2,617 matches
-
praf rafturile de cărți, schimbă cearceafurile, apoi se Întinde pe patul proaspăt făcut și alunecă În somn pe o melodie barocă. Se visează Într-un cazinou din secolul al XVII-lea. Doamne și domni cu coafuri complicate și muncite stau Încremeniți lîngă mesele de joc și totul este nemișcat ca Într-un tablou. Wakefield se preumblă printre figurine - chiar atinge una - sînt din ceară. O voce spune „Te așteaptă să rostești un discurs“. Se aude un sunet ca ciocănelul unui judecător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Îngeriță, purtînd o rochiță albă și scurtă, sandale aurii și mari aripi albe traversează strada și se sprijină neglijent de Marilyn. Wakefield nu a mai văzut-o pe-aici; nu este una dintre „statuile“ obișnuite care Își cîștigă existența stînd Încremenite În timp ce turiștii se chinuie să le facă să clipească. Se uită țintă la Wakefield, o privire de gheață. Nu ar fi surprins să afle că noul Înger are și o a doua slujbă, ca prostituată, dar privirea ei nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
oprește pe larg asupra contradicțiilor și paradoxurilor autorului). Rimbaldiana „Paradă“ (lui F. Brunea) rezumă programatic o atitudine modernă, de ruptură fatală, de negativitate angoasată, un autoportret liric în fond: „...Poate oprit cu fața sleită-ntr-o vitrină,/miracolul mă doare încremenit în pluș/și-aș vrea să fiu în axa pe care manechinul/prezintă cea din urmă croială de mînuși/.../Poate-am greșit, Părinte, cînd ți-am cîntat natura/cuminte și curată, ca-n paradisul vechi/erau în mine forța, schimbarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
goană toamne cu căderi de stele. Odată zeul își cioplea un fluier din nuia de soc. Piticul dobitoc i se plimba pe mână. Și'n scăpărări de putregai Pan descoperi mirat că prietenul avea pe spate-o cruce. Bătrânul zeu încremeni fără de grai în noaptea cu căderi de stele, și tresări îndurerat, păianjenul s-a-ncreștinat. A treia zi și-a-nchis coșciugul ochilor de foc. Era acoperit cu promoroacă și-amurgul cobora din sunetul de toacă. Neisprăvit rămase fluierul de soc. CĂTRE
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
lacrimi. — O să te duci imediat În casă și-o să-i ceri iertare lui Ellie, spune el pe un ton atît de rece și de scăzut, că trebuie să-mi ciulesc serios urechile ca să-l aud din poziția În care am Încremenit, sub fereastră. O să te oferi să duci totul Înapoi și o să continui să-ți ceri scuze pînă În clipa În care ea te iartă. Linda deschide, evident, gura ca să răspundă, dar o Închide imediat, supusă. Se ridică În tăcere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
arătos, dar Îngheț cînd văd că e Dan. Timpul s-a oprit În loc, iar eu stau În picioare, În mijlocul restaurantului aglomerat, și mă uit la bruneta care rîde și se Înclină Înainte ca să spună ceva. Nu mă pot mișca. Am Încremenit și privesc lung la ei. Fata simte asta și-și ridică Întrebătoare ochii spre a-i Întîlni pe ai mei. Dan se Întoarce, cu un zîmbet care-i mai stăruie pe chip după vreo glumă de care au rîs mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
pierdusem orice speranță să mă văd ieșit din ea, am zărit printre pini ― era de pini pădurea ― o lumină licărind. M-am îndreptat într-acolo și, pe măsură ce mă apropiam, lumina devenea din ce în ce mai puternică. Dar, după ce am ocolit un dâmb, am încremenit. Lumina provenea de la un foc uriaș. Speriat, am luat-o la fugă, înapoi, însă o voce batjocoritoare mi-a atras atenția că alergam în zadar, întrucît altă ieșire din pădure nu exista. Atunci, m-am întors și m-am îndreptat
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
o bucată de statuie, un braț fără mână. Vipera mă țintuia neclintită. Tocmai când eram gata să o lovesc cu piatra, cineva în spatele meu mi s-a adresat într-o latină rudimentară: - Dacă faci asta, ești un om mort. Am încremenit în ingrata poziție a celui care se află sub imperiul unei nevoi fizice. Vipera a dispărut iute în vizuina ei, printre olane. Drept care m-am ridicat și m-am întors încet. Vârful unei lănci longobarde se afla la o palmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
răspund și a continuat, în aparență deloc surprins de vizita mea: - Am întrevăzut în numerele scripturilor faptul că te vei întoarce, că o să te-mpaci cu taică-tău și că o să fii însoțit de viitorul duce de Brescia. Rotari a încremenit de uimire și l-a întrebat: - Bătrâne, puterea ta de vrăjitor poate să știe lucrurile care urmează să se întâmple? Yehudah a râs, ridicându-se cu greu de pe piatră. - Nu, a răspuns, de fapt, băiatul acesta se afla în bucătăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dublă, ploaia începuse să ne pătrundă prin haine. Drumul devenea tot mai anevoios. Acolo unde poteca ni se încrucișa cu o cărare mai lată și mai bătătorită, Bovo a observat urme recente de cal și de roți în noroi. A încremenit în loc, uitându-se de jur împrejur. Ne-a zis să stăm pitiți după un tufiș cât timp el avea să controleze. După câteva clipe ne-a informat: - E de rău. Trebuie s-o luăm pe-aici. Fiindcă la o jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am observat un peron de lemn în care moțăia un soldat sprijinit în lance. M-am dus până acolo și, după cel puțin douăzeci de pași, am reușit să zăresc două gratii deasupra solului. Glasul veteranului m-a făcut să-ncremenesc: - Unde te duci? M-am prefăcut mirat și am bolborosit: - Ah, da, pe-acolo trebuia s-o iau. În cantină erau trei soldați. Am socotit într-o clipă. Doi la turnuri, unul sub peron, patru aici și cu alți doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
un vânt rece care bătea șficiuitor dinspre răsărit, anunțată fiind de stoluri negre de corbi. Viscolul a despuiat copacii din pădure, smulgând frunzele vajnicului stejar ce rezistaseră cât putuseră. Pierind de-acum culoarea ierburilor din pricina chiciurii, câmpiile și pădurea au încremenit, și, drept fundal, arcada munților a apărut în toată candoarea ei. Țăranii înfrigurați colindau cu capcanele lor pentru prins păsări și iepuri. Și longobarzii au inaugurat vânătorile de iarnă, eu însumi omorând cu sulița doi dami și un cerb. Faroald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și cu căciuli de vidră și acoperind caii cu valtrapuri, am pornit spre biserică. Era atât de frig, că ne-ngheța răsuflarea pe mustăți. Cerul era gros și-ntunecat, dar nu ningea. Am străbătut acea lume în alb și negru, încremenită-n ger, tăcută, până ce am ajuns la poarta templului. Era închisă. Fără să cobor de pe cal, m-am aplecat și am împins-o. S-a căscat în întuneric. Un țăran înțepenit de frig, locuitor într-una dintre cele câteva colibe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
durere. Pe tot parcursul zilei l-am cărat cu rândul în spate. Seara respira greu, se mișca și mai greu și avea dureri în tot corpul. În timpul nopții l-am vegheat în lumina lunii și am văzut cum nervii îi încremeneau, murind unul câte unul. Cu un ceas înainte de revărsatul zorilor a murit în brațele Gailei, sufocat de o moarte îngrozitoare; poate că nu doar de la mușcături, ci și din pricina unei răni infectate pe care o avea pe spinare, probabil mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ajuns ca mintea și sufletul tău să se desprindă de tot ceea ce le ascunde, și orice bărbat ar putea să te dorească. S-a uitat la mine binevoitoare și amuzată. - Vrei să fii tu acel sculptor? Întrebarea ei m-a încremenit și am bombănit ceva despre îndatoririle mele de la Brescia. - Fără scuze, Stiliano, și nu înceta să fii sincer. Uită-te la asta! Mi-a întins un sul cu omiliile episcopului Ambrogio, și apoi altul cu Confesiunile lui Augustin. - Sunt adnotate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nu fără oarecare teamă în ochi. Am simțit inevitabilul gol în stomac și am încercat, dându-mă de ceasul morții, să-mi amintesc cum se sfârșea comedia lui Plaut pe care o citisem cu mulți ani în urmă. Giuliano a încremenit când Flaviano a arătat spre mine cu degetul. Toate privirile s-au îndreptat asupra mea. Heraclie s-a aplecat peste balustradă și, surâzând, l-a întrebat pe Giuliano: - Nu cumva e vorba despre tine, prietene? Senatorul tocmai voia să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
devină o proclamație publică a tronului. Dacă vei muri înaintea mea, eu voi fi regină și după moartea ta. Rotari a azvârlit cât acolo un vas cu jăratic, stârnind un zgomot înfundat și o volbură de scântei pe marmura podelei. Încremenisem. A fost nevoie să-i blochez brațele, ca să-l împiedic să n-o pocnească. L‑a privit cu țâfnă și a avut îndrăzneala să continue: - Acum o să-mi dai tot ceea ce Arioald mi-a luat, dacă nu, mă voi sili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cunoștințelor ce altfel se vor pierde. Așa cum fusese prezis, Gaila a avut un spasm pe când se afla în brațele lui Rotari. Tocmai mâncase ceva ușor la umbra unui cireș mare din grădină, și, grație Celui Milostiv, fără vreun horcăit, a încremenit pe loc, dându-și duhul. Aceasta s-a petrecut la a noua oră, a treia zi de la calendele lui octombrie, în joia Arhanghelului Mihail, în anul de la nașterea Domnului nostru Iisus Hristos 651, a noua perioadă de la anul 313. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
aruncase asupra ei și-i apucase gâtul cu o singură palmă. În acest moment de viață și de moarte, Talpă intrase val-vârtej, slobozind cuvintele în șoaptă înaltă: Măria ta, măria ta! Am terminat treaba. Apoi, oprit brusc în ușa salonului, încremenise fără vorbă. Mihnea se ridicase alene și, după ce o privise ironic și disprețuitor pe fata rămasă pe podea, îi poruncise scurt: Să nu te miști de-aici. Altfel vei fi moartă, înțelegi? Moartă și îngropată! Apoi plecase însoțit de servitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
țipând și trăgând din când în când de șnurul gros al tălăngii. De jur-împrejurul lacului se ridicau înfrunziți copacii, iar printre coroanele lor se vedea cerul cețos al dimineții. Pe mal, la piciorul podului, între doi stejari tineri, stătea Talpă. Era încremenit, cu buzele albite și ochii holbați. Se ținea în șeaua calului, fără să-și simtă picioarele, cu privirea cusută de chipul lățit și presat pe fâșia untoasă și transparentă. Zogru aluneca unduindu-se, ca o eșarfă purtată de vânt, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mai tare. Ea vorbea repede și i se pusese un nod în gât, părinte părinte, sunt fata spătarului Gongea din Coteni și sunt urmărită, uită-te acolo, da, acolo, deasupra, cum fâlfâie ce-o fi aia peste podul mănăstirii. Călugărul încremenise și el cu ochii la mișcarea alb-întunecată, fără să-și dea seama ce este, apoi spusese repede că e fată de boier și cere găzduire de-o noapte, până ce vine tătâne-său s-o ia. Părintele Damaschin i-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
afiș, lipit de lemnul care îi sugea puterile și viața. Își simțea corpul ca și când ar mai fi fost corpul lui Pampu, înțepat de mii ce ace, tras în fibra lemnului și imobilizat. Vedea în continuare podul, pădurea și pe Talpă încremenit între copaci. Era prizonier pe ușa mănăstirii, pedepsit pentru moartea lui Pampu. Condamnat la moarte lentă. 11. Amintirea aceasta îi usucă mintea. A fost ca o pedeapsă care, chiar și acum când își aduce aminte, i se pare fără sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
la ei ca la un spectacol. Dar erau și zile întregi, mai ales pe timp de iarnă, când nu venea nimeni, nici măcar vreun călugăr. Și mai cumplit era noaptea, când veghea peste lumea nemișcată, ca în noaptea cea albă și încremenită de ger. Aproape de miezul nopții a apărut o sanie trasă de doi bărbați: Iscru, mai greoi acum și copleșit de viață, și Petru, unul dintre băieții lui Ioniță, Bubosu. Erau obosiți, înfrigurați și flămânzi. Plecaseră de cu seară cu trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
avut vreo intenție, ci a lăsat-o puțin din mână, cât să se scarpine, și a uitat-o acolo. Într-o dimineață de mai, au văzut-o niște călugări, care știau precis că locul ei era în hambar, și au încremenit de spaimă. Prin cetăți s-a răspândit zvonul că sufletul voievodului nu-și găsește liniștea pe lumea cealaltă și că va veni să se răzbune pe cei care îl trădaseră. Neglijențele lui Dionise au culminat cu un incendiu, care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
amar. Dar... Dincolo de peroane se deschid visele... Trebuie să le privim, să le acceptăm, indiferent cine suntem! Dumitrescu Alina-Maria, clasa a VIII-a Școala Gimnazială nr.24 Timișoara Timiș profesor coordonator Sîrbu Simona Jocul copilului, fără copil O lume moartă, încremenită în tăcere, înveninată de bucurii și de speranțe, dar niciodată vie... Lumea mea nu mai există sau cel puțin nu o mai simt că trăiește. A plecat demult, în locul în care acel copil învăța, pentru prima dată cum e să
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]