4,243 matches
-
mai rece decât aș fi presupus pentru luna octombrie în care ne aflam. Când a trebuit să facem popas pentru noapte, gărzile au așezat tabăra într-o mică vale dintre două dealuri, trăgând nădejde să afle astfel adăpost împotriva vânturilor înghețate ce suflau dinspre munții Atlas. Alcătuiră un cerc de corturi grosolane, în mijlocul cărora se înălța cortul meu, adevărat palat din pânză cu marginile împodobite cu versete coranice artistic caligrafiate. Acolo trebuia să dorm cu Hiba. Așteptam momentul ăsta cu destulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
celții. Știa de ce se aflau pe pământurile acelea. 2 Valerius merse câteva mile prin pădure, trecu prin luminișuri pline de zăpadă și își mână calul de-a lungul albiilor torenților. Străbătu două coline și merse pe lângă un lac cu malurile înghețate. Când ajunse într-un sat, se opri la tavernă. Mâncă singur, într-un colț, ascultând glasurile negustorilor care umpleau încăperea. În cele din urmă se duse în grajd și se întinse pe o grămadă de paie. Învelit cu o pătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu avea firea curajoasă a fratelui său, Antonius Primus, care fusese întotdeauna soldat, iar acum era tribun în Legiunea a șaptea Galbiana, în Pannonia; el nu fusese niciodată cuprins de teamă, iar curajul său devenise legendar printre soldați. O mână înghețată îi acoperi gura. Dacă nu taci, ești mort. Am un pumnal. Valerius îi simți vârful împungându-i gâtul. — Fă cum îți spun. Cu o smucitură, omul din spatele său îl făcu să se ridice. Lui Valerius i se păru că zărește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
avea două pumnale. — Era mai bine dacă plecam mai devreme - aseară, așa cum am spus. Ai fi avut un avans mai mare. — Aseară fratele tău nu putea încă să se miște, răspunse Valerius. Răsuflarea i se prefăcea în abur în aerul înghețat. — Acum, cel puțin, poate să stea în picioare. Fulgii deși îl orbeau. — Și eu aș fi preferat să plecăm aseară. Înainta cu greu; brațul gladiatorului pe care-l susținea îi atârna greu ca plumbul pe umăr, însă îl îngrijora mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
orice general, dacă își plătește soldații, poate fi ales imperator și să se opună celui ales la Roma de Senat și de popor? Unde o să ajungem? Să ne rugăm lui Hermes să ne apere. Paharnicul îi adresă cocoșatului un zâmbet înghețat: — Sigur, Galba a fost ales de soldații lui cu puțin timp înainte ca Nero să se sinucidă... Dar când Nero a murit, mi-l amintesc ca acum pe mesagerul care ne-a adus în Hispania vestea că Galba a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
era gata să-l lovească din nou. După două ore, acoperit de sudoare și amețit de efort, Antonius nu-și mai simțea trupul, doborât de oboseală și de durere. Era când șfichiuit cu biciul, când udat cu găleți de apă înghețată. Nu-i era îngăduit să leșine, nu-i era îngăduit decât să se ridice, să cadă, să se ridice iar. Era încă noapte; mai erau două ore până la ivirea zorilor. Cineva făcu un semn. Cei trei bărbați își domoliră atacurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vedea. Vitellius se ridică și, cu pași nesiguri, vru să treacă pârâul, care dintr-odată deveni foarte lat. Încercă să facă un salt înapoi, însă malul păru să se îndepărteze. Ce vrajă îl obliga acum să meargă înainte, cu apa înghețată ajungându-i până la genunchi, spre celălalt mal, care se depărta tot mai mult? — Numai când vei reuși să treci apa vei ajunge la mine, repetă glasul. Era glasul stăpânei absolute a destinului și a acelui loc sacru, unde creșteau frasini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
era indiferent dacă se găsea acolo, în orășelul din Gallia, sau în orice alt loc din lume. Velunda nu mai era. Îl părăsise. Ce simțea era nu numai disperare, ci și altceva, mai îngrozitor. Era o indiferență cumplită - avea inima înghețată. Nimic nu mai conta pentru el, nici măcar arta vindecării, căreia până atunci îi dedicase viața lui. Nu-i mai păsa că e medic. Nu-i mai păsa de cei din jur. Putea doar să stea la soare... Nu mai voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a trece peste Appenninus. Erau primele zile ale lui decembrie, și iarna se anunța foarte grea. Armata flavienilor își croi drum prin furtună, afundându-se în zăpadă la fiecare pas. Mulți soldați pieriră în avalanșe; alții, având mâinile și picioarele înghețate, se aruncau în propriile săbii, nefiind în stare să îndure gerul. Antonius Primus, neobosit, mergea înainte și înapoi de-a lungul coloanei soldaților săi, încurajându-i și ajutându-i. Era un exemplu pentru toți. Nimeni nu-i purta pică pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
urma... Dar Vitellius și poporul Romei nu se gândesc la munera. Valerius se strâmbă. De când aflase că avea să lupte cu Skorpius - ordinul împăratului îi fusese comunicat solemn cu o zi în urmă, de către mai-marele instructorilor de la Ludus -, o mână înghețată părea să-i strângă stomacul. Senzația aceea îl irita. De când îl învinsese pe Flamma la Cremona, arena nu-l mai înspăimânta. Și învinsese de fiecare dată. — Vestea că vei lupta cu Skorpius face mai multă vâlvă decât orice altă știre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
întors în cer, însă, înainte să plece, Zâna mi-a dăruit singurul ghiocel din coroana ei fermecată, ca amintire. Atunci am început să văd toate frumusețile acestui anotimp plin de iubire: iarba și floricelele care, cu greu, răsăreau din pământul înghețat, mugurașii, care se nășteau pe crengile goale, mielușeii care zburdau liberi și voioși pe câmpul animat de iarba verde și de zborul vesel al păsărelelor. Așa s-a sfârșit ultima zi de iarnă și prima zi de primăvară din acel
Magia anotimpurilor. In: ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
-
elasticitate obscenă. scenariul era Juanita del Pablo și Diana Proletaria: ea era peste tot. — Cartea dumneavoastră, domnule. M-am uitat la tavă - și am simțit acele de gheață ale rușinii înțepându-mi pieptul. Ca o gheață fierbinte, ca o sudoare înghețată. M-am ridicat în picioare. În strălucirea de foc a tăvii am văzut fața chelnerului care aștepta - și cartea mea de credit tăiată exact în patru. Unde e nenorocitul ăla de director? Hei, tu, vino-ncoa. Este procedura companiei, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
În parc fantomele apar... Și frunze albe, frunze negre; Copacii albi, copacii negri; Și pene albe, pene negre, Decor de doliu, funerar... În parc ninsoarea cade rar... Amurg Trec corbii - ah, "Corbii" Poetului Tradem - Și curg pe-nnoptat Pe-un târg înghețat, Se duc pe pustii... Pe când, de argint, În amurg de-argint, S-aprinde crai nou Pe zări argintii În vastul cavou... Iubito... ah, "Corbii" Poetului Tradem... Lacustră De-atîtea nopți aud plouând, Aud materia plângând... Sunt singur, și mă duce-un
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
plimbă prin sânge... și sug; Dar ceasu-i târziu... în zări corbii fug Pe câmp, la abator, s-a înnoptat. Ninge mereu în zarea-nnoptată... Și-acum când geamuri triste se aprind Spre abator vin lupii licărind. - Iubito, sunt eu la ușa înghețată... În grădină Scârțâie toamna din crengi ostenite Pe garduri bătrâne, pe streșini de lemn, Și frunzele cad ca un sinistru semn În liniștea grădinii adormite. O palidă fată cu gesturi grăbite Așteaptă pe noul amor... Pe când, discordant și în fiorător
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
zâmbet rău Privesc această noapte... Prin râpi și văi De demult: Ileana... Povești de demult... De-aceea Încă o dată Cu zâmbet rău Privesc Înnoptata culme... * Din urmă Poezie, poezie... Galben, plumb, violet... Și strada goală... Ori așteptări târzii, Și parcuri înghețate... Poet, și solitar... Galben, plumb, violet... Odaia goală... Și nopți târzii... Îndoliat parfum Și secular... Pe veșnicie... Volumul "Scantei galbebe" G. Bacovia Cuprins: 01. Scântei galbene 02. Singur 03. Amurg 04. Muzeul nopții 05. Vânt 06. Ecou de serenadă 07
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
pielea albă păr bălai ochi albaștri atât de frumoasă și atât de nedreaptă și totuși atât de frumoasă. Focul din ea putea mistui bărbatul, gheața din ea putea, să-l vindece. Nu eu eram acel bărbat. Pentru. Ea. Liv, culmea înghețată a perfecțiunii, cum m-a izgonit, cât de rău îmi pare... mea, maxima, lucru. Odată. Acum mult timp. înainte. Cei puternici nu iartă. Puținătatea celor slabi. DOUĂZECI ȘI OPT — Liv a fost soția mea, spuse Virgil, așezându-se la marginea luminișului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lui, cu fața încă ascunsă de vălul negru, privindu-l pe sub el cu ochi pătrunzători, poate chiar batjocoritori, iar lumânările își aruncau în sus lumina lor galbenă, strălucitoare. — Privește-mi trupul, Umbră, repetă Liv, iar Vultur-în-Zbor îl privi. Liv, culmea înghețată a perfecțiunii. Virgil nu exagerase cu nimic. Ochii lui o descriau minții, ce refuza să creadă. Labele picioarelor puțin cam mari, pictate cu henna în modele complicate, ca la o mireasă indiană. Picioarele lungi, subțiri, dreptul susținându-i greutatea, stângul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
întârziind întoarcerea la Ester, îmi împlântam pașii în zăpada reavănă, mergând împleticit, ocolind zidirea, de parcă eu însumi eram un fel de episcop care oficiam, sub fulgi și în părăsirea acelei curți, printre vrejuri de flori uscate, printre tufe de trandafiri înghețați, o slujbă tainică doar pentru mine, pentru neputințele mele, pentru bicisnica mea viață în atât de luminoasa multilateral dezvoltată, pentru iertarea mea de la un Dumnezeu pe care, în acele clipe, nu-L simțeam că are habar că mai sunt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de rânduri de vie, pornind chiar din fața „Geamandurei“ și urcând pe dealul Miresei, până spre redișul de lângă antena releului de transmisiuni. Toamna târziu, până spre primăvară, veneau mii de ciori și se adunau pe sârmele spalierilor, una lângă alta, nemișcate, înghețate parcă, mute, cu privirile ațintite într-o singură direcție, spre locul de unde răsărea Soarele. Treceam pe lângă ele când veneam și plecam de la cârciumă. Noaptea, mai ales, aveam impresia că le auzeam inimile ticăind, un infern de inimi bătând zvâcnit, surd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
numărat pînă la trei și am rupt-o la fugă prin ploaie. CÎteva minute mai tîrziu, ud pînă la oase și tremurînd de frig, m-am oprit la adăpostul unui portal, ca să-mi recapăt suflarea. Am cercetat restul traseului. Adierea Înghețată a furtunii tîra un văl cenușiu care ascundea conturul spectral al vilelor și căsoaielor Îngropate În ceață. Printre ele se ridica turnul Întunecat și solitar la vilei Aldaya, ancorat În păduricea unduitoare. Mi-am dat deoparte părul ud care-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
numele cel nou n-a prins niciodată. Casa avea propriul ei caracter și se arăta imună la influența noilor stăpîni. Noii locatari se plîngeau de zgomote și lovituri În pereți pe timpul nopții, subite mirosuri de putrefacție și curenți de aer Înghețat ce păreau să bîntuie prin casă aidoma unor santinele rătăcitoare. Vila era un compendiu de mistere. Avea un beci dublu, cu un soi de criptă neinaugurată la nivelul inferior și o capelă la cel superior, dominată de un mare Crist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să clipească. — Asta-i tot, Fortunato? Industriașul apăsă un buton de pe birou și, În cîteva clipe, În ușa biroului apăru secretarul care Îl Întîmpinase. — Prietenul Fortunato tocmai pleca, Balcells, anunță el. Fii bun și Însoțește-l pînă la ieșire. Tonul Înghețat al industriașului nu fu pe placul pălărierului. Dacă-mi permiteți, don Ricardo: Fortuny, nu Fortunato. — Mă rog. Dumneata ești un om tare jalnic, Fortuny. Am să-ți fiu recunoscător dacă n-ai să mai treci pe-aici. CÎnd Fortuny se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
neliniștea, am decis să-mi continuu isprăvile de lampist și am pornit-o În căutarea unor radiatoare care să-mi confirme că resuscitarea boilerului fusese un succes. Cele pe care le-am găsit s-au dovedit potrivnice năzuințelor mele, rămînÎnd Înghețate ca niște țurțuri. Toate, mai puțin unul. Într-o cămăruță de nu mai mult de patru-cinci metri pătrați, o baie, care am bănuit că se afla chiar deasupra boilerului, se percepea o anumită Încălzire. Am Îngenuncheat și am constatat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
căutam acolo. PÎndeam, Îmi vîram nasul și ieșeam de caraghios: aceștia au fost cîțiva dintre termenii care Îmi trecură prin minte. Chiar și așa, tot atît de lipsit de demnitate pe cît eram de lipsit de un pardesiu pe potriva temperaturii Înghețate, m-am adăpostit de vînt Într-un portal, de cealaltă parte a străzii, și am rămas acolo vreo jumătate de oră, străjuind ferestrele și văzînd cum se perindau siluetele domnului Aguilar și soției sale. Era aproape miezul nopții cînd m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Îndreptă spre ușă și ridică căpăcelul vizorului. — Ce doriți la ora asta? — Ori deschideți ușa, ori o dărîmăm În șuturi, domnule Sempere. Nu mă faceți să repet. Am recunoscut glasul lui Fumero și am simțit cum mă năpădește un fior Înghețat. Tata Îmi aruncă o privire Întrebătoare. Am Încuviințat. Înăbușindu-și un suspin, deschise ușa. Siluetele lui Fumero și ale celor doi ciraci se conturau În lumina gălbuie a pragului. Niște pardesie gri tîrÎnd după ele marionete din cenușă. — Unde-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]