17,784 matches
-
Svasticii" începe în anul 1142 D.P. - 'După Pârjol', un război nuclear care a dus la sfârșitul civilizației avansate tehnologic a 'Anticilor' și la starea actuală a formelor de viață. Fondul genetic al majorității formelor de viață a fost alterat de radiații. Există destul de puține exemple de oameni 'normali', majoritatea umanității fiind formată din mutanți cu piele albastră, solzi de șopârlă și cioc de papagal, pitici și aparent-umanii "Dominatori", care doresc să conducă lumea ruinată cu ajutorul puterilor lor de control mental. Tânărul
Visul de fier () [Corola-website/Science/322180_a_323509]
-
un sincrotron contemporan accelerarea particulelor durează câteva minute, în restul timpului acestea deplasându-se cu o energie constantă. Din punct de vedere practic, aceasta a simplificat mult utilizarea instalației în experimente cu razele X generate. Sincrotroanele sunt construite deoarece luminozitatea radiațiilor X generate de deplasarea electronilor în orbită circulară, numită "radiație de sincrotron", este între 5 și 10 ordine de mărime mai mare decât în cazul surselor de laborator. În plus, radiația emisă, descrisă de o teorie de Julian Schwinger, are
Sincrotron () [Corola-website/Science/322236_a_323565]
-
timpului acestea deplasându-se cu o energie constantă. Din punct de vedere practic, aceasta a simplificat mult utilizarea instalației în experimente cu razele X generate. Sincrotroanele sunt construite deoarece luminozitatea radiațiilor X generate de deplasarea electronilor în orbită circulară, numită "radiație de sincrotron", este între 5 și 10 ordine de mărime mai mare decât în cazul surselor de laborator. În plus, radiația emisă, descrisă de o teorie de Julian Schwinger, are un spectru continuu. Radiația emisă din interiorul magneților dipolari are
Sincrotron () [Corola-website/Science/322236_a_323565]
-
cu razele X generate. Sincrotroanele sunt construite deoarece luminozitatea radiațiilor X generate de deplasarea electronilor în orbită circulară, numită "radiație de sincrotron", este între 5 și 10 ordine de mărime mai mare decât în cazul surselor de laborator. În plus, radiația emisă, descrisă de o teorie de Julian Schwinger, are un spectru continuu. Radiația emisă din interiorul magneților dipolari are luminozitatea cu aproximativ 5 ordine de mărime mai ridicată în comparație cu o sursă de laborator. Pentru creșterea luminozității radiației X cu alte
Sincrotron () [Corola-website/Science/322236_a_323565]
-
deplasarea electronilor în orbită circulară, numită "radiație de sincrotron", este între 5 și 10 ordine de mărime mai mare decât în cazul surselor de laborator. În plus, radiația emisă, descrisă de o teorie de Julian Schwinger, are un spectru continuu. Radiația emisă din interiorul magneților dipolari are luminozitatea cu aproximativ 5 ordine de mărime mai ridicată în comparație cu o sursă de laborator. Pentru creșterea luminozității radiației X cu alte 5 ordine de mărime, structuri adiționale, numite "undulator" sau "wiggler", sunt instalate care
Sincrotron () [Corola-website/Science/322236_a_323565]
-
laborator. În plus, radiația emisă, descrisă de o teorie de Julian Schwinger, are un spectru continuu. Radiația emisă din interiorul magneților dipolari are luminozitatea cu aproximativ 5 ordine de mărime mai ridicată în comparație cu o sursă de laborator. Pentru creșterea luminozității radiației X cu alte 5 ordine de mărime, structuri adiționale, numite "undulator" sau "wiggler", sunt instalate care, deoarece conțin un câmp magnetic, imprimă o oscilație adiționala electronilor (câmpul magnetic al unui wiggler duce la o oscilație a electronilor mai pronunțată decât
Sincrotron () [Corola-website/Science/322236_a_323565]
-
ordine de mărime, structuri adiționale, numite "undulator" sau "wiggler", sunt instalate care, deoarece conțin un câmp magnetic, imprimă o oscilație adiționala electronilor (câmpul magnetic al unui wiggler duce la o oscilație a electronilor mai pronunțată decât cel al unui undulator). Radiația X generată în magneți dipolari, undulatori sau wiggleri nu poate fi deviată de către câmpuri magnetice sau electrice și se propagă în linie dreaptă în interiorul unei structuri atașate la inelul de acumulare, denumită "linie experimentală". La capătul liniei experimentale se află
Sincrotron () [Corola-website/Science/322236_a_323565]
-
montan Santa Rita, care la rândul sau face parte din grupul montan dispersat Madrean Sky Islands. Activitățile de cercetare includ captare de imagini și studiul spectroscopic al corpurilor cerești precum planete, stele, nebuloase, galaxii și grupuri de galaxii, precum și astronomia radiației gamma, respectiv cea a radiației cosmice. În anul 1966, au început lucrările de construcție a locației majore a observatorului, cea localizată la joasă altitudine, la baza muntelui Hopkins. Fondurile au fost furnizate de Smithsonian Institution, care este și entitatea posesoare
Observatorul astronomic Fred Lawrence Whipple () [Corola-website/Science/322265_a_323594]
-
rândul sau face parte din grupul montan dispersat Madrean Sky Islands. Activitățile de cercetare includ captare de imagini și studiul spectroscopic al corpurilor cerești precum planete, stele, nebuloase, galaxii și grupuri de galaxii, precum și astronomia radiației gamma, respectiv cea a radiației cosmice. În anul 1966, au început lucrările de construcție a locației majore a observatorului, cea localizată la joasă altitudine, la baza muntelui Hopkins. Fondurile au fost furnizate de Smithsonian Institution, care este și entitatea posesoare a observatorului. Primul telescop terminat
Observatorul astronomic Fred Lawrence Whipple () [Corola-website/Science/322265_a_323594]
-
a observatorului, cea localizată la joasă altitudine, la baza muntelui Hopkins. Fondurile au fost furnizate de Smithsonian Institution, care este și entitatea posesoare a observatorului. Primul telescop terminat, realizat în 1968, a fost telescopul de 10 metri funcționând în domeniul radiației gamma, aflat la baza "Mount Hopkins Observatory", primul nume al observatorului. Cunoscut inițial sub numele de "The Mount Hopkins Observatory," observatorul a fost redenumit în 1981 pentru a-l onora pe Fred Lawrence Whipple, un cunoscut expert planetar, pionier al
Observatorul astronomic Fred Lawrence Whipple () [Corola-website/Science/322265_a_323594]
-
1,3 metri numit PAIRITEL (Peters Automated IR Imaging Telescope, ex-2MASS ). La locația observatorului Whipple mai exista și dispozitivul numit "HATNet" (Hungarian-made Automated Telescope), respectiv proiectul "MEarth". Observatorul este cunoscut pentru activitatea sa de pionierat în cazul astronomiei din domeniul radiației gamma bazată pe tehnicii cunoscută sub numele de "Imaging Atmospheric Technique" (IACT), care fusese realizată cu ajutorul telescopului optic de 10 metri la începutul anilor 1980. Același "Whipple 10-meter Telescope" este supus actualmente unei revizii generale și unei recalibrării a oglinzii
Observatorul astronomic Fred Lawrence Whipple () [Corola-website/Science/322265_a_323594]
-
ca preocupare și studiul luminii. Astfel, în lucrarea cunoscută sub numele latin "De radiis stellarum", susține că "orice lucru din univers emite raze în toate direcțiile, raze care se răspândesc în întreaga lume". Această teorie, a rolului activ jucat de radiația luminoasă, a avut o influență clară asupra unor savanți de mai târziu ca: Alhazen, Robert Grosseteste, Roger Bacon. Matematicianul persan Ibn Sahl (c. 940-1000), într-un tratat despre oglinzi curbe și lentile, enunță legea refracției cu peste șase secole înaintea
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
combinațiile în diverse proporții a două culori considerate fundamentale: roșu și albastru. În 1666, Isaac Newton (1643 - 1727) descoperă dispersia luminii prin prismă, reușind să descompună lumina în culorile componente și astfel a demonstrat că lumina albă este formată din radiații colorate. De asemenea, Newton aduce îmbunătățiri telescopului prin care este eliminată aberația cromatică. În 1669, Rasmus Bartholin descoperă refracție dublă a luminii în cristalele de spat de Islanda, fenomen căruia nu i-a găsit explicație. Observând eclipsele lui Io, unul
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
este bazat pe platforma Nokia Series 80. Browserul web este Opera. Clientul de e-mail suportă protocoalele POP3, IMAP4, SMTP, SyncML și BlackBerry Connect. Bateria lui are 7 ore de convorbire telefonic și de 8 zile în stand-by. Conform testelor de radiații FCC Nokia 9300 are un rating digital SAR de 0.21 W pe kilogram.
Nokia 9300 () [Corola-website/Science/329539_a_330868]
-
apropiat. Existența acestui tip de lasere a fost demonstrată pentru prima dată la Laboratoarele Bell de către Jerome Faist, Federico Capasso, Deborah Sivco, Carlo Sirtori, Albert Hutchinson și Alfred Cho în anul 1994. Spre deosebire de laserele tipice interbandă cu semiconductoare, care emit radiații electromagnetice prin recombinarea perechilor electron-gol din banda materialului, laserele cuantice în cascadă sunt unipolare, iar emisia laser se realizează prin utilizarea tranzițiilor intersubbandă într-o stivă repetată de heterostructuri semiconductoare cuantice multiple; această idee a fost propusă pentru prima dată
Lasere cuantice în cascadă () [Corola-website/Science/329610_a_330939]
-
aranjate într-o anumită configurație pentru a crea cavitatea optică. Dacă un element selectiv de frecvență este inclus în cavitatea externă, este posibil să se reducă emisiile laser la o singură lungime de undă și chiar să se regleze și radiația. De exemplu, grilajele de difracție au fost folosite pentru a crea un laser reglabil ce poate acorda mai mult de 15% din lungimea sa de undă centrală. Structurile alternante ale celor două materiale semiconductoare care formează heterostrucura cuantică pot fi
Lasere cuantice în cascadă () [Corola-website/Science/329610_a_330939]
-
a fost introdusă de perturbațiile gravitaționale pe o orbită cu un periheliu foarte mic s-a spart în mai multe bucăți, fiecare dintre acestea, la rândul său, a devenit o nouă cometa. Din cauza forțelor mareice exercitate de Soare și din cauza radiației solare intense, care implică creșterea temperaturii la suprafața cometei, de peste 1.000 ° C, cometa s-a dezintegrat, prăbușindu-se pe Soare. A fost descoperită cu instrumentul SWAN al sondei spațiale SoHO de un astronom amator ucrainean, Vladimir Bezugly (în ), care
C/2012 E2 (SWAN) () [Corola-website/Science/329673_a_331002]
-
propagau mai degrabă în stratosferă. Observațiile radio scot în evidență o puternică creștere a continuității emisiunilor cu o lungime de undă de 21 cm, după principalele impacturi, care a atins 120% din emisiunea normală provenind de pe planetă. Aceasta este datorită radiației sincrotron provocate de injecția de electroni relativiști - electroni cu viteze apropiate de viteza luminii - în magnetosfera lui Jupiter în urma impacturilor. În jur de o oră după coliziunea « fragmentului K » pe Jupiter, observatorii au înregistrat emisiuni aurorale în proximitatea zonei de
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
exact în aceleași locuri ca și cele descrise de Fraunhofer, cu 50 de ani mai devreme, făcând astfel legătura dintre spectre și compoziția chimică a obiectelor observate. De aici, ei a dedus legea eponimă, "„un corp nu poate absorbi decât radiațiile pe care le poate emite”", care va avea consecințe revoluționare pe plan astronomic, în pofida afirmațiilor lui A. Comte din 1842. Era și epoca în care Dimitri Mendeleev și-a dezvoltat celebrul Tabel periodic al elementelor care avea încă numeroase căsuțe
Spectroscopie astronomică () [Corola-website/Science/329734_a_331063]
-
august 1868), în cursul unei eclipse totale de Soare, la Guntur, în India. Astronomul britanic Sir J.N.Lockyer a propus denumirea "heliului" pentru că linia a fost detectată în spectrul luminii lui "Helios" (Soarele!). În același timp, cercetări în fizică (teoriile radiației, "legile lui Planck", "legea lui Wien", etc.) asupra structurii atomice (Rutherford, Bohr, ...) precizează natura cuantelor, dependența spectrului electromagnetic cu lungimea de undă, datorată diferitelor tranziții de energie. La sfârșitul secolului al XIX-lea, lumea științifică se interesează și de calitatea
Spectroscopie astronomică () [Corola-website/Science/329734_a_331063]
-
reversibil procesul morții, care este astfel privit ca o comă îndelungată. Poole se pune pe picioare din toate punctele de vedere, atât fizic cât și mental, singura problemă fiind incapacitatea sa de a mai procrea, lucru datorat expunerii prelungite la radiația cosmică. Tot în anul 3001, descoperirile în domeniul ingineriei genetice permit crearea unor ființe demult dispărute, de genul dinozaurui zburător similar unui dragon pe care Poole îl întâlnește în sejurul său pe Lună. Această rasă extraterestră nu este umană, dar
Odiseea spațială () [Corola-website/Science/329797_a_331126]
-
în laboratorul lui Frédéric Joliot-Curie, fiind supervizată ocazional și de Irène Joliot-Curie. Dar aceștia niciodată nu au servit ca model pentru Cécile Morette, din cauza caracterului grosolan al acestora și a bănuielilor, că orice persoană angajată la ei în laboratorul de radiație nu are ca scop ținte științifice. În foarte scurt timp, o sursă de neutroni "prost plasată" a fost descoperită într-o zi sub hârtii, pe masa de lucru a d-rei Cécile Morette. Cu excepția lucrărilor câtorva experimentatori, inclusiv Joliot, fizica franceză
Cécile DeWitt-Morette () [Corola-website/Science/329923_a_331252]
-
Irlanda a progresat rapid, sub tutela lui Walter Heitler, directorul institutului de fizică teoretică de la Academia Sinica (Academia Chineză). Cât se poate de repede ea a calculat secțiunile eficace de producție ale mezonilor, folosind teoria lui Heitler de absorbție a radiației, publicând 3 articole. Obținând doctoratul la Universitatea din Paris în anul 1947, ea a fost invitată de către Niels Bohr să devină membru al "Institutet for Teoretical Fyzik" din Copenhaga pentru un an. Aceasta a fost urmată de o invitație de la
Cécile DeWitt-Morette () [Corola-website/Science/329923_a_331252]
-
călătorie foarte lung. Timpul necesar de călătorie cu majoritatea metodelor realistice de propulsie ar fi de la zeci de ani la milenii. Prin urmare, o navă interstelară ar fi mult mai grav expusă la pericole față de călătoriile interplanetare, pericole ca vidul, radiațiile, imponderabilitatea și micrometeoriții. Durata îndelungată a călătoriei face dificilă proiectarea misiunilor cu echipaj uman. Limitele fundamentale ale spațiu-timp-ului vor fi o altă provocare. În plus, este dificil de prevăzut justificarea călătoriilor interstelare prin motive economice convenționale. Un factor important care
Călătorie interstelară () [Corola-website/Science/328218_a_329547]
-
spatiale de 8 milioane de tone, cu motoare de propulsie pe bază de impuls nuclear, capabilă să atingă 7% din viteza luminii. Problema acestei metode este faptul ca folosește explozii nucleare la propulsie și, prin urmare, include riscuri mari de radiații. O altă metodă teoretică a fost cea propusă în 1960 de către Robert W. Bussard, numită colectorul sau statoreactoul Bussard, în care un fel de cupă uriașă ar capta și comprima hidrogenul interstelar care ar fi folosit într-o reacție de
Călătorie interstelară () [Corola-website/Science/328218_a_329547]