1,948 matches
-
Rămase brusc țintuit locului. Cineva umbla la ușă. ― Ce-i asta?! Melania Lupu zâmbi obosită. Suflă moale: ― Abia acum am pierdut! Amîndoi! Dacă jucăm pe aceeași mână, șuieră Vâlcu, mai avem o șansă. Gîndește-te bine! Bătrâna îi aruncă o privire ștearsă. Ușa se deschise și expresia i se schimbă brusc. Redeveni amabilă, senină și zâmbitoare. Maiorul Cristescu salută distrat. În spatele lui se zărea silueta masivă a locotenentului Azimioară. ― Ce plăcere! ciripi Melania Lupu... Tocmai îl întrebam pe domnul Vâlcu dacă nu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
altfel decât sincer în ce privea înclinațiile lui sexuale, dar nici măcar asta nu o putea împiedica pe Bette, să îl găsească cel mai fermecător bărbat pe care îl cunoscuse vreodată. Avea la vremea aceea vreo 35 de ani, o femeie ștearsă, fără experiență, care se îndrepta rapid către statutul permanent de fată bătrână și care știa că, dacă nu își impune voința cu Harry, era menită să își petreacă tot restul zilelor în casa tatălui ei ca obiect de batjocură, mătușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
putea face apel dacă nu la tatăl ei, oricât aș fi fost eu de prost și de incompetent? Am rezervat o masă la La Grenouille, același restaurant franțuzesc cu prețuri exorbitante și decorațiuni prețioase în stilul vechiului New York unde (nume șters) și cu mine o duseserăm să își sărbătorească a optsprezecea aniversare. A apărut purtând colierul pe care i-l trimisesem, frate geamăn cu cel care provocase atâtea neplăceri la Cosmic Diner, și, oricât m-aș fi bucurat să văd ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
chip luminos și de o dulceață cum nu știu să mai fi observat la cineva. Nu lipsea mult să-i crească o aură în jurul capului, așa cum are luna în unele zile. Parcă ar fi doi oameni în el: unul absolut șters, din majoritatea timpului, care nu atrage prin nimic atenția, care se pierde în decor, și unul de o frumusețe, cum să-i spun, de tablou romantic, unul care apare numai atunci când zâmbește. La 8 a venit și signor Giuseppe, vecinul
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
aici; n-am vrut eu să se oprească, căci persoana ei avea să-și piardă doar abia mult mai târziu semnificația în viața mea. (Ba mint! Nu și-a pierdut niciodată semnificația, ci doar s-a îmbrăcat în niște culori șterse, care din nou s-ar putea înflăcăra și s-ar putea lumina îndată, dacă ea ar arunca scânteia ce o aștept.) Găsindu-mă pe această poziție, o cumplită dorință de a cunoaște adevărul mă cuprinsese din toate părțile, iar gândul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
a se transforma în piatră. îl observă din nou. Neîndoielnic, era un om ce nu se temea de oameni, dar pe care îl copleșeau singurătatea și liniștea acelei naturi tăcute și blând agresive, unde totul era ondulări ușoare și culori șterse, unde nu te pândeau animalele de pradă și nu se ascundeau scorpionii sau șerpii, unde nici măcar un țânțar însetat nu venea să te amenințe în amurg, dar care puțea a moarte deși nu mirosea a nimic, căci în aseptica mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pare absurd? Le datorez viața politicienilor. Eu! Care urăsc politica. — Resemnează-te, fiule. Ar fi mai rău să le datorezi moartea. Sierralta intră. Îl urmau Mr. Stevens, un bărbat înalt și elegant, cu accent bostonian, și Santiago Gubern, un tip șters și încruntat, care nu-și lua ochii de la desenele ce acopereau trupul lui José Correcaminos. Se instalară în jurul mesei înguste și grosolane. După saluturile de rigoare, Mr. Stevens trecu direct la subiect. — Bine, începu el. Sierralta tocmai mi-a prezentat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ireală, fantastică, luase locul realității. Ca și cum adevărul acolo era, și nu în realitatea dinafară. Și poate, își spuse Romeo, adevărul este acolo unde e iubirea. Toate celelalte adevăruri ale existenței reale sau ireale, toate detaliile îndepărtate de soarele iubirii devin șterse și palide în comparație cu acest sentiment care te face să te simți atît de viu... Încă mai caut, își spune Romeo... * Altă întîlnire cu sirena: Ulysse-Romeo o descoperă iarăși pe o scenă, lîngă un lac, în plină vară, în plină seară
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
parcă revezi după ani de zile chipul unui om cu care te-ai simțit bine, preț de o oră Într-o gară, și nu Îndrăznești să-l oprești pentru că nu ai siguranța că nu Îl confunzi. Așa trăim cu amintirea ștearsă a unei vocații Întrerupte la jumătate și În fiecare dimineață ne trezim Într-o casă plină de pantofi și de sacoșe, obiectele cele mai active ale unei familii care se Încăpățînează să trăiască, neașteptînd altceva decît schimbarea anotimpurilor. Mergi, mănînci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
imagini de-a valma ca mozaicurile hipnagogice; este de ajuns să schimbi o plăcuță și se schimbă desenul, proiecții pe un zid alb rămas undeva departe În urmă acum zece, acum douăzeci de ani, linii disparate, texte Întrerupte ca traseele șterse ale unui creier pe care trebuie să le umpli cu ceva și unde sînt de fapt adevăratele personaje, unde sînt adevăratele Întîmplări cînd nici nu distingi dacă amintirea este proiecția acelor fapte petrecute demult sau ele Însele nu sînt decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Îndepărtate. Și eu care visam o troică, o cergă de blană, un han În cîmpie, un grog fierbinte și un bărbat necunoscut. Pe atunci nu apăruse la noi Încă noțiunea de kitsch. A rămas o scurtă secvență dintr-o peliculă ștearsă. Filmul nu era reprezentativ, nici Pakardul albastru pe care Îl cumpărase tata Înainte de război la Scheweningen, nici amorul meu precoce pentru Stravinski, nici coșmarul cu demonul Îmbrăcat În frac cu joben care mă fugărea pînă la poarta veșnic zăvorîtă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În afara memoriei. Aflîndu-se deci Într-o situație extrem de inconfortabilă a găsit În ultimă instanță o soluție de compromis. În această carte există un personaj care dirijează din umbră mișcarea pionilor pe tabla de șah. El este victima. O victimă derizorie, ștearsă, impersonală. O prezență fără chip, fără opinii, fără cuvînt, apărînd doar sporadic În relatările participanților activi la acțiune. El este deci figura pasivă, negativul unui film după care se poate developa fotografia. Iată ideea salvatoare. Naratorul a expediat capitolele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
călduri, da și ce-a ieșit! Ți-am spus eu că le rup gura. De poza din stînga ce zici? Asta-i recentă. Nu mă recunoști? Autoportret În oglindă. — Foarte bun... dar chipul din oglindă, nu știu, parcă... fața asta ștearsă, inexpresivă Îmi amintește — Nu mă interesează ce-ți amintește ție. Orice chip Îi sugerează fiecăruia altceva. Asta e un fel naiv de a privi arta. Încearcă să te detașezi, caută emoția pur estetică, uite nudul ăla multiplicat prin repetarea negativului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de pânză. Nu eram însă pregătit pentru genul de carte pe care am găsit-o. Enciclopedia peștilor insoliți de Dr. Victor Helstrom. Cartea părea veche de șaizeci, poate optzeci de ani. Un volum cartonat cu o supracopertă șifonată, ruptă și ștearsă, pe care se zărea un desen de modă veche, în tuș, care înfățișa un pește foarte urât. Într-o străfulgerare, mi-am amintit cartea trimisă de domnul Nimeni și scârbosul, sinuosul luxofag ascuns în ea. Aproape c-am aruncat Peștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
teren, în ultimii cincizeci de ani au fost raportate atacuri ale ludovicianului asupra vorbitorilor a peste douăzeci de limbi. Cercetarea de față și altele sugerează existența unei populații stabile, dacă nu chiar în creștere. Caracteristicile ludovicianului: Masiv și indolent, colorit șters, vag, aproape inexistent, rază mortală a mușcăturii, înotătoare regresive și meme dorsale ubicui. Mituri legate de ludovician: Nu e de mirare că acest mare, periculos și enigmatic prădător este subiectul multor legende și superstiții. Poate cel mai impresionant dintre miturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
scriu un bilețel pentru domnul Trench. Ieșiră din clădire pe o ușă dosnică, pentru a scăpa de Jones, care nu putea bănui că clientul lui va Încerca să-i scape. Hilfe chemă un taxi. CÎnd mașina porni, Rowe zări silueta ștearsă a agentului, care continua să stea la pîndă, aprinzîndu-și Încă o țigară și privind cu coada ochiului impozanta ușă principală a clădirii. Părea un cîine credincios În stare să rămînă ore Întregi la ușa casei stăpînului. — Aș fi preferat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Însă, nu promiteau cine știe ce distracție - Îndeosebi Înțelepciunea dogmatică a unor Învățați bătrîni: Crezul meu de Tolstoi, Psihanaliza vieții cotidiene de Freud, o biografie a lui Rudolf Steiner... Digby luă cartea lui Tolstoi și, deschizînd-o, văzu pe marginile unor pagini urmele șterse, dar Încă vizibile, ale unor linii trase cu creionul. Și, cum orice om e curios să știe ce i se pare remarcabil altuia, Începu să citească: „CÎnd Îmi aduc aminte de tot răul pe care l-am făcut eu Însumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
eroilor, iar maiorul Stone s-ar fi cufundat poate și mai adînc În nebunia lui, lîncezind Între cei patru pereți capitonați ai unei celule din „Pavilionul special“. CÎt despre Digby, ar fi rămas fără Îndoială... Digby. Tocmai aceste linii aproape șterse avură darul de a-l ține treaz, după o zi de singurătate și plictiseală. Nu poți respecta un om care n-are curajul opiniilor sale, și pierzîndu-și respectul față de doctorul Forester, Digby Începu să-i pună la Îndoială Însăși competența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Digby ca la un străin - un soi de parazit vulgar și Îngîmfat, a cărui fericire se Întemeiase pe o nesfîrșită ignoranță. Or, fericirea trebuia să aibă la temelie o cunoaștere profundă a nefericirii. Broșura lui Tolstoi, cu sublinierile pe jumătate șterse, se mai afla Încă În raftul de cărți. Esențialul este să știi... Nu e vorba de o cunoaștere abstractă, În genul aceleia În care excelase doctorul Forester; nu e vorba de teorii seducătoare și Înșelătoare, de virtuți transcedente și alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
sau numai utile. Odaia unui criminal e desigur, o Încăpere neutră, care n-ar dezvălui nimic din personalitatea locatarului ei la o eventuală descindere a poliției. Nu s-ar găsi În ea nici un exemplar din Tolstoi cu sublinieri pe jumătate șterse, nu s-ar găsi nici un indiciu de viață personală. Ar fi desigur mobilată după tipicul obișnuit - un radio, cîteva romane polițiste, o reproducere după van Gogh (Floarea-soarelui, desigur). În timp ce telefonul suna și suna, Rowe Își dădea frîu liber imaginației. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Mini (zoom rectractibil de 38-105 mm, 1.290 de franci la FNAC). Făcu o piruetă de 360 de grade, privi Îndelung prin vizor Înainte de a declanșa; apoi reveni lângă ceilalți. În afară de Hipiotul-Negru, În camera principală se mai aflau o femeie ștearsă și blonzie, probabil olandeză, care tricota un poncho lângă cămin, și un hipiot mai vârstnic, cu părul lung și cărunt, cu o bărbuță de asemeni căruntă, cu o față fină de capră isteață. — E acolo..., zise Hipiotul-Negru; trase deoparte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
zbârcea și se mai auzea un „haștemele“ ori un „pehașpe“, dar În principiu lucrurile mergeau bine, spre vindecare. În următoarea bolgie a IAD-ului se aflau pirații internautici și hackerii. Ați crede că erau niște puști subțirei, cu o Înfățișare ștearsă, nebătătoare la ochi, strecurându-se ca niște umbre prin sistemele de protecție ale site-urilor. Ei bine, nu. Majoritatea arătau ca În reclamele la aftershave-uri: proaspăt bărbieriți, cu zâmbete mortale și bărbii dârze străpungând aerul asemenea provelor de crucișătoare. „E
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
aripile vântului, suflându-i-o pe Scarlett lui Rhett, și momește stolurile din Păsările pe un lan de porumb din vecinătate, salvând orașul. Sătul de partea negativă a celebrității, Începe să caute zonele discrete ale ecranului, planurile de fundal, rolurile șterse. Inutil, camerele Îl caută, publicul Îl vrea. Primește un Oscar pentru rol secundar, pe care, captiv fiind În televizor, nu se poate duce să-l primească. Discursul lui pentru apărarea drepturilor cabinierilor și a tipilor cu clachetă se dovedește a
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
bătrînel cu chelia nespălată mulțumi organizatorilor, amestecînd în gloria trecutului propria sa contribuție. Serata se încheie astfel în chipul cel mai comis. La vernisajul ce urmase, un conferențiar cu gura uscată de pește vorbi răsunător publicului înșirat pe lîngă pereți. Șters și gălbui ca un biscuit, un profesor de limbi surd asculta cu atenția încordată. Cîțiva tineri livizi și o bibliotecară cu zulufi consumau exaltați hrana sufletească ce li se oferea. Deodată, dinspre coridor, răsună un tîrșîit de pîslari. Fredonînd, în
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
și surd : doar eu n-am văzut și n-am auzit panica dezlănțuită în jurul sărbătoritului : doar eu n-am înregistrat momentul când l-au scos pe bolnav din sală... Într-adevăr, doamna Hariga se ridică, împreună cu însoțitorul ei moderat și șters, de plan secund. Întinde mâna în stânga, în dreapta, i se sărută mâna. Se tot retrage, cu câte un început de pas, se înclină, derutată, stingheră. Îl caută, s-ar zice, pe Poet, dar în dreptul ei apare, de undeva, flautistul. În ușă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]