18,601 matches
-
Germania, Maciunas organizează un "„Tour Fluxus”", la Londra în același an, Daniel Spoerri inițiază "„The Festival of Misfits”". În 1963, artiștii care evoluează sub sigla "Fluxus" îl întâlnesc la Düsseldorf pe Joseph Beuys, în care recunosc un precursor și un maestru. Arta promovată de "Fluxus" repune în discuție relația dintre arta elitelor și arta populară, urmărind restabilirea comunicării în condițiile mutațiilor pe care le înregistreză noile evoluții ale civilizației. Avem de-a face cu o stare de spirit, cu un program
Fluxus () [Corola-website/Science/329807_a_331136]
-
acest an la Cluj va participa la expoziția de artă plastică organizată de Ateneele Nicolae Bălcescu și Józsa Béla. Începând din anul 1954 devine membru al Uniuni Artiștilor Plastici din România, filiala Cluj, marcând momentul cel mai important din viața maestrului, deoarece de acum se dedică întru totul picturii. În 1955 îi este organizată prima expoziție personală la București în sala Nicolae Cristea. În 1954 se căsătorește la Cluj cu o ființă stranie, mai tânără decât el cu 26 de ani
Ioan Sima () [Corola-website/Science/329796_a_331125]
-
care a intrat definitiv în istoria picturii românești moderne, ca "Margareta Sima", imortalizată în multe tablouri de soțul ei, ea însăși fiind un tablou trăitor. Figura ei pare dăltuită în piatră de granit, este de altfel reprodusă aproape fotografic de Maestru în 1957, unde apare îmbrăcată într-un halat alb care-i mărește și mai mult aerul marțial. Prin voia Destinului tabloul avea să dispară după moartea Maestrului, nu se știe nici acum unde se află. În 1967, la invitațiile făcute
Ioan Sima () [Corola-website/Science/329796_a_331125]
-
pare dăltuită în piatră de granit, este de altfel reprodusă aproape fotografic de Maestru în 1957, unde apare îmbrăcată într-un halat alb care-i mărește și mai mult aerul marțial. Prin voia Destinului tabloul avea să dispară după moartea Maestrului, nu se știe nici acum unde se află. În 1967, la invitațiile făcute de Georges Galfrard (colecționară de artă și membră a Asociației prietenilor muzeelor din Franța) și Robert Yan (președintele Societății artiștilor independenți) va expune la a 78-a
Ioan Sima () [Corola-website/Science/329796_a_331125]
-
de Georges Galfrard (colecționară de artă și membră a Asociației prietenilor muzeelor din Franța) și Robert Yan (președintele Societății artiștilor independenți) va expune la a 78-a expoziție a ,Salonului artiștilor independenți”, organizată la Grand Palais. Francis B. Conem dedică maestrului un articol în "L’Amateur d’Art" din care reproducem finalul: ,Printr-o tehnică ce-i este proprie, formele colorate apar ca lumini în lumină și se desprind de un fond de o luminozitate singulară continuă. Ioan Sima redă cu
Ioan Sima () [Corola-website/Science/329796_a_331125]
-
La deschiderea, în 1981, a galeriei, muzeul din Zalău deținea, deja, un important număr de piese de pictură și sculptură, primite sau achiziționate în timp. Punctul forte al patrimoniului muzeal se conturează, însă, fără nici o îndoială, în 1981, odată cu donația maestrului Ioan Sima, care oferă galeriei un număr de 162 de lucrări de pictură și grafică. Ulterior, pictorul mai donează, 1983, încă 40 de lucrări, supradimensionând, astfel, ceea ce a fost considerat, cu respect, un mare act de onoare și de probitate
Ioan Sima () [Corola-website/Science/329796_a_331125]
-
număr de 162 de lucrări de pictură și grafică. Ulterior, pictorul mai donează, 1983, încă 40 de lucrări, supradimensionând, astfel, ceea ce a fost considerat, cu respect, un mare act de onoare și de probitate artistică. Mai mult, în aceeași perioadă, maestrul donează galeriei și biblioteca de artă, piese de mobilier de epocă, piese de artă populară, arhiva personală, precum și alte obiecte personale, în încercarea de a configura o donație unitară, definitorie pentru personalitatea sa marcantă și destinul său artistic. Urmând exemplul
Ioan Sima () [Corola-website/Science/329796_a_331125]
-
donează galeriei și biblioteca de artă, piese de mobilier de epocă, piese de artă populară, arhiva personală, precum și alte obiecte personale, în încercarea de a configura o donație unitară, definitorie pentru personalitatea sa marcantă și destinul său artistic. Urmând exemplul maestrului, nepoata sa, Maria Margareta Botezatu, donează aceleiași galerii o parte din tablourile primite drept moștenire, demonstrând încă o dată cum frumusețea unui gest poate înnobila nu doar un om, ci o întreagă familie.
Ioan Sima () [Corola-website/Science/329796_a_331125]
-
Lonati în Milano și apoi sub îndrumarea lui Arcangelo Corelli. În 1707 a preluat locul deținut de tatăl său din Cappella Palatina din Lucca. Din 1711 a fost liderul orchestrei de operă din Napoli ca Liderul Orchestrei Operei și ca maestru de concert, poziție care i-a oferit posibilitatea să lucreze cu Scarlatti. După o revenire temporară în Lucca s-a îndreptat spre Londra în 1714 unde a sosit cu reputația de violonist virtuoz și a atras în curând atenția unor
Francesco Geminiani () [Corola-website/Science/329884_a_331213]
-
dau jos pălăria când pășesc pe scenă. Se muncea cu mare delicatețe și profesionalism. Era o școală de factură realistă, clădită pe modelul creat de Stanislavski. Ca toată generația mea, am avut ocazia, și eu, să învăț de la însuși marele maestru Tompa, modalitatea de transpunere a textului pe scenă. (...) Era un stil revoluționar față de spectacolele pline de gesturi, imersiuni patetice și maiestuos îmapchetate ale vremii.”" Începând din 1948 se înscrie și la cursurile de regie ale academiei, urmându-le în paralel
György Harag () [Corola-website/Science/329908_a_331237]
-
Mureș, Tompa Miklós se număra, împreună cu Kemény János, printre cei mai capabili specialiști. Amândoi au fost inițiați în secretele meșteșugului teatral de către Németh Antal într-un mediu în care prima profesionalismul...”" Cu toate că îl considerase pe Tompa Miklós cel mai mare maestru al său și cu toate că era și el un adept al tradiției realiste, nu admitea constrângerile rigide (motiv pentru care își îndreaptă, pentru o perioadă, atenția către tendințele de reteatralizare) și reușește să se rupă de așa numitul ”realism pur”, descoperind
György Harag () [Corola-website/Science/329908_a_331237]
-
înființeze o trupă proprie. Baia Mare s-a arătat a fi potrivită în privința începerii activității artistice a proaspăt absolvenților căci, în cadrul instituției, existase deja trupa secției române. În această clădire s-a născut trupa maghiară, care mai târziu, (după moartea marelui maestru) i-a preluat numele și care funcționează azi ca Trupa Harag György a teatrului sătmărean. Din relatările lui Harag György aflăm că acești tineri plecaseră împreună la București, cerând să li se permită înființarea secției maghiare a Teatrului de Stat
György Harag () [Corola-website/Science/329908_a_331237]
-
rândurile elitei culturale, dar din partea statului nu i s-a acordat nicio recunoștință (nici nu s-ar fi putut, căci ne aflăm în rigida epocă a cenzurii ceaușiste) Esteticul și criticul teatral Nánay István prezintă astfel ultimii zece ani ai maestrului: "”Acest deceniu al existenței sale i-a adus succesul. Spectacolele sale au intrat în rând cu cele mai bune realizări ale renumitei școli de regie românească. A lucrat în Iugoslavia și în Ungaria. Nu a primit nici recompense, nici premii
György Harag () [Corola-website/Science/329908_a_331237]
-
Iugoslavia și în Ungaria. Nu a primit nici recompense, nici premii. Nici în România, nici în Ungaria. Exceptând o scurtă perioadă, nici la academia nu a predat. Dar, generații întregi de regizori și actori maghiari și români îl consideră drept maestrul lor.”" Harag György moare la 6 iulie 1985. Ultima sa montare fusese "Livada de vișini" a lui Cehov la Teatrul Național din Târgu Mureș. Premiera nu o mai văzuse. Amintirea lui este păstrată vie în rândul oamenilor de teatru din
György Harag () [Corola-website/Science/329908_a_331237]
-
de cuvântul fern, semnificând în traducere „pârâu îndepărtat”. Îi place numele său, care învăluie într-o aură de mister (fern - îndepărtat, greu de ajuns și de pătruns), prospețimea, limpezimea și meandrele unui pîrâiaș de munte (bach), definind personalitatea omului și maestrului Ioan Fernbach, ce dezvăluie mereu noi și noi chipuri nebănuite, în aparenta sa nestatornicie. Bunicul din partea mamei a fost un bun clarinetist, iar sora sa, Felicia, a început să cânte, mai întâi, la acordeon (instrument tradițional al șvabilor), iar, apoi
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
în anul 1974, premiul I, la Concursul „Herbert von Karajan”, de la Berlin. După absolvirea Conservatorului, ar fi avut posibilitatea să rămână în București, ca violonist în Orchestra Radio, însă preferă să se reîntoarcă la Timișoara, unde va fi repartizat, cu ajutorul maestrului Nicolae Boboc, în orchestra Operei Române. Ioan Fernbach s-a căsătorit în anul 1974, cu Lucreția, și ea muziciană, de formație tot violonistă, care, pentru a-i putea fi alături și a-l sprijini, a urmat cariera de profesor de
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
din Timișoara s-a constituit în anul 1996, ca o continuatoare a Societății filarmonice fondate în anul 1871 și autodizolvate în anul 1947. Ioan Fernbach a fost vicepreședintele societății. Președintele societății a fost inițial Soos Vilmos, iar președintele de onoare, maestrul Nicolae Boboc. În anul 1998, se modifică structura de conducere a societății, președinte fiind aleasă dna Alexandra Răzvan Mihalcea, iar președinte de onoare, ca urmare a trecerii în eternitate a maestrului Boboc, a fost ales, Ioan Hollender. Ioan Fernbach își
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
a fost inițial Soos Vilmos, iar președintele de onoare, maestrul Nicolae Boboc. În anul 1998, se modifică structura de conducere a societății, președinte fiind aleasă dna Alexandra Răzvan Mihalcea, iar președinte de onoare, ca urmare a trecerii în eternitate a maestrului Boboc, a fost ales, Ioan Hollender. Ioan Fernbach își păstrează doar calitatea de membru fondator și membru în Consiliul de conducere a sus-numitei societăți. Printre multiplele activități desfășurate sub egida Societății, Ioan Fernbach reușește să medieze cu Rabinul Neumann încheierea
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
mulți alții. Profesor asociat la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” Timișoara din anul 1977 până în prezent Cadru didactic asociat (1990-2007) și conferențiar universitar dr. (2007 - prezent), la Facultatea de Muzică din cadrul UVT, specializarea Interpretare Muzicală - Instrument (Vioară) susținute de maestrul Ioan Fernbach la: Masterclass organizat de conf. univ. dr. Ioan Fernbach, în cadrul Facultății de Muzică din Timișoara, susținut de fostul său elev, Cristian Măcelaru, actualmente, dirijor în S.U.A Ioan Fernbach a desfășurat de-a lungul timpului o intensă
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
loc la Petrograd în 1917, după cum era planificat, Kochanski ar fi fost solist. Totuși, în 1923, el și compozitorul au pierdut legătura. Bronisław Huberman nici nu vroia să se uite la partitură iar Nathan Milstein se afla încă în Rusia. Maestrul de concert al lui Koussevitzki, Marcel Darrieux, nu era celebru dar era un violonist capabil ceea ce era suficient pentru interpretare. Concertul a avut succes anul următor în Occident când Joseph Szigeti l-a interpretat la Praga sub bagheta lui Fritz
Concertul pentru vioară nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329946_a_331275]
-
în Occident când Joseph Szigeti l-a interpretat la Praga sub bagheta lui Fritz Reiner după care a efectuat un turneu în Europa și Statele Unite interpretând lucrarea. Totuși, premiera americană nu a fost intepretată de Szigeti, ci de Richard Burgin, maestrul de concert al Orchestrei Simfonice din Boston, pe 24 aprilie 1925, din nou sub bagheta lui Koussevitzki. Un alt aspect care a contribuit la eșecul lucrării a fost gustul publicului parizian. Spectatorii, în special cei care veneau la concertele lui
Concertul pentru vioară nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329946_a_331275]
-
Emilia Popescu. Venit de la Gala Creației Studențești, directorul „Teatrului Nostru” (Iurie Darie) găsește pe birou o scrisoare prin care i se încredința realizarea unui spectacol de varietăți la o grădină de vară cu o capacitate de 5000 de locuri. Deoarece maestrul Laurențiu (Marin Moraru) nu găsise încă o solistă și nu terminase astfel pregătirea comediei muzicale "Fata de la etajul III", directorul acceptă, la propunerea artistului Călin Iureș (Florin Piersic), să organizeze pentru stagiunea de vară un spectacol de varietăți cu muzică
În fiecare zi mi-e dor de tine () [Corola-website/Science/328045_a_329374]
-
de vară urmează a fi regizat de regizorul debutant Radu Valerian (Viorel Păunescu), în colaborare cu compozitorul Gelu Vasilescu (Nae Caranfil). Spectacolul de revistă va fi realizat în paralel cu muzicalul. Pentru găsirea solistei din muzicalul "Fata de la etajul III", maestrul Laurențiu organizează un concurs la care o remarcă pe Irina (Teodora Mareș), studentă la Conservator și fiica profesorului Mirea (David Ohanesian). În paralel, Radu Valerian organizează la Conservator un concurs pentru tinere talente la care Irina Mirea cântă și ea
În fiecare zi mi-e dor de tine () [Corola-website/Science/328045_a_329374]
-
îi cere să-l anunțe pe regizorul Radu Valerian că s-a răzgândit și nu mai vrea să mai participe la spectacol. Ea îl roagă pe regizor să treacă pe la ea acasă, dar înainte de sosirea acestuia Gică (Jean Constantin), asistentul maestrului Laurențiu, bate la ușa casei familiei Mirea. Profesorul îl confundă pe Gică cu Radu Valerian și îl anunță că Irina și-a pierdut vocea. Mai târziu sosește și tânărul regizor. Irina îi spune lui Radu Valerian că tatăl ei nu
În fiecare zi mi-e dor de tine () [Corola-website/Science/328045_a_329374]
-
o convingă pe fată de încurcătură, iar, la sfatul lui Gelu, îi trimite o dedicație lirică de dragoste. Între cei doi tineri se înfiripă o relație de dragoste, iar Irina acceptă să cânte în spectacolul lui Radu. Între timp, încercările maestrului Laurențiu și ale asistentului său Gică de a o contacta pe Irina Mirea eșuează din cauza unor confuzii. În cele din urmă, regizorul decide să o asculte pe Stela (Emilia Popescu), fata campionului mondial la haltere Elefterie Ionescu (Alexandru Arșinel) și
În fiecare zi mi-e dor de tine () [Corola-website/Science/328045_a_329374]