19,793 matches
-
sau un mahon lustruit, ici și colo În beznă, reflectau rămășițele de lumină din stradă, unde globurile felinarelor Înalte din mijlocul lor Își răspândeau deja licărul lunar. Pe tavan se mișcau umbre transparente. În tăcerea aceea, zgomotul sec produs de căderea unei petale de crizantemă pe o masă acoperită cu marmură Îți făcea nervii să zvâcnească. Budoarul mamei avea un bovindou foarte potrivit pentru a privi afară pe strada Morskaia În direcția Pieței Maria. Lipindu-mi buzele de țesătura subțire care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
absolut exactă a zborului crepuscular al masculului geometrid cunoscut În Anglia sub numele de fluturele de noapte Orange; apoi mai este expresia fascinant de plastică a lui Fargue (În Les Quatres Journées) care se referă la o grădină, care, la căderea nopții, se glace de bleu comme l’aile du grand Sylvain (fluturele Poplar Admirable). Și printre puținele imagini cu adevărat lepidopterologice din poezia engleză, cea creată de Browning este imaginea mea preferată: De altă parte-o stană semeț se profilează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
acestei solicitări (recent negată de eminentul meu prieten, dar În mod cert formulată de aghiotantul său) numai dintr-un punct de vedere compozițional - din cauza amuzantului ecou tematic al rolului jucat de Christina von Korff În episodul Varennes din 1791. Deși căderile abundente de zăpadă erau mult mai obișnuite În St. Petersburg, decât - să zicem - În jurul Boston-ului, cele câteva automobile care circulau printre numeroasele sănii ale orașului Înainte de Primul Război Mondial nu păreau să intre niciodată În oribilele dificultăți În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ale unui mâțișor de mesteacăn. Porțiunile văruite În curs de dezintegrare de pe interiorul ușii fuseseră folosite de diverși intruși pentru mâzgăleli de genul: „Dașa, Tamara și Lena au fost aici.“ sau „Jos Austria!“. Furtuna s-a sfârșit repede. Ploaia, o cădere violentă de apă, sub care copacii se clătinaseră și se smuciseră, a fost redusă dintr-odată la niște linii oblice aurii și tăcute, ce se izbeau, când scurte când lungi, de fundalul tot mai domoalei agitații vegetale. Vârtejuri de albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de dur, Încît Îți jur că te vei căi că te-ai născut... O să-ți leg picioarele cu lanțuri și-o să lucrezi cît e ziulica de lungă. O să te păzesc În permanență, chiar dacă tu nu mă vei vedea, iar la căderea nopții va trebui să dormi oriunde se va-ntîmpla să te afli, fiindcă altfel, dacă descopăr că te miști prin Întuneric, Îți tai boașele... Ne-am Înțeles? Sebastián Mendoza Își pierdu două degete de la mîna stîngă - aceleași pe care „stăpînul” lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
făcînd tot ceea ce-i spunea și repetînd, ca un papagal fără haz, toate vorbele acestuia. Se uita În jur cu coada ochiului cînd celălalt Îl căuta din priviri pe Oberlus, se așeza la masă cînd mînca și Sebastián, iar la căderea nopții se Întindea, exact ca și chilianul, rămînÎnd nemișcat și În tăcere, cuprins de groază, pînă cînd somnul Îl răpunea, pentru douăsprezece ore, cît dura Întunericul la acele latitudini ecuatoriale. Cu trecerea timpului, Mendoza și el deveniră complici, cu toate că pomenita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
omori, te poate omorî el pe tine, iar tu ai acționat În consecință... Poate că ai acționat În legitimă apărare sau poate te-ai grăbit și el n-ar fi făcut nimic. - Dar unul dintre noi trebuia să moară Înainte de căderea nopții. Era vorba de el sau de mine, pentru că știu bine că n-ai fi ezitat să ne ucizi. - Asta nu e decît o supoziție, Îi spusese Oberlus, păstrîndu-și ca Întotdeauna calmul. Cel mai probabil m-aș fi limitat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și mesele care se răsturnau cu un zgomot asurzitor. A doua zguduitură i se păru și mai lungă, Întreaga insulă se cutremură ca o uriașă budincă de gelatină, În timp ce stînci masive se desprindeau din tavan, amenințînd să-l strivească În căderea lor asurzitoare. Dar În noul interval de calm ajunse la ieșire, trase În piept aerul proaspăt al nopții și se opri chiar pe marginea prăpastiei, observînd cum pietrele desprinse de pe culme, deasupra capului său, cădeau În mare ca o ploaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pelicanilor și albatroșilor uriași, care se Înălța suav, de la plajele liniștite și ansa de la nord, pînă la abruptele țărmuri din partea de sud, ce păreau tăiate cu cuțitul. În timp ce mergeau de-a lungul coastei, foarte aproape de pămînt, cu o oră Înainte de căderea Întunericului, cînd căpitanul era pe punctul de a ordona să fie strînse velele și aruncată ancora, Niña Carmen, sprijinită În coate pe travers, alături de Ojeda, arătă spre o plajă cu nisipul alb și comentă: - Tare am chef să fac o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
timpul mai mult În ascunzătoarea lui decît pe insulă și, Într-o după-amiază În care norii negri ce veneau dinspre vest prevesteau o zgomotoasă noapte de furtună, se hotărî să acționeze. Negura acoperise insula cu o jumătate de oră Înainte de căderea Întunericului și, odată cu primele umbre, o perdea de apă, Însoțită de fulgere și tunete, se abătu asupra lui. Căderea Întunericului Îl surprinse așezat pe stînca pe care o alesese, ciocănind lanțul gros ce-i lega picioarele cu niște pietre mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dinspre vest prevesteau o zgomotoasă noapte de furtună, se hotărî să acționeze. Negura acoperise insula cu o jumătate de oră Înainte de căderea Întunericului și, odată cu primele umbre, o perdea de apă, Însoțită de fulgere și tunete, se abătu asupra lui. Căderea Întunericului Îl surprinse așezat pe stînca pe care o alesese, ciocănind lanțul gros ce-i lega picioarele cu niște pietre mari pe care le adunase Înadins și le depozitase, zi de zi, cu răbdare. Ploua torențial, cu tunete, el era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
liniștit și mai calm lac de munte, se transformă În singura Însoțitoare a oamenilor de pe balenieră. Păsările marine, care pentru o vreme se antrenaseră găinățîndu-se În capul lor, Încetară să mai zburătăcească În juru-le și se Întoarseră la cuiburi odată cu căderea Întunericului, iar În zorii zilei următoare avură În sfîrșit conștiința Înspăimîntătoarei lor singurătăți. Nici un val, nici un croncănit, nici măcar zgomotul apei care aluneca sub chilă; o liniște sfîșiată doar de monotona lovire a vîslelor, Într-un ritm unic, obsesiv, ca și cum, În loc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ar fi Îndrăznit să atenteze la viața lui, conștientă fiind că Oberlus era singura ființă omenească din această lume capabilă s-o scoată din acea mare liniștită și s-o conducă, vie și nevătămată, pe mal. Ceas după ceas, de la căderea nopții și pînă În zori, se auzi, monoton, sunetul vîslelor intrînd și ieșind din apă, ca și cum o mașină s-ar fi lipit de ei și nimeni și nimic n-ar fi cunoscut vreo formulă care s-o oprească. Apoi, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se simțea În stare să Își clarifice sentimentele. Se trezi la prînz, urină, puse mîna În tăcere pe vîsle, verifică direcția și Începu din nou să vîslească, fără să se mai oprească din treabă decît pentru a mînca ceva la căderea verii și a continua, nepăsător și tăcut, tot restul nopții. CÎnd soarele răsări din spatele munților Înalți, lumină cu primele raze oblice un peisaj auriu de nisip alb, un mare deșert de pe țărm, care se Întindea, monoton, de la un capăt la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
peisaj auriu de nisip alb, un mare deșert de pe țărm, care se Întindea, monoton, de la un capăt la altul al orizontului, pe toată suprafața pe care o puteai cuprinde cu privirea. Se uitară Într-acolo. - O să ajungem pe pămînt la căderea serii, Îi făgădui Iguana. - Ce vei face cu mine? O privi fără interes. - O să te las să pleci, răspunse În cele din urmă. Dacă te Îndrepți spre nord, pe lîngă mal, mai devreme sau mai tîrziu o să dai peste oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de puțin îmi lua ca să trec iar prin toate; să mă privesc, aproape cu dezinteres, căutând semne de isterie, regret sau mânie. Dar acum era diferit. Nu mi-am dat seama cât de puternic își va face simțită prezența după căderea întunericului. M-am întors rapid, simțind cum vechea panică îmi face stomacul să se strângă, am privit înapoi spre drumul pe care venisem și-am respirat adânc, încercând să mă calmez suficient cât să merg mai departe. Eram în fața oficiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
fată dragă, am zis, cuprinzându-i umerii cu brațele și strângându-i cu cruzime, imitând afecțiunea: știu că e cu totul de neînțeles, dar trebuie să vezi situația ca și cum aș trece printr-un fel de - cum să spun? -, printr-o cădere, bănuiesc. Nu e ușor pentru nici unul dintre noi și e groaznic că a trebuit să te rănesc astfel. Știu că nu vrei să crezi, dar acesta e adevărul: ți-am explicat că, fără să vreau, m-am îndrăgostit de altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
a mea de a comunica. Îi dădusem numele și adresa, care păreau un punct de plecare rezonabil pentru identificarea mea și pentru verificarea sumei disponibile în contul meu curent, dar e clar că fusesem îndrumat greșit. —Numărul de cont? O cădere în dreptul primului obstacol. Cum naiba să-l găsesc? Pe vremuri, aș fi scos pur și simplu un carnet de cecuri din buzunar și-aș fi găsit numărul în partea de jos, dar nu mai avusesem la mine unul de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
până acum, au încălzit sufletul meu atunci când se răcea, au topit sloiul de gheață, atunci când reușise să-mi cuprindă inima, făcând-o nesimțitoare. Ei au fost Dragoste și Iertare. Au fost bucuria sinceră pentru succesul meu și suferința sinceră pentru căderea mea. Doar ei s-au rugat și au așteptat cu credință ridicarea mea, crezând mai mult decât mine în puterile mele. Ei au fost primii mei învățători. Au fost „mama” și „tata”, acei doi îngeri păzitori pe pământ, pe care
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
până acum, au încălzit sufletul meu atunci când se răcea, au topit sloiul de gheață, atunci când reușise să-mi cuprindă inima, făcând-o nesimțitoare. Ei au fost Dragoste și Iertare. Au fost bucuria sinceră pentru succesul meu și suferința sinceră pentru căderea mea. Doar ei s-au rugat și au așteptat cu credință ridicarea mea, crezând mai mult decât mine în puterile mele. Ei au fost primii mei învățători. Au fost „mama” și „tata”, acei doi îngeri păzitori pe pământ, pe care
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
până acum, au încălzit sufletul meu atunci când se răcea, au topit sloiul de gheață, atunci când reușise să-mi cuprindă inima, făcând-o nesimțitoare. Ei au fost Dragoste și Iertare. Au fost bucuria sinceră pentru succesul meu și suferința sinceră pentru căderea mea. Doar ei s-au rugat și au așteptat cu credință ridicarea mea, crezând mai mult decât mine în puterile mele. Ei au fost primii mei învățători. Au fost „mama” și „tata”, acei doi îngeri păzitori pe pământ, pe care
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
bate stelele, Iară luna va străbate Dulcea ta singurătate, Iar când vântul v-aromi Mândru mi te-a adormi Și când vântul va sufla Teiul se va legăna, Florile-și va scutura, Iarăși te vei deștepta Sub rotirea norilor În căderea florilor, Sub lucirea stelelor Și la jocul ielelor, Sub frunza stejarilor La glasul isvoarelor. Unde-i crucea de la căi - Nu mai plânge, măi - Cresc ca frații doi molizi - Râzi, puiule, râzi - Unde-s păsări în copaci - Taci, puiule, taci - S-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
că va aromi Iară tu vei adormi, Vor pătrunde stelele Toate rămurelele, Iară luna va străbate A noastră singurătate, iar când vântul va sufla Teiul se va legăna, Florile și-a scutura, Iarăși te va deștepta Sub plutirea norilor, În căderea florilor, Pe-a isvoarelor sunare, Pe de-apururi călătoare, La glas de privighitoare. Cum îngînă și visează, Genele-i se-ngreuiază; Adormind astfel cum șade, Fusul din mână îi cade; Doar prin somn mișcă piciorul Ca să-și legene ficiorul. Focu-n vatră
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
care exclud orice împlinire, dar nu zădărnicia și deloc desăvârșirea. Acești oameni sunt o introducere anarhică la sfințenie. Veritabili avocați ai oralității universale, cu ființa răvășită de miracole (ca să creeze măcar în invizibil naturi), ei perpetuează amintiri lipsite de inconvenientul Căderii - pe care, ignorând-o, o recalifică într-o justiție a datului. Ei știu că orice bucurie neagă o tristețe, dar că în această tristețe trebuie să stea ascuns principiul oricărui vis. Dostoievskian, ei desăvârșesc vocația de a vizita omul pe
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
cu această poveste a omului. Ne vom spune, în fond, unii altora ce gândim unii despre alții prea târziu, când vom fi prea intelectuali ca să mai putem suporta lucrul acesta. * Pe pământ, suferința și răul nu sunt consecința directă a „căderii“; din pomul cunoașterii binelui și a răului am luat exact instrumentul spiritual care să ne poarte către lumină; l-am compromis. * Există o înțelepciune „agresivă“, ofensivă, care nu jignește prin pudibonderie, o înțelepciune a resuscitării, care îți face vânt în
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]