1,859 matches
-
mâna lui. Nu credeam că se servește ceva atât de plebeu la o asemenea petrecere. A râs, un râs profund, din toată inima, nu un chicotit, cum mă așteptasem. — Tu chiar spui ce gândești, nu-i așa? Trebuie că arătam Îngrozită, căci a continuat: Nu, nu, asta e bine. Și este o raritate În domeniul ăsta. Nu aveam chef să beau șampanie cu paiul dintr-o sticluță, mă-nțelegi? Nu mi se pare ceva bărbătesc. Așa că barmanul a făcut săpături și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
văzut‑o pe Stef, care a venit două minute și jumătate mai târziu Împreună cu singura ei nenorocită și tâmpită de asistentă, cu o asistentă de la departamentul de modă și cu James, Împrumutat și el de la cosmetice, având cu toții o Înfățișare Îngrozită, cu brațele Încărcate de coșuri pline cu diverse obiecte. Au rămas speriați lângă biroul meu până când Miranda le‑a făcut un semn aproape imperceptibil, moment În care au Început să se târască Înainte și să facă exerciții de genuflexiuni. Dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
modern, argintiu, indicau faptul că Întreg apartamentul nu fusese creat și conceput stilistic În secolul trecut de către meseriași de mare artă care doreau să‑și demonstreze uriașul talent. M‑am strecurat pe lângă camerista tremurândă și am ieșit pe hol. Băiatul Îngrozit și‑a făcut din nou apariția. — Poți să mă conduci, te rog, În camera mea? l‑am Întrebat cât am putut mai blând, dar el a crezut că, În mod evident, și eu aveam să Îl bruftuluiesc, așa că a șters
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
o ciocolată Twix În geamantanul care fusese aranjat ordonat Într‑un colț, dar nu aveam timp să o caut. Trecuseră exact patruzeci de minute de când primisem ordinul de atac. Era momentul să văd dacă trecusem examenul. O altă - dar la fel de Îngrozită - cameristă mi‑a deschis ușa și mi‑a făcut semn să intru În living. Ar fi trebuit, firește, să rămân În picioare, dar pantalonii de piele pe care Îi purtam Încă din ziua precedentă păreau să mi se fi lipit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
din apă, mă Înconjoară din toate părțile armate de șerpi Încolătăciți, Încârligați În snopi solzoși; aceștia șuieră amenințător, Încercând să mă muște, se zbat Împletindu-și trupurile În grămezi răsucite, se rostogolesc cu limbile Învinețite atârnând În afară. Alerg, alerg Îngrozit și numai zborul mă salvează În ultimul moment de primejdia iminentă; Întotdeauna, ridicarea de la pământ este grea, căci trebuie să fac efortul supraomenesc de a-mi depăși condiția ponderală. Apoi, aflându-mă deasupra, mă liniștesc, intru În imperiul libertății. Adeseori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
vocabule, să consume energie verbală; era suficient să mă vrea lângă ea, și eu simțeam aceasta, chiar de la distanță; Îi preluam comanda printr-o telepatie bizară, deveneam rigid ca un golem comandat de un mecanism secret; porneam spre ea orb, Îngrozit de ce mi se va Întâmpla; până voi ajunge Înaintea ei, mă voi Împiedica de bănci, voi trânti cărțile colegilor, voi izbi vreunul fără să vreau; nu mai exista decât traiectoria dreaptă a mersului meu către ea, decât eu și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și pândarii tăi, faini bărbați, n-am ce zice! întîi ei ar trebui bătuți până vor mărturisi cine-s hoții. Da, da! Aș putea pune rămășag că ei știu, dacă cumva nu sunt și ei din bandă! Arendașul se închină îngrozit: ― Vai de mine, cucoane Miroane, vreți să-mi dea foc, să mă nenorocească de tot? Eu umblu cu dânșii, cum umbli cu buba coaptă și vedeți ce-am pățit. Darmite dacă i-aș lua cu răul...! Să mă ferească Maica
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
căscat binefăcător. Vru să-l repează că "ce se năpustește așa peste creștini", mai ales când auzi că-l ia și cu "domnule șef, titlu care i se părea că-l coboară, pe el, cogeamite plutonier vechi. Dar văzîndu-i mutra îngrozită, fu cuprins și el de spaimă, încît deodată îi sări lenevia și întrebă: ― Ce s-a întîmplat, omule? ― Poznă mare, nene, belea mare, glăsui Pravilă, parcă mai prăpădit el însuși din pricina efectului ce-l făcuse asupra șefului. Primarul era mijlociu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
croi cu biciul peste burtă. Durerea o sperie mai tare, încît zvâcni drept înainte, pe șoseaua netedă, într-un galop furios, stârnind și frica tovarășei sale de oiște. ― Ce faci? Ce faci? țipă deodată Nadina. Ne omoară!... Ajutor! Se agăță îngrozită de gâtul lui Titu, în vreme ce caii, sforăind și ciulind urechile, goneau nebunește, izbind deseori cu picioarele dinapoi în frontalul bombat al saniei. Atunci răsună glasul lui Petre, încrezător: ― Nu vă speriați și nu vă fie frică, coniță, dacă sunteți cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să-i pomenească tocmai acuma despre ea. Grigore, ca niciodată, răspunse: ― În privința regretelor, fii liniștită, dragă tanti! Tânărul Iuga ceru o întîlnire lui Gogu Ionescu. Se întîlniră a doua zi la club. Gogu era consternat. Nu pricepea nimic. A rămas îngrozit când i-a spus Nadina. Cum e posibil? El îi credea în cea mai dulce armonie. Nu-și permite să se amestece și nici să dea sfaturi în asemenea chestie gingașă, dar... Lui i-e drag Grigoriță ca un frate
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
uluit: ― Jenică... Mai zăpăcit, când înțelese cine era, Herdelea întrebă iar: ― Dumneata ești, domnule Jean?... Ce este, ce s-a întîmplat? ― Nimic, nimic... Dar deschide un moment, dacă nu te superi! continuă Jenică de afară stăruitor. Titu Herdelea se uită îngrozit și întrebător la Tanța care, cu o hotărâre subită, se vîrî complet sub plapumă, mai șoptind înainte de a dispărea: ― Ascunde-mi hainele! Îi strânse în grabă hainele aruncate pe scaune, cămășuța căzută jos lângă pat, și le dosi lângă dulap
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
energic și exemplar! ― Am înțeles, cucoane! murmură primarul supus. ― Trăiți! făcu Boiangiu umflîndu-și pieptul, ca să arate că are energie mai multă chiar decât trebuie. 3 Titu Herdelea și Grigore Iuga sosiră la București pe înserat. Acceleratul era ticsit de oameni îngroziți, care-și părăsiseră gospodăriile de frica țăranilor, fugind la București, singurul loc unde sperau să fie la adăpostul primejdiilor. ― Asta e începutul panicii! spuse Grigore trist. Îți închipui cum alimentează asta nenorocirile! Nefiind chip să puie mâna pe o birjă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dumnezeii voștri de tîlhari! Zgomotul motorului era însă mai puternic decât huiduielile oamenilor. Domnul cu bărbuță din mașină, totuși, parc-ar fi bănuit ceva, se uită o clipă înapoi și văzu fețele mânioase, pumnii ridicați și pe Trifon Guju zvârlind. Îngrozit și buimăcit, întoarse repede capul și strânse umerii, așteptând lovitura. Apoi cu cât depărtarea potolea uruitul automobilului, cu atât se îngroșa și se umfla vuietul îngrămădirii de țărani în mijlocul uliței din care se ridică întocmai ca o poruncă un glas
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sânge; pe când pe-aici mulți proprietari și arendași au fost măcelăriți de țăranii revoltați. Se așeză iarăși la birou. Din mormanul de ziare numai capul i se vedea cu ochelarii, care sticleau ca niște ochi monstruoși... Titu Herdelea a ascultat îngrozit mai cu seamă de când i-a pomenit de Teleorman. Asta înseamnă că și Amara e în primejdie și, deci, și Nadina, despre care a vorbit aseară mereu la Gogu Ionescu. ― Domnule Roșu, te rog mult, zise deodată tânărul Herdelea, din
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de a se scula în picioare. Genunchii însă n-au rezistat, încît la mijlocul mișcării a căzut înapoi pe marginea divanului. Aripile neglijeului atunci s-au desfăcut, dezvelindu-i sânii, pântecele, picioarele, fără ca ea să-și mai dea seama. Ochii ei îngroziți priveau pe țăranul care năvălise în camera ei. Într-o frântură de secundă i se păru cunoscut, își reaminti ca este vizitiul care a plimbat-o cu sania când s-au speriat caii, și cât a impresionat-o atunci forța
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe piept și strigând disperată: ― Ce vrei să faci ?... Ajutor!... Nu!... Ajutor!... Petre tălmaci strigătul ei ca o chemare. Sângele îi fierbea în vine și-i roșise toată fața, până și bulbii ochilor. Nu mai vedea nimic afară de figura ei îngrozită și cu atât mai ispititoare, și de haina albă, ușoară, sub care îi zărise carnea. Întinse instinctiv brațele cu mâini mari, noduroase, ca și când ar fi vrut să oprească o pornire ce nu se mai poate înăbuși, bâlbâind neputincios: ― Apoi... de ce
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
uluit mai mult de năvala de lovituri ce se abătuse asupra lui, îngrămădit printre bocancii și opincile țăranilor, se gândea cum s-ar putea furișa mai la o parte și apoi să se facă nevăzut. Platamonu însă începu să zbiere îngrozit: ― Iartă-l, Chirilă!... Oameni buni, fie-vă milă!... Măi Nicolae, iartă-l și tu! Nu-l asculta nimeni. Cineva strigă: "Luați seama cu cei bătrîni!" Alții adăugară: "Faceți loc!... La o parte!" Nicolae Dragoș apucă de un picior pe Aristide
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
văduv, mă, și stătut și... Na, Ilie, ține-mi... adăugă brusc, întorcîndu-se către Ilie Cârlan și agățîndu-i de braț toporul. Că n-am să mă iau eu după alții care... Se repezi bodogănind în cerdac și dispăru în casă. Ileana, îngrozită, apucă pe Petre de mînecă: ― Petrică, nu-l lăsa, că vrea s-o omoare! ― Da fire-ar ai dracului dacă nu m-ascultă, mormăi flăcăul, stăpînindu-se. Că eu i-am spus și... In clipa când Toader pătrundea în vestibul, Nadina
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
înainte de sfârșitul ședinței și găsi pe coridor, la ușa tribunei, pe Titu. Trebuind să aștepte câteva minute, Gogu Ionescu profită să spuie tânărului Herdelea, într-ascuns de Eugenia, pe care nu mai voia s-o amărască, fiind și așa destul de îngrozită, că un deputat piteștean i-a comunicat adineaori lucruri foarte grave despre caracterul ce I-au luat tulburările în sudul Argeșului. Nu se știe încă nimic precis, căci legături directe nu mai sunt de vreo două zile între Pitești și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
noastră e prea dureroasă și tocmai de aceea trebuie să ne păstrăm sângele rece. Bombănind și scrâșnind înjurături, maiorul conduse pe Baloleanu direct la biserică. Un preot tinerel și spân, în odăjdii, aștepta în poartă, cu o față onctuoasă și îngrozită, căci, adineaori, maiorul Tănăsescu îl înjurase și-i făgăduise că-l va împușca. ― Domnule prefect, noi am fost neputincioși să împiedecăm ce... Îngână preotul cu o plecăciune umilă. ― Dă-te la o parte, banditule! sâsâi maiorul, înlăturîndu-1 cu cotul din
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
un puhoi de ape ce au rupt zăgazurile. Ilie Cârlan, strângând cu mândrie pușca goală, gâfâia lângă Petre, desperat de desperarea lui. Mai departe, Nicolae Dragoș se zvârcolea să se apropie de Petre, să schimbe împreună două vorbe. Dar mulțimea îngrozită îi cuprindea pe toți, irezistibil, în aceeași fugă dezmățată, spre un adăpost împotriva morții care le țiuise tuturor în urechi... În urma gloatei fugare un detașament de soldați pornise pe șoseaua presărată cu cadavre. În frunte pășea un lanț strâns de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
zăceau în aceleași locuri. Ici-colo, cîte-un muribund gemea ori se zvârcolea încă. Birjarul arăta cu biciul mereu: ― Uite colea un mort!... Și dincolo... Ăsta parcă mai suflă, vezi? Isbășescu recunoscu pe Chirilă Păun, apoi pe Nicolae Dragoș... Titu Herdelea exclamă îngrozit: ― Aici trebuie să fi fost bătălie mare! Numai Grigore tăcea, cu ochii în gol, parcă n-ar fi văzut nimic. O patrulă îi opri în dreptul bisericii, alta la cârciumă. La conac trăsura rămase în uliță. Grigore cu Titu și Isbășescu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bestia de muiere care a cutezat? strigă maiorul cu ochii bulbucați. Niculina ieși la iveală, palidă, cu copilașul de mână. Fără nici o vorbă, maiorul Tănăsescu se repezi la ea cu cravașa. Femeia țipa, se ferea, iar copilul începu să urle îngrozit: ― Mămica mea!... Mămica mea! ― Aoleu, aoleu, ajutor! zbiera Niculina cu obrajii vrâstați de loviturile care nu conteneau. ― Caporal! strigă maiorul obosit. Numără-i cincizeci!... ― Aoleu, oameni buni!... Aoleu! Soldații o înșfăcară. Niculina, întinsă cu fața în jos și ținută de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
întunecate, camera părea populată de trupuri-fâșii, de flăcări negre, unduindu- se ca niște năpârci. Iar în mijloc, întins pe podea, dar perfect conturat în întuneric, de parcă lumina îi venea dinăuntru, zăcea pustnicul. Întâi m-au surprins ochii lui. Goi, căscați, îngroziți și limpezi, în același timp, privind spre ceva care părea suspendat. Se rezema în cotul stâng, iar mâna cealaltă îi era ridicată, încât nu știai dacă brațul încerca să-l apere pe bătrân ori năluca spre care privea. Mai mult
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ghiont, încât femeia se încovoie, căzând în genunchi. O îmbrânci până pe marginea patului și o lipi cu fața de așternut. Îi ridică rochia peste coapse, îi smulse chiloții și îi aruncă într-un colț. — Ce faci ? strigă ea, privind fața îngrozită a fratelui ei. Ne vede, oprește-te ! — Ne vede ? scrâșni el. Acu’ ți-o fi și rușine. Să ne vadă ! Să știe toți a cui ești... să știe... Se opri o clipă, trebăluind neîndemânatic, cu mâna stângă, în pantaloni. Apoi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]