KorAP: Find »[drukola/base=împinge & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...70 71 72 ...687 >

17,154 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

Un geamăt înfundat răzbate din Radu, iar brațele lui, ostenite, fără viață, îi cad pe lîngă corp. Face un pas lateral, clătinîndu-se, gata să cadă în față, cu privirea rătăcită în gol, dar Lazăr se repede, îl sprijină și-l împinge spre scaunul liber de lîngă masa cea mai apropiată. *** Cînd pune piciorul pe peronul gării din Valea Brândușelor, proaspăt curățat de zăpadă, Aura simte cum recapătă puterile pierdute. Respiră adînc de cîteva ori, aruncă privirea spre ușa vagonului și-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o mașină de ocazie!? Tu știi cîte mașini întroienite am văzut? Lasă, doctore, nu te mai zbate atît îl temperează Lazăr, îndesîndu-i sub nas paharul cu vin. Măcar de-ar merge telefonul, dar... Nu mai instista, nu pot să beau împinge Radu paharul într-o parte, apoi își lasă fruntea pe brațele puse unul peste altul pe masă. Am și eu în rucsac o sticlă. Lazăr aruncă privirea spre gura rucsacului, vede gîtul sticlei, ghicește despre ce-i vorba și scapă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
că n-am priceput de-i alcoolică au ba. A tras din buzunar două sute și le-a pus pe masă: O jumătate de pahar! Stăpînul casei și-a chemat soția, a rugat-o să aducă un rînd mare, apoi a împins bancnotele înapoi, spre Lazăr. Dacă tot le-am scos, a săltat Lazăr din umăr să rămînă. Prietenul cu care venise a încuviințat scurt cu privirea. Ceilalți doi, față în față, s-au înțeles și ei. E douăsprezece a zis Lazăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
maică-sa, care, sistematic, n-a făcut decît să mă umilească prin zîmbetu-i provocator, ironic, batjocoritor! Pînă și azi, venind la mine, m-a umilit..., afară doar hm!, cred că sînt, totuși, un parșiv afară de clipele cînd, înnebunind-o, am împins-o la a-și manifesta dorințele refulate, păstrate în subconștient. Ce s-ar fi întîmplat oare dacă o iubeam?" La ce te gîndești, Mihai? Trebuie să te fi rănit adînc răspunde el senin. Speram că nu observi, sau, observînd, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
acolo. Nu cumva, abia de-acum, de-aici încolo, încep să mă îndrăgostesc de Maria, făcînd o pasiune pentru miezul fierbinte al vulcanului?!..." Noaptea pare cutremurată de rana albă a pomului frînt. Vîntul suflă cu putere dinspre munte și-l împinge pe Mihai înainte, către stația autobuzelor din centrul orașului. *** Ce-i? Cine-i! sare Aura în sus, speriată, răsturnînd pe spate, spre perete, fotoliul în care a dormit. Vîntul zgîlțîie din nou, cu aceeași putere fereastra. Doamne... murmură Aura, buimăcită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
stîngă, o privește, o întoarce și pe partea cealaltă printr-o rotație peste cap, să-i privească spatele, apoi o ia delicat, cu două degete, și i-o întinde profesorului, s-o cerceteze și el; cînd și cînd, nervos, Lazăr împinge cu brațul stîng teancul de programe de sală mai într-o parte, bombănind cîte o vorbă la adresa autorului, continuînd apoi să cerceteze cartea din palmă. *** Tocmai a întrebat mai înainte de dumneavoastră Don Șef spune operatorul din tabloul de comandă imediat ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
eu întinde profesorul mîna spre servietă și trage din interior un plic. Lazăr privește plicul, înțelege că-i o sumă frumușică acolo, mai că ar vrea să zică da, numai că, privind servieta aruncată pe scaun, cu haina peste ea, împinge discuția: Nu-i cinstit, dom' pro'esor, să joc cu bani împrumutați de la dumneavoastră. Mai luăm un deget? Mai. Noroc! Noroc! După ce savurează whisky-ul băut, Lazăr se lasă mult pe spate cu scaunul, bate darabana cu buricul degetelor pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
citit mult, a..., dar poți, dacă n-ai putere de pătrundere, dacă n-ai chemare, poți să tot citești că nu lucește în tine nici o rază de cultură. Dacă-i vorba de cultură, intervine Mihai, hotărît să atace direct, ca să împingă discuția unde vrea el cea mai bună confruntare o putea face cu doamna Săteanu; trebuie să recunosc că este... sfîrșește el afirmația într-un gest cu palma prin aer, vrînd să pară natural, absorbit de discuție, dar în fond este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să aibă ce vinde, să meargă Violeta mai departe la școală... Ce dacă Ion semna cererea de intrare în colectiv?! Nea Toadere, nici tatăl dumitale n-a semnat, nici tata... Și cu ce v-ați ales?! Istoria a mers înainte. Împinsă de oameni ca dumneata. Să știi că tot te trăznesc. Sătenii s-au bătut întotdeauna la horă cu Vlădenii de la vreo femeie. Noi de ce să ne batem, nea Toadere? întreabă Mihai calm. Este între noi, cumva, Cristina, șefa magazinului? Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pentru o nouă trecere pe la fiecare loc de muncă. În tabloul de comandă, un operator se plimbă prin fața pupitrului, iar celălalt, așezat pe un scaun, dormitează cu tîmplele între palme. Jos, la calea ferată, cîțiva operatori și mecanici de la întreținere împing un vagon cu materie primă să-l poată aduce pe poziție, la rampa de descărcare. Ninsoarea a stat, dar vîntul suflă cu așa putere că mulți din brazii plantați dincolo de gardul uzinei, pe marginea șoselei de centură, s-au frînt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Cele treze, care au terminat de încărcat mașinile și așteaptă să se umple bobinele, văzîndu-l pe Mihai, se grăbesc să-și facă de lucru, scoțînd bumbacul din buzunar, cu care șterg porțiuni din carcasa emailată ori iau mătura și o împing de ici-colo, să adune vreo eventuală scamă sau bucată de hîrtie. "Cunosc psihologia gîndește Mihai. Mișcare continuă. Ștefănescu nu, dar adjuncții lui sînt experți în asta: să te agiți. Poate că și acum, cînd hala asta imensă, cît un întreg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
chilipir? Uite ici: jucăm de-un ceas și-abia ți-am săltat cinci mii. Bani mulți nu, cucoana zici c-o face pe fecioara... Ei dă-mă Dracului! se înfurie Lazăr și aruncă pe masă cărțile. Iar m-ai ras împinge profesorul grămada cu bani spre Lazăr, apoi ia cărțile și începe să le facă. Dorești mai multe de cinci? Mă mai gîndesc. Patruzeci și opt, patruzeci și nouă, cincizeci! exclamă Lazăr și împinge grămada de sute. O clipă, profesorul nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pe masă cărțile. Iar m-ai ras împinge profesorul grămada cu bani spre Lazăr, apoi ia cărțile și începe să le facă. Dorești mai multe de cinci? Mă mai gîndesc. Patruzeci și opt, patruzeci și nouă, cincizeci! exclamă Lazăr și împinge grămada de sute. O clipă, profesorul nu înțelege, dar sfîrșește prin a începe să numere și el pînă la cincizeci de sute. Pe sală, cu pasul tiptil, legănîndu-se puțin din cauza vinului, trece Ovidiu, ținînd strîns în buzunar fișicul cu bani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
vrea să-l recheme, dar, văzîndu-l preocupat să se îmbrace, o apucă o furie vecină cu isteria, născută din insatisfacția amestecată cu dezgustul față de ea însăși; vrea să întindă mîna spre lemnul cu care a venit, dar Mircea Emil, observînd-o, împinge lemnul cu vîrful piciorului și, curtenitor, îi oferă mîna s-o ajute să se ridice. Femeia izbucnește în sus pe lîngă mîna lui, se scutură scurt, să-și aranjeze capotul, deschide ușa, rămîne o clipă locului în speranța unui "mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
apropo de... de multe: am o soție frumoasă, superbă, care poartă în ea, înnăscută, știința nobilă de-a fi soție, femeie tot ce, ca bărbat, vrei, ce-i omenește frumos. Iar eu, ca un nesimțit, stau aici! exclamă Lazăr și împinge spre profesor cărțile cu vîrful degetului mare, ca și cum le-ar fi dat un bobîrnac, apoi se ridică brusc și-l prinde pe Radu de braț, tocmai cînd acesta se pregătește să se culce la loc, după ce a făcut injecția lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
un cot soțului. Numai la prostii ți-i gîndul... Dinspre bucătărie se aud bătăi într-o ușă. E deschis, intră, ce naiba mai vrei? întreabă Mircea Emil supărat că a fost trezit. Deschide, vreau să mă uit la grinzi spune arhitectul, împingînd ușa. Uită-te în altă parte mormăie Mircea Emil, întorcîndu-se cu spatele la peretele cald, străbătut de un junghi puternic unde a fost lovit de Sultana cu lemnul. Arhitectul vrea să mai împingă ușa, dar cînd înțelege că nu se mișcă deloc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Deschide, vreau să mă uit la grinzi spune arhitectul, împingînd ușa. Uită-te în altă parte mormăie Mircea Emil, întorcîndu-se cu spatele la peretele cald, străbătut de un junghi puternic unde a fost lovit de Sultana cu lemnul. Arhitectul vrea să mai împingă ușa, dar cînd înțelege că nu se mișcă deloc, o privește atent și-și dă seama că e încrucișată pe una din diagonale, înțepenită în toc. "Doamne! se îngrozește el înseamnă că stîlpii centrali au cedat deja..." Ieși afară! bate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Cornea coboară din cabină și, împreună cu mecanicii, curăță zăpada din jurul mașinii. Forțează o portieră, o deschide și se uită înăuntru. Nimeni spune el Paulei, care s-a apropiat de mașină. Vlad scoate capul din cabină și strigă lui Cornea să împingă mașina mai într-o parte, să nu încurce traficul. Întîlnind privirea Paulei, care se întoarce spre microbuz, îi face semn să se apropie: Domnișoară, cu toată jena de care sînt capabil, vreau totuși să vă întreb ceva. V-ascult spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pe care le întoarce pe mamelon, prinzîndu-l între primele trei, adunate ca atunci cînd faci semnul crucii. Nu strînge deloc, doar pipăie mamelonul regăsit tare. Atingerea salivei are efectul scontat: mamelonul pare să devină mai rebel, iar degetele lui Mihai împing furoul încet în jos, timp în care gura lui se apropie și-și lasă buzele umede să facă ceea ce făceau degetele mai înainte. Apoi, atingerea devine mușcătură; nu tare doar atît cît s-o facă pe Maria să tremure, gata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-i mai lasă mintea limpede, să-și dea seama că este dezbrăcată complet. Mai simte doar cum sărutul se prelinge pe un șold, apoi de-a lungul coapsei pînă pe genunchi. Tremurul scurt al femeii îl face pe Mihai să împingă genunchiul stîng, atît cît să-l depărteze puțin, să-și poată insinua sărutul pe interiorul coapsei în sus. Știe de mult, de-atunci, de la mansardă, ce efect poate avea acest sărut. Simte imediat mîinile femeii așezîndu-și palmele pe umerii lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu aer proaspăt plămînii, să se poată lupta din nou într-o încleștare din care gura femeii vrea de mai multe ori să scape și să țipe. Ultima oară, cînd o simte la apogeu, Mihai n-o mai oprește sărutînd-o; împinge doar umărul stîng spre gura ei, oferindu-și-l. Dinții Mariei se înfig cu putere, strîngînd tot mai tare la fiecare nouă zvîcnire a corpului. Și dintr-o dată, totul încremenește. Cîteva secunde, multe la număr, Mihai nu îndrăznește nici să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Am văzut-o și pe doamna pe aici, cred că vă așteaptă se mai înclină o dată milițianul spre Radu în semn de salut și se retrage un pas, să-i facă loc să treacă. Hai, du-te la spital îl împinge spre gară doctorul pe Mircea Emil, care, văzîndu-l pe milițian, a rămas perplex. Du-te repede și să spui și de plămîni îi mai zice Radu, apoi se întoarce, rotindu-și privirea peste peron, începînd să tremure de nerăbdare. Sînt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

lui Dan îl vizitase atât de rar, Carol ar fi putut să-și dea seama de adevăr. Ar fi înțeles imediat că excrescența provenea din materia spongioasă din jurul uretrei sale - că, în mod bizar, bulbul vestibular era orientat spre exterior, împingând un con vulcanic miniatural, alcătuit din țesuturi, tendoane și vase de sânge. Trupul este asemenea unui țăran bătrân - păstrează vie amintirea nedreptăților îndurate (și închipuite). Însă și mai țărănească e tendința sa de a reține proverbe sau zicători. Un exemplu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
aceea, Carol se dusese la un magazin de animale din Quadrant. Primiseră un transport nou de sepii. Carol luă două, una pentru papagal, cealaltă pentru graur. Sepiile erau albe, uscate și ușoare în mâna ei, ca niște oase albite. Le împinse printre gratiile cuștii. Păsările o priviră cu câte un ochi, în felul acela atent și scrutător. Dan o cuprinse pe la spate, îi simțea moțul frecându-i-se de omoplați. Se scutură ca să-l îndepărteze. Din bucătărie, unde aștepta să fiarbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
întuneric. Profesorul își curăță gâtul de o flegmă groasă și continuă. Dave 2 credea el însuși asta. „Am norocul să fiu - scuzați expresia - un împuțit. Da, sunt norocos că sunt așa. Și vreți să știți de ce? Pentru că asta m-a împins la o viață spirituală - o viață a spiritului. A, de ce sunt împuțit? Fiindcă uneori mă îmbătam atât de tare că mă pișam pe mine. Eram cu totul și cu totul incontinent. Așa că asta eram, la propriu, un împuțit.“ Dar împuțiciunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]