3,105 matches
-
se sparg ușor sau au extremitățile ascuțite sau au nevoie să fie tratați cu grijă... În general, când devii real, cea mai mare parte a blănii este deja căzută: din cauza prea intensei iubiri... Mai apoi, ochii îți cad din orbite, încheieturile slăbesc și te simți cu totul uzat și stricat. Dar, ce mai contează? Odată ce ai devenit real, nu mai poți fi urât decât doar în ochii celui ce nu înțelege ...”». O ICOANĂ: SAMARITEANA Există numeroase icoane biblice ce ne pot
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
însăși era un vehicul de lux, ușor ca un caic, și cei doi cai negri erau așa de voinici și de nervoși, încît trăsura părea mai ușoară decât era într-adevăr. Otilia se repezi la moșier, care îi sărută prelung încheietura mâinii subțiri și o ridică de subsuori în trăsură. După ce fură așezați câteșitrei pe larga banchetă din față, Otilia stând între Felix și moșier, care luase hățurile, trăsura porni cu un huruit lin. Șoseaua era lutoasă, încărcată de un strat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cât îmbrățișarea lui Pascalopol. Moșierul îi invită în sufragerie. O masă lungă se întindea aproape de la un capăt la altul al odăii, cu două bănci laterale. Masa și băncile, din blană groasă de stejar, erau lucrate în stil țărănesc, cu încheieturi de așchii. Cuiere de lemn și blidare acopereau pereții de jur împrejur, pline de căni și bliduri țărănești de toate tipurile. O mare plită țărănească cu cuptor, într-un colț, avea un rost mai mult decorativ. Marginea de sus a
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
bătrânul rămăsese supranumerar. Avea șaptezeci de ani, o barbă ascuțită și vânătă, ca o bidinea, și bea multă țuică, de unde și porecla. Ocăra, pronunțând foarte des numele necuratului, se văieta chiar în biserică, la lume, de bătrânețe și dureri prin încheieturi și spovedea copiii, care-i râdeau sub patrafir, întrebîndu-i dacă au mâncat fasole și varză acră. Cânta mormăind, sughițând, trecând repede de la cele mai grave registre la un schelălăit înfricoșat spre hazul credincioșilor tineri. Babele îl mustrau de la obraz, dar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
he! râse popa Țuică, văzând că Otilia făcea hazde glumele lor. Râzi, porumbița taichii! îți mai aduci aminte când te-am vârât în cristelniță? Phii! era și atunci un ger al dracului. A fiert țuica aia? Că tare mă dor încheieturile! "Precum oțetul la rană și fumul la ochi nu folosește, așa boala, căzând în trup, mâhnește inima." - Da' dumneata, fiule, nu mănînci? întrebă părintele pemoș Costache. Bea colea din vinul ăsta. Are porc de câinele cela de Cristache un vin
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lichid clătinat. - Pst, bă jimblă! Mă, Bruță! Cataroiule!... Băi, piele! Ia, belește-ți cepele, mă!... chema prin părculeț, tainic, c-o insistență sâcâitoare, un neica deșirat, pus pe harță, drapat în mijlocul verii într-un raglan putrezit. Deșiratul tremura din toate încheieturile, din cauza lipsei îndelungate a drogului. Ținând atașată la persoana sa, c-o sfoară petrecută peste mijlocul raglanului, o sacoșă în care adunase răbdător, peste zi, resturi de sandvișuri, cotoare de măr, eugenii lefterite de prin coșurile de gunoi. Destinate, de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Gabi - deșiratul nu mai înaintă decât în această postură, de lup. Apropiindu-se, și chiar introducându- și fața pergamentoasă în interiorul cabinei, unde noi patru, eu, terchea-berchea, prietena mea și prietena lui (protejînd, în buzunarul de pe șold, cubul), tremuram din toate încheieturile, mai săltăreți și înspăimîntați decât tija unui telegraf. Unul dintre noi nu mai respira! scăzu vocea, tulburat, Gabi cel Norocos. Deșiratul își vîrî nasul său coroiat la noi, în gheretă și ne ținu câteva clipe sub tirul mirosului său pestilențial
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
poftă de viață. Ispășind cinci ani de pârnaie din pricina baletului... Regulează, adică, două balerine..." - De când le e interzis la balerine să se reguleze? - De când sânt transportate nu la sala de repetiții (cum bietele au cerut), ci în pădurea Andronache, frîngîndu-li-se încheieturile, cu sârmă de balot. Și înmuindu-li-se fizionomiile cu câteva carabe... "Admistierile îi scurtează două hălci din pedeapsă, îmi mai dezvălui uscatul talmudist câteva date despre călăuză... În penitenciar, năzbâtios, și-o bagă în audiență cu diverși homosexuali, formă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
târziu, a ajutat să alunece, ca pe o coadă de zmeu, unsă cu săpun, în interiorul trupului lui Cristi, sufletul său. Dar, din sforțarea aia, i-au ieșit lui Cristi ochii din orbite. De la efort îi tremurau lui Cristi brațele de la încheieturi. Din încordare, un sfert din spiritul lui Cristi a rămas să adie pe afară. Îl simți, când te apropii de el, cum te înalță 20 de centimetri de la caldarâm și-ți fâșâie peste față ca o algă... Și despre
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe un miez de pâine. Mama se-nvîrte printre mese, veselă. Toți o ciupesc tandru, o mângâie, o strigă..." - Ai dracului!... O ciupesc pe mama lui ăstuia și el se bucură! - ...o mângâie, o strigă. Berea scîrțîie-n halbe, scârțâie pozele pe la încheieturi. [...] Mama servește, părul ei se revarsă în bucle blonde peste marginile halbei. Toate rudele își trec mâna prin el înainte de a bea. Flutură rufele pe frânghie deasupra meselor din "Local familial". Toată lumea e adunată. Bunicii mei din flori, mătușile. Mie
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
profi pe banda imaginară, hârjâind aproape locuințele de pe dreapta. Însă, chiar înainte cu 50 de metri înainte de-a călca sub anvelope umbrele Căminului de nefamiliști de pe stânga, mirosurile fermentate din luleaua strigoiului umplând până la refuz interiorul taximetrului, îl răzbiră. Încheieturile i se înmuiară ca apa. O fiertură de febră și amețeală îi fu slobozită în față. Taximetrul i se scurse, ca o basma, printre coastele grătarului gurii de scurgere. Mașina îi circulă, i se păru, două ore, ca un mormoloc
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Clestin și mângâie părul fetei. Uite, eu nu sânt tâmpit. Uită-te puțin la mine (fata se uita), eu nu sânt tâmpit. Nu sânt tâmpit chiar deloc. M-am mai liniștit... Ce crezi tu, șapte până la nouă tăieturi pe fiecare încheietură de la mână sânt acum, suficiente pentru o fată care vrea să se sufoce încă dinainte de-a te fi văzut? Fata nici ea nu dormea. Începuse, adică, și ea, să-l cam mângâie. Întâi peste păr și apoi, atent, peste
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se lăsa păcălită, făcînd-o acum cu numai 50. În mai puțin de jumătate de an, se ridică deci la ceruri, fără surle și trâmbițe, aproape o treime din Ulpiu. Odăița îi devine o neconvențională mansardă de conservatorist, măruntaiele îi șuieră, încheieturile îi scârțâie, omul nostru exersează din răsputeri și se acomodează cu moartea. Într-o după-amiază, din jurul datei de 30, secondată de alți vreo cinci propietari, Anghel Maria suspendă concertul, azvârle o parte din instrumente pe hol și dă de-a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
devotați și îndestul de tăcuți, cu care (doi) Pink Floyd, când se asmuțea să lucreze, se isca un vârtej ce pregătea, în doi timpi și trei mișcări, concertele lui Pink Floyd. Așeză discul. Își încălzi mâna, degetele, articulația brațului, toate încheieturile muzicale. Dădu drumul la un "The Piper at the Gates of Dawn" bestial, urmat de un "Us and Them" și de-un "Any Colour You Like", pentru a nu se mai opri decât o singură dată. (Mic incident cu sala
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să nu-mi mai aduc aminte..." Gata... - Oh, inocentul, inocentul... scânci doamna mai plinuță și se prăbuși, cu întreaga povară a neconsolării ei, într-un pudel de berjeră, mobilă tapițată cu flamură desfășurată și cu coroană, care schiorțăi din toate încheieturile, dar o susținu și pe stăpână, și susținu și împuternicirile notariale, din care tradusese și care i se risipiseră prin poală. - Semnătura! ceru aviatoarea, abținîndu-se, din răsputeri, să nu alunece, și dânsa, pe eleșteul lacrimilor ce o asaltau, - "Robin Ferguson
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de calota unghiilor. Picioarele, imitând unghiul drept al scaunului. Înțepenite și împotmolite în dantelă. Bărbatul țâșni s-o pescuiască de-un umăr. Dar brațul, pornit la timp, al unei Cocondy acum mai curând tulburată decât îngrozită, i se așternu peste încheietura palmei și îl dezmetici din elan. - Hai să n-o atingem!... Hai să n-o importunăm cu nici măcar vreun cuvînt!... Nimeni nu trebuie deranjat în asemenea momente!... Adăugă totuși (cu ochii, pe covor, la soră-sa, care începuse să se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
l-au răsturnat într-un pat, adunîndu-l ghem, punîndu-i săculețul cu mâna, în dreptul mâinii, săculețul cu falca, în dreptul fălcii și l-au părăsit în mila Domnului... Arhanghelul lui Dumnezeu l-a sudat cu electrodul lui miraculos. I-a lipit încheietura cu licoare din licoarea lui spirituală. Aazvîrlit cât colo cei 33 de săculeți din cârpă, care s-au îndepărtat, cu chițcăituri îngrozite, de câtă carne nefericită ținuseră ei până atunci la piept. După doar trei săptămâni, oblojit cu o milă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
punct vreun ochi de fereastră. Niciodată nu întîlnisem în viața mea o bucată de chit atât de îngîmfată. Era atât de roșcată, se credea atât de roșcată, încît chiar în secunda în care o întindeai cu lama unui cuțit, pe la încheieturile lemnăriei, se fărâmița de plăcere. Părea atât de mulțumită de sine încît mi s-a făcut greață. Am tăiat cu același cuțit sub care se întinsese bucata de chit, o felie de cozonac, doar pentru a-i mai astâmpăra din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Mircea Eliade. E totuși un suflet blând... Noaptea trecută, în timp ce-ți savurai vremea, dormind nemaipomenit, ai simțit fierbințeli în genunchi sau în furca pieptului?... 345 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Cine, mă, Dumnezeu? trosni a uimire, din încheieturi, fulgerul și încropi un calcul scurt să constate dacă ăsta la care nimerise era în toate mințile. Dacă nu încurcase adresa. Aș! Nu cred... Nu face El chestii d-astea! - Ba, uită-te și mata, dacă asta e croitură căpătată
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de mâzgă, ca tencuiala camerelor zidite prea în apropierea mlaștinei rigolelor! Bătea de 4,36-4,37 după-amiaza. Sinistratul se alesese, ca saftea, c-un ceasornic dibaci, numai secundar și limbi fosforescente, sculă a cărei curelușă și-o și încolăcise deasupra încheieturii brațului drept, pieptănat la plictiseală, iar și iar, cu vârful firelor de păr către stradă. Nu-l mai căznea frigul. Tufele de urzici, spancioc, forsiția, zgrumăjel, brusturi untoși, din capătul cel mai depărtat al ulicioarei Perone, își deșertară în văzduh
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
faci! Decât roabă la olteanu ăsta! Ia te uită ce de bani am! Cumpăr Bucureștiul cu ei! O să te port numa-n mătase... Zvârlise pe tejghea un pumn de sute. Muierii nu-i venea bine. Lăptarul o ținea strâns de încheieturi și nu-și găsea locul. Cum ședea aplecat cu fața spre ea, semăna nițel cu Nicolae. Vru să se smucească, să scape, dar el nu-i dădea de loc drumul. - Haide, zicea. - Lasă-mă, că strig la nea Grigore și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se ducă la primărie să-și plătească locul. Ar fi fost cea mai frumoasă zi din viața lui. Până să coboare domnul Bică, a scos iapa afară, a stropit osiile căruței cu un furtun, i-a pus nițel catran la încheieturi și, când 1-a auzit tropăind pe scările de lemn, i-a ieșit înainte: - Să trăiești, stăpîne! - Bună dimineța, i-a răspuns domnul Bică, duhos. Își trăsese numai pantalonii și i se vedea pieptul păros prin despicătura cămășii de noapte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ah, ah... Se gândi că ar fi fost bine să fi putut să nu mai știe nimic. Îl duru și a doua lovitură, și a treia. Frânghia cădea mereu în alt loc, alături, întîi pe spate, pe șolduri și pe la încheieturi. Îi mutau oasele. Iar țipă. Sergentul se încălzise. Ridică brațul și-l lăsă cu furie de nenumărate ori. Durerea se înteți, crescu, se ascuți, apoi iar nu mai știu nimic. Îl împînzi o lene dureroasă. Parcă se scufundase într-o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fierul, din gâtul căruia țâșneau flăcări albe. Îl apropie de fața hoțului. 243 -Caii! Focul îi pîflea barba. Plângea fără o vorbă. 7Caii! Îi arse buzele și obrazul, cu știință, apoi îi plimbă flăcările pe mâini, pe piept și pe la încheieturi. Parcă-i trăgeau pielea de pe el. Paraschiv deschise un ochi și-l văzu pe Treanță în brațele sergentului. Țipa de se cutremurau zidurile. În odaie mirosea a piele arsă. Îl betegeau. Gheorghe nu mai putu.. Deschise gura să mărturisească, dar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
din groaza de singurătate. Precum neurastenia este implicația organică a gustului pentru frumusețe, așa amețelile traduc înclinarea noastră spre absolut. Nu mai sânt obiecte care să te rețină, nici stâlpi de rezemat, nici bănci să-ți odihnești povara cărnii îngîndurate. Încheieturile ți se topesc și cazi în veșnicia anonimă a lucrurilor. Vinele, presimțind altă lume, nu mai adăpostesc mândria verticală, ci vestejesc spre absolut de bunăvoie. Iar sufletul, desfermecat de lume și de sine, urmează pilda trupului. Mi-aș vrea viața
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]