19,017 matches
-
rând de a administra politicile stabilite de guvernul federal (chiar dacă în cazul Germaniei Länder aveau un cuvânt de spus în politica națională prin intermediul Bundesrat-lui). În aceste state, exista de asemenea, o tendință către centralizarea fiscală care a subminat în continuare, autonomia autorităților subnaționale. Multiplele crize ale statului bunăstării sociale Spre sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970, statul bunăstării sociale a suferit o serie de crize care au fost bine atestate: criza fiscală a statului;25 cele două crize ale petrolului
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
intitulat "devoluție" în Marea Britanie) după mulți ani de centralizare și chiar "hiper"-centralizare.42 Această mișcare spre o descentralizare politică mai amplă a fost întărită atât de Consiliul Europei cât și de Uniunea Europeană. Consiliul Europei a adoptat Carta Europeană a Autonomiei Locale în 1985 care a fost semnată și omologată de către membrii statelor din 1988 încoace. Această Cartă reprezintă un document legal care, odată semnat și omologat de un stat membru, poate fi utilizat în evaluarea "sănătății" democrației locale din acel
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
de către membrii statelor din 1988 încoace. Această Cartă reprezintă un document legal care, odată semnat și omologat de un stat membru, poate fi utilizat în evaluarea "sănătății" democrației locale din acel stat.43 Mai există și o Cartă Europeană a Autonomiei Regionale în stadiul de proiect, trasată după modelul Cartei guvernării locale, dar trebuie să fie sprijinită în unanimitate de către statele membre. Uniunea Europeană a încurajat această tendință prin adoptarea principiilor subsidiarității și parteneriatului în momentul în care a promovat Politica Regională
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
centrale au încercat să-și recupereze câteva dintre competențele pierdute și încă mai există o mișcare souverainiste puternică care reprezintă probabil o minoritate a clasei politice, dar o majoritate a populației generale. În Spania, comunitățile autonome care urmau să obțină autonomia pe calea înceată s-au gândit să le ajungă din urmă pe acele Comunități care obținuseră dreptul la autonomie pe cale rapidă, care la rândul lor caută să mențină o anumită distanță, în timp ce autoritățile centrale de la Madrid își doresc uniformitatea sistemului
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
reprezintă probabil o minoritate a clasei politice, dar o majoritate a populației generale. În Spania, comunitățile autonome care urmau să obțină autonomia pe calea înceată s-au gândit să le ajungă din urmă pe acele Comunități care obținuseră dreptul la autonomie pe cale rapidă, care la rândul lor caută să mențină o anumită distanță, în timp ce autoritățile centrale de la Madrid își doresc uniformitatea sistemului de autonomie. În mod interesant, în comunitățile autonome, spre deosebire de Țara Bascilor și Navarra, există o simetrie fiscală în ciuda asimetriei
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
calea înceată s-au gândit să le ajungă din urmă pe acele Comunități care obținuseră dreptul la autonomie pe cale rapidă, care la rândul lor caută să mențină o anumită distanță, în timp ce autoritățile centrale de la Madrid își doresc uniformitatea sistemului de autonomie. În mod interesant, în comunitățile autonome, spre deosebire de Țara Bascilor și Navarra, există o simetrie fiscală în ciuda asimetriei politice continue. Cazurile se pot multiplica. De la modelul "șef-agent" la modelul "alegerii" și la dreptul la experiment După cum am văzut, legăturile central-locale din
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
locale: primari aleși în mod direct și abolirea sistemului de comitete și instalarea unui executiv separat de adunare. Într-o anumită măsură, aceste schimbări au reflectat recunoașterea potrivit căreia democrația locală și regională sunt elemente esențiale ale însăși democrației, iar autonomia locală implică puțină diversitate și libertate din partea controlului guvernamental central.52 Pentru marea majoritate, modelul "alegerii" reprezintă o expresie a abordării neoliberale care a predominat în statele occidentale în timpul anilor 1980 și 1990. Autonomia locală, prin aplicarea principiului subsidiarității, reprezintă
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
elemente esențiale ale însăși democrației, iar autonomia locală implică puțină diversitate și libertate din partea controlului guvernamental central.52 Pentru marea majoritate, modelul "alegerii" reprezintă o expresie a abordării neoliberale care a predominat în statele occidentale în timpul anilor 1980 și 1990. Autonomia locală, prin aplicarea principiului subsidiarității, reprezintă luarea deciziilor politicilor locale la nivel corespunzător. Dar, dintr-o perpectivă neoliberală, reprezintă și adoptarea unei abordări competitive. Fără a merge până la adoptarea federalismului fiscal din Statele Unite unde societatea funcționează destul de diferit față de cea
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
și politici de coeziune. Chiar dacă acestea sunt esențiale pentru fondurile care vin de la guvernele centrale, cele din urmă sunt private de funcțiile importante pe care le-au exercitat în timpul perioadei prospere a statului bunăstării sociale. Schimbarea modelelor legăturilor fiscale 54 Autonomia locală este viabilă numai dacă este însoțită de autonomia fiscală, adică, dreptul și capacitatea autorităților locale de a-și crește veniturile proprii sau de a avea un grad de libertate asupra acestor resurse fiscale pe care le primesc de la guvernele
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
fondurile care vin de la guvernele centrale, cele din urmă sunt private de funcțiile importante pe care le-au exercitat în timpul perioadei prospere a statului bunăstării sociale. Schimbarea modelelor legăturilor fiscale 54 Autonomia locală este viabilă numai dacă este însoțită de autonomia fiscală, adică, dreptul și capacitatea autorităților locale de a-și crește veniturile proprii sau de a avea un grad de libertate asupra acestor resurse fiscale pe care le primesc de la guvernele centrale. Există două argumente contradictorii în literatura academică cu privire la
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
anii 1950 într-o situație a economiei bunăstării (naționale) și susține că "numai guvernele centrale ar putea obține eficiență economică locală prin politici de redistribuire și egalizare fiscală."55 Contra-argumentul, cunoscut ca federalism fiscal sau descentralizare fiscală, accentuează faptul că autonomia fiscală este necesară ca o modalitate de creștere a responsabilității și sensibilității guvernelor subnaționale. Federalismul fiscal a reprezentat aplicarea acestei noțiuni la autoritățile locale și avea la bază ideea potrivit căreia cetățenii autorității locale puteau alege dintr-o varietate de
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
la alta. Acest lucru avea menirea de a crea o cale către alocarea optimală a resurselor într-o anumită situație de piață și către autoritățile locale, prin adaptatrea serviciilor la circumstanțele locale. Faptul acesta a implicat un nivel înalt de autonomie fiscală, strategică și politică dar și unul de mobilitate în rândul cetățenilor. Bineînțeles, aceste condiții caracterizează mai mult Statele Unite decât statele europene, incluzând Marea Britanie, care este mai apropiată de modelul american. Totuși, au existat câteva încercări de a aplica principiile
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
o mare varietate în aranjamentele fiscale ale statelor europene, dar o tendința predominantă o reprezintă creșterea de granturi ce provin de la guvernele centrale și descreșterea "resurselor proprii", cum ar fi taxele și impozitele locale. Acest lucru ar putea sugera o autonomie locală mai scăzută dar și situația potrivit căreia granturile care provin de la centru devin din ce în ce mai puțin destinate scopurilor particulare și din ce în ce mai mult celor generale.58 Aceasta înseamnă că, în ciuda pierderii câtorva dintre resursele lor fiscale, autoritățile locale pot încă să
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
potrivit căreia granturile care provin de la centru devin din ce în ce mai puțin destinate scopurilor particulare și din ce în ce mai mult celor generale.58 Aceasta înseamnă că, în ciuda pierderii câtorva dintre resursele lor fiscale, autoritățile locale pot încă să-și rețină un anumit grad de autonomie fiscală dacă sunt discrete în ceea ce privește modul în care sunt folosite aceste granturi. Un exemplu bun îl constituie Olanda unde aproximativ 80% din fondurile local-guvernamentale provin din granturi central-guvernamentale însă majoritatea acestora sunt sub formă de granturi compacte. Prin contrast, în
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
și municipalităților, dar tendința este către legăturile non-ierarhice. Acest fapt se explică prin creșterea relevanței politice a autorităților locale de-a lungul ultimilor ani, după cum a fost exemplificat și promovat de către Carta Europeană a Autoguvernării Locale, care impune respectul față de autonomia locală chiar și de către alte nivele de guvernare subnațională, cum ar fi regiunile. Există o tendință în câteva cazuri, precum Flandra și Catalonia, prin care regiunile au trebuit să adopte un fel de "mini-iacobinism", potrivit căruia nivele mai joase de
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
tendință în câteva cazuri, precum Flandra și Catalonia, prin care regiunile au trebuit să adopte un fel de "mini-iacobinism", potrivit căruia nivele mai joase de guvernare sunt dominate și contrânse. Carta Europeană consideră aceste tendințe ca fiind constrângeri inacceptabile asupra autonomiei locale. În același timp, acest model non-ierarhic chiar face diviziunea puterii între nivelurilor de guvernare mai complexă, de vreme ce toate aceste puteri sunt împărțite datorită naturii complexe a politicii contemporane. Soluția franceză a fost de a atribui "blocuri" de competențe unei
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
bunăstării sociale postbelic. Chiar dacă nici statul-națiune, nici statul bunăstării sociale nu au fost "abolite", au existat schimbări importante în ceea ce privește natura, rolul și funcțiile acestora, în mod deosebit cu privire la forma lor internă de organizare teritorială. A fost o solidificare semnificativă a autonomiei locale și regionale (și, în consecință, a guvernării teritoriale subnaționale) cel puțin la nivel administrațiv, politic și constituțional, însă acest lucru nu a fost întotdeauna însoțit de o creștere a autonomiei fiscale. Aceasta nu înseamnă că celelalte forme de autonomie
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
de organizare teritorială. A fost o solidificare semnificativă a autonomiei locale și regionale (și, în consecință, a guvernării teritoriale subnaționale) cel puțin la nivel administrațiv, politic și constituțional, însă acest lucru nu a fost întotdeauna însoțit de o creștere a autonomiei fiscale. Aceasta nu înseamnă că celelalte forme de autonomie sunt doar fictive. Și ele constituie resurse importante chiar dacă în mod evident resursele financiare mai mari le-ar spori mai mult. Dar ceea ce pare a fi problema, e că în prezent
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
autonomiei locale și regionale (și, în consecință, a guvernării teritoriale subnaționale) cel puțin la nivel administrațiv, politic și constituțional, însă acest lucru nu a fost întotdeauna însoțit de o creștere a autonomiei fiscale. Aceasta nu înseamnă că celelalte forme de autonomie sunt doar fictive. Și ele constituie resurse importante chiar dacă în mod evident resursele financiare mai mari le-ar spori mai mult. Dar ceea ce pare a fi problema, e că în prezent există o discrepanță mai mare în rândul autorităților subnaționale
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
Evului Mediu și a rezistenței opusă de provincii, monarhia a reprezentat o forță de unificare și standardizare în fața acestei mari diversități. Chiar și când a existat un tip aparte de strandardizare, provinciile și-au menținut totuși un anumit grad de autonomie față de Paris. Aceasta a fost și situația parlamentelor provinciale care stau la baza parlamentelor noastre moderne și care, în Evul Mediu s-au dezvoltat din curtea regală (curia Regis). În Franța parlamentele erau în primul rând curți în sensul de
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
al XVII-lea.9 Faptul că parlamentele provinciale îl imitau pe cel de la Paris (practică ce a continuat până în ziua de astăzi) însemna că exista deja o anumită doză de standardizare. În același timp parlamentele provinciale încercau să-și mențină autonomia față de Paris și deseori opuneau rezistență decretelor date de rege. Mai mult, erau mai degrabă instituții aristocratice care înglobau numeroasele hotărâri elaborate de nobilimea franceză începând cu noblesse d'épée și terminând cu noblesse de robe.10 Astfel aceste parlamente
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
Odată cu instalarea celei de-a Treia Republicii cu guvernele ei iacobine și anticlericale și cu influența masivă din partea francmasoneriei, regionalismul francez a luat o întorsătură politică (deseori implicându-i și pe regionaliștii culturali) prin înființarea câtorva mișcări care pretindeau o autonomie regională mai puternică. În Bretania, una dintre cele mai catolice regiuni ale Franței, a fost fondată în 1898, Uniunea Regionalistă Bretonă ca reacție împotriva măsurilor anticlerice luate de Émile Combes, pe atunci ministrul învățământului de Stat și un oponent feroce
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
afectate de această logică de control centralizat. Folosind abordarea cunoscută sub numele de teoria "șef-agent", putem afirma că autoritățile locale au devenit "agenții" statului central ai "șefului" în distribuirea programelor de asistență socială națională. Drept rezultat, au pierdut mult din autonomia și discreția pe care ar fi deținut-o asupra acestor zone de politică. În plus, de vreme ce unul din principiile de bază ale bunăstării era "echitatea", acest fapt a implicat un nivel standard de oferire a serviciilor de-a lungul întregului
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
mișcări, legate de schimbările din metodele economice de producție și de venirea unei societăți "post-industriale", după cum se spune, înlocuiau vechile forme de organizare socială ca partidele politice și asociațiile comerciale. Legată de aceasta, a fost afirmarea noțiunii de autogestiune, sau autonomie la diferite niveluri, de la politic la personal. La nivel personal, se credea că indivizii ar trebui să aibă capacitatea de a-și exercita posibilitatea de alegere asupra propriei vieți și în mod particular asupra problemelor ca avortul, stilul de viață
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
printr-o serie de legi publicate în 1983, 1985 și 198619 care stabileau principiile de bază, dar care precizau de asemenea și împărțirea responsablităților între diferitele niveluri de guvernare.20 Ideea originală a reformatorilor, enunțată ca o aplicare a principiului autonomiei în legea din 7 ianuarie 1983, a fost de a transfera anumite "blocuri" de putere pentru a fi exercitate în exclusivitate de către fiecare dintre diferitele niveluri de guvernare. În practică, acest fapt s-a dovedit a fi imposibil de implementat
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]