dreptul satului Boul, care ramânea Țării Românești . Acest hotar n-a rămas însă statornic; turcii au căutat în mai multe rânduri
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
acesta din urmă purta titlul de nazâr, a format-o moșia de margine a raialel numită Odaia Vizirului sau Câșla Vizirului, pe locul de astăzi al comunei Vizirul. Această moșie, daruită la un moment dat de împărăție unui vizir, de aici numele, ajunsese apoi proprietatea unei sultane și era administrată de ea prin bostangii, un soi de ostași dregători turci care se ocupau de grădinile și domeniile împărătești. Cu vremea, grație protecției de care se bucura moșia, se strânseseră aici o
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
de aici numele, ajunsese apoi proprietatea unei sultane și era administrată de ea prin bostangii, un soi de ostași dregători turci care se ocupau de grădinile și domeniile împărătești. Cu vremea, grație protecției de care se bucura moșia, se strânseseră aici o sumedenie de tărani fugiți din județele învecinate, sustrăgându-se de la plata birului domnesc; bostangiii, pe de altă parte, provocau multe neorânduieli în aceleași județe învecinate. Pentru a curma această stare de lucruri, voievodul Scarlat Ghica (august 1765-decembrie 1766) oferi
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
publicau dispozițiile luate de Obșteasca Adunare cu privire la organizarea acestui domeniu, organizare care avea în vedere: 1)moșiile domeniului; 2)pescuitul pe Dunăre; 3)”ostroavele din șanalul Dunării”. Se urmărea și colonizarea domeniului cu locuitori care ar dori sa se așeze aici, români sau străini. Precizarea pe teren a vechilor hotare, tinându-se seama și de eventualele revendicări ale foștilor stăpâni de moșii. Factorul care a contribuit în cel mai înalt grad la dezvoltarea Brăilei, după 1829, a fost libertatea comerțului pe Dunăre
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
lui din prima jumătate a secolului al XIX-lea, strada Brașoveni, după negustorii români din Șcheii Brașovului așezați în Brăila și vânzând marfa numită „brașovenie” (obiecte de metal, țesături, pălării, lăzi brașovenești etc.). O altă stradă se numea Cojocari, deoarece aici locuiau cojocarii. O a treia Cavafi, după cei ce făceau încălțamintea de rând iar o a patra Zidari. Dezvoltarea economică a Brăilei din perioada 1829-1848 a avut drept urmare o creștere de proporție a populației. La vechiul nucleu care după cum am
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
buna parte a acestora se asimilează topindu-se în masa autohtonă. Pentru apărarea intereselor atât a conaționalilor săi stabiliți în Brăila cât și a celor în trecere precum și a echipajelor și mărfurilor sosite cu navele, diferite state europene , au inființat aici posturi de vice consuli, depinzând de consulii generali din București. Începutul l-a făcut Anglia în 1835 și rezultatul a fost ca de îndată, numărul supușilor englezi din Brăila a sporit considerabil. Încă de la 28 ianuarie stil nou 1835 existatu
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
1836, parcul "Belvedere", înființarea unor tipografii, a unei bănci, a unei cazarme și a unui teatru, deschiderea unei școli de fete, a unui gimnaziu și construirea docurilor, a căilor ferate și a mai multor fabrici. În 1888 s-a utilizat aici pentru prima dată în țară betonul armat. În primul an al noului secol au fost introduse tramvaiul și becul electric. Se dezvoltă puternic învățământul și cultura sistemul bancar, susținute de comerțul înfloritor. După ocupația din primul război mondial, se pune
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
puț impresionant de adânc în care dispare apă râului). Ei contemplă locul unde ia naștere "Quai aux fleurs (Cheiul cu flori)": un râu suspendat, străjuit de magnifice concrețiuni de calcit plutitor. Marcel Ichac, Jacques Ertaud și frații Maille vor turnă aici un film: "Padirac, rivière de la nuit - Padirac, râul nopții" unul dintre cele dintâi filme de speologie. 1949: Expediția din care au făcut parte, printre alții, Robert Joly, Felix Trombe, Guy de Lavaur, Jacques Ertaud. Joly demonstrează cu această ocazie că
Avenul din Padirac () [Corola-website/Science/328856_a_330185]
-
de material. El parcurge 5 km din rețea dintre care 3 km de galerii înecate și, după ce a trecut prin 22 de sifoane, el reapare prin sifonul aval al rivière de Lavaur (râului Lavaur), la ora 7:05 dimineață. De aici este însoțit până la Bivuacul 5 000 de unde vestea este anunțată la suprafață prin telurofon. După câteva ore de somn și încă 5 km parcurși prin râul subteran, el iese la suprafață prin avena Padirac, în ovațiile prietenilor săi. http://wikimapia
Avenul din Padirac () [Corola-website/Science/328856_a_330185]
-
în procesul de redecorare. Consumatorilor li s-a oferit o paletă de peste 1.000 de nuanțe disponibile printr-un proces de colorare computerizată. De asemenea, website-ul dedicat, http://www.savanaculoare.ro, a oferit un suport online pentru proiectele de decorare. Aici, utilizatorii au avut acces la informații relevante despre culori, tendințe în decorare și produse savana. De asemenea, se poate calcula costul aproximativ al decorării, în funcție de suprafață și nuanța preferată, după care se poate găsi cel mai apropiat centru de colorare
Savana (marcă de vopseluri) () [Corola-website/Science/329372_a_330701]
-
grave. José de Torres a înființat în 1699 o editură/tipografie muzicală, singura la acea dată în Spania. Această instituție a produs o cantitate considerabilă de tipărituri muzicale, acestea incluzând opere religioase, profane, muzică de teatru dar și texte teoretice. Aici au apărut "Destinos vecen finezas" de Juan de Navas și "Fragmentos músicos" de Pablo de Nassare. Tot aici au fost publicate și lucrările teoretice scrise de José de Torres, cea mai importantă fiind "Reglas generales para acompañar órgano, clavicordio o
José de Torres () [Corola-website/Science/329385_a_330714]