18,182 matches
-
succes critic și comercial. Romanul a fost ecranizat de două ori: în 1930 și în 1973. Tânărul intelectual rus Andrei Starțov (figură parțial autobiografică) vine la studii în orașul Nürnberg din Germania în perioada premergătoare Primului Război Mondial. Se împrietenește aici cu pictorul german Kurt Wann, un tip energic și activ, dar prietenia lor se destramă după începerea Războiului Ruso-German și mobilizarea lui Kurt. Starțov este internat ca prizonier civil în regiunea Bischoffsberg de la granița cu Boemia și începe să se simtă ca
Orașe și ani (roman) () [Corola-website/Science/333192_a_334521]
-
pe Frontul de Vest. Nobilul îi cruță viața mai mult dintr-un amuzament sadic, niciunul dintre ei neștiind că sunt rivali în dragoste. Andrei ajunge în cele din urmă în Rusia, unde îl reîntâlnește la Moscova în 1918 pe Kurt. Pictorul german căzuse anterior prizonier la ruși și suferise o schimbare radicală: el abandonase arta și se transformase într-un revoluționar înflăcărat ce sprijinea punerea în aplicare a ideologiei bolșevice. În calitate de membru de frunte al Sovietului de deputați al soldaților germani
Orașe și ani (roman) () [Corola-website/Science/333192_a_334521]
-
început entuziasmul revoluționar, dar opiniile lor încep să se distanțeze pe parcurs. Conflictul dintre ei se referă la importanța omului: în timp ce rusul susține valoarea individuală a omului, germanul consideră că omul are valoare doar ca element constitutiv al unei colectivități. Pictorul german Kurt Wann renunță treptat la sentimentele umane și își construiește un discurs format din fraze adecvate politic, devenind, după cum îl considera criticul proletcultist român Mihail Novicov, un „mecanism viu de orientare constantă”. Personajul începe să judece evenimentele cu sânge
Orașe și ani (roman) () [Corola-website/Science/333192_a_334521]
-
cu veselie, cu daruri și i-au servit cu vin. De atunci, în fiecare an, Lajkonik-ul revine în oraș. Acest obicei popular provine din secolul al XVIII-lea. Costumul de astăzi al Lajkonik-ului a fost proiectat în 1904 de renumitul pictor polonez Stanisław Wyspiański.
Lajkonik () [Corola-website/Science/333308_a_334637]
-
(n. înainte de 20 noiembrie 1794, Puławy - d. 17 decembrie 1859, Varșovia) a fost un pictor și grafician, unul dintre primii litografi polonezi. s-a născut înainte de 20 noiembrie 1794. A luat lecții de desen de la Józef Richter. În 1816, s-a strămutat în Varșovia, unde a început cariera ca funcționar în Comisia de Justiție. În
Jan Feliks Piwarski () [Corola-website/Science/333323_a_334652]
-
Wiktor Wincenty Mazurowski (n. 1859, Varșovia - d. 1944, Varșovia) a fost un pictor polonez. În anii 1876-1878 a frecventat clasa de desen a lui W. Gerson la Varșovia, apoi, între anii 1879-1889, a studiat la Academia de Arte Frumoase din Sankt Petersburg. În 1888 i s-a decernat titlul de "kłassnyj chudożnik" din partea
Wiktor Mazurowski () [Corola-website/Science/333325_a_334654]
-
și Ben Roberts, cu Anne Baxter, Jean Peters și Gregory Ratoff în rolurile principale. O tânără se îmbolnăvește de pneumonie și crede că viața ei se va sfârși când va cădea ultima frunză a plantei de pe clădirea de vizavi. Un pictor bătrân își găsește sfârșitul afară în zăpadă după ce pictează noaptea pe perete o frunză pentru a încuraja fata. Segmentul "Răscumpărarea Șefului-Roșu" este regizat de Howard Hawks, după un scenariu de Ben Hecht, Nunnally Johnson și Charles Lederer, cu Fred Allen
Casă plină (film din 1952) () [Corola-website/Science/333338_a_334667]
-
atât de original, atât de frumos" ca arta din Tassili n'Ajjer. Lucrând cu sprijinul financiar al Musée de l'Homme, Lhote și colegii săi au descoperit aproximativ 800 de picturi rupestre, realizând mai târziu imagini ale majorității lor cu ajutorul pictorilor și fotografilor. Aceste imagini au fost prezentate în 1957 și 1958 la Musée des Arts Décoratifs din Paris și au fost, în opinia lui André Malraux, "una dintre cele mai definitorii expoziții de la mijlocul secolului". După explorarea și descoperirea a
Henri Lhote () [Corola-website/Science/333353_a_334682]
-
insula Giudecca din sestiere Dorsoduro. El este orientat către Canalul Giudecca, la mică apropiere de biserica Le Zitelle. este o clădire din secolul al XX-lea legată de multe nume ilustre. A fost concepută între anii 1912 și 1913 de către pictorul emilian Mario de Maria (1852, Bologna - 1924, Bologna), care a făcut-o noua sa locuință din Veneția. El a dorit să o comemoreze astfel pe fiica lui mult-iubită Silvia, care a murit cu câțiva ani mai devreme: cele trei ferestre
Casa dei Tre Oci () [Corola-website/Science/333374_a_334703]
-
dovedește înclinație pentru desen. La 19 ani, Bertha ia lecții de la artiști ca: Frederik Ferdinand Helsted, Heinrich Buntzen și Frederik Christian Lund. Susținută de familie, doi ani mai târziu se mută la München, unde locuiește până în 1881. Aici studiază cu pictorul de scene istorice Wilhelm von Lindenschmit cel Tânăr, apoi cu pictorul de compoziție Eduard Kurzbauer. Nemulțumită de lucrul în studio, Bertha decide să studieze în natură. Se împrietenește cu pictorița suedeză Jeanna Bauck, cu care întreprinde mai multe călătorii de
Bertha Wegmann () [Corola-website/Science/333388_a_334717]
-
artiști ca: Frederik Ferdinand Helsted, Heinrich Buntzen și Frederik Christian Lund. Susținută de familie, doi ani mai târziu se mută la München, unde locuiește până în 1881. Aici studiază cu pictorul de scene istorice Wilhelm von Lindenschmit cel Tânăr, apoi cu pictorul de compoziție Eduard Kurzbauer. Nemulțumită de lucrul în studio, Bertha decide să studieze în natură. Se împrietenește cu pictorița suedeză Jeanna Bauck, cu care întreprinde mai multe călătorii de studiu în Italia. De altfel, unul din celebrele portrete ale Berthei
Bertha Wegmann () [Corola-website/Science/333388_a_334717]
-
(în ) este cea mai veche parte a capitalei. Regele polonez Stanislaw August Poniatowski i-a solicitat unui pictor renumit, pe nume Bernando Belloto (1720-1780), să vina la Varșovia. La scurt timp de la sosire, acesta s-a îndrăgostit pentru totdeauna de acest oraș. Canaletto (nume sub care acest pictor mai este cunoscut) a decorat castelul regelui, de la marginea vechiului
Orașul vechi din Varșovia () [Corola-website/Science/333406_a_334735]
-
capitalei. Regele polonez Stanislaw August Poniatowski i-a solicitat unui pictor renumit, pe nume Bernando Belloto (1720-1780), să vina la Varșovia. La scurt timp de la sosire, acesta s-a îndrăgostit pentru totdeauna de acest oraș. Canaletto (nume sub care acest pictor mai este cunoscut) a decorat castelul regelui, de la marginea vechiului oraș, cu picturi detaliate ale perspectivelor arhitectonice ale orașului cu peisaje, lăsând posterității o serie întreagă de picturi care impresionează prin aspectul fotografic al execuției. Perspectivele topografice ale lui Canaletto
Orașul vechi din Varșovia () [Corola-website/Science/333406_a_334735]
-
perioada 1574-1577, de-a lungul pereților laterali și un amvon realizat de Giovanni Grapiglia din 1597. În fața amvonului se află cenotaful arhiepiscopului Gabriele Seviros de Filadelfia, care a murit în 1616, o lucrare timpurie a arhitectului Baldassare Longhena din 1619. Pictorul cretan Mihail Damaskinos a pictat cea mai mare parte a iconostasului și cupola bisericii în frescă cu "Judecata de Apoi" (1589-1593), în timp ce Emanuele Tzane-Buniales, preot și hagiograf din insula Creta, a pictat frescele sfinților Simeon și Alipie, pustnici ascetici, deasupra
Divizia 3 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/333420_a_334749]
-
mai veche icoană păstrată în biserică. Iconostasul a fost realizat de meșterii Kyprios, Tommaso Bathas, Benedetto Emporios și Mihail Damaskinos. El conține decorațiuni de marmură, iar majoritatea picturilor (sfinții și cele douăsprezece praznicuri împărătești de pe arhitravă) au fost realizate de pictorul cretan Mihail Damaskinos. Iconostasul este surmontat de un "Hristos Pantocrator" al unui anonim bizantin, datând de la sfârșitul secolului al XIV-lea și amplasat în centru și de o serie de picturi ale școlii grecești din secolul al XVIII-lea de
Divizia 3 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/333420_a_334749]
-
să ruginească. Singurele mărturii, care dovedeau că acolo fusese cândva o biserică, erau frescele aflate pe bolta naosului (Hristos Pantocrator) și pe bolțile absidelor (scenă Nașterii Domnului și Maica Domnului Împărăteasa). De asemenea, se mai păstrau icoanele împărătești, operă renumitului pictor bisericesc Belizarie, care a realizat și pictură din catedrală patriarhala. Capelă nu era conectată la electricitate și nu avea nici canalizare. Au trebuit sa treaca aproape 10 ani pentru că fostul lăcaș de cult să fie observat de cineva. În 1998
Capela Sfânta Ecaterina, București () [Corola-website/Science/334558_a_335887]
-
Bârza. Începe să picteze portrete, peisaje și compoziții în acuarelă și ulei. Rămâne în această regiune între 1955-1959. Se mută la Homorod în județul Brașov. Pictează din ce în ce mai mult. Este operat la plămâni la București. O perioadă fastă o are familia pictorului, între anii 1966-1983, în județul Bihor, la Valea lui Mihai și în județul Arad, la Bârsa și Craiva. Medicul veterinar-pictor, pictează în perioada concediilor de odihnă abordând teme diverse, întâlnite în peregrinările sale prin țară. Deschide expoziții la Valea lui
Ioan Șereș () [Corola-website/Science/334569_a_335898]
-
(născută la 29 iunie 1963, Zvoriștea, România) este artist plastic și restaurator de pictură murala. Pictorul restaurator s-a născut la 29 iunie 1963 în comuna Zvoriștea, județul Suceava. Începe studiile de arte plastice la vârsta de 10 ani, urmând Școală de Muzică și arte plastice din Botoșani. Își continua studiile liceale, tot în domeniul artistic
Elena Murariu () [Corola-website/Science/334687_a_336016]
-
Biserică Hălmagiu - secolele XIII-XV<br> Mănăstirea Topolnița - secolul al XVII-lea<br> Mănăstirea Dintr-un Lemn - secolele XVII-XIX<br> Mănăstirea Bistrița - secolul al XVI-lea " Puțini, poate, dar osârduitori. N-aș putea începe altfel o cronică dedicată creației Elenei Murariu, pictor resaturator de frescă și artist plastic al României contemporane. Personalitate puternică, în ciuda unei aparente de fragilitate, în răspărul unui deja înrădăcinat fel de a te comportă ca artist într-o cultură devastată de teribilism și impostura, Elenă Murariu își urmează
Elena Murariu () [Corola-website/Science/334687_a_336016]
-
Marc Vignal, Jean-Luc Caron... Devine de asemenea prieten cu dirijorul Eric-Paul Stekel, fiu al marelui psihanalist Wilhelm Stekel precum și cu un alt dirijor, Florian Hollard, fiul marelui rezistent Michel Hollard. De altfel, este prieten din copilărie cu Luce Eekman, fiica pictorului Nicolas Eekman. Este de asemenea apropiat de socialistul Louis Mermaz, unul din camarazii săi de liceu, și de radical-socialistul Pierre Mendès France. Paul-Gilbert Langevin creează Société française Anton-Bruckner (Societatea franceză Anton-Bruckner), scrie numeroase lucrări asupra muzicii clasice din secolul XIX
Paul-Gilbert Langevin () [Corola-website/Science/334702_a_336031]
-
(n. 30 august 1901, Bacău - d. 17 februarie 1986, Saarbrücken sau Mettmann (?)) a fost un pictor de marine, ilustrator, machetator de mărci poștale și comandor român al Marinei Militare Regale Române sub regele Carol al II-lea. este recunoscut unanim ca fiind pictorul român al marinelor. Realizările sale în domeniul picturii s-au suprapus concomitent cu
Dimitrie Știubei () [Corola-website/Science/334695_a_336024]
-
august 1901, Bacău - d. 17 februarie 1986, Saarbrücken sau Mettmann (?)) a fost un pictor de marine, ilustrator, machetator de mărci poștale și comandor român al Marinei Militare Regale Române sub regele Carol al II-lea. este recunoscut unanim ca fiind pictorul român al marinelor. Realizările sale în domeniul picturii s-au suprapus concomitent cu definirea unei cariere excepționale de marinar. Dimitrie Știubei s-a născut la Bacău ca fiu al unui învățător și inginer, mama casnică. A mai avut încă cinci
Dimitrie Știubei () [Corola-website/Science/334695_a_336024]
-
și debutul pe simezele bucureștene îl face în anul 1926 la Ateneul Român, an în care figurează cu gradul de locotenent. Expoziția de la Ateneul Român atrage criticile laudative ale lui Petru Comarnescu, Alexandru Kirițescu, Eugen Botez (Jean Bart) și ale pictorului Jean Alexandru Steriadi. După câțiva ani devine căpitan fiind selectat în Casa Militară a regelui Carol al II-lea. Deschide două expoziții personale la București la Cartea Românească în anul 1932 și la Sala Dalles în 1935, în anul 1938
Dimitrie Știubei () [Corola-website/Science/334695_a_336024]
-
distins cu mai multe ordine și decorații ale statului român pe timpul domniei regelui Carol al II-lea ca și după anul 1948. În anul 1970, The New York Herald Tribune l-a considerat pe Dimitrie Știubei „ultimul și cel mai mare pictor marin din epoca noastră”. Prima expoziție retrospectivă a fost organizată în anul 2000 la Muzeul Marinei Române din Constanța. Primele lucrări ale lui Dimitrie Știubei au fost realizate la vârsta de 15 ani. Ele au fost acuarele ce reprezentau peisaje
Dimitrie Știubei () [Corola-website/Science/334695_a_336024]
-
însuși lucra la grădinile sale. A murit în 1738 cînd a suferit un atac cerebral în timp ce planta și s-a prăbușit pe patul său de lalele. Margraful a ordonat de asemenea o varietate de plante pentru "Grădina Botanică" documentată de pictori realiști. El a lăsat cel puțin 6.000 de acuarele le plantelor sale. Cele mai cunoscute acuarele au fost cele grupate în așa-numitele cărți de lalele (probabil, aproximativ 5300). Doar două volume au supraviețuit unui incendiu la Biblioteca de
Karl al III-lea Wilhelm, Margraf de Baden-Durlach () [Corola-website/Science/334739_a_336068]