9,278 matches
-
sălbatic. Probabil că tocmai această comuniune de spirit, această sentimentală comuniune cu mulțimea a protejat, în jocul meu, imaginea de sine, o imagine care mi s-a arătat parcă aievea după câteva zile. Stând culcat pe divan în cămăruța mea întunecată, mi-am închipuit că, pe o estradă așezată în mijlocul unei piețe pline de lume, mi se aduce pentru execuție un băiat neamț. — Taie-l! mi se spune, nu, mi se ordonă, Omoară-l, taie-i capul, taie-l, căci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cuprindeau ca o scoică și i-am întors fața spre mine ca să-l pot privi în ochi. Îi țineam părul strâns la ceafă și-i priveam de foarte aproape ochii mici, alungiți. O clipă, ochii aceștia plini de o suferință întunecată mă priviră, apoi, probabil, neputând să-și rețină lacrimile zgârcite de bărbat, se ascunseră după pleoape în timp ce între sprâncene se adânci o cută îndărătnică. Imediat ce ochii i se închiseră, auzii un glas necunoscut, tânguitor. - Vadimă Tuă Dragul meuă Tu singur-singurel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
vale sub picioarele noastre. La poartă, unde portarul maiestuos și, totodată, umil părea un împărat în dizgrație, Iag mai cumpără niște samahoncă și reuși să convingă două chelnerițe să se plimbe și să vină cu noi acasă. Jos, în pasajul întunecat și plin de ecouri, unde a trebuit să le așteptăm, am făcut cunoștință. Se numeau Nelly și Kitty, dar Iag, botezându-le pe loc Natiuha și Katiuha, le lovi părintește peste fund și le zori să urce în trăsură. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
un ton jignitor și amenințător ne-au cerut un preț mai mare, Nelly și Kitty ne-au prins de mâini și ne-au tras pe o scară neluminată. Moșmolindu-se mult timp cu niște lacăte, ne-au introdus apoi în coridorul întunecat al unui apartament necunoscut. După asta, au deschis ușa unei camere; în întunericul căreia se detașa clar pătratul ferestrei și lumina zorilor care dispăru când fu aprinsă lampa. - Vă rog, liniște, domnilor, pentru Dumnezeu, liniște, ne rugă Nelly, ținându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
zumzăiau molcom lângă statuia de granit a lui Gogol. Dar globurile lăptoase, învelite în plase de sârmă, care se ridicau în capul acestor catarge de fontă nu-și prea trimiteau lumina în jos ci clipeau, ici și colo în masa întunecată a frunzișului umed, ca niște monede de aur. Când am trecut pe lângă statuie, din nasul ascuțit de piatră s-a desprins o picătură de apă care, în cădere, s-a atins de lumina felinarului, s-a aprins ca o stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
tăcere. Între timp, întunericul se lăsa rapid, și vântul care se întețea mă umplea de neliniște. Dar acolo, deasupra acoperișului negru al casei, acolo unde cădea soarele, se mai zărea o dungă îngustă de culoarea mandarinei. Deasupra ei, cerul stătea întunecat, și pe el norii se mișcau purtați de vânt repede, ca niște șuvițe de cerneală turnată în apă. Când am ridicat capul, balconul a început să plutească încet înainte, împreună cu casa care amenința să acopere tot orașul. Dincolo de colț, frunzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
luminării, între portieră și dulap, stau înghesuiți Nelly și Zander. Stau cu gâturile întinse. Nelly are gâtul strâmb și-și ține capul într-o parte; mi se pare că tocmai din direcția aceea vin spre noi șoaptele amenințătoare ale camerei întunecate. Ochii lor au o fixitate dementă. Totul a încremenit în cameră, doar buzele se mișcă. - Șșșt - șșttșșș, - șuieră Nelly, într-o șoaptă rapidă. - Vine cineva, - șoptește Zander, cineva vine aici, strigă el în șoaptă, și capul îi tremură continuu. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
într-o șoaptă rapidă. - Vine cineva, - șoptește Zander, cineva vine aici, strigă el în șoaptă, și capul îi tremură continuu. M-am molipsit și eu. Nu-mi pot imagina ceva mai îngrozitor decât că aici, în această cameră liniștită și întunecată, ar putea veni un om treaz și zgomotos ca ziua, că acesta ne-ar vedea ochii și pe noi toți, în starea în care suntem. Acum simt și eu ca ei: ar fi suficient să se tragă cu pușca, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
drum, pe care multe lucruri (mă convingeam singur de aceasta) îmi erau foarte favorabile. Dar straniu lucru. Cu cât pătrundeam mai adânc pe calea țelului propus, cu atât mai des se întâmplă să mă așez pe divanul din camera mea întunecată și să-mi imaginez deodată că sunt deja ceea ce doream să devin. Cu instinctul meu de lene și de reverie, intuiam că realizarea tuturor faptelor exterioare spre care năzuiam nu merită această imensă cantitate de timp și de efort; nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
chinuitoare, ireversibilă și înspăimântătoare pe care medicii o numesc depresie. Această reacție apărea imediat ce terminam de prizat ultima porție de cocaină. Ea dura mult timp, cam vreo trei-patru ore și se exprima printr-o tristețe mortală, o tristețe atât de întunecată, încât, deși eram conștient că peste câteva ore toate acestea se vor risipi, afectul meu refuza acest adevăr. Se știe doar că, cu cât un sentiment îl stăpânește mai puternic pe un om, cu atât mai slabă este capacitatea acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cele mai mici detalii. Eu, încremenit, la ușa acestei camere liniștite, eu drogat, cuprins de spaima idioată, dar de neînvins că vine cineva, că va intra aici și-mi va vedea ochii îngrozitori. Și ore întregi târându-mă spre fereastra întunecată cu storurile ridicate prin care, cum mă întorc cu spatele, cineva mă privește, deși fereastra se află la etajul al doilea. Și stinsul lămpii care, cu lumina ei stridentă, dă alarma ca o sirenă, cheamă oamenii încoace. Și senzația că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
zăpada curge ca laptele dintr-o vadră. Pe strada lungă pe care pășesc acum nu se mai simte vântul. Lumina lunii desparte strada în două părți distincte: o parte neagră ca cerneala, cealaltă - ca un gingaș diamant. Pășesc pe partea întunecată și mă uit curios la umbra capului meu care trece granița neagră și se rostogolește pe mijlocul trotuarului. Eu însă nu văd luna. Doar când ridic ochii, o zăresc fugind peste ferestrele etajelor superioare și scânteind verde în geamuri. Cufundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
una la alta condus de instinct când, deodată, observ că mă apropii de poarta casei în care stă mama mea. Apuc de inelul care se bălăngăne zgomotos, deschid portița, lăsând să cadă pe zăpada neagră un pătrat verde cu pata întunecată a umbrei mele în mijloc, și intru în curte. Luna e acum undeva sus, în spatele meu. Poarta înaltă, masivă se întinde ca un câmp negru de-a lungul curții. Doar în locul unde sfârșește gardul grădinii totul este inundat de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fețele șlefuite ale sticlei de la ușă. Când, după o mică pauză, trag de miner, această fâșie tremură ușor: ușa e încuiată. Mi-e jenă să-l trezesc pe Matei; cobor în fugă treptele cerdacului și intru în tunelul umed și întunecat de sub casă care dă în curtea interioară unde se află intrarea de serviciu. Curtea e plină de așchii și de coji de mesteacăn. Aici taie portarul lemne, lovind puternic cu toporul, aici așază el lemnele tăiate în stivă pe lada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
distribuie prin bucătării. Frânghia îi intră în umăr, iar degetele care țin legătura de lemne se umflă și se fac roșii, pe o porțiune și, pe altă porțiune, albe, de parcă s-a scurs sângele din ele. Urc acum pe scara întunecată care miroase a pisici, ținându-mă de balustrada îngustă de fier, și-mi amintesc de timpurile când lăzile de gunoi nu existau. Îmi vine în minte o zi; e vară, liniște, și deodată, în curte se aude o bufnitură, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
bun în care se pătrunde greu în epoca noastră socialistă. Acolo bolnavii sunt internați nu pentru boala lor, ci după folosul pe care îl aduc sau, în cel mai rău caz, îl vor aduce revoluției. Maslennikov asculta cu o mină întunecată. O pleoapă umflată îi acoperea aproape complet ochiul. La întrebarea prevenitoare a medicului-șef dacă are rude sau prieteni care l-ar putea îngriji, a răspuns că nu are. După o scurtă tăcere, a adăugat că mama i-a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o treabă atât de ușoară pe cât crezuse la început. Cel care închisese galeria făcuse o treabă bună. Reuși totuși, după eforturi destul de mari, să îndepărteze bolovanii și să elibereze linia de vagoneți. În sfârșit în fața sa se deschidea o gaură întunecată prin care abia încăpea aplecat. Știa că are încă de muncit dar nu se mai putea abține. Își aprinse lămpașul de pe cap și se strecură înăuntru. Intrase într-un culoar larg și întunecat, cu pereții brăzdați de muchii ascuțite ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sfârșit în fața sa se deschidea o gaură întunecată prin care abia încăpea aplecat. Știa că are încă de muncit dar nu se mai putea abține. Își aprinse lămpașul de pe cap și se strecură înăuntru. Intrase într-un culoar larg și întunecat, cu pereții brăzdați de muchii ascuțite ce încă mai păstrau urmele uneltelor de săpat. Aici totul era în regulă, tunelul fusese săpat în stânca vie și nu era nici un pericol de prăbușire. Continuă să meargă în lungul lui luminându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
peste el învăluindu-l cu totul. 3 Farurile spintecau întunericul pădurii. În noaptea caldă de au gust, camionul gonea la vale pe panta muntelui. Coroanele copacilor se închideau deasupra drumului, dându-i senzația că merge printr-un tunel nesfârșit și întunecat. Își dădu pe ceafă șapca albastră ștergân du-și cu dosul palmei fruntea transpirată. Mergea prea repede, așa încât călcă ușor pedala de frână. Un geamăt de protest se auzi de la roțile peridocului plin ochi cu bușteni groși. Simți cum acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
circulau. Se întoarse spre locul de unde venise zgomotul și lumină cu lanterna desișul pădurii. Nu-l ajuta mare lucru, lumina nereușind să străbată prea departe printre copaci. Spera totuși să vadă măcar ochii sălbătăciunii sticlind ori să-i distingă silueta întunecată. Da și, dacă o vedea, ce putea să facă? Nu mare lucru, dar cel puțin afla de unde vine primejdia. Bineînțeles că printre trunchiuri nu era nici un urs. Atât cât putea distinge prin lăstărișul des, nu era nimic. Îi era frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
întoarse spre apă, arătând cu mâna în întuneric: Uite! îl îndemnă ea pe Cristi să privească. Dacă te uiți acolo, ai să vezi și tu ce a mai rămas din muntele retezat. Într-adevăr, silueta muntelui de peste lac se profila întunecată pe cerul luminat de lună. Acesta nu avea vârf ci se termina printr-un platou drept, ca și cum ar fi fost decupat. Așa spune legenda că s-a format lacul, apele râului au fost stăvilite de vârful muntelui cu aur al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era greu să pășească. Vorbim când ajungem acasă, rosti ea după câțiva pași, aici nu mi se pare potrivit să mai discutăm despre asta. Ajunseseră deja în piațeta din fața primăriei. Cu coada ochiului, Cristi urmări siluetele lor reflectate în ferestrele întunecate ale restaurantului unde cinaseră mai devreme, acum închis. De acolo, traversară peste scuar și cotiră spre casa lui Simion Pop. Trecând pe sub un felinar de pe stradă, își privi ceasul de la mână. Acele fosforescente arătau o jumătate de oră după miezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lista? Stătea rezemat de mașină, fumând absent. Privirea îi rătăcea dincolo de drum pe versantul muntelui. Dacă în spatele său, panta cobora abrupt spre vale, de partea cealaltă coasta era mult mai lină. Dincolo de arboretul de pe marginea drumului forestier pădurea se întindea întunecată. Printre molizii de un verde închis ici și acolo se ițeau coroanele stejarilor și fagilor cu frunzișul mai deschis la culoare. Se ridică dintr-o dată în picioare și aruncă țigara pe jos, stri vind-o sub talpă. O idee îi trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nici acum. De când se știa el nu fuseseră atacați niciodată în taberele pe care le ridicaseră în munți. Mai degrabă avuseseră conflicte în zonele populate decât în pustietățile de acolo. Se lăsă să alunece pe spate și privi la cerul întunecat, spuzit de stele. Trăgea absent din țigară suflând fumul în sus. În jurul lunii se formase un halo care o încingea cu un inel luminos. Gândul îl purtă iarăși la fiul său. Se întreba dacă și el se află undeva pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
suspendat. Simțea pe față răceala aceea de mormânt iar pe brațe i se făcuse pielea de găină. O amorțeală stranie îi cuprindea mădularele în timp ce în urechi îi pătrundea o chemare îndepărtată. Era vocea Ilenei care îl striga din mijlocul găurii întunecate. Era singură și se afla în primejdie, plângând. Trebuia neapărat să alerge la ea să îi dea o mână de ajutor. Dintre fuioarele ce se încolăceau înăuntru îi vedea chipul descom pus de spaimă și lacrimile curgându-i pe obraji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]