4,962 matches
-
Poarta spre 1 000 de coline, București, 1963; Corturi în Pamir (în colaborare cu Sorin Ciulli), București, 1965; Singur contra mea, București, 1967; Stații în câmpiile dezordinii, București, 1969; Appassionato, București, 1978, Cuceritorul, București, 1979; O, Prometeu, București, 1982; Șarpele împăcării noastre, București, 1985. Repere bibliografice: Al. Melian, „Singur contra mea”, LCF, 1967, 19; Valeriu Cristea, „Singur contra mea”, VR, 1968, 2; Dana Dumitriu, „Stații în câmpiile dezordinii”, RL, 1970, 6; Liviu Grăsoiu, „Stații în câmpiile dezordinii”, ATN, 1970, 8; Damian
TUNARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290301_a_291630]
-
poale de Carpați/ Câmp deschis de vitejie/La românii lăudați”) este proiectată imaginea unui trai sănătos, vergilian, a cărui robustețe se răsfrânge deopotrivă în viața echilibrată a trupului și în dialogul, fără neliniști, al spiritului cu tainele universului. Atmosfera de împăcare este tulburată de „copilașul” cu aripi sfâșiate, în al cărui farmec viclean se întrezăresc parcă semnele eminescianului paj Cupidon. Jeluirea lui Amor învins nu este decât o laudă hiperbolică adusă puterii dragostei, care îi surprinde și dezarmează până și pe
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
când își sondează golul lăuntric. Pentru a se naște din nou, el se retrage în întunericul sângelui cald, regresează spre pântecele mamei, care se dovedește a fi înghețat, dar, paradoxal, efectul acestei noi înfrângeri este sentimentul de eliberare și de împăcare al celui ce poate dispărea liniștit. Cariera literară a lui V. evoluează într-o direcție nouă odată cu Să alergăm împreună (1985), bildungsroman cu implicații simbolice, urmărind devenirea spirituală a personajului central, însinguratul bibliofil Abel, care caută să-și schimbe modul
VASILIU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290459_a_291788]
-
Ionescu, Teatru, I-III, București, 2003 (în colaborare cu Vlad Russo). Repere bibliografice: Radu Voinescu, Omul aproximativ, CNP, 1995, 6; Marina Constantinescu, Lecția de anatomie, RL, 1997, 4; Mircea Morariu, „Isabela, dragostea mea”, F, 1997, 1; Iulian Băicuș, Pe culmile împăcării, TTR, 1997, 3; Roxana Sorescu, Bastonul de mareșal, LCF, 1997, 23; Mircea Morariu, Confirmarea speranțelor, TTR, 1997, 10-11; Dan C. Mihăilescu, Un ionescian febril, „22”, 1997, 359; Dumitru Chirilă, Când se ciocnesc două lumi, F, 1998, 2; Alice Georgescu, Vodcă
ZOGRAFI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290747_a_292076]
-
uman decât aparținând la o comunitate și nu se dă sens vieții proprii decât făcând din această relație comunitară o întâlnire autentică, adică un loc privilegiat unde existența poate să se desfășoare în armonie, în spiritul valorilor morale și în împăcare a banalului cotidian cu aspirația îndreptățită întâi către o lume interioară mai bună, ca mai apoi către una exterioară mai bună.
ROLUL EDUCAŢIEI PLASTICE ŞI A EDUCATORULUI DE ARSMATETICĂ ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR DE EŞEC ŞCOLAR SAU DE CE AVEM NEVOIE DE DESEN CA DISCIPLINĂ DE STUDIU. In: Arta de a fi părinte by Geanina Luminiţa Vatamanu () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1419]
-
singură“compromisul”, jocul nu are voie să-l piardă nici natura,nici omul. Ecologii ne avertizează că unica soluție pentru supraviețuirea societății contemporane este adoptarea unei noi atitudini față de natură, care să aibă la bază renunțarea la poziția antropocentristă, prin împăcarea cu natura. Ideea că “omul este stăpânul naturii” constituie în zilele noastre un mit fără nici un suport științific. Această falsă credință este înlocuită de oamenii de știință contemporani cu ideea mult apropiată de realitate că ”omul trebuie să fie un
Educaţia pentru conservarea şi protejarea mediului înconjurător. In: SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” by Vasiliu Violeta, Rojezuc Cristina – Florentina () [Corola-publishinghouse/Science/570_a_1193]
-
actul comis asociată cu sentimentul de rușine și culpabilitate, - mirarea ca atitudine legată de imposibilitatea de a înțelege și explica „de ce ?” sau „cum a fost posibil ?” să se manifeste în „acel mod” persoana respectivă, - dorința de stingere a conflictelor cu împăcarea părților. Dezvoltările anormale Cadrul general al problemei Problema definirii stărilor de dezvoltare anormală este la fel de dificil de făcut ca și cea a reacțiilor. Majoritatea autorilor sunt de acord în a admite că limitele dintre nevroze, psihopatii, reacții și dezvoltări anormale
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prin suferință se va putea „spăla” (acțiune catartică) de vinovăție. Existența tragică este un model de psihobiografie absurdă care nu poate fi ocolită. Persoana tragică este un damnat al soartei. El trebuie să pătimească, să accepte suferința ca pe o împăcare cu soarta. Aceasta este singura, unica speranță a celor care nu mai au ce spera. Acceptarea nenorocirii este primul pas către învingerea acesteia. Prin acceptarea suferinței și a nenorocirii proprii, te ridici deasupra ei și poți rezista până la capăt. Considerată
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Macedonean reclama acut revenirea la ordine și legalitate; în aceste condiții, revolta juvenilă a acelor hippies avant-la-lettre care erau cinicii și cirenaicii părea stupidă și lipsită de sens. Liniștea sufletească elogiată de stoici, alături de răbdare, de libertatea lăuntrică și de împăcare cu soarta păreau lucrurile cele mai de preț. De aceea morala stoică părea singura salvare și numai eudemologia intelectuală a epicureilor mai părea a avea virtuți similare. De aceea gramaticii se străduiau să acrediteze, contrar lui Platon, că Homer este
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
branșă, care au ce discuta - chiar dacă se contrazic vehement: vorbesc despre aceleași lucruri, comunică în același limbaj de specialitate, urmăresc aceleași scopuri. Nu urmăresc să se ucidă unul pe celălalt, dar nu se vor împăca niciodată printr-o îmbrățișare romantică. Împăcarea va surveni numai dacă dialogul este fructuos, dacă înfruntarea este rodnică. Recunoaștem aici, cu ușurință, mecanismul dialectic hegelian: Mugurul dispare în apariția florii și s-ar putea spune că el este infirmat de către aceasta; la fel, floarea este arătată ca
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
care ne referim, cei mai mulți dintre actorii sociali au fost încurajați să adere, să se înscrie, să intre în rândurile celor buni. Numai câtorva categorii (irecuperabile) li s-a interzis accesul. S-a creat astfel o stare de spirit caracterizată prin împăcarea cu noul sistem. Ne-o descrie foarte plastic fostul disident sovietic Vladimir Bukovski: omul în socialism e împăcat cu toate, sufletul lui este eliberat de complicațiile sistemelor democratice - libertăți politice, pluripartitism. Curios acest „suflet” al omului sovietic: scade nivelul de
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Cei educați în respectul acestor valori au o „conștiință” înaltă, acceptând ordinea socială existentă, regimul politic în care s-au născut, ierarhiile stabilite de sus, cu privilegiile și obligațiile aferente, statutul ce le-a fost atribuit. Levada numește „egalitarism ierarhic” împăcarea cu această stare de fapt. O anchetă din anii ’90 constată că mai mult de 60% dintre persoanele interogate credeau că oamenii sovietici nu puteau trăi fără solicitudinea constantă a statului, fără tutela sa. Descrierile lui Bukovski și Levada ne
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
obișnuită, fără convulsii, cu „trezire” târzie, uneori incompletă), altele (b) marcate de persecuții și suferințe, unele pe care le-am numit (c) perverse și altele (d) ambivalente (cazuri când actorii sociali, deși capabili să discearnă răul, disfuncționalitățile, au adoptat atitudinea „împăcării”, a acceptării pasive, chiar a identificării cu sistemul sau doar a acomodării cu acesta, pentru a supraviețui profesional și personal. Aceștia recurg, de regulă, în diferite grade, la discursul nostalgic, idealizând adesea sau accidental vremurile lor bune). a) În primul
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
excluderi din liceu sau facultate pricinuite de „originea socială nesănătoasă”, biografii sociale deviate datorită acelorași cauze. Ambivalentul se complace într-un comportament defensiv, adoptă de nevoie sau agreează compromisul, identifică - în context sau în existența proprie - justificări pentru atitudinea de împăcare a contrariilor, pentru gestul autoconservării. Un exemplu de „ambivalent” e medicul veterinar, actualmente pensionar, care și-a început cariera în timpul războiului, după studii de succes și un doctorat la Institutul Pasteur din București. Ca debutant, în vremea monarhiei (precizarea sa
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
iar pe de altă parte, supunere, acceptare, incapacitate de ripostă; - relații ostile și tensionate - pe de o parte, critică, insulte, sancțiuni; pe de altă parte, ripostă și manifestări de violență, rezultând o continuă stare de tensiune; - relații ambivalente, conflicte și împăcări succesive sau inconsecvență și lipsă de logică a sancțiunilor și recompenselor; - relații de respingere, excludere; - relații de indiferență și neglijare (Lăzărescu, 1994). Aceste relații pot fi întâlnite între toți membrii familiei, atât timp cât între aceștia există o legătură reciprocă ce funcționează
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
devine profesor la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. Pubică sporadic în presă („Convorbiri literare”, „Cronica”, „Teatrul”, „Contemporanul”, „România literară” ș.a.). Prima carte, placheta Prețul alegerii, îi apare în 1976, urmată de Cuvinte învinse (1978), Perioada de instrucție (1981), Împăcarea cu Faust (1986), Școala de îngeri (1991), Teroarea clepsidrei (1996), Donatorul de umbră (2000). Este preocupat de punerea în scenă a pieselor proprii, reunite târziu în volumul Mașina de vânt (1996). Versurile lui P. par a fi rezultatul asimilării progresive
POPA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288919_a_290248]
-
dictaturii, pot fi citite și acum cu interes, pentru că autorul a izbutit să îmbine jocul subversiv (cu anecdotică efemeră) cu un anumit tip de esențializare reflexivă. SCRIERI: Prețul alegerii, Iași, 1976; Cuvinte învinse, Iași, 1978; Perioada de instrucție, Iași, 1981; Împăcarea cu Faust, Iași, 1986; Școala de îngeri, Iași, 1991; Teroarea clepsidrei, Iași, 1996; Mașina de vânt, pref. Florin Faifer, Iași, 1996; Donatorul de umbră, Iași, 2000. Repere bibliografice: Mihai Dinu Gheorghiu, Zece poeți tineri, CL, 1976, 6; Al. Piru, „Prețul
POPA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288919_a_290248]
-
realismului socialist la București și cu excluderea din literatură a celor ce nu aderau la noua formulă. Există însă două momente importante ale reîntâlnirii lui P. cu literatura română. Primul are loc după ce Gh. Gheorghiu-Dej și Iosip Broz Tito consfințesc împăcarea. În 1956, la primul Congres al Scriitorilor din Republica Populară Română, poetul va rosti, ca delegat al țării vecine, un discurs unde, dincolo de limbajul clișeizat, pot fi descoperite câteva repere. Semnificativă e invocarea punctelor comune, care se vor dovedi rădăcini
POPA-14. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288916_a_290245]
-
care încape iluzia nemuririi, același, poate, și „turnul vechi din sat”, cu clopotul lui sunând „de nuntă sau de moarte”. În atmosfera de patriarhalitate, în legănarea molcomă a distihurilor pline de mireasma holdelor de secară, e o melancolie dulce, o împăcare înfiorată: „Ca ieri sosi bunica și vii acuma tu:/ Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.// Același drum te-aduse prin lanul de secară./ Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară”. Înapoiat la origini, lăsându-se absorbit în tiparele eterne ale
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
înaltă destrămare” pe care i-o inculcă presentimentul unei prea timpurii risipiri în neant. Versul se încheie elegiac, în acorduri de recviem, făcând să se audă - remarca unul din interpreții lui -„muzica stelară” a unui suflet năzuind la o „supremă împăcare” a vieții și a morții. Cum premonitoriu vestea, „Poetul a plecat în primăvară,/ Cu tristețea toată-nchisă-n el”, împotrivindu-se totuși vremelniciei printr-un cântec de tulburătoare melancolii și fervori. SCRIERI: Zbor peste ape, Cluj, 1939; ed. îngr. Dimitrie
MOLDOVEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288230_a_289559]
-
Dacă unii dintre cei din jur sunt falși, Spirache disimulează și el, dar în alt sens. Docil, „molâu”, modest într-o lume a impostorilor și ariviștilor, el reușește să-și ia revanșa și să impună în familie o atmosferă de împăcare, în care crede sincer. Un personaj de referință în comedia românească, apreciat ca atare de E. Lovinescu, este Chiriachița, soacra dominatoare, în permanentă ofensivă, nesocotind cu strășnicie părerile și sentimentele celorlalți, apariție cu efect comic sigur. În Titanic Vals, M.
MUSATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288326_a_289655]
-
martor al existenței/ființei, partener ideal în dialogul eului cu sine, cu lumea, cu visul, iluzia, divinitatea: „Vrei să-mi fii martoră, /iar astfel ești,/ poți într-atât/ cu numele meu să vorbești?” (În penumbra maternă). Poemele transcriu disputa și împăcarea, confruntarea și oscilația între stări și atitudini contrare, între reflecția tăioasă și sensibilitatea vulnerată, între trăire și vis, între profan și sacru. Două arii tematice - divergente, corespondente sau adesea contopite - configurează universul, dinamica interioară și formula compozițională a liricii: una
NEGOIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288403_a_289732]
-
fie o antologie în sensul propriu al cuvântului, este o sinteză a orientărilor lirice anterioare. Se întâlnesc aici atât poezii cu caracter partinic, cât și autentice câștiguri estetice. Esențială rămâne însă atitudinea lui P. față de propriul traseu poetic: o caldă împăcare cu sine și cu lumea, fără regrete și fără reproșuri (Drum lung). În poeziile din volumul La timpul unu (1974), ca și în ultima plachetă antumă, Taina oracolelor (1976), nota preeminentă o constituie neliniștea ce înfioară versul, o teamă vagă
PETRESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288785_a_290114]
-
e o carte de călătorie, rod a optsprezece zile petrecute în Mexic, cam stufoasă și într-un stil exagerat profetic („din ce în ce mai limpede am înțeles că în mine țărâna se întâlnește cu metafizica; de unde neputința de a găsi o cale de împăcare durabilă cu mine însumi, celula mea vitală fiind sfâșiată de o tensiune dublă; aduc o senzualitate tulbure până la ispitele de asceză a ideilor”). Era de așteptat că întâlnirea cu fiesta mexicană să trezească bucuriile spiritului și să elibereze umorul. Eseistul
PALER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
asemenea, de anumite grupuri, clase sociale, colectivități, pentru a-și promova interesele: justifică un mod de organizare socială, integrează indivizii în societatea existentă, sprijină identitatea etnică. În fine, ea este un instrument al vieții individuale, un mijloc de compensație și împăcare resemnată cu dificultățile vieții, de reducere a incertitudinii și anxietății. Principiul pluralității perspectivelor implică o distincție extrem de utilă între analiza funcțională parțială, care scoate în evidență consecințele pentru un fenomen social ale apartenenței acestuia la un anumit sistem, și analiza
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]